Dragii mei enoriași!
Frica de moarte. Trăim vremuri cum puține dintre generațiile precedente au trăit. Zi de
zi auzim de sute de morți, auzim că spitalele sunt arhipline, că bolnavii sunt
ținuți pe coridoare sau în ambulanțe, că nu sunt medicamente, că medicii au
ajuns la limita puterilor. Vedem mereu
înmormântări de Covid în parohia noastră, oficiate după reguli necunoscute până
acum în tradiția românească. Umblăm cu măști pe față de nu ne mai cunoaștem
unii cu alții; stăm la distanță, ne este frică să ne mai vizităm, să mai dăm
mâna. Ne culcăm seara, dar nu știm dacă ne mai sculăm a doua zi, noi sau cei
dragi ai noștri. Parcă nici în timpul războiului nu au murit atâția. Unii se
vaccinează, sperând că astfel își dau o șansă de supraviețuire, alții se tem,
considerând că aceasta ar însemna o moarte sigură. Am ajuns într-o situație
paradoxală: ne temem mai mult de vaccin decât de boală; ne temem mai mult de
spital decât de moarte! Foarte ciudat!
În vremea aceasta, pe toate canalele internetului se lăfăie materiale
în care oameni de toate profesiile și culorile au devenit specialiști peste
noapte în medicină, în virusologie, în vaccinuri și ne sfătuiesc să nu ne
vaccinăm, să nu purtăm măști, să nu ne izolăm, să nu facem exact ceea ce ne
sfătuiesc specialiștii să facem. Oamenii aceștia știu ,,totul”, dar absolut
,,totul”. Sunt adevărați ,,eroi” ai momentului. Ei știu, spre exemplu, că
starea aceasta este voită și regizată de puteri oculte, mondiale, care urmăresc
cutare și cutare. Știu totul. Numai când îi nimerește covidul și ajung prea
târziu la reanimare nu mai știu nimic!
Datorită unor astfel de zvonuri, de zvoniști și răspândaci, mor oameni
nevinovați cu sutele și cu miile!
Celor mai mulți ne este frică de moarte. De ce? De eventuala durere
care cauzează sau precede moartea?
Posibil. De despărțirea de cei dragi? Cu siguranță! De întreruperea unei
existențe cu care, bună-rea, ne obișnuisem? E posibil! De necunoscut și de
,,veșnicia” morții? Nu e exclus.
Întotdeauna majoritatea oamenilor s-au temut de moarte, de această Mare
Necunoscută. Dovadă sunt scrierile, inscripțiile, ritualurile funerare din
diferite religii. Teama cea mai mare au avut-o cei care n-au vrut să accepte că
omul este alcătuit din trup material și muritor și din suflet spiritual și
nemuritor, cei care au fost convinși că totul se termină cu moartea, că
existența noastră se oprește la ușa
mormântului. Au fost și din cei care au crezut în nemurirea sufletului și viața
de apoi, dar credința lor a fost șubredă. Dovadă scrierile în care sufletul
rătăcește prin tot felul de tenebre, este hărțuit de fiare apocaliptice etc.
Pentru creștini lucrurile sunt simple și clare. Bazându-ne pe cele
descoperite nouă de Dumnezeu în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, moartea nu
este o dispariție, o nimicire a firii umane, ci un somn, o poartă de trecere
dintr-o lume-n altă lume. Așa cum pruncul când se naște trece din pântecele
mamei sale, unde avea un anumit mod de viață, în lumea aceasta, unde lucrurile
se schimbă radical, așa și la sfârșitul vieții, omul ,,se naște” din nou în
lumea cealaltă. Așa credeau strămoșii noștri daci, așa au crezut românii
dintotdeauna. Dovadă că își construiesc morminte, cavouri, chiar sicrie cu mult
timp înainte de-a muri, își comandă cruci, își fac parastase și sarindare din
timpul vieții, iar moartea pentru ei este ca o posibilitate de reîntâlnire cu
cei dragi plecați mai înainte.
Singura teamă binecuvântată a creștinului în
această lume nu este moartea, ci teama, chiar frica, de a nu fi pregătit pentru
moarte.
Te vei întâlni cu Dumnezeu, cu
Marele Judecător și vei da seamă de toate ale tale, bune sau rele. E normal, e
firesc și natural să te temi de o asemenea întâlnire. O asemenea teamă trebuie
să ne urmărească tot timpul vieții pământești, din copilărie până în ultima
clipă a vieții, iar pregătirea pentru această întâlnire să fie permanentă. Ne
pregătim prin viața noastră curată, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu; ne
pregătim făcând binele, ci nu răul; ne pregătim prin rugăciune, post și fapte
bune; ne pregătim, mai ales
prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Având o asemenea temeinică pregătire, ajungem în faza în
care nu ne mai temem de moarte, ci o așteptăm ca pe o eliberare, ca pe un
prilej sfânt de a ne întâlni cu Hristos, pe care L-am iubit și L-am slujit, să
ne întâlnim cu toți cei dragi ai noștri plecați mai înainte, un prilej de a ne
naște și de a renaște într-o nouă lume, într-o nouă existență. Așadar,
pregătire intensă, credință și curaj și nu avem de ce să ne temem! Tot cu o
moarte suntem datori! Păi, nu?
*
Cuvinte duhovnicești. Din cuvintele
de învățătură ale unui mare trăitor al vieții creștine, Părintele Arhim. Pavel Papadopoulos, selectăm câteva învățături
privind raportul dintre regret și pocăință:
,,Citim în Sfânta Scriptură că Iuda s-a căit: „Atunci Iuda, cel ce
L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi
bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat.
Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în
templu a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat” (Matei 27, 3-5). Nu
s-a pocăit. Și exact pentru acest motiv a ajuns la sinucidere.
Ce este regretul și care este diferența dintre regret și pocăință?
Regretul este atunci când omul înțelege greșeala lui, când înțelege că a
greșit, că a păcătuit, îi pare rău pentru faptele sau gândurile sale, în
general de modul de viață pe care l-a avut în trecut. Acesta este regretul.
Însă aceasta nu este pocăință. Sau am putea zice că este o pocăință incompletă. De ce?
Pocăința nu înseamnă doar să înțelegi greșeala din trecut, ci și să
începi procesul de schimbare. Iuda a înțeles că a greșit, dar nu a completat
pocăința sa, nu s-a schimbat, a rămas în tristețea ce i-a provocat-o
simțământul păcatului lui, având ca rezultat împingerea sa în deznădejde.
Pocăința are așadar două direcții. Una către trecut și alta către viitor. Te
pocăiești pentru greșelile trecutului și în același timp crezi și încerci să
devii al lui Hristos. Pocăința este o mișcare dinamică, nu statică. Am făcut o
greșeală și o accept. Nu. Am făcut o greșeală, o accept și, mai mult, o
depășesc. Nu rămân acolo, nu cochetez cu păcatul meu, ci-l spovedesc și, mai
mult, privesc înainte, spre viitor.
Pocăința înseamnă nu doar evitarea răului, ci și facerea binelui.
Vedeți în spitale, când merge doctorul la un pacient, îl examinează și constată
boala. Pacientul nu spune nimic, nu are nici un rost să zică: ,,știu că am
problemă cu stomacul meu!” Știu aceasta, însă de acum va trebui să încep
procedura de vindecare. Cunoașterea problemei nu rezolvă problema
însăși. Este primul pas, însă nu ajunge. Va trebui să încercăm să rezolvăm
problema, până va exista un câștig. Așa și aici, faptul că admit că sunt
iubitor de arginți este un început. Însă acest lucru nu înseamnă pocăință.
Pocăința va fi întregită atunci când voi începe să cultiv milostenia. Biserica
noastră, vedem, ne scoate în evidență atât de mult pe Sfânta Maria Egipteanca,
încât unii părinți o numesc „pocăința întruchipată”. Cu alte cuvinte, este
persoana care a demonstrat într-adevăr ce înseamnă să te pocăiești. Și-a
recunoscut păcatul și a luat hotărârea de a se schimba. Nu a rămas
neclintită, ci a început un proces de descoperire a lui Hristos. Din păcatul
desfrânării, trece în viață feciorelnică, din asediul clienților ei, trece în
asediul iubitului sufletului ei, Hristos. S-a apropiat de Hristos, L-a dorit,
și-a întors dragostea ce o avea înainte pentru desfrânare către Hristos, către
feciorie. Observăm, așadar, că pocăința nu a fost doar pentru un moment, ci a
reprezentat o încercare continuă de descoperire a harului, a lui
Hristos.
Noi însă se vede de multe ori că facem invers. Facem un păcat, îl
spovedim, iar după puțin timp iarăși cădem în el. Iar acest proces durează
ani întregi. De ce? Pentru că nu avem pocăință, ci regret. Recunoaștem că am
greșit, dar până la acel punct nu începem procesul de vindecare a greșelii.
Sfintele Paști înseamnă trecere. Iudeii serbau trecerea din robia
egipteană, prin Marea Roșie, în libertate, în pământul făgăduinței. Acum și noi
serbăm Paștile. Sărbătorim trecerea de la păcat – din întuneric, la Lumina
lui Hristos.
*
In memoriam: Pamfil Șeicaru. La Mănăstirea ,,Sf. Ana” de la Orșova
își doarme somnul de veci cel mai mare ziarist român din perioada interbelică,
Pamfil Șeicaru. O figură enigmatică, prin mintea și sufletul căruia s-au
filtrat toate marile evenimente din țară și din străinătate mai bine de o
jumătate de veac.
S-a născut la Buzău în
1894. A absolvit liceul la Bârlad și Facultatea de Drept la București. Primul
Război Mondial l-a prins în floarea vârstei. A fost mobilizat ca ofițer și
trimis pe front. A luat parte la luptele de pe Dealul Moșu de lângă Orșova. A
scăpat ca prin minune de moarte, dar camarazii din plutonul său au fost
sfârtecați de obuze. Și-a jurat atunci că, dacă va scăpa cu viață și va ajunge
cineva în viață, pe locul acela va ridica o mănăstire ca drept mulțumire și ca
pomenire pentru tovarășii de luptă.
A scăpat cu bine din
război și s-a integrat în viața civilă, dar nu oricum. Minte strălucită, spirit
combativ, a ajuns de trei ori deputat în Parlamentul României(1928, 1931,
1933), director al ziarului ,,Bucovina" din Cernăuți, redactor-șef
al ziarului ,,Cuvântul” din București, apoi director al ziarului ,,Curentul”. A
reușit să facă din ziarul ,,Curentul” publicația cu cel mai mare tiraj din
țară, ziarul cel mai căutat și mai gustat de public. Articolele de fond din
perioada 1928-1944, semnate de Pamfil Șeicaru, erau așteptate, sorbite și
îndelung comentate de către cititori. Pamfil Șeicaru și ziarul lui ajunseseră
spaima marilor infractori, afaceriști, corupți, politicieni, magnați etc. Nu
ezita să-și bată joc de proști și infatuați, pe care-i executa fără milă. Cazul
,,Malaxa” a rămas proverbial în acest sens. Poziția și opiniile lui Pamfil
Șeicaru erau așteptate și respectate. Ele priveau nu numai situația internă a
țării, ci și relațiile internaționale. Ziarul ,,Curentul” stă mărturie, că
Pamfil Șeicaru a avut putere de premoniție și a prevăzut multe dintre
evenimentele ce aveau să se întâmple în timpul și după cel de-al Doilea Război
Mondial pe scena Europei.
Deși era
suprasolicitat, Pamfil Șeicaru nu și-a uitat jurământul de pe front și, din
banii lui, a zidit pe Dealul Moșu de lângă Orșova o adevărată perlă a Dunării,
o mănăstire. El a conceput planul, sfidând în mare măsură stilurile
arhitectonice consacrate, a angajat lucrările, le-a supravegheat, a împodobit
apoi locașul cu pictură, mobilier, cărți, odăjdii, chilii și toate cele
necesare. Când totul a fost gata, a chemat pe mitropolitul Vasile Lăzărescu de
la Timișoara să sfințească noua
mănăstire și s-o ia în primire. Mitropolitul a ezitat, fiindcă nu se
respectaseră normele canonice, nu se pusese piatra fundamentală etc. A venit
războiul, iar Pamfil Șeicaru a fost nevoit să părăsească țara, pentru a evita
represaliile ce l-ar fi așteptat, având în vedere că fusese un mare luptător
împotriva bolșevismului și comunismului. După război, comuniștii, neputând să
se răzbune pe autor, i-au profanat opera. Sediul ziarului ,,Curentul” din
București, situat pe Calea Victoriei a devenit sediul Miliției Bucureștiului,
iar Mănăstirea de la Orșova au transformat-o în cârciumă. Au văruit pereții,
rămânând neatins doar Pantocratorul din turla interioară, ca să se uite la
bețivanii din biserică. În altar era barul și chelnerițele. Chiliile au devenit
căsuțe de camping pentru ,,turiști”. În 1945 a fost condamnat la moarte în
contumacie de comuniști.
Pamfil Șeicaru s-a dus
în Spania, la Madrid, și acolo, timp de
30 de ani, a editat, în continuare, ,,Curentul”, dar în ediție trimestrială,
străduindu-se să apere cauza României pe plan extern. Dându-și seama de
serviciile pe care le aducea statului român, în 1966 Nicolae Ceaușescu l-a
grațiat și a început să-l ajute financiar ca să publice articole și cărți
favorabile politicii României de independență față de Moscova. Ultimii ani i-a
petrecut în Germania,
stabilindu-se la Dachau (Bavaria) și
continuând să editeze ,,Curentul”. La moartea sa, în octombrie 1980,
prim-ministrul Bavariei l-a omagiat foarte elogios.
După Revoluție, la o
ședință cu preoții din Mehedinți, răposatul Mitropolit Nestor al Olteniei a pus
problema reconstrucției Mănăstirii Vodița. Preoții i-au semnalat însă existența
Complexului ,,Căprioara” de la Orșova, care nu era altceva decât o mănăstire
transformată în restaurant. Mitropolitul a mers, a văzut-o și a rămas uimit de
frumusețea construcției și de poziția geografică în care era plasată. A început
demersurile la Departamentul Cultelor și la Guvern pentru recuperarea ei. Funcționarii
mai vechi ai mitropoliei își aminteau că primiseră din Germania, de la Pamfil
Șeicaru, cu mulți ani în urmă, un act de donație, prin care acesta dona
Bisericii Ortodoxe ctitoria sa de la Orșova. Craiovenii trimiseseră actul la
patriarhie, aceasta îl înaintase la Departamentul Cultelor și acolo documentul
…. se pierduse. Domnul Nicolae Văcăroiu, prim-ministrul României de atunci, i-a
spus Mitropolitului Nestor: ,,-Aduceți-mi
un act, care să vă îndreptățească să recuperați acest obiectiv și în secunda
doi vă semnez ordinul de preluare!”
Mi-a ajutat Dumnezeu
ca să fiu și eu o rotiță sau pârghie la
vremea respectivă, care a contribuit la preluarea acestui obiectiv de către
Biserică. În primul rând am pledat în presa locală, respectiv în ,,Datina” pentru
cauza Bisericii. Cele 26 articole stau mărturie în acest sens. În al doilea
rând, aflându-mă într-o zi la Biblioteca Academiei din București, mi-a venit o
poftă nebună să citesc și eu câteva articole ale lui Pamfil Șeicaru, ca să văd
cum scria, ce-i asigura succesul extraordinar în peisajul publicistic. Am mers
la fișier să iau cota ,,Curentului”. Atunci am descoperit ceva uimitor pentru
mine: ,,Curentul” nu-și întrerupsese apariția la război, ci, dimpotrivă, el
continua să apară la München în Germania și Biblioteca Academiei deținea
colecția completă. Am cerut imediat ultimele numere. Am notat adresa redacției
de la München. I-am scris lui Pamfil Șeicaru și i-am explicat situația cu
mănăstirea și impasul în care s-a ajuns.
În mai puțin de o lună de la expedierea scrisorii mele, am primit de la
redacția ziarului ,,Curentul” o copie legalizată după actul de donație al lui
Pamfil Șeicaru, întocmit la un notariat din München. Cu toată viteza am pornit
spre Craiova. Mitropolitul întorcea documentul pe toate părțile. Mâinile și
vocea îi tremurau. A strigat șoferul: ,,- Frate Gheorghe, pornește imediat
mașina! Plecăm la Departament, la București!” Domnul Văcăroiu a aprobat
retrocedarea fără ezitare. La câteva zile în urma documentului a venit la
Bârda, de două ori, Domnul Vasile Dumitrescu, ucenicul lui Pamfil Șeicaru și
noul redactor-șef al ,,Curentului”. Am aflat că Pamfil Șeicaru murise în 1980.
Am aflat atunci că mai fusese în țară de câteva ori, o dată în 1977, cu
aprobare oficială, iar de vreo două ori travestit, cu identitate falsă, și-și
vizitase ctitoria de la Orșova.
Preluarea mănăstirii n-a fost simplă. Fostul director al complexului,
un oarecare Mugurel, a luptat pe ,,baricade” să nu-l cedeze, să-l cumpere el.
S-au format delegații ale mitropoliei, din care a făcut și subsemnatul parte,
alături de viitorul mitropolit al Timișoarei, Înaltpreasfințitul Ioan Sălăjan.
Până la urmă, Complexul ,,Căprioara” a
redevenit Mănăstirea ,,Sfânta Ana”, care poate fi văzută și vizitată astăzi.
De atunci, la Mănăstirea ,,Sfânta Ana” au fost aduse osemintele lui
Pamfil Șeicaru, s-au ținut numeroase simpozioane dedicate lui Pamfil Șeicaru cu
invitați din toată țara. De fiecare dată popa de la Bârda a fost uitat. Pe
ștandurile Mănăstirii ,,Sf. Ana” s-au lăfăit sute de cărți de pe la multe
edituri din țară, numai ale popii de la Bârda n-au avut loc niciodată! De!
Asta-i viața!
Pamfil Șeicaru rămâne
o personalitate de vârf a culturii și presei românești, un mare patriot și un
luptător pentru drepturile și binele României, iar ctitoria sa de la Orșova o
adevărată minune rătăcită pe valea bătrânului Danubius. Dumnezeu să te ierte,
Bătrânule Pamfil!
*
Când Domnul se retrage. Am găsit pe internet o poezie cu acest titlu, semnată de Părintele
Pr. Sorin Croitoru de foarte mare
actualitate. Iată câteva fragmente din ea!
,,Când vede Domnul că noi
suntem
Atât de plictisiți de El,
Ne dă pe mâna unor bestii,
Ca să ne "scuture" nițel.
Și uite-așa încep în lume
Deodată, parcă din senin,
Necazurile "pandemiei"
Și frica de acel vaccin..
Poporul nu mai înțelege
Nimic din ce-i în jurul său;
S-a dus încrederea în oameni,
Nu știm ce-i bine și ce-i rău..
E ca și cum această lume,
Pierzând protecția de Sus,
A fost luată-n stăpânire
De toți vrăjmașii lui Iisus.
Deodată albul pare negru,
Iar negrul pare luminos.
Deodată moartea-nseamnă
viață,
Iar "viața" nu mai e Hristos..
În nici doi ani de pandemie
Dispar valorile pe rând;
Pământul intră-ntr-o sclavie
Ce n-a mai fost pe el nicicând.
În timp ce multă lume moare
Pe paturile de spital,
Guvernele se preocupă
Prin legi de actul sexual.
În timp ce unii se sufocă,
Cerșind un dram de oxigen,
Guvernele din toată lumea
Se preocupă doar de.. "gen"!
De ce în timpul pandemiei
Apar ca din senin mârlani
Ce vor să le vorbească-n
școală
De sex la pruncii de trei ani??
………………………………..
Nu știu de-o fi sfârșitul lumii,
Dar este un sfârșit oricum,
Căci n-a mai fost nicicând
minciuna
La mare cinste, ca acum..
……………………………..
Revarsă peste noi, Iisuse,
Curajul primilor creștini,
Iar dacă ne-a lipsit credința,
Măcar de astăzi fă-ne plini.
Trezește-ne din moleșeala
Acestei vieți de până ieri
Și firii noastre slăbănoage
Să-i dai duhovnicești puteri,
Iar de-ai ales sfârșitul lumii
Să se întâmple chiar cu noi,
Prin harul Tău, Iisuse Sfinte,
Din oameni lași ne fă eroi!”
*
File de jurnal - 29 Septembrie 1982. ,,De luni încoace mi-au lucrat trei botoșăneni la biserica din
Bârda. Au vopsit acoperișul cu culoare roșie și au așezat ferestrele metalice
la turlă. Este un lucru frumos, care schimbă mult fața satului.
Botoșănenii sunt niște oameni foarte cumsecade. În fiecare seară am stat
de vorbă cu ei și mi-au povestit multe despre nevoile și necazurile lor.
Printre altele, Burcea Mihai mi-a povestit că-n comuna Văculești, comuna de
origine a lui Emil Bobu, înalt demnitar din conducerea de partid, este
contabil-șef al C. A. P. - ului cumnatul ilustrului personaj. Din ,,greșeală”,
contabilul-șef cu pricina a făcut o delapidare de vreo 700.000 lei. Cetățenii
din Văculești au făcut reclamații ,,până sus”, cerând să se facă lumină în
afacerile dubioase ale contabilului-șef.
Printre alte ,,slăbiciuni” ale acestuia,
se numărau și afacerile cu grâu. Nu era vorba de altceva, decât de trimiterea a
20 tone grâu cu acte false spre a fi vândut clandestin prin Bucovina cu prețuri
de speculă.
În sfârșit, într-o bună zi, o comisie de la centru a descins în Văculești
și, după o sumară orientare în problemă, au decis să fie ,,trântiți” toți cei
din conducerea C. A. P. – ului, cu excepția contabilului-șef, bineînțeles. Din
cauză că reclamațiile au continuat, s-au legat și de ,,infailibilul” și
,,intangibilul” contabil-șef. Pur și simplu l-au dat afară din funcție. Au
anunțat postul vacant în ziarul județean ,,Clopotul”, chemând pe oricine s-ar
fi încumetat să se așeze pe scăunelul de contabil-șef al cumnatului
tovarășului. Stupoare! S-au prezentat câțiva curajoși, dar, din păcate, n-au
întrunit condițiile de angajare. Cum C. A. P. – ul nu putea rămâne fără
contabil-șef, l-au reangajat pe fostul mazilit.
Acesta s-a remarcat puțin în sat. Construise o vilă cum nu găsești în tot
județul, cumpărase o mașină pentru el, o alta pentru fiică-sa, o alta pentru
fiul său și alte câteva mărunțișuri pentru completarea inventarului!
Ieri am fost la Severin și am mai cumpărat vopsea. Am trecut pe la
protoierie. Protopopul m-a asigurat că, dacă voi termina reparațiile la
bisericile din Malovăț și Bârda, îmi va propune transferul la o altă parohie,
care ar avea nevoie de reparații sau construcții de biserici. În prim plan, în
acest sens, ar fi, spre exemplu, Parohia Valea Boierească, cea mai prăpădită din
județ, sau, dacă sunt ,,băiat cuminte”, chiar la Halânga, în locul Părintelui
Ioniță. Domnul Spânu m-a sfătuit să depun cerere pentru transfer în Tr.
Severin, fiindcă sunt două posturi libere de preot. A spus multe cu privire la
timpul liber pe care l-aș avea, cât și cu privire la avantajele ,,materiale
extraordinare”. Nu mă interesează oferta!(…).
Am cumpărat doi saci de ciment
pentru biserica de la Malovăț(…).
Ieri am vorbit cu vicepreședintele Consiliului Comunal, Iorgovan. Mi-a
spus că se speră să se realizeze, la nivel de comună, o medie de cca. 2.500
kg/ha porumb, deși planul e de 3.300 kg/ha. Pentru anul viitor ar fi vorba să
li se pună planul de 4.000 kg/ha.(…).
Azi au terminat muncitorii mei vopsirea acoperișului bisericii din Bârda
și alte câteva lucrări de reparații pe care le-am făcut acestui Sfânt Locaș. A
ieșit un lucru foarte frumos și cred că și lumea este mulțumită, după felul cum
se manifestă.
Stanciu Gheran, pensionar, cât au lucrat oamenii la biserică, el a cărat
cu sacul la porumbii din lotul ajutător. La un moment dat a izbucnit: ,,- Toată
viața am muncit în multe părți. Am fost și sondor la Moreni, și miner în Valea
Jiului, cât și în alte părți! Muncă mai a dracului ca asta însă n-am prestat!
Totuși, mulțumim Sfatului Popular, că ne-a făcut spinarea car!”
După ce am dus muncitorii la
Termocentrala de la Halânga, când m-am întors, am luat o femeie din Bobaița.
Era foarte amărâtă. Venea din Petrișor, de la cules de porumbi. Printre altele,
mi-a spus: ,,- De aseară sunt nemâncată, părinte! Muncii toată ziua la colectiv
și n-avusei o coajă de pâine! Mă duc acum acasă și mă așteaptă copiii cu gurile
căscate de foame. Ce le duc? Mâinile goale? Arde-i-ar focul să-i ardă pe-ai de
ne-au lăsat în sapă de lemn!”(…).
Am cunoscut un inginer din Ploiești. Venise să se angajeze la Combinatul
de Apă Grea de la Halânga. Mi-a povestit că pe când era student la Institutul
de Petrol și Gaze din Ploiești, niște colegi negri s-au legat de-o fată într-un
restaurant. Aceasta era împreună cu prietenul ei, un inginer român. Fata a
ripostat, prietenul i-a sărit în ajutor. S-a iscat scandal. Când a venit
miliția, negrii au declarat că i-au dat românului un stilou de aur și acesta nu
mai vrea să le dea nici stiloul, nici banii pentru el. Declarația românului nu
au luat-o în serios. Mai mult, l-au arestat pe acesta și, beți cum erau, l-au
bătut pe acesta la post ,,să spună”, până când omul a decedat. Era un inginer
petrolist foarte apreciat la locul de muncă și capabil.
În Ploiești pâinea se dă ,,la liber”. Acolo orașul e mai bine
aprovizionat decât Severinul. Corneliu Burtică nu mai este prim-secretar acolo”.
*
Ajutoare și donații. În această
perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Casa de Catering ,,Costea” din Izvorul
Bârzii(MH): 600 lei; Doamna Trocan Maria
din Lugoj, fiică a satului Bârda, Domnul
Gheorgheosu Alin-Florentin din Tr. Severin și Doamna Ionescu Floarea din Câmpina(PH): câte 200 lei; Doamna Nicolae Mihaela din Bragadiru(IF): 104 lei; Domnișoara Ecaterina Bordeiașu din
București și Domnul Paicu D. Angelu din
Timișoara, fiu al satului Malovăț:
câte 100 lei; Doamna Victorița Stolojan din Bumbești-Jiu(Gj): 55 lei; Doamna Prof. Costache Fevronia din
Odăile(PH), Domnul Botea Constantin din
Șimian(MH), fiu al satului Bârda și Doamna
Rolea Viorica din București, fiică a satului Bârda: câte 50 lei;
Domnul Stănciulescu Tănase din Bârda a
donat încă 100 lei pentru azilele de
la Strehaia. Domnul Duțoniu Valentin din
Bârda a achitat 100 lei pentru
contribuția de cult.
Dumnezeu să le
răsplătească tuturor!
*
Joi, 7 octombrie, am
efectuat o deplasare la Azilul de bătrâni și Spitalul-azil din Strehaia. Le-am
donat masa de prânz(sarmale cu mămăligă, ceafă la grătar cu piureu, cozonac,
mere, suc și apă minerală) și 70 seturi de lenjerie de pat(cearșaf de pat,
pilotă, cearșaf de pilotă, pernă, două fețe de pernă). Lenjeria a achitat-o Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din
Curtea de Argeș(9.730 lei), mâncarea
a costat 1.400 lei, dar firma de
Catering ,,Costea” a suportat 600 lei din
cost. Restul cheltuielii l-au suportat alți enoriași, așa cum am menționat în
scrisorile precedente. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
La Strehaia l-au
însoțit pe preot Domnii Dima Vasile și
Crumpei Vasile din Malovăț,
consilieri parohiali. Sperăm să mai putem face în luna noiembrie o altă
deplasare, probabil la azilul din Șișești. Vom vedea!
*
Lucrări la biserică. Așa cum am
spus într-un număr precedent, Domnul
Primar Ing. Ion Michescu e hotărât să suporte cheltuiala pentru construirea
unei uși de lemn sculptat la intrarea în biserica de la Malovăț. Am luat
legătura cu Domnul sculptor Ion Foșalău
din jud. Neamț, am comunicat poza și dimensiunile ușii, a făcut calculele de
rigoare și am primit răspunsul: lucrarea(material, manoperă și transport) costă
10.000 lei, adică o sută milioane
lei vechi. Domnul Primar a acceptat prețul și e posibil ca ușa să fie gata de
Sfintele Sărbători anul acesta. Dumnezeu să răsplătească primarului pentru
acest efort!
*
Publicații. În această perioadă, preotul
Dvs. a reușit să mai publice câteva
materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 453, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 19 sept. 2021, ediție și on-line (http://www.observatorul.com); ,,Scrisoare
pastorală” – 454, în ,,Bibliotheca
Septentrionalis”, Baia Mare, 28 sept. 2021, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 10 oct.
2021, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); In memoriam: Nicolae Avrămuț, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an.
XXIII(2021), nr. 1100(14 oct.), p. 12; Generație
obeză, în ,,Națiunea”, București,
an. X(2021), 16 oct., ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro);
Nicolae Trocan, partizanul, în ,,Națiunea”, București, an. X(2021), 19
oct., ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro);
Torogoata, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 1101(21
oct.), p. 12.
*
Zâmbete. ☺,, - Doctore vreau să vă mulţumesc pentru
medicamentul prescris!” ,,- Te-a ajutat, văd, nu-i aşa? Cât ai luat din el,
câte sticluţe?” ,,- Nici una. Unchiul meu a băut una şi eu i-am moştenit o casă
de toată frumuseţea!” ☺Pesimistul spune: ,,- Mai rău nu se poate!” Optimistul spune: ,,-
Ba se poate!” Pesimistul spune: ,,- O să ajungem cu toţii să cerşim!” Optimistul
spune: ,,- De la cine?” ☺,,- Ia spune, Ionuț, ce știi despre Nunta Zamfirei?” ,,-S-a amânat, Doamnă Profesoară, până trece
pandemia!” ☺Certificatul
verde nu e suficient la restaurant sau la cârciumă. Trebuie să mai ai și ceva
bani!
*
Înmormântări. În ziua de 2 Octombrie
am oficiat slujba înmormântării pentru Rolea
G. Aurel(88 ani) din Bârda; în ziua 7 Oct. pentru Mihăescu Dumitru(70 ani) din Bârda; în ziua de 8 Oct. pentru Avram Elena(94 ani) din Bârda; tot în
ziua de 8 Nov. pentru Luca Marin(68
ani; covid) din Bârda; în ziua de 11 Nov. pentru Vișan Maria(78 ani; covid) din Malovăț), iar în ziua de 14 Nov.
pentru Luca Constanța(71 ani, covid)
din Tr. Severin, fiică a satului Bârda. Dumnezeu să-i ierte!
*
Anunțuri. Cineva are de vânzare
purcei de prăsilă, rasa Duroc și Marele Alb.
*
Program. În cursul lunii Noiembrie avem următorul
program de slujbe: 6 Nov.(Bârda-Malovăț);
7 Nov.(Bârda); 8 Nov.(Pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 13 Nov. (Malovăț-Bârda); 14 Nov.(Malovăț); 18 Nov.(spovedit și grijit în Bârda, la biserică și în sat); 19 Nov.(spovedit și grijit în Malovăț,
la biserică și în sat); 20 Nov.(Bârda-Malovăț);
21 Nov. (slujbă la Bârda; pomeniri
la Malovăț, la ora 12.30); 27 Nov.(Bârda-Malovăț);
28 Nov. (Malovăț); 30 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda;
slujbă la Malovăț). În
restul timpului, la orice oră din zi sau
din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99.
80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu