VALENTINA TECLICI
DAN PLĂEŞU,
MAESTRUL ŞI PRIETENUL DE LA DUNĂRE
Dan Plăeșu
este unul dintre prietenii mei de la Dunăre cu care am fost binecuvântată în
cei 18 ani cât am locuit în Galaţi.
Era pe
la începutul anilor ’80, după ce Dan publicase
volumul de fantezii satirice „Colecţionarul de excepţii”
(1983, Editura Junimea, Iaşi) când eu lucram la
Biblioteca UJCM şi eram foarte dornică să aduc diferite evenimente, cărţi şi
scriitori în secţiile unde lucrau meşteşugarii gălăţeni. Dan Plăesu a acceptat
cu bucurie să-şi prezinte cartea şi să citească câteva din schiţele sale într-o
secţie de nevăzători. Era o sală mare în care vreo 20-25 de lucrători mulau din
cartoane cutii de diferite mărimi. Le mergeau mâinile repede, de parcă erau
robotizate. Îmi amintesc că l-am prezentat pe Dan Plăeșu, care le-a oferit unele
informaţii despre el, despre carte, a citit câteva proze şi, la cererea audienţei,
vreo două în plus. La final, a răspuns întrebărilor, surprinzător de multe,
dovadă că oamenii au ascultat cu atenţie, au fost interesaţi de tematică, au
vizualizat cu ochii sufletului şi-ai minţii scenele picante şi erau curioşi să
afle cât mai multe din secretele scrisului. Pentru lucrătorii din acea secţie a fost un
eveniment cu totul deosebit, despre care au tot vorbit în săptămânile ce au
urmat. Dacă nu mă înşeală memoria, cred că am fost împreună cu autorul şi la o
secţie de croitorie, unde prezentarea cărţii a fost de asemenea un succes.
Din când în când, îi dădeam lui Dan să citescă din poeziile
sau scenetele de teatru pe care le aveam în lucru și luam în serios orice
sugestie ori feedback, pentru că el era Maestru. Dan mi-a dat să citesc vreo
două piese de teatru. „Sfârşitul lumii începe azi” mi-a produs o impresie puternică.
A fost
o mare bucurie să fiu în sală, la premiera piesei lui,
„Octombrie cu ghiocei”, pe scena Teatrului Dramatic Galaţi, în 1989. A fost un
spectacol cu o sală arhiplină, cu aplauze frenetice nu numai la sfârşitul
piesei ci şi în timpul prezentării.
După ce
m-am mutat în Noua Zeelandă, în toamna anului 2002, tot cărţile au fost liantul
prieteniei noastre. Din când în când primeam prin intermediul cuscrilor mei din
Oneşti care veneau în vizită câte o carte semnată de Dan Plăeşu, proaspăt
publicată.
Aşa au
ajuns la mine „Consulting and Love”, „Vinovatele meandre”, „Ce mai fac sisifii”…
În
2013, am publicat împreună cu Violeta Ionescu, o altă bună prietenă de la Dunăre,
volumul de poezii „Oglinzi” la editura Oscar Print, București. Dan a acceptat cu bucurie să fie redactorul cărţii.
A scris o prezentare scurtă şi plină de esenţă pentru coperta a patra şi, de asemenea,
a prezentat cartea la Festivalul cărţii „Axis libri”, ediția a V-a, eveniment
la care am fost prezente amândouă, dar şi alţi prieteni dragi.
Ne-am întâlnit
de câteva ori în 2013 la o terasă şi un pahar de poveşti împreună cu Violeta
Ionescu şi Victor Cilincă sau la o plimbare pe faleză împreună cu Lili
Ciubotaru şi Toni Ciubotaru (rude şi prieteni dragi
din Oneşti, care au plecat de curând dintre noi, ca victime ale covid-19),
Vasilica Grigoraş şi Mioara Antip.
Dan Plăeşu cu generozitatea şi expertiza care-l
caracterizează a scris cronici de carte la ambele volume ale antologiei bilingve
„Poetical Bridges - Poduri lirice”, pe care am tradus-o şi editat-o. Cronicile
lui au fost extrem de apreciate atât de colaboratorii din Noua Zeelandă, cât şi
de cei din România, Grecia, Elveţia.
În
2018, Dan a fost unul dintre prietenii scriitori prezenţi la lansarea acestor
antologii organizată de prietenul nostru comun, actorul, dramaturgul și poetul Vlad
Vasiliu la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”.
Dan
Plăeşu, prietenul meu de la Dunăre, împlinește 80 de ani și, de asemenea, sărbătorește
55 de ani de la debutul literar cu poezie publicată în revista „Ateneu” Bacău
(1966).
Din
CV-ul publicat la sfârşitul cărţilor pe care mi le-a oferit în ultimii ani, am
făcut o selecţie, ce va vorbi de la sine despre un scriitor complex, care a abordat
genuri literare diferite şi a publicat lucrări diverse: poezii, fabule, proze,
inclusiv romane, piese de teatru, scenete, cronici literare şi dramatice la
diferite edituri sau publicaţii din ţară sau reviste on-line din străinătate
Dan Plăeşu
s-a născut la Galați, 25 octombrie 1941: filolog, ziarist în presa locală și
centrală, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1994), în
prezent la Filiala Sud-Est a U.S.R. (2006)
Debutează
în teatru în 1979 cu piesa „Semnat indescifrabil: Mitică”, Teatrul Dramatic
Galaţi; debut în volum: 1983, „Colecţionarul de excepţii”, fantezii satirice,
Editura Junimea Iaşi.
A obţinut
importante premii pentru creaţia sa, dintre care menţionez: Premiul al doilea
(fabule), Festivalul Umorului „Constantin Tănase” Vaslui, 1980; premiul pentru
proză al Filialei Sud-Est a U.S.R., 2012 pentru romanul „Vinovatele meandre”,
Editura Junimea, Iaşi, 2011; Ordinul Ziariștilor, clasa I, acordat de Uniunea
Ziariștilor Profesionişti, 2001.
A fost
director al Teatrului Dramatic Galaţi (1971-1972). Membru fondator al
Cenaclului literar de umor „Verva” (1977). Membru fondator al Cenaclului Galaţi
al Uniunii Scriitorilor din România (1986) şi al Filialei locale a U.S. R.
(2006)
Cărti:
Colecţionarul de
excepţii,
fantezii satirice, 1983, Editura Junimea, Iaşi;
Veghea,
roman, 1985, Editura Junimea, Iaşi;
Lucrare de control
la istorie,
roman, 1989, Editura Cartea Românească, Bucureşti;
Gând de arici
liber,
fabule, 1995, Editura Hypatia, Galaţi;
Muntele personal, comedii,
2005, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi;
Crocodil-show, fabule, 2007, Editura
Pax Aura Mundi, Galaţi;
Consulting and
Love,
proze despre dragoste, 2009, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi;
Vinovatele meandre,
roman, 2011, Editura Junimea, Iaşi;
Adevărul despre
Adam,
proză scurtă, 2013, Editura Tipo Moldova, Iaşi;
Ce mai fac sisifii,
comedii, 2016, Editura Sinteze, Galaţi;
Răspântiile,
șapte romane insolite, 2017, Editura Sinteze, Galaţi;
și abia aparută, Garsoniera lu’ Ăl Bătrân, proză scurtă, 2021, Editura InfoRapArt,
Galați.
Lucrări
dramatice pe scene profesioniste:
Semnat
indescifrabil: Mitică, 1979, Teatrul Dramatic Galaţi;
Pământul după ora
zece şi cinci, 1981, Teatrul Dramatic „Maria Filotti” Brăila;
La început a fost
peştele,
1982, Cenaclul de dramaturgie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi
revistei Teatru (în lectura unui colectiv al Teatrului Giuleşti);
Octombrie cu
ghiocei,
1989, Teatrul Dramatic Galaţi;
Puncte cardinale, 1981,
Radio Bucureşti.
Piese
pe scene de amatori:
Dreptul cel sacru
al luptătorului, 1983, formaţia de teatru a Uzinei
Furnale-Aglomerare, Combinatul Siderurgic Galaţi;
Jocul sau Războiul
nevestelor,
1985, formaţia de teatru a Institutului de Cercetări şi Proiectări pentru
Produse Plate şi Acoperiri Metalice, ICPPAM Galaţi;
Muntele personal, 2005,
formaţia de teatru a Grupului şcolar „Radu Negru” Galaţi.
Piese publicate în
reviste și antologii (selecție)
Sfârşitul lumii începe
azi,
comedie, fragment, revista Dominus, 2002;
Măscăriciul în
alb-negru și oranj, comedie, fragment, revista Dominus,
2006;
Fericirea conjugală
a cucului,
comedie în doi, integral, în foileton, revista „Dunărea de Jos”, 2007-2008;
La început a fost
peştele,
comedie cu vieţuitoare, integral, Antologia literaturii gālāţene contemporane,
vol. 3, teatru, editatā de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, 2008;
Cealaltă viaţă a bărbatului
haios,
comedie, fragment, revista „Antares”, 2009
Garsoniera lui
Dumnezeu,
comedie, fragment, revista Porto Franco, 2012;
Telenovele cu
milionari,
comedie, fragment, antologia Verva -35.2012.
Lista
creaţiilor lui Dan Plăeşu este lungă, dar şi mai lungă este lista criticilor
dramatici şi a scriitorilor care au scris cronici şi i-au apreciat opera
autentică, plină de har, în care adevărul râde şi plânge şi ne invită să-l
vedem fără mască.
Dan Plăeşu
şi-a luat talentul în serios şi-a trudit în faţa foii de hârtie, maşinii de
scris şi a computerului să scoată la lumină filosofia, ideile lui profunde
bazate pe fina observaţie a mediului cotidian şi a contemporanilor jucându-şi
la modul autentic momentele tragice ori comice pe scena vieţii.
Numărul
pieselor de teatru publicate, majoritatea şi jucate ne indică faptul că genul
preferat al scriitorului gălăţean este dramaturgia, comediile potrivindu-se cel
mai bine personalităţii autorului. Comediile sale presărate cu ironie, umor
amar ori picant sunt oglinzi fidele ale comportamentului şi atitudinii
semenilor, ale vieţii de zi cu zi.
Regretatul scriitor
Laurențiu Ulici spunea despre Dan Plăeşu că se dovedeşte a fi un discipol al
lui Tudor Popescu, situându-se pe o atrăgătoare linie de mijloc între Baranga şi
Mazilu. O extraordinară companie, de care sunt sigură că Dan este mândru.
Acum, la ceas aniversar,
în „octombrie cu ghiocei”, îi doresc prietenului meu de la Dunăre, sănătate
multă şi cât mai multe primăveri pline de inspiraţie şi încărcate cu bucurii de
la cititori, prieteni şi familie.
Valentina, prietena de la capătul
lumii.
Noua Zeelandă, 25 octombrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu