Constantin MARIN - Gândind... lecturând Mărturii Maramureşene, nr.8-9,2021

 

Gândind... lecturând Mărturii Maramureşene, nr.8-9,2021

Constantin MARIN

 

 

,,Dumnezeu este roata cea mare. Roata mare se învârte mai încet, dar ajunge din urmă roata  mică, ce se învârte mai repede. Cu cât roata este mai mare, cu atât rotirea este mai înceată şi zgomotul mai mic; cu cât roata este mai mică, cu atât rotirea este mai iute şi zgomotul mai mare. Acest fapt se potriveşte şi lucrurilor, şi oamenilor. Roata cea mai mare din sufletul omului este Dumnezeu. Marginile ei nu se pot vedea, nici mersul ei nu se poate auzit din pricina mulţimii şi a larmei roţilor celor mici. Însă, în clipa în care toate roţile cele mici din sufletul omului se liniştesc, abia atunci sufletul se oglindeşte în nemăsurata roata dumnezeiască, în care se cuprinde cerul şi pământul. Şi în faţa acestei vederi, pe cât de rară, pe atât de neaşteptată, sufletul simte o bucurie de negrăit.”

Aceste cuvinte au fost spuse de părintele Nicolae Velimirovici. Pentru a nu intru în ,,larma roților celor mici”, găsesc de cuviință că este de folos să fiu un mărturisitor al Mântuitorului nostru.

 

Așadar, viața mea se împarte (sau se desparte?) în trei capitole: 1. când am fost ateu; 2. când am rătăcit prin diverse secte / culte, toate cu ,,fundație” creștină; 3. când am descoperit ortodoxia, prin ascultarea predicilor părintelui Constantin Joița. A urmat, pas cu pas, adăugarea de bucurii duhovnicești, prin întâlnirea cu preoți care au contribuit la consolidarea mea spirituală.

 

Aș putea să fac o scurtă trecere în revistă a unor momente, pe care, la scurtă vreme după consumarea lor, nu conștientizam ajutorul pe care îl primisem. A trebuit să treacă o perioadă, pentru a înțelege faptul că fiecare din acestea mi-au fost necesare, foarte utile. Am mai înțeles ceva: fiecare dintre noi are un însoțitor, un înger păzitor. La fel se întâmplă și cu mine, desigur.

 

Am folosit, în fraza anterioară, expresia ,,se întâmplă”. Și eu fac parte din categoria persoanelor care consideră că absolut nimic nu este întâmplător. Nu vreau să obosesc pe cititorii revistei, menționând situațiile dificile prin care mi-a fost dat să trec.

 

Mai bine să fac un ,,viraj” brusc și să spun cum l-am cunoscut pe părintele Radu Botiș. Aici, în Ploiești, beneficiez de prietenia unor oameni cu care rezonez într-un fel special. Este vorba de profesorii Nae Stanciu, Adrian Iosif, Traian Lazăr, dar și de minunatul om de spirit, de răscolire prin izvoarele vechi ale ortodoxiei, domnul Ernest Herman, stabilit, de un număr apreciabil de ani, în SUA. Și, într-una dintre dăți, a sosit printre noi părintele Radu Botiș.

 

De la prima întâlnire cu noi, am observat la dânsul câteva particularități: vorbea puțin, era rezervat în gesturi, nu se entuziasma, uneori zâmbea, gest care însemna că este de acord, mai mult sau mai puțin, cu ceea ce tocmai spusese unul dintre noi.

 

Un element important: locul ales pentru întâlnirea noastră se numea ,,Cetate”. Era vorba de o terasă. Să ne amintim de Caragiale și schițele sale, care aveau drept ,,obârșie” un asemenea loc. Un critic literar a parafrazat volumul de schițe al lui Caragiale, intitulat de acesta ,,Momente”, numindu-le ,,Monumente”. În felul acesta, Caragiale realizase o galerie de prototipuri umane care, din păcate, de la el până acum, nu au dispărut.)

.           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .           .         

 

            Andreia Ghib, floarea din grădina părintelui Radu Botiș, ne oferă un material interesant, bogat în exemplificări, despre arbore și semnificația lui, pornind de la considerațiile cercetătorului Romulus Vulcănescu și cartea acestuia, Coloana cerului.

 

            Energica doamnă Cezarina Adamescu semnează eseul-meditație, intitulat ,,Luminile umbrei”, dar și excelentele miniaturi ,,Poeme în proză”.

 

            Profesorul de istorie, ploieștean, Traian Lazăr realizează o amplă prezentare a cărții monografice dedicată orașului Ulmeni, de cei doi frați, Mircea și Radu Botiș.

 

            ,,Muncă de 23 de ani, la adaptarea în versuri a Vechiului și Toului Testament, aceasta este dubla ,,ispravă” a răbdătorului și inspiratului creștin Ioan Ciorca.

 

            Acest număr cuprinde o mulțime de poezii, frumoase, diafane, catifelate, fiecare dintre ele purtând ,,marca” autorilor .

 

            Spre final, aflăm de primirea premiului U.Z.P.R., acordat scriitorului Radu Botiș, fondator al mai multor reviste și on-line.

            Așadar, să ne bucurăm împreună, alături de Radu Botiș.

 

            Doamne ajută la fiecare.