MERE PADURETE 64 - Vica era o persoană distinctă și puternică. (necorectat/necenzurat)

 

MERE PADURETE 64

Vica era o persoană distinctă și puternică.

 

Nu vă pot face să înțelegeți cum trăiesc țăranii merelor pădurețe cu noblețe și frumusețe, cu speranțe. Ochii migdalați a lui Vica era ca o oglindă a realității, erau acea oglindă, a împărătesei cu hit rău care nu răbda fericirea celorlalți, în ciudă, că Vica, din bunătate da fericire, din fericirea ei da dezinteresat celorlalți ca îmbunătățire, da ca să fie fericiți, că eu cântam ca bărbat pe trupul ei, mandolină, cântam și dansam erotic pe strune care rezonau, cu toții percepând de ce și cum uneori sub trupu-mi greoi, armonic, cu sinfonia să dea celuilalt trup femenin viață de ființă. Era o măsură a tuturor lucrurilor.

     - Astăzi pentru mine este iar una din ziua surprizelor frumoase, care se poate încadra în zicătoarea ,, Bine faci, bine găsești!” Este și pentru mine și pentru colaboratorii mei, toți oameni de bine. Deci să ne bucurăm cu toții de darul lui Dumnezeu, de a scrie frumos spre bucuria noastră și a altora, tocmai cum vi de potrivește și Dumneavoastră, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Câte un frumos exprimat celebru, te încarcă de frumos Hristos și de luminos, că la ce-am degeaba, când putem să facem lucru cel bun, că doar lucru rău, îl mai ai și pe conștiință, nu-i așa, maistre? Totu-i fain, fain făinel și impecabil, când te străduiești să faci, ce faci din inimă și, cu inimă ca ideea cea mai bună posibilă, din tot sufletul: util și capabil. Din fericire, dintr-un excces facem bine ca binele să se convertească, în bine, că binele-i bine și ce se cuvine. GEORGE Vulturescu ești un regal și un special sătmărean. Tu, ești ce ne lipsește, în culorile de neliniște și ca sătmărean, nu trăiești, în van, că ești un năzdrăvan șuhan. Ca Moroșanu am fost om adevărat, în viață, om, cu conștiință, cu bani de buzunar și talanții îmulțiți deosebiți cu har, cu ce primesc, în dar reinvigorat. Ai ce vrei, te redescoperi magic și fantastic, echilibrat ca aur cenușiu strecura, cu viață activă, cum Dumnezeu lumii ne-a dat curat și luminat, comoară, cum rar, în acest spectacol cool și n-are cine ce spune, nota bene pe aceeași frecvență, de noblețe inspirat de frumusețe, inspirat, în ordine ca Vica și curat, cu grija care se învață, cu omenie, în familie ca la Hanul Ancuției, han boieresc, în pitoresc, în magia, din România, cu finala artistă, cu superstar, că ce vreau nici eu, nici Vica, habar n-avem, că nu suntem ca politicienii care-s falși. Ești de forță, cu viață cu conștiință, că unde iubire e, Dumnezeu e. Nici eu nu știu de ce-mi caut să-mi explic logic și pragmatic. Înclinat și nativ, de a fi bun, în orchestrație.

     - Stimate Prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, Cu drag confirm că am primit și citit capitolul 63 al cărții Mere Pădurețe. Dovedești a fi o valoare care meriți aprecieri pentru munca literară a dumitale. Apreciez talentul și voința pentru scrierea la care te-ai angajat cu tot sufletul, și, personal admir dăruirea cu care te-a înzestrat Marele Artist - Creatorul Cel Sfânt! Cu respect și prețuire, I.M.Gepianu

     - Voi nu vă lăsați aburiți de vorbele mele. Unde oamenii nu-mi plac, nici, în casa, nu mă bag, finticăule (adică mă duc cu cineva s-o iubesc, dar tot femeie e, lizbiană, că dragostea de fată mare, e ca un soare, ca o floare de soare ieșită, în cărare ca dracu gol, aiurea, că ea de micuță cuconă, pruncă, e gagicuță, c-a fost fleosc, adică, hop, în sărut, că se dă pe mâna orucui ca să se simtă bine și dacă mi-o murit vaca și vițelul, dau foc, am ventulat problema și am dat foc și la grajd, poiată, ca aseară pe înserate, Dumnezeu a dat dar la fiecare aparte, că noi mergem a colinda de la casă la alta, de Crăciun colindăm, că după post vine Crăciunul etimologic, indiferent de unde ar veni termenul calende și etnologic e un obicei, o datină strămoșească, din epoca geto-dacă (apropo, de la Râm ne tragem), că-i mândră seara de Crăciun frumos, când s-o născut luminos Hristos și aiestea nu-s amintiri, că la ce subscriem, române, la amintiri, din trecutul istoric, la vremea, din vremea universală, de pe vremea copilăriei, lui Ion Creangă, Nică, scrisă, cu un scop de Nică, Pavel, Vica / Ben, cel mai aromat om al limbii române investite, în viitor optim de a savura artist gustul de Crăciun, cu diferența de altfel, interesantă ștințific, nu-i așa, că noi ca oameni venim informați / neinformați, că suntem ignoranți, deși, că noi de felul nostru suntem români, că uneori nu știm, că drumul spre iad e pavat cu bune intenții, cu liberă practică... ?) Nu există vânt favorabil dacă nu știm încătro merge / bate. Ca oameni avem obiectivitate, susținuți ștințific, deontologic. Când tragem o linie, pentru ce o tragem?

    - Ca sa consumăm creionul.

     - erată: Ventilat problema. Există modalități de a te schimba aferent, cu impecabilitate spirituală, că trebuie și tu să ai un nivel existențial, că nu ești medic dacă n-ai fost pacient, că trebuie sa vezi cum se intervine, cu un grad de introvenție, că faci ce face popa, nu ce zice popa și ești, că știi ce faci. Noi savurăm cu empatie viața. Ce vrei să zici, că noi, în fiecare, zi, cum zice și Gabriel Liceanu, în fiecare zi ne schimbăm, Pentru Patrie ca niște speciali și ne-am vaccinat ca să-mi fie mie și celor, din jur, ca să ne fie mai bine, după argumentează oamenii de știință care ce îmbunătățiri au adus vaccinului, pentru valul pandemic Delta valul 4? Dumnezeu să le facă bine, cum ei ne fac nouă! Noi ne dorim să fim mult mai sănătoși. Vreau să avem performanțe, în noblețe, cu frumusețe și să fim revigoranți, în responsabilități ca cei botezați, Ben! Dracu știe, cum sunt, în obsai, că altcineva mi-a dat păpucii, nu Vica, cu ea fiind o viață de om, străduindu-ne: să ne fie bine, că eram de nedespărțit, împreună noi făcându-ne viața mai bună!

Noi eram ce vrei, eficienți

ca doi prăpădiți studenți

ca o atingere,

cu mângâiere, candidați de a candida la fericire.

 

Eu și Vica n-am ratat nimic, în nepăsare,

că între noi era binecuvântare autentică ca atare de valoare

ca de expert, că fac senzație,

în eco și bio-socială ecuație.

 

Inima mea valsa, în dor de tine,

Vica, în stare de bine și-mi pare bine,

că-i ce se și ni cuvine,

că tu ești, încă tot, cu mine,

în viitorul care ne aparține.

Noi trebuie s-avem încredere și chiar, în cei cu tupeu, că joaca trebuie jucată și urmată ca urmând să sărim peste hopul, că startul e dat, că se pregătește și masa, după care se duce tot greul, în care ne investim priceperea, știm noi ce și cum, că asta-i treaba la Suceava (mai știm ce-i, în continuare, Băbălăule? Turbalaule! Întrebarea / răspunsul e caterinca, chestia cu tezele din aprilie, dar ce vorbe grozave și-n programul partidului comunist, că mai tot timpul agenturile străine, zicea Ceaușescu, vor să ne destabilizeze situația internă, politica țării, e ceva și literar, în chestia, cu Măseaua stricată. Am fost hoț / hoți de onoare sau Să mă aperi de mine, dar ce-i de vânzare, că cinstea și onarea, nu se vinde și nici, nu se cumpără? De să rămân cu o piatră de moară atârnată la gât? Care nu caută o soluție, o rezoluție, revoluționară?

     - "În fața pretulu te-ai legat să-mi fii alături toată viața, dar... parcă ai uitat de mine, Vica!" Preotului. Vica nu făcea pe deșteapta, că era deșteaotă. Amândoi și numai amândoi, cu ștaif aveam împreună energia necesară. Între noi nu era nimic prostesc, că nu pentru prostioare ne-am cununat, nu-iașa? În Iubirea învinge, se spune, că viața nu-i lină. E cu multă energie, ni se spune multe și ce avem de învățat, să învățăm. Viața e ca o cântare. Sacrificiu lui Vica n-avea margini, avea secretul ei, în bunătate. Înțelept era eu și Vica să respectăm ce era înțelept. Vrerea lui Dumnezeu e sfințirea voastră ca vasele voastre să fie curățite.

     - "Fiecare cu problemele lor, cum își aștern așa dorm, zice și Gigi Becali. De ce acel incurabil, jumătate, jumătate de carte, codex, e la vatican (cum ne explicăm?),  cum de la Alba Iulia, din muzeul de aici, muzeu cu cărți vechi e deschis acuma, e deschis muzeul, pentru curioși și aflu, că e la Vatican, ne-a fost furată de șmecherii popi de la Roma acea jumătate de carte, cu ce motivație, meritrocrație? Ce-i, Ben Todică, în capul tău ca n-am bagat pumnu-n curu ieopii degeaba (tu, ești mulțumit de ce rostești ori ești păcătos ca păcătoșii răstigniți pe cruce alături de blândul și bunul Iisus, dus ca un miel inocent la tăiere sau ce?, 

     - Iti dau in cap, vorba Srafimilor ca să te trezesti Pavăluc!

     - Pentru care trebuie să zic rugăciunea: "Iartă-l, Tată, că nu știe ce face / nu știu mai precis, ce fac; Iartă-ne, Doamne, Doamne, că suntem doar închinați la icoane și binecuvântați, ca cei botezați, suntem, nu-i așa, stejarule, din Iezer, suntem cu toate întru Dumnezeu și, în sănătate, că-n realitate, în strălucire, e mai bune ca / decât toate, îi o bunătate / te îndoiești, om de povești, că-i ca sarea-n bucate, om de ce iubești, că ești ceea ce ești, că știi, că ești ce trebuie, al limbii române, bătrâne?) Când o priveam și o admiram pe Vica, mă vedeam pe mine însumi neghiob biciuindu-mă ca un călugăr, în chilia sa, nu știu dacă ca fostul călugăr de la Mărțișor, colț de rai arghezian, din Bucureștii cu craii lui Matei Caragialle, fiu rebel a lui neica Iancu, cel ca Onore Balzac și comedia umană. Uneori ne luptăm, în iubirea care are o cale, ne luptăm cu îndărtnicia din noi, cu răul, un Chir Ianulea pe care, nu-l pot înțelege, în Dănilă Prepeleac / O făclie de paști și Dragomir trecând măsura cu beutra la crâșma din Sâmpetru-Almașului, o bodeică de lângă mătușa lui Grigoraș, Dâncan, unde mama ca mamă-sa, Maria Păhuța ajunsă la maica bătrână din sus, să pată înghiți paharul morții, că prezența mamei, îi îngreuna situația, trecerea la cele veșnice. N-am nevoie de fată și mai ales de rișcă, că Tokio-i la mama dracului, la fene (bunicul, când te trimetea la dracu, zicea:

     - "Dute-n fene!" ca un coleg Hodin zicea, care zicea:

     - "Du-te-n fras!" Nu-mi trebuie, că eu am mândra și fără modru: Fata din Carpați. Fac si eu ce faci tu cand imi trimiti toate pitipoancele folclorice. Nu-mi trebuie, că eu am mândra și fără modru: Fata din Carpați. Vica era o comoară, avea o frumusețe și interioară, era cinstea care nici nu se putea vinde, dar nu se putea nici cumpăra. Fac si eu ce faci tu cand imi trimiti toate pitipoancele folclorice. Vica e o lecuire a mea. Căci voia lui Dumneze e să dăm și  celorlalți, din vindecarea noastră, că și postul e o sfințire cu regalitate cerască, cu 5 stele. Noi să nu ne îmbâcsim, cu ce nu-i nobil și sublim, că în permanență apa curgătoare trebuie să ne primenească, să ne curățească de impurități și dacă nu-i lucru ușor ca să fim impecabili (asta nu-i de refuzat) Care mi secretul: mă darui binelui, pentru provita, o armonie, în vață alegând și eu avantajul, dreptul de a fi. Dacă se îmbată Marin nu e corect, că e gălăgioș. Parcă Vasile Roita trăgea sirena care punea pe muncitorii de la Grivița, în alertă. Parcă Vasile Roita trăgea sirena care punea pe muncitorii de la Grivița, în alertă. Este un incunabil, codex auriu este jumate de manuscris, în muzeul de la Alba-Iulia. Teeheș, Mureșan Oxtavian, tata lui Adrian, al Anei și a mai multor fete, din Poiana Uănții, nu e om rău, că mai bea, e o altă poveste, din Ciubăncuța, unde o aflase pe Dochia, femeia, cu care se căsătorise și făcuse mai mulți copiii duși, în cele 4 puncte cardinale, în cele 4 zări. Dochița naiba ști, cum pocăită, fără a ști vre-o boabă învățată, în altă limbă, naiba ști cum borboroseala ei pocăiții creduli ziceau, că nevasta lui Octavian Mureșan din Poiana Uănții, că: vorbește-n limbi femeia aiasta și alŕi bărbați aiuriți ca ea (în ce fel vorbește doar Mamona, Satana, ști!) Nicăieri nu-i un inteligibil ca un scris ilizibil, nici, când Penticostali se roagă-n comun zberând asurzitor, animalic, chiar, fără vre-un har ca-n Babilon, la încâlcirea aberantă și alterată de o incredibilă bâlbâială, a limibilor, nu-i ceva credibil, dar cine ce vrea să dovedească?) Aiasta-i ceva țâfnos ca un moft de a lui Caragiale. Nu se întâmplă totul, cum se întâmplă și-n De-ale Carnavalului, unde unii își dau cu motiv / fără motiv?, își dau din plictiseală ochii peste cap, că-s aieștea cu stroșeală, boala copilăriei, adică... ca și cum nu ai fi cu picioarele pe pământ culmea-culmii. Ce-i toată nebuneala aiasta? Ce se întâmplă cu pocăiții, cu fala lor, sarcină care nu e ușoară de loc? Ce-i cu acest nu știu ce? De ce jumătate din, manuscris, in una cu bilul, Dexul auriu, de la Alba e la Arhivele lui Papa, adică de ce sunt la Roma? E o băiețeală, că traba aiasta, de derută, cu pocăiții, urmărește ceva, ce se urmărește? Parcă Vasile Roita trăgea sirena care punea pe muncitorii de la Grivița, în alertă.

      - Ai aici un video facut de o familie tanara de romani cu explicatii frumoase. Ti-l recomand ca stiu ca noi doi nu vom trece pe aici. Fața mai puțin știută a Dubaiului! Ce se ascunde în spatele zgârie-norilor. Romania putea fi si ea ca Dubaiul pentru ca avem petrol si gaze naturale (mai multe DECAT EI) insa tara noastra e condusa de NIMENI - INCAPACITATI.

     - A murit și mare superstarul României, un domn al cântecului. Sincere condoleanțe! E un om cu vitalitate, tot numai zâmbet, pentru ceilalți, că asta-i un fel a lui de a fi!

     - Bine. Dumnezeu sa-l odihneasca dar cum il cheama pe eroul tau? Acum am aflat ca e Benone Sinulescu.

     - În vremurile aieste, cum să-ți zic uman- imunitar, îmulțit cu talanții, în har, că n-ai trăit, în van, degeaba, în zadar? Ești un dulce / o dulce, cu bravo ție, Românie! La trecutu-ți mare mare viitor, dragoste și dor, cu omenie, cum numai noi știm cei de viță de Românie! Fiecare om ca Haralamb Zinca are clepsidra lui, are sentimentele lui, chiar dacă trebuie și poți să divorțezi, cu toate, că ai copil / copiii. Vica n-avea-n ea,în inima ei n-avea nimic malefic, drăcesc, dar pe gurile rele, doar pământul le astupă gura cu glie și iarbă înverzită și sub omăt, însă nimic nu-i după răutatea lor, spurcăciunea și bârfa lor murdară, cu fantezie lipsită de adevăr și viață, Vica fiind toată bunătate, iubire, Pavel oferindu-i iubire ca candidat la fericire, făcându-se pe el fericit, dar deopotrivă și pe ea. Totu-i ca, în Adoua cădere a Constantinopolului. Nu-i mare filozofie, că soarta, și destinul mi te-a scos, Vică, în cale. Depinde ce ne aduce ziua de mâine înhămată cu voință și Credință de bună dimineață la ziua lucrătoare, în speranță, în speranța care din zor, în spor dai zor, din zori și nu, moare. De ce nu se face lucru cum trebui, lucru care trebuie? De ce nu se face, ce nu se face. E o băiețeală, că traba aiasta, de derută, cu pocăiții, urmărește ceva, ce se urmărește? Uneori nu se cunoaște toate dedesubturile politice, mare fiind escrocheria înteresului personal, acel stres-fes care atârnă, însă nu și omenia, cu care se salvează omenirea. Omenia și, nu, pandemia, salvează România. Între partide e mărul discordiei și criza continuă. E o pierdere de timp ce fac partidele, cu fără obraz a lor. Cine le dă premierul, moclofanilor? N-au făcut destul rău liberalii? Nu deranjează bunul mers al României? Tu, vrăjeală, cu mine te opui ca păpușile, în teatru de păpuși, cu Țăndărică? Eu nu-s șmecheraș de la oraș? De mult e horea aiasta? Ce lux e ăsta, să tot amăie instaurarea guvernului și premierului? Aici e Mâna Ucigașului? Pentru Vica am fost pregătit, din toată inima și nu era simplu, pur și simplu, cum saluta marele și genialul poet național, un monumental al limbii române, tras, în mâine. Pentru Dumnezeu am mult tupeu ca eu s-o iubesc, auzi, tu, pe Vica, o mândră de bună veste, frumusețe și cu noblețe, chip și asemănare nesemuită, cu Dumnezeu. A o iubi a fost o reputație, pentru mine. Vica avea expresivitatea ei. Politica egoismului, lui Florin Câțu e o catastrofă a politicii românești. Vorbele mele nu-s joc de glezne. Fii gigană Daria și fără frică, că nu meri la 10 copiii cu o bombonă, da Daria nu te plânge de viață și de viață bună, că la voi nu-i rău și vaccinat ești vaccinat, că ai televizor, dar dacă nu vezi ce trebe, în el e degeaba, nu vorbi cu păcat (Marin cu ea vreau să meargă la Dej, c-aici are e casa lui, dar fără servici, cotă la banii ei de la CEC / BRD și el vrea s-o șmecherească (Miha:

     - "A vedea ea, când, nu știu când a rămânea fără bani). Să nu te plângi, Ben, de activitate. Asta-i pe bătălău, că am fost voinic, cu cureaua faină și lată, la vânătoare ca Trăian Ilea. Ești un norocos, un năzdrăvan, de la Ghis Han la oaia năzdravană, vorba lui Mircea Eliade (Marin Teci lăudăros, însă nu just, că-i gogonat mincinos:

     - "Io-s doctor." De făceam cursuri de alea..."Tatâtu-i de animale", continuă fleț. A zis, cine a zis, că a ziz c-aș fi semnificativ, dar de ce, cu ce motivație a zis ce trebuia? Viața mea nu era cu îmbunătățire, bogată. Tam nesam mă străduiam și mă enervam, că n-am ce-mi trebuie, chiar dacă firesc, mă străduiam să devin scriitor al uniunii scriitorilor. Eu mă încadram..., că se fac funcții, că trist se cumpără funcții. Nu știu care-i subtilul ciuciu care l-aș vrea? Președinta uniunii scriitorilor, filiala Cluj, Irina Petraș, îmi tot zicea, că la anu intru, în uniune, dar ciuciu. Vizibil, în creerul meu e un vid, un gol, am uitat ce eu ți-am zis și acuma nu mai știu ce vrei (ce cântăreț a murit, după ce soarele l-a mângâiet 84 ani). Benone Sinulescu, cel care nemuritor era prin cântec, că Radu mamii, Radule... Departe de aș lăsa satul... Era un simbol și bucura lumea prin cântecul său. Ce-ți pot reproșa, că ești ca un doctor de bine, chiar dacă și voi aveți limitele tale, însă tu, ești ca o privighetoare, pe placul tuturor, cu permis la toate, cu toate formulitățile. Ești ca Hery Poter w limbii române, cu veșnic dor de noi. Eu scriu cu tușele mele inedite ca Van Gogh original, cu tușele lui specifice lui, un Eminescu a picturii. Tu zici altceva ca despre calul cu aripi, un năzdrăvan care strălucea de sănătate după ce i s-a dat unui jigărit, i s-a dat, în alimentație, jar, pentru un alt taif de a fi dincolo de aparențe, în noblețe și frumusețe (i s-a dat de cel care trebuia, în tot ce facem fiind farmec și o nebunie comofragă, că e o libertate de creație, în ecuația de creație, un mod de a scrie unic, cu trăire artistică, în dreptul de a fi, în siguranță artist, investind, în viitor ca să rodim primăvară ca fii a luminii, fii zilei care crede, în Hristos, că noi combatem pandemia, în dreapta socoteală, din firea, cu firea luminii înarmați noi luptăm, că viața e o luptă, nu e o toleranță, noi fiind cetățeni ai luminii rezistând întunericului, disconfortului). Vica avea tenacitatea ei de țărancă sănătoasă încăpățânată, în bine, cu semnificații, că ea deschis cutia pandorii. Când e vorba de calul jigărit, gloabă ca cel descris de Ioan Agârbiceanu, în nuvela... Și tot n-am rupt-o-n fericire. Nevoia, îți dă aripi și destoincia, își spune cuvântul. Vica era plină de vitalitate și de loialitate, era ca o sfântă îndeletnicindu-se și cu lucru casei, că tot timpul ea trebuia să facă ceva, că dacă nu făcea nu se simțea bine, era bolnavă brava mea Vica, ca un soare avându-și lumina vie a vieții, era masivă prin ce făcea, că muncea neastâmpărata asta, lucrând, în mișcare era tot timpul. Dumnezeu ne alduiește cu bine și culori de liniște, în valoare socio-umană. Dumnezo ne ajute! Viața-și are dreptuul de a fi. Se lega de valoarea muncii ei. Vedem care-s grijile ei. Noi cu sănătatea, nu stăm rău ca prin magie și omenie de Românie, în tradiție, istorie și național, cu ofertă, cu succes, în artă, cu decizie și precizie, că scrii, în gen, stilul impecabil a tău, că îmbrățișăm, Raiul, ce-l am de mare impact aici, în România cu infinitul apropia de obiect, cu subiect și predicat de la clorofilă până la sanctofilă, carte deschisa cu Grabiel Liceanu filozof, cu caractofilă și sanctofilă, cu subiect și predicat ca Melania Rus Caragioiu, în preaplin de veselie, în școală și lipsă de stres, din cauza Covidu-ului Delta, din val 4, în Roomânia, în care trăim să ne bucuram, toamna, iarna ca primăvara să ne rehidratrăm, înflorim și să odrăslim, cu secretul sănătosului, înverzind, cât avem nevoie, ca să creștem, cum suntem, că suntem, în această jartieră ca ghiocelul care dă de căldura soarelui care lumină pentru ce-i necesar ca să existăm polinizatoare, prin polinizare aducându-ne zâmbete, pământul fiind ca un laborator natural de la o generație la alta. Aiestea-s niște experențe, cu iginezarea pădurii, florii / etno-zoo. Fără nici o descriminizare. Nu pui oriunde nici vasele, cum zicea și mica, Vica, se amestecă și Daria, cu altă față decentă, în traiul de zi cu zi, educativ și gestionând normal și moral, educată. Unii, în timp ce Vica avea conștiință, alții, chiar țărani, din ultimul țăran fermecător și, încântător, din niște țărani, a lui Dinu Săraru, dar pe vremea lui Vica, unii n-aveau ce face, cu conștiința, că în legea lor ce-i aia? Unii-s umflați cu pompa, vorba lui Adela, din Adela care încearcă, ce încearcă, manipulează ca Marta sau Burdea pe la grajd, în zoofermă de la C.A.P. "Drum Nou" Ciubăncuța, că era Burdea, Revnic oficial, era o zoocalmie, cum nu se zice, că nu-i permis să se ciufulească așa, în discuția mucalită, deschisă, cum era el la fereastra de oiagă / cu omul cu caii suri oprit la lelea, mândra-n drum..., dar la ce rânjesc, când pe o ureche-i intră și pe alta-i iese, că are împuțitul orbul găinii ca-n noaptea de Crăciun, când era înjurul mesei, că brad împodobit țăranul, nu avea sub lampa cu burtucă și feștilă ajunsă-n fotoghin, petrol lampat, bradul, nu-l avea, că bradul nu-i cu istorie ca steua, cu care a colindat Duliș și Grigore Pintea, stea adusă, în muzeul municipal Dej, adusă de Emil Lazăr, din Sașa, Ileanda, Sj. Marin Teci, când o mers turbat, beat, o zis:

     - "Să nu te puie dracu să mă suni, Darie, că-ți tag un toc de bătaie!" Miha:

     - "aiesta-i prost de cap". Am curajul să nu cedez la prostie, că din casa lui Vica n-am plecat ca nimeni, nicăieri. Vica era ca o femeie care trebuie să nască și ști ce să facă, cum să se îngrijească singură, imposibil, dar incredibil și sant adevărate, vita, provita.

    - Bine dar tu ce vezi ca se intampla la tine in sat. Oamenii sufera, se descurca. Ei ce cred despre viata?

     - Frumos acest bonjur-Medalion, citit arât de grăitor despre marea scriitoare Hortesia Papadat Bengescu, un om și ea, om între oameni ca oamenii pentru oameni scris de fratele Miclau. Rețeta fericirii, nu există, dar eu, Pavel și Vica, vedeți și-n povestea-roman: Mere pădurețe, ne-am găsit împreună fericirea. Tu, ești valoare normală, națională, prin narațiunea-roman scris altfel, inedit. Tu, trăiești, omule, trăiești cum îți place? Incognito, Ești Fiul risipitor / Intrusul (cu ce convingere ești ceea ce ești?) Surprinderea care e? Concobinul lui Daria:

     - " Melestesc pe toți, că nu mă tem de nici unu."

     - "Nu este lege, fac eu lege" (Marin).

     - "Lui Teci i s-o rupt ața pulii și fute."

     - "Nu știu cine-i Teci, lingurar, din Dej". Asta, Vica-i din casa și viața mea, un semn de la Dumnezeu. Miha:

     - "Noi nu vrem să o înlăturăm pe Daria, din viața noastră."

     - "Pe noi ne vorbește urât, de rău."

     - "Darie, tu nu știi mersul tremului". E grăitoare și sclipitoare ca un agricultor, Vica să zicem care se căznește să dea cu sapa să prășească dintre cucuruzi buruienile afânând solul distrugând buruiana care stârpitoare înăbușă creșterea cucuruzilor pentru care ne rugăm și ploii, ne rugăm lui Dumnezeu: "cucuruzul, Doamne dă să crească și să înverzească ca să rodească ca să ne hrănească!".

     - Mulțumesc distinsului prieten Pavel Rătundeanu Ferghete pentru extensia dată poeziei mele recitată de maestrul Ben Todica pe Youtube, cu ocazia Simpozionului dedicat Hortensiei Papadat-Bengescu în Los Angeles (19 nov. 2021) Cu drag și respect, Ionica din Gepiu

     - Simțind Marin pericolul de a ne părăsi, o giugiulește pe Daria, se poartă cu ea drăgostos. Nu-l înțeleg de ce s-a purtat vulgar acest vulg, cu Marius și Miha rostind:

     - "Îmi bat p... mea mare de voi", înșirând un întreg pomelnic de injurii și amenințări.

     - "Gândește, că mă despărțește de tine, că-s proasta lor." Liberarii și socialiștii încă discută, astfel pun țara la mezat, de loc plăcut, că criza continuă, dar luni au întâlnire, cu președintele, însă nu se intervede nimic plăcut ca norii de joasă altitudine, dar, în rest hazardu, că totul de prea multă vreme se amână, se tragănă, se trage mâța de coadă, Teci zice:

     - "joacă, în curul gol pe lângă pula sculată și deștept foc, cel care zice. Copiii nu-i rabdă lui Marin obrăzniciile, un fel de amenințări, un cine și de unde mi-s eu!  Nu vreau să sufăr, că dus, de Miha, în Cluj, nu-i ca, înCiubăncuța, unde am locuit cu Vica, în Cluj, nu te supăra frate, alte-s regulile și e super amuzant, dar ce știți voi, cu legendele urbane.

     - Dragule, nu înțeleg, ne-om muta din sus la Ana, zic, dar nu ies, din impas, nu se mută. Am convingerea, că lucrurile or decurge normal, moral, dar sunt puțin supărat. Eroul a devenit, Marin, a devenit personaj negativ. Nu asta s-a dorit. I-a intrat lui Daria-n cap prostia și e încăpățânată ca un catâr, că asinul tânăr l-a purtat pe Iisus prin Ierusalim. Nu simți cum viața o ia imfaibil înainte?

     - Ne bucurăm de aceste imagini, pe care  nu aveam ocazia să le vedem în perioada comunistă. Nu aveam mașină, nu aveam bani, nu aveam timp și nu aveam nici energia necesară. După 1989 am plecat, unii dintre noi, dezamăgiți. Acum, într-o vizită scurtă avem prea multe de rezolvat, dar în drum, mai ,,apucăm” să  vedem câte ceva, dar fugitiv, Timpul fuge, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - E un suflu de toamnă, în chef cât cuprinde.

     - Suntem mulsi continu distinsa doamna si sora de sange romanesc, de golanii garii secolului 21. Biciul de azi e invizibil si taie adanc. De cel comunist radeam de asta nu mai stim. Cu apreciere si admiratie pentru ca existati si traiti intens adevarul.

     - E un suflu de toamnă, în chef cât cuprinde. Hmnișul e Marin băiat fin. Vica era gospodină cu experență, pentru asta îmi era și dragă Vica. Ciubăncuța era pentru mine și Vica capul speranței. Sunt ani peste care nu știam cum am sărit, dar nu mă deranja.

     - Bine dar tu ce vezi ca se intampla la tine in sat. Oamenii sufera, se descurca. Ei ce cred despre viata?

     - Sătenii au rămas tot mai puțini cu puțini tineri, în rest hodorogiți ca mine, care fac ce pot, că eu ce fac? E o nenorocire și nu ne necăjește covidul, în lumea noastră. Nu ne necăjește covidul, că neputința ne supăra. Cum vom ieși basma curată? În trecere printre ani care-mi era inima? Deabia-și târșeau pașii țăranii mei și eu la fel, cu calul legat de o cicoare (cum adică?) Țăranii care-i crema cea vestită e, în decadență, că nici prim-ministru n-aveam, că capacitatea nu exista, că doar la salarii și beneficii erau speciali, mama lor! Să joacă cu dracu, nu ști că dracu-i venit la tine, Marin Teci, din Dej, că și Marius cu poșta care n-o dă la adrisant și Miha, cu mâncarea care o aduce de la grădiniță și scaunele care le-a adus și le-o dat lui Victorița și lui Nașu, închisoarea o să-i mânce pe amândoi mai zice. Mai zice, că el nu iese, din casă până nu vine executorul. Tu, nu știi, Darie, că la tine-n casă a venit dracu. De-acasă tot ce am văzut, în mintea mea am luat ca să rămână doină de pomină, uneori, cu vorbe aspre, vorbe țărănești primitive, arhaice, din limbajul latino-geto-geto-dac, românesc, omenesc-firesc, cu tact, infinit, diplomat, apropriat de obiect, cu subiect și predicat, că cine-i cu romànii la un loc, trăiesc, cu noroc, cu o gândire și, cu seninătate, din realitate. La noi e un frumos și opăciți de traiul tihnit. Noi nu știm români ce a fi bine, că noi cu politica și fără guvern ne facem pricaz, necaz, nu, c-așa suntem noi romàni, dar o facem din dor de mure și din egoism, că Gheorghiță pe la poarta noastră, a mândrii mele egoist ca un fur trecea, implicat ca fur de pupic, că iubea pe altcineva cu adevărat. Era un fel al meu, tu, știi. Faci ce faci, învățând să faci, chiar dacă e ca lozul în plic nai trage odată. Școala românească e prost făcută? Atunci ce ne ghidează-n viață, ce ne face, frate, un rost, în viață ca toată viața să nu uit de tine? De ce toată viața nu uiți și nu uit de tine, Ben? Nu-s pe margine, că n-am faimă să scrie alții despre mine, cum trăiesc, în groapa cu lei? De moț, tu m-ai luat, m-ai luat până aveam moțul ca moțul alb, Mocan, din Escu care tărostea pe la nunți și era bine văzut și chemat la nunți să se manifeste ca un artist pe scenă și omul și agricultor, era mulțumit, că era și socru, lui Trandafir tractorist, trandaf la Jurca trandafir, că tot cerea lui Vica, aveam la drum un trandafir care împăna frumos deasupra ferestrei de la drum, drumul principal. Nimic nu era întâmplântător, că Vica era gospodină și lucrătoare și-n hotar, în câmp la toate muncile. Sunt ani peste care nu știam cum am sărit, dar nu mă deranja. Ce era cu Moroșanu, nu Moroșanu la care la o vacă, eu, Pavel, a trebuit, să-i scot, cu mâna, mărul, din gâtul vacii și să i-o salvez. Era vorba de Moroșanu care cu performanța lui la box, îți face pielea de găină. Visuri la cheie era un joc? Altu-m reamintea, că la Roman Alexandru, din Suharăș, director la școala generală, din Ciubăncuța și la Ciumara, Duma Alexandru, de sub biserică, am deznecat vacile. Aveam de ce a fi mândru de munca mea. Noi nu știm români ce a fi bine, că noi cu politica și fără guvern ne facem pricaz, necaz, nu, c-așa suntem noi romàni, dar o facem din dor de mure și din egoism, că Gheorghiță pe la poarta noastră, a mândrii mele egoist ca un fur trecea, implicat ca fur de pupic, că iubea pe altcineva cu adevărat. Ioan Moroșanu a venit, din Ștefan-vodă, Maramureș, a venit la Jurca și a devenit fermir, cumpărându-și vaci la Jurca, căsătorindu-se cu fata berbecelui, Augustin Pop, din Osoiu, mutat și el laJurca. Nu mă scoate din sărite, că eram iubit la care ca veterinar le salvam animalele, la ei aflând multă înțelegere și dacă căutam intuitiv / inventiv: căutam lucruri noi de rezolvare și de tratare a animalelor domestice, dragă Ben (într-o zi sper să-ți spun și modalitățile de a trata inventiv). Ești ca Hery Poter al limbii române, cu veșnic dor de noi. Eram talentat și fără să mă laud, că adevărul mă călăuzea spre viață. Marun n-are stare, cum n-avea stare Busuioc, Itu Adrian, neam cu Micle Sabin, mamă-sa soră, cu Sabin, toți din Ciubanca, n-are răbdare, că azi n-a sorbit alchol, ci restul dintr-o oiagă pe care o luase și acuma ar da fuga pe la barul lui Floricuța Ciupe, Cernucan, din...căsătorită cu aiesta a lui Cioaca, ciufală a brigaderului Ciupe Ioan, de pe ulița Balmoșui, unde locuiește și președintele colectivului, Crăciunaș Lucian, Purcelu, strănepotul folclorist Pr.Grigoare Crăciunaș (răspunde la chestionarul lui Ovudiu Densușeanu răspunde răspicat, clar, cu detalii în așa fel de este remarcat și de specialistul prof. Univ.,cel care îmi scrie cu indicații inedite,vezi revista Miorița/vol.Balade din Transilvania). La noi examen de rezindențiat, cu studenți care vor părăsi România, că la noi medicii n-au condiții (cum naiba?) Tot azi se îngroapă Benone Sinulescu domn al cântecului popular, un cum rar om, la noi, în România, inimă de aur ca acel scriitor ungur de la Dunăre. Marun=Marin, cel care tulbură lumea, el autodefinindu-se dracu care a intrat, în casa lui Daria (altfel se zice, că bagi pe dracu-n casă, cu ceterași și, în casa lui Octavian Cristea, Lupu, oficiant sanitar, n-au angajat lăutari la cununia, nunta lui, cu Ana, dar după ce au beut, au chemat lăutarii, c-aveau chef și au trăit cum le place nuntașilor, cu ce adorau, cu era un staif, cu muzincanți și bânțuială, joc, dans, cum mai nou se zice.

     - Imbata-l bine intr-o noapte si scopeste-l ca pe un porc, pune-i sare si coasel la loc. Cand se va trezi se va opri in padure de durere si n-o sa mai fichi fichi, n-o sa-l mai vezi urland.

     - Marin dejeanul se crede, că-i șmecher ca Jeani, unul Ghiță... din București, că și el ți-o dau la Popa Cioaca, că Mircea Dinescu poetul genial, care a supt la o țâță cu Alex. Ștefănescu, el îl lăuda pe acest crocant al bucătăriei, un papa-cioaca dulce acrișor. Geani, era cobaiul. Da, da, un fecior de babă slabă, cu mucii curgându-i pe barbă, dar ce zic, nu te supăra frate, că n-am covid și nici moartea, nu-mi suflă-n cur ca să-mi iasă caca șnur. Papa-cioaca era o mâncare simplă foarte pitoresc, cu artă, mai sălbatică mâncarea gătită de poet. C-am aiasta e toată povestea. Tu, știiai, că fiecare-și are șansa lui și nu mai contează de câte ori cazi, ridicându-te, la înălțimea de om cu ștaif. Cauți, cauți, dar ce tot cauți? Când îți cade fisa și ți se rupe apa / ața ori plânge mamă-ta sau plânge mama, așa era, în vremurile trecute, dar acuma cu actualii politicieni, cum e? Politicienii-s cântec joc și voe bună, cu dezinteres, distrugere, că suntem, în plop, cu plopu-n aer, că-i stăpân nenea-domn fraier care speculează, să se îmbogățească ofertant. E o devălmășie, în politică. De la specialistul Prof Univ. Adrian Fochi folclorist, specialist de la care am scrisoare inedită, că el e cel care l-a remarcat acest Pr. GRIGORE CRĂCIUNAȘ, MARAMUREȘAN a descălecat, în Ciubăncuța, după monografia satului Ciubanca, Jud. Someș / Cluj, vezi cartea Eseuri secol al lX-lea. Merele pădurețe-s eco și bio, cum scrie și Prof. Dan Șlapa, un om calculat și cu diplomație, în analiza sa critică făcută la cartea care continuă Căutarea după fericire / Căutând după mere. Să ai bine Sisif a Limbii române, om al pâinii, om al României, dintodeauna a românilor.

     - Multumesc frate Pavele un „Creanga” al Ciubancutei si un mandru fecior!

     - La multi ani Ben! Cu bine român sfânt, român al pământului românesc!

     - LA Multii anii -SANATATE si sper sa ne vedem curand !! Gigi

     - Multumesc dragi prieteni!

*

Înainte de a mere Daria cu Marin la școală, Marin pe copiii din Cluj i-a făcut țigani borâți, vorbe de haimana de Dej și chiar de anume, nu știu cu ce drept vorbește așa acest ciuf de om de pruncii din Cluj, cine Dumnezeu, ce etică, ce drept de om între oameni, îi permite să-i hulească, că nu el, ci ei au drept părintesc, în casa lui Vica, el fiind un parvenit și un urzupator, că nu-i cu Daria cununat și nici mutație pe Ciubăncuța n-are acest încrezut, cu nasul pe sus deja crezându-se, în drept pe partea lui Daria, c-a dat dumnealui mâna cu dracu, lingușându-se acest Haplea, până-i mâncă lui Daria și banii din depozit, că celuitor e minunea aiesta care tot de rău, îi vorbește sperjurul pe copiii din Cluj, îi vorbește urmărindu-și scopul tâlhăresc, corupând și bazându-se pe așa zis prieten, pe care are să-l întrebe ce are de făcut, îi spune lui Daria ca să-i dovedească și chiar, îi spune mieros, că el nu se va lăsa și va merge, până-n pânzele albe, munțând, că pe copiii lui Vica, când vin acasă-i face donatori de organe, salvatori de alte vieți (cum vine asta? îi omoară și...) Nu înțeleg. El le-o dat viața ca atare el le-o ia? Crima-i cu premeditare? A tulburat el singur apele? Nu stă blând, chiar dacă ști, dar nu mai vrea să știe, că: mielul blând suge la două oi. Azi vor să meargă, el cu Daria, cu gând ră vor să meargă la Dej, să ne dea la tribunal (pe mine și pe cei din Cluj). Mergă, că el n-are drept /ce drept are el? Aroganţa lui Petrică Mîţu Stoian. Cine nu îi trecea pragul niciodată: "Îl cinsteam, cum se spune" Aduce lemne-n casă. Nu lărmurește, nu face gălăgie. O zis înainte de a merge, că Miha și Marius, țiganii borâți doar acuma se pun bine cu mine și-i spunea aseară lui Daria făcând pe prorocul:

     - "Nici tată-tu, nu o să trăiască mai mult decât 10 ani." El e cu cât oi trăi eu? Nu-s eu prost, că zice că eu trăiesc pe banii lui Daria și nu el care aproape de 2 ani nu lucră, că n-are servici. E un lan de pâine, cu liturghie-n spice. Un hit, cu beneficii și cu principii de biblii. Nimeni ca Vica n-a avut asemenea sentimente față de mine. Ea avea frâiele. Nu-i nimic să ne ascundem după tei / vișin și să rămânem ascunși ca la De-ascunsălea ca atunci, când au venit acei verișori, în haine domnești veniți, în Sâmpetru, unde aveau pe ulița lui mătușa Zica și a unchiului Ghiurca, având un copil Arghil care dus pe la Lipova, cu Aurelia Dascalului au avut un copil care căzuse, în patima alcolului, devenind un prăpădit, un imoral, bătrânii lui bunici murind și nu zic, că au murit de necaz, dar au murit după vorbele sâmpetrenilor, au murit neâmpăcați. Satul a înghițit multe polojenii, multe nimicuri, cum zic sătenii. Ideea e, că unchiul a fost și pe la Tur Oaș Negrești, înainte de a pleca, din Ciubanca, activist de partid la Raionul Dej. Vica era o persoană distinctă și puternică. Avea regulile care și-le impunea ea, c-avea mintea sclipitoare, știind cum să acționeze. Preotul Sabin Ferghete, era nepotul bunicului Ferghete Viorel, feciorul lui frate-su Vasile Ferghete, preot, în Dâncu, preot care, în primul război, când năvăliseră, în voevodatul Dâncu, el acest popă a ieșit neânfricat înaintea acestor năvălitori: 600 la număr și i-a oprit, convingându-i să tâlhărească și n-au mai prădat Dâncu, Aghireș, CJ. Doar, în monografia satului e consemnată ce a făcut acest Vasile Ferghete, dar câte n-a făcut (scrie, în procesele verbale care se mai păstrează, în Arhiva bisericii). Vica a decis, că-s omul, bărbatul, vieții ei, că-s partida ei. După ce a venit de la Tudorel Celemen, din Urișor ajutată de moșa Tica Borzului, Suciu, vecină, cu Tudorel aiesta de la Coștei, Vica nu s-a mai culcat, deși avea faina mea Vica, pe Chioreanu din ...șef de post la Rece, pe Pop Liviu de-a Molelui, din Ciubanca, secretar la primărie, apoi președintele C. A. P-eului Crăciunaș Lucian, Purcelu...care stăruiau, dar Vica nu s-a lăsat sedusă de ei, cu toate, câte, îi promiteau, cu cuvinte frumoase și făloase ca Borișca, VASILE REVNIC de a lui Gilău, care n-avea copiii cu Cornelia lui și Vica-i căzuse, cu tronc (chiar și la nunta noastră a venit). În toți anii aceștea n-a fost Vica, să nu -mi fie dor de tine. Greu îmi vine și să-ți spun. Uneori Dumnezeu evidențiază, scoate, în evidență pe mojicii corupți și pe excrocii politici. Din mirabila sămânță răsare lan de pădure cu spice propace, provita hristic pe Golgota sus pe cruce, cu cel mai iubit răstignit. Trimitem bezele federației Ruse? Pntru ce? Rușii ce ne dă, în schimb? Republica Moldova ca s-o integrăm cu Romània? Totul e ca la loz în plic, dar de ce mai tragem odată? Credința ne duce spre țelul, scopul, nostru care mută munții / cămila o trece prin urechile acului. În tot ce facem e o gândire. Asta ne doare integrarea. E o dialectică și o pshiologie, în metoda de lucru. În acrest sens, vorba lui Eminescu, ce-i de făcut? Totul, în descoperirea și cunoașterea sinelui. Prin aiasta descoperim cerul, universul, interior, că omul e un efemer / temerar, călător, prin socio-uman. Scriu și scriu iar și iar, cu noblețe, în frumusețe, scriu la Mere pădurețe, scriu cu griji și pâine de o ființă. Scriu cu simțire, cabdidat, la fericire, scriu. Pentru politicieni nici absurdul nu-i absurd, domnule tovarăș (e vorba cu care n-am adresat unor tovarăși de adevărat ca activistul Ioan Mureșan / inspectorul-șef Ioan Precup medic veterinar, din elita veterinarilor, cum și Ioan Fritea s-ar fi pretins..., dar cu mine s-a comportat ca Sucă, găgăuță-om sucit crezându-se cu viață sănătoasă. E o lipsă de cordonare, în ce se face. N-avem cuvinte frumoase, ci de cuvinte adevărate, magice. Cornel George Popa scrie spiritual cu înțelepciune înăscută, scrie, îmulțindu-și talanții cum rar literar, că scrie cartea Dobitocul de țânțar, scrie ca și cum n-ar fi vorba de experența și existența sa, de formarea lui la acel început de viață, când inadaptabil pășim, pentru a ne forma oameni, pentru oameni, întâlnindu-ne cu grozăvia de tânăr și neliniștit, cu un mod al nostru de a percepe, pur și simplu, viața și ce rost, să bolborosesc vrute și nevrute, din Veghe, în Lanul de secară a lui Salinger? Uneori m-apucă nebuneala scrie Cornel George Popa bosunflat și înfoiat ca un curcan netrăind, în van socio-uman. Vica era o forță a naturii.

     - Frate Pavele de 64 de capitole ne spui aceeiasi mantra. Trebuie sa te trezesti si sa te privesti prin ochii copiilor care vor citi Merele Padurete. Cum ai vrea sa fii perceput? De ce ai vrea sa te iubeasca? Cum ii incurajezi? Te vezi un Ion Creanga sau un Superman american care salveaza Ardealul? Sau treci si dupa tine desertul, nimic nu mai creste. Gandeste-te ca esti pe ultima suta de metri si ca va trebui sa faci un salt urias peste gardul nemuririi. Imagineaza-ti ca esti un copilandru de 16 ani si iti citesti cartea. Ce ai vrea sa vezi in ea si in eroul Pavel Ratundeanu-Ferghete?

     - Fain zis, dar nu știu, că-s atipic, nu știu, Ben, nu știu, cum aș putea fascina, cu spiritul lui Vica, eu fiind ca sezonul aiesta mai rece, cu / fără omăt, dar cu sănii pe derdelușul / pârtia de schii sau ghețușul patinoar, unde nu te aștepți, că administratorii aieștea, nu și la sat, ne scot din minți, că și eu zburdalnic, mai mult dezbrăcat și desculț, mă aventurasem prin zăpada iernii care mă bucura, c-aveam unde a mă juca fără pretenții, dar tu, ce mai zici, că aieștea și cu mina de uraniu, își bătuseră joc și-l vânduseră străinilor fără nici o legislație / suflet ca noi, să nu mai avem cu ce ne lăuda cu esențialul sau vreun dubiu. Uneori sunt dificil, în actuala situație, cu nu mai știi ce se întâmplă. Dar cine mă cunoaște mai bine ca eu însumi? Vica era ca o rugăciune liniștitoare, o măsură, în a fi pregătiți, pentru învierii. Ce vrea să însemne aiasta, Ben, că eu nu îțeleg ce vor de la mine, Radu mamii, cum, îți zice Benone, frumosule!

     - Termeni golanesti care ii protejeaza pe ei si ciolanul lor. Lantul tau nu se schimba ca tu nu esti mare afacerist. Libertatile omului de rand devin tot mai putine. Eu si cu tine nu reprezentam pericol pentru ei. Sa te fereasca dumnezeu de astia care iti ofera servicii in avantajul tau. Hoti peste tot si in toata democratia de azi (cu diplome).

     - Despre ce termeni și despre ce condiții e vorba?

     - Taci si inghite. Sa nu te stropesti pe barbuta cand scuipi cojile de ou din gura. Da-i cu Vica inainte ca esti ocrotit!

     - Discreția-i că Dumnezeu e între noi, c-a fiat monștri sacri, creeaturi, ca noi (nu pot să vorbesc, când nu pot să vorbesc, când nu am ispirație, că nu-s inspirat. Calomnia implică consecințe). Vica era ca o rugăciune liniștitoare, o măsură, în a fi pregătiți, pentru învierii. Ce alibi, îmi trebuia, că oiubeam pe Vica, o mândrețe de femeie (nevastă fugită de la bărbat cu pruncii și botezați  èi nebotezați) că viața nu-i era frumoasă, ortodoxă.

     - Suntem gatuiti tot mai mult. Ne sufocam in pandemie de parca intentionat vor sa declanseze o revolutie mondiala prin care ei, fiind atat de bine dotati militar sa ne extermine justificat. Astea-s lighioanele, (vorba lui Nenea) leprele ce ne conduc acum din umbra. Guvernantii tac, academicii tac (au ajuns un fel de paznicii comunisti) si isi ascund cacarezele la cur pentru scaunel.

     - Au si ei copii de crescut. Vica avea potențialul ei femenin, avea un senin elevat. Așa ne măsurăm, cu această măsură, că suntem rari, cum rar cu har inspirat, că și, tu, mă responsabilizezi zi de zi ca să înviez, prin ceea ce iubire, în veșnica râvnire, în drept de a fi. Vica avea potențialul ei femenin, avea un senin elevat. Eu nu sunt printre cei mai cei, că nu reușesc să scriu cum aș vrea, cu introducere, cuprins și, cu încheiere, că multe din amănunte am uitat, în ciudă, că și pentru mine vine Crăciunul cu linu-i lin și iar e lin.

     - ”Probabil ca esti securist” ca mai am vre-o cati-va care atunci cand, il ating la mustata pe Johanis, pentru pozitia lui muta in apararea drepturilor romanilor la Bruxelles, in poeziile sau in materialele publicate smecherii sar toti de cur in sus, ca arsi ca sa nu-si piarda pozitia. Presedintele incearca sa depisteze care stea e prima din cercul facut in steag. Poate de asta nu reusesti sa scrii introduceri si terminari?

     - Ce grăiești, omule? Mă faci laș și trădător? Tu, ce-mi spui răspicat?

     - La secventa asta se rade. Nu vezi ca am scris in ghilimele. Ti-a luat fundu foc. O sa rada Daria cand ii spui. Fii atent ca ieri m-am vaccinat a doua oara si acum sigur ca sunt MODIFICAT GENETIC. Vad totul in DIGITAL... Unde-i scroafa?

     - Blându strică rându, eu cum să spun, că nu-i bine, chiar dacă, în lumea asta-i mai frumoasă, îi păcătoasă și dacă lupu am fost, că știu rându pădurii, zice Borza ca neânsurat, dus, în drumul lui, prin Ardeal, unde o fost fata aia sfântă care o fost ca fată, în șezătoare lângă badea dragă, că era muiere, nu butuc, cu ea și eu proaspăt, să mă duc. Iată, prieteni, convebabil, alături de noi la greu. Încă se suferă.

     - Distinsului prieten PAVEL, Mulțumiri pân-la Dumnezeu, pentru frumoasele și sfintele Colinzi dedicate Sfintelor Sărbători a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, a Noului An  și Bobotezei, căci sunt aceste Colinzi respirațiile sufletești cele mai valoroase și sănătoase la români! Dumnezeu are să ne salveze prin însăși rugăciunile sufletelor noastre! AMIN! Cu multă dragoste, Ioan Miclău-Gepianu

     - Îmi amintesc printre lacrimi, tu ieșit din lacrimile, că-s Făt-Frumos din lacrimi, un Creangă și Eminescu, din lacrimi și din Lancrăm, Sâmpetru-Almașului și Aghireș-Fabrici, un centru muncitoresc, unde am fost la colindat cu steaua adusă de tata, din Sâmpetru, satul natal, că n-am fost copil din flori, lui Veronica soț fiindu-i Dragomir, fiul fătului Viorel Ferghete, cu aromă fină, asortată de atmosfera drăguță a satului. Marin aiesta a lui Daria are supra puterea de a vorbi urât și să vaiete:

     - "Cine dracu m-o pus să vin aici?!" Nu-i drăguț de loc, nu-i  gentilom, cavaler, în atmosfera satului. E un uitat de lume, e deconectat de cele bune, de educație, de instrucție, de o etică, zestre a civilizației civilizației, e un divin, a tradiției omenești, el și aseară bruscând-o verbal pe Daria, că a băgat lingura, în sare și după el, după Marin Teci, era umedă și și deșteptul credea, că-i o catrastofă și a devenit mental o ofensă ca o durere fizică și Daria sensibilă s-a ofticat, s-a supărat rău și supărată, cu suspine, suspinând s-a culcat, dormind, nu cum vroia, însă de prea multe ori nu-i cum vrei. Aveam un bogat buchet divers, cu paletă largă, fără compromisuri ca și cum te-ai spăla pe dinți, cum, în America o făcea ca Omul paiangen departe de casă / întoarcerea Omului paiangen acasă, e cu știința medicinală sau o matematică rațională și emoție de a lecui, vindeca, omul, trupul ca să-i vindeca sufletul, în genul, că doi cu doi fac patru, și nu-i incomod să înhibezi situația și e o chestie de informație (apropo corpul e vindecat biologic). E un pericol, că... Un fel, de gen ce ne ajută, cum ne salvează de severitate / gravitate? Ne punem problema, de ce ne certăm / când cineva ne sărută și noi nu vrem, la ce ne concetrăm, un psho-șoc? E ceva, suntem chemați, în străinătate și noi  nu vrem și... Grujile ne cocoșează. Gândurile ne îmbolnăvesc, te miri ce ne doare, chiar și mâinile ne dor de nemuncă, pe țărani, îi doare iarna, că iarna nu prea muncește ca vara, că nu-i iarna ca vara, să traiți bine, c-așa-i natura și, nu că viața ni mai ușoară și altu-i parfumul preferat, după anotimp, cu zi plină. Totu-i ca o turtă formidabilă și sclipitoare ca socio-umanul desăvârșită comedie umană.Totul se face și desface, cu inspirație și cu modul de viață, fiecare aparte, în melodia preferată a vieții. Înțelegi dacă-i capul cât o baniță. Post infecția post covid, sunt leziuni, semne neorologice: parosmia pierde mirosul bolnavul și arosmia, fără..., dar nimic, nu-i clar și nici tratament nu este. Tu, ce zici?

     - Unii au o ceață pe creer și sunt grave tulburările cognitive, debut demență, că e un tropism care se agravează simțurile și amorțeli apar, nu-și simt picioarele și merg greu și au dureri neuropatice. Îți iei inima-n dinți și, când scrii, dar și când ai dureri de dinți și mergi la doctorul Leahu care e excepțional. În spatele unui doctor e un medic bun. 

     - Ce-i un influiențier motivat! Scriu, dar ce? Înseamnă asta, când scriu, cum am făcut-o și apreciază Cristian Ovidiu Dincă, un prieten, în plină competiție, un om serios și de ispravă. Dacă mint, jar mănânc ca prostul-proștilor! Dar ce am de făcut? Nouă tulpină pandemică ca variantă, în..., pe continentul african. A apărut bacnota de 20 de lei, cu chipul, portretul lui Ecaterina Teodoroiu, primul ofițer femenin, un Joana D'Arc al Romàniei, dar cine nu știe de eroismul și temeritatea acestei femei, o româncă curajoasă. Scrisul, îmi ține de cald, cum îmi ține grozav acest hoby.

     - "Noi suntem varză," zice Florin Busu. E uimitor(e), e o noblețe și o eficiența de lux, în flux și reflux.

CU FLACĂRĂ NEMURITOARE

Clar nu toți oameni sunt la fel ca oameni,

pentru oameni,

că taina sufletului, ea taina fiind o lumină din lumină,

o doină a învierii

de mesie a iubirii,

de pomină

și nemuritoare,

cu flacără viitoare,

de binecuvântare (aiasta e propria scrisoare,

e propria, pe cont propriu, propria

provita precuvâtare.

*

E o glingoradă și, în Turcia, rămâi cu gura căscată și la politica lor amuzantă. La noi e un mai normal și moral, indiferent de criză și de lipsa stării de bine.

DIN PROVITA DE ROMÂNIA ERA

Eu, prin Vica care-mi era alături pe tevaturi și de pian claviaturi cu sinfonice aventuri, în vecernii liturgice, în spice, era cu grija din familie, era, în viața mea autentică sus pe Arcă,

era ciudă, ciudă, că măta moare pe rudă,

că Vica era un ceva cineva, de cândva, undeva,

dar nu de altundeva,

era esență, elexir a vieții mele și viață era Vica,

în adevăr, pe calea spre Hristos, spre frumos și spre luminos,  în drept la veșnicie era, drept la poezie era,

din omenie provita de Românie.

*

VICA

Vica m-a făcut, în casa părinților ei, nu să mă simt ospete, musafir,

un dezmățat, de a lui Dragomir,

Că ea, Vica, m-a facut să mă simt la ea ca, în casa mea,

în țara mea,

că dânsa-mi era mândra mea era

ca România mea.

   *

Dacă nu transpiri prestând munca ta, nu meriți banii. Uneori erai ostenit și te dureau mușchii, ca și cum ai fi bătut cu bota. Da, sunt ca rugăciuni, niște minuni, ca niște țărani sănătoși încăpăținați, în bine! Ne mai dăm și, în spectacol și-i cool. Vremea se joaca, cu noi. Suntem ancorați, în ce se întàmplă. Laikurile sparg internetului. Omul luptă cu psihatria și logica lui, prin polaritatea fiecăruia să nu ne întristăm găsindu-și armonia ca Aurel Romina, că omul e sincrom(ă) și diacrom(ă) care e tentă a devierii, cu droguri, de traume care ne duce la paranoia și agresiv la schizofrenie, depinde cum gestionăm situația (ce facem cu alienarea biologică?). Toate-s niște canoane idioate. Să nu te simți, cu musca pe căciulă, adică să nu te simți prost și vinovat. Noi ținem de psihic și de conștiință ca atare ținem de authentică valoare ca o tradiție. Noi ne-am schimbat și ne schimbăm natural permanent. În Ciubăncuța, de fapt, în Pustuța și Osoiu, a mers la tăiat de porci de Ignat / Crăciun, că au început, în orașe și târgurile de Crăciun, cu fel de fel de îmbunătățiri sunt, în trombă, că sunt la modă. E o luptă etnică / etno de valori? Noi trebuie, indiferent de partide și concepții / prejudecăți noi trebuie, să trăim cu înțelegere și cu încredere. Noi n-avem gen omogen, trăind paradox. E Restaurant, lângă gară, am cerut ciolan cu fasoale neștiindu-se, când am servit eu de ciolan dejosat, cu soric și pe mine securitatea, la IONCI, nu mă aveau, în vizor, că era suficient Dragomir, care trebuia treptat, să dispară, pe feciorul lui, Pavel, nu primiseră ordin de sus, el putea să servească cât vroia fără să fie lovit sub centură, că cu el n-aveau nimic, nu era sub restricții, nu era perersona non grata. Unele țări și-au tras spuza pe turta / mălaiul lor. Vica m-a iubit, în valori și nebunește, în culori de neliniște. Era fascinant și extraordinar, cu simțire, în contraxste și nu era simplu, pur și simplu. Era fascinant și extraordinar, cu simțire, în contraste și nu era simplu, pur și simplu. La mine, dar cine zice, că la mine nu-i așa o încărcare spirituală, cu topuri ritmice, un cale- doscop, în canon și, în proză ca Mere pădurețe care o îmbrățișează cu noblețe, cu profunzime și, cu iubirea mea, pe Vica. Sinfonia, își are tușele cu stil a lui Van Gogh, făcute cu stil și cu gen emoțional, că muzica dincolo de melodie e o paletă de culori, în arta succesului, ușor / greu, de explicat, cu viitor, că ne adresăm publicului, norodului, cu ce e dulce ca Vica, o artă, pretențioasă ca, în viața ei, un sprijin al meu această minunată femeie, dar ce însemnam, eu un Om de 10, ca la Mariana Almășan, în fața ei, în fața mai mult palidă și ostenit-anemică de muncă, a lui Vica, o oglindă omenească, în Arcă pe drumul spre mâine, un mâine de pâine al limbii române, în ceea ce veșnic iubire rămâne fin și, cu înțelesuri.

     - "Pentru Rareș Bogdan nu mai e aer, în aer", zice Dragos Pătraru strălucit actor ca Dan Puric, zice ironic. Multumesc prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, ești o albină, care adună polenul pentru miere, și desigur din Colindele Românilor întotdeauna la sosire Sfintelor Sărbători. Cu mult respect, Ioan Miclău-Gepianu. Marin Teci lui Daria:

     - "Ești moartă de foame, parcă acuma-i venit din război." Hortensia, că nu-i vorba de Tena, cumnata, nevasta lui Pavel Mânzat, fratele, lui Vica, din Dej, că Hortensia Papadat Bengescu e strălucitoare scriitoare, prozatoare romancieră, așa cum Magda Isanos e poetă de toată frumusețea, în toată firea și, în toate mădularile ei de pâine de o ființă și e de o sensibilitate maladivă, o meditativă, cu perspectivă rară și bravă ca Veronica Micle ardeleancă, din părțile Năsăudului asemeni lui George Coșbuc fain fecior de popă. Mai degrabă aș putea pescui pe miriște, în pulberea, colbul, praful drumului sau pe acoperișul caselor, că, nu-s nici pescar amător batăr, măcar, vorba acelui cântec, cu: Pescarul amator, unde ești sfătuit, instruit să-i areți ora și atunci tu cu bota, cu bățul, haț să-l atingi, chiar dacă și tu ești ca un pește pe uscat / în laboș, tigaie...! Poți vedea, că nu-s cu asul, în mânecă, ci alături de Vica pe arătură, cu trenul pe mălăini ca Ileana Cosânziana și Făt-Frumos / prâsleea cel voinic și merele de aur. Noi nu facem un lucru / altul, nu-l facem cum ai pocni din degete / cum ai zice pește, că constă și în dibăcie. Miha:

     - "Fată-ta, Daria, mănâncă, în fața ta dar nu te îmbie, nu te poftește la masă, că are sufletul gunoi, hoaspe și pleavă! Mie nu-mi place tot o oală și o ulcea, goz roz ascuns sub preș, pricepi, ticule! Fiecare își are apartele lui, cum s-ar zice "gloria victoria, astfel George Arion, își are stilul și facilitatea de a-l citi și lectura, el scrie, după cum mi-a spus-o chiar George Arion, luându-și, chiar licența și doctoratul, în romanul polițist ca romancierul Haralamb Zincă, pseudonimul literar a nemaipomenitului Hary Isac Ziberman n., în 4 iulie 1923, Roman, decedat, în 24 decembrie 2008, însă rămâne un maistru, în speță, părintele-artist al romanului de gen polițist și de spionaj, din România, luând mai multe premii pentru valoare lui autentică ca scriitor influințer, influințând generații la rând. Nu știu de ce Puliș-Duliș aiesta, din Dej, Teci Marin aiesta care hoher, vine pe nedrept... , că-i hăbăuc cu haboca, vagabond, cum, își zice, se autoplocamă el, cu gura lui spurcată, de batjocră, de mahala, ceva de genul e, în conflict și dacă, nu-i legal, cu Daria, dar declaritiv, se face stăpân pe ce nu-i a lui, că un golan / huligan, ce mama dracului are vagabondul ca boschetar sa ce naiba e, fir-ar să fie? Miha:

     - "Eu, strâng, că nu știi cine vine și află deranj" Daria își bate joc de cineva, că eu adun și ea, împrăștie, n-are mâini s-adune, pica-i-ar!" Reghina, Chițoaca, Ciupe:

     - "Să nu vie să vă ajute la strânsul prunelor și la făcutul lor. El, Marin aiesta, să nu vină să vă ajute... E ca un bandit." La ambiție amenință Teci, că le pune el motorină, în prune și a vedea el.... și ce pula tatii crede, că face? se întreabă Reghina de peste vale, Chițoasca, regina, mezina, dihorilor. Lasă să ma leapăd de sine ca să iubesc pe ceilați, cum se cuvine. Limba română e o patrie a păcii, cu obiectivul muncii, nu a golănii, că omul muncitor are viitor; glie= armonie și omenie= limba română fără egal, un bun național monumental, raportul nostru la universal. Ajută-mă să fiu o bucurie, pentru toți românii. Noi avem valențe și noblețe, în și cu frumusețe. Am parte de lumini. Fac parte din istorie, istoria cu Vica. FELICITARI!!! Te-ai barbierit. Acum arati ca Alain Delon. Nimeni nu-i ca ea.

     - De fapt vești bune. Sunt bucuroasă de faptul că ați trimis o poezie închinară Hotensiei  Papadat Bengescu  pentru Conferința ARA, Deasemenea am citit și eu pentru a doua oară  articolul  Domnului Ben Todică, o realitate, în  transa creată de radiațiile minereului de uraniu, descrisă incitant și poetic, cu subtilități medicale, electronice și din fizica vânturilor. Această piesă literară este una dintre cele mai fantastice și ne ține cu ,,sufletul la gură”. Adaug că îmi vine să cred și faptul că tăietura de la picior s-a cicatrizat, Dealtfel se știe și despre umilul cartof că poate cicatriza în două- trei ore o tăietură mai superficială. Suntem niște români care  ne bucurăm de frumusețea limbii noastre române și de capacitatea ei de a exprima și cele mai fine gânduri, Vă doresc un sfârșit de săptămână frumos, Cu stimă,  Melania Rusu Caragioiu.

     - Sunteti DIVINA distinsă doamnă Melania Rusu Caragioiu! V-am urmarit la zoomul conferintei ARA. TRAIRILE SI EMOTIILE SPUN MULT MAI MULT DECAT CUVINTELE. Multumesc pentru aprecierea articolului meu despre mină. Pentru mine toti cunoscutii vietii mele din Ciudanovita sunt eroii scrierilor mele. Că le pasă lor sau nu ei răman in imaginea mea si vreau să intre frumos in eternitate ca multumire a existentei mele, a ceea ce am devenit si ca recunostintă adusa creatorului pentru acest dar. Sunteti intodeauna pentru noi Bandajul vindecător, Ben Todica

     - Multe, din notițe sunt, pe bilețele, prin caiete, coli..., în scrisori care, cât o fost vara de de lungă, în plin de vară fierbinte, cu Papaiani, un fel de Păcală a romànilor înscenat de cine o scris scenariu și regizat de un mucalit sacru ca Geo Saizescu, un sfânt al filmului românesc, Sergiu Nicolaescu, de care tu, alduitule, zici, în treacăt, că l-ai cunoscut acuma mai multă vreme, că erai doar de 25 de ani când ca un fug, emigrant ai plecat peste mări și țări ca s-ajungi unde ai ajungi, pe poale la Ming ca eu în poalele lui Vica, dar revenind la cele cu documentele, manus- crise pretențioase pe care și la care țin, dar cât o fost vara ca o pâine, dar eu n-am avut timp să le redescopăr ca și cum m-aș recunoaște pe mine, dar nici răgaz nu mi-am făcut rând, să le cercetez, că zice Miha, că Marius, cu ocazia înmormântării, în fușareala lui de a face curățenie, în șură, unde are să se desfășoare masa de pomină, masa de pomenire, după Vica ca atare, în graba / lenea, lui nu și-ar fi făcut rând neavând rànd nici pentru esența altor lucruri, din viața și serviciu lui, Marius, după cum zice Miha, soru-sa, că ea, Miha, le-ar fi pus, aranjat, se enerva ea bățoasă care mai degrabă, îmi aruncă vorbe, cum arunci cârmoji, coji de pâine, prietenul negrăitor a omului, càinelui, cum ar veni, dar ce tot îndrug vrute și nevrute. Daria cu ideile ei năstrușnice o scoală peste noapte să frământe scoverzi, liptii, acuma mălai dulce, îi intrase-n cap și sănătos încăpățânată, în bine, ca strămoșii ei stejari, își ducea gândul până la capăt, când se concretiza corect, în faptă, spunându-i lui Marin, că trebuie să bat oul până se face spumă, dar eu mă amestec, deși nu-mi fierbe oala mă amestec ca musca nimerită papă-lapte, în lapte de parcă altceva mai bun n-aveam ce face și cine n-are ce face, își strică casa, puică, cum o dezmeardă Marin, când, îi în toane bune și nu-i pe șleau, teleleu și cu tupeu, cu pula-n gură ca ce-i el școlat instruit și educat, eu însă ca gură-cască:

     - "Tu, crezi, că țăranca avea atâta rând, că vremea era de ploaie și fânul, îi era, în câmp nestrâns / ori trebuia să meargă la sapă și pe moale, după ploaie, nu poți săpa, că minunile de buruieni să nu se prindeau la loc ca răsadurile răsădite care și udate, îți făceau probleme uneori." Vica știa rândul ca extratereștri la rândul lor, cu farfuriile zburătoare / OZN-eurile lor exista.

     - "Serios ? "zice Miha șurluind praful pe dulap și, când trebăluia, lucra, neplăcându-i ca cineva s-o distragă, de la munca ei s-o conturbe. Din oruce, ocus-pocus enervându-se ușor și nu mai era țară caldă, că nu aprecia intervențiile tale pe inima și din inima ta și, tu având oful tău sprâncenat. Familia mea și a lui Vica era, cum era, că Vica era cu 5 stele cq coneacul / țuica de prune de prune, nelipsită din casa noastră, pentru, când făceam ceva pe lângă casă, că fără ajutorul unor oameni nu puteam face unele lucruri, ăia ca nea Vasile a Șutului, Duma Gheorghe din Osoiu / ilie Domșa din Hășmaș, specialiști, fiecare cu specialitatea lui de lemnar, zidar... Fiecare-și arată dibăcia și strălucirea lui. Nu-i destul doar ca să ai prieteni pentru a fi fericit, însă fără minte și cu prieteni care anevoaie se cunosc, ce te faci Nichituț ( de a lui Nichituța și de a lui  Rătundeanu, în Sâmpetru Almașului / din Sfânt Petru cu răchiți, Fizeșsempeter și eu eram, dragule!) Dacă Papă-Lapte, din hotarul  Sâmpetrului, Purcăreț era, dar eu din sat, sâmpetrean, puteam fi Moaie-Poame, Muie, cum mai zice senatoarea Șoșoacă. Fiecare-și arată dibăcia și strălucirea lui.

     - "Florin din Șuncut/ Vii-Dej, o dat peste vre-o hazaică și de aia întârzie și nu dă Dumnezeu aprozarul stradal să vie de pe satele din jurul Ciubăncuții", zice Marin Dejeanu. Marin Teci lui Daria:

     - "Ești moartă de foame, parcă acuma-i venit din război." Noi nu facem un lucru / altul, nu-l facem cum ai pocni din degete / cum ai zice pește, că constă și în dibăcie. Unul cântă prin sat parcă n-ar fi el, fajn-făinel, ci sorcova-vesela, că el cântă:

-"Nevasta acasa nu mă ține la bine

și la ce se cuvine,

dar la crâșmă mă ține beutura

până dimineață, hai lic și iar lic, futu-i amaru,

că nu-mi beau boii, pe Joian

și pe Mândrean,

că io șuhan,

nu trăiesc, neartistic, în van !".

Copiii-s responsabilitatea celor care a crescut cilediul cu pricina, a părinților, cu cei 7 ani de acasă cu imunitate socială care nu-s decenți, că n-au făcut ce trebuie, în intrucție și educație, în creșterea propriilor progenituri inocenți și dați, în vânt să te dea peste cap / de a dura, prin ce la un moment dat ne scapă din vedere, din inteligență și percepere, având ochiul mozaic a găinii. Uneori nu prea știm de câte prune avem, în straiță, traistă, ca cea a vicovencii din Vicov, Putna, cântăreață fără seamăn, doamnă populară, cum zice doamnaprezentatoare Tudor. Că Daria cu el s-a mutat, în deal la Terheș, Dochița și Octavian Mureșan, părinții lui Ady, decedat ca așiderea ei, care au locuit viza varză, de țințirim, cimitir și aproape de biserică, ceva mai sus de unde a locuit Vinuc Dascal, Vinuc din deal, tata învățătoarei Ioana Mureșan. Cu toate aiestea eu nu mă simt prost. Aia-i șmenul, îți face poză, copie, la buletin și ne ìndrugă, șmecherul, nimeni, în drum. Mi clar, că scrisul vorbește nemuririi, Mesie a iubirii, cu dor de dor, cu unduiri a mării, cu sute de cartage care se frânge / învinge? E o deșanțare tot spectacolul. Viața ce mi? Ușă deschisă spre mai multe drumuri dacă-ți merge minte și o poftă de plimbare la vedere, cu alți ochi, cu brațe și cu minte, cu Iisus, Arhumede, Pitagora și Aristotel, arc de triumf. Ochi buni, minte ageră și mâini măiestre harnice. Mai trebuie ambiție ca să fii fericit și lucru început să fie și terminat, că lucru început e ca terminat, ieșind lucru din prima. De unde știm ce-i place lui Dumnezeu, că unde iubire e, Dumnezeu-cuvântul, e, un context istoric. Ținta poruncii e obiectivul păcii și obiectivul muncii fără deșartă vorbire/iubire. Vom fi și mâine, în noua zi, că mâine e o nouă zi, în drept de a fi. În familia mea au fost femeii foarte discrete, idem bunica, mama și Indiscutabil Vica. A muncit Marin Teci, îi dau 4oo roni, dar nu recunoaște. Mihaela zice special:

     - "omul bun, om nebun." Se referă la "vagabondul de la Dej". S-a schimbat legile, cu ce intri-n căsătorie, cu aia ieși. Trebuie să fii om. Dacă i-ai dat dreprurile, adagugă lui Teo, bărbatului Auricăi lui Căluțu, lui Revnic Victor, fratele lui Burdea, un alt Revnic de a celui care a mâncat spălătorul ca carne mai ațoasă, dar cum se zice, în România:

     - "Carnea de porc cea mai bună legumă".

     - "Asta-s treburile trecătoare, vai de ecologia mea !" "Împuțit, puturos, zdrențos și urât lucru! "Mă mâncamne-ai pula", zice Teo fără perdea în stilul vulgar a lui Marin Teci, Dejeanu. Ce-am mai putea să spunem despre gunoaie și ciurucuri, în mărănimia noastră? Că iubimm noi mult și iertăm, cum și pe noi Dumnezeu ne iartă la desene animate. Că și, tu, faci, le dregi narcisist și populist, delicios, dezinteresat, tot așa cum o fost toată lumea satului care nici la vorbă nu-i ușă de biserică / altar, vai, de capul meu, pentru plăcinta câcalău ce ne iese pe gură, cu tăt felul de semnificații! De ce să ne ascundem după decorativ, dacă aieștea suntem? În sensul și aiesta suntem istorici (vezi și cum scrie pe șleau istoric, Marin Preda, dar vezi cum grăia Alexandru Graur, cum grăiește cu divais să vezi, sfătuindu-ne s-o facem și noi mai ai naibii! Aieste-s niște riduri, niște accidente, incidente strecurate ca rahat, în limba română. Scrii și te dăruiești scriind, cum o faci, în ziua României, de ziua României fără a avea oglindă spartă, în casă. Se vorbește de fotograful Samoilă Mârza, cel care a fotografiat la Marea Unire, o iubire și-i important chiar dacă a fotografiat doar 7 fotografii, cu suflet de aur fiind și acest Samoilă care avea, în copilărie, în curtea blocului, din Aghireș-Fabrici, Ionu Lelii, cel care cu bicicleta lui m-a învățat pe mine și tata, să merg cu bicicleta. Tata cu bicicleta a mers și, în Sâmpetru, a mers cu echilibru și chibzuință, a mers pe dealul Beregului, din Aghireș-Fabrici, până, în Sâmpetru. N-are boi pe limbă. Îi ierbos, zdrențos, bolovănos și chiar bălos și cleios, cu secreții și mucos, cu mucozități, ca melcul la trecerea lui prin iarbă. Cum o fi scris Zola, că nu-mi amintesc (să nu-l fi citit, că și asta se poate, într-o viață de om, să nu fi avut timp de el ?) Din Panait Istrate, nu doar Codin mi-a plăcut, însă Codin m-a influiențat, c-atunci, în acea pădurice, din Aghireș-Fabrici, când cu Augustin Crișan și Samoilă Lăcătuș Samoilă, Ionu Lelii, ne-am făcut frați de cruce influiențați de Neamul Șoimăreștilor, eu m-am autobotezat Codin și ceilalți fără scrupule cum le-a toncat lor penibil, unul din Cei trei mușchetari, unul însă Pardailean, că habar n-aveam de cioclo flenderul Clujului Florin Persic a Maicii Domnului, cu Trandafirul Galben / Mărgelatu, coclăitoru mucalit de semințe de floarea soarelui, un artist cavaler pașoptist ca cinstitul Lulu, din Cluj, oraș al trandafirilor de pe îmbujorata Cetățuie. Ca noi sunt românii, Ben Todică, chiar dacă n-au fost ca ingeniosul Ion Antonescu, un punct forte, în istoria contemporană, un alt martir pe altarul patriei, un special. Îi spune Dariei:

     - "Dă-le-n pula calului / dracului! Cumperi strictul necesar," zice, că Daria vrea să cumpere... ea cumpără pe banii ei, că el nu lucră, dar e strâns la pungă ca Haplea, Haplea zicea adjunctu Chivu la toată lumea-n liceu, că era mai băgăreț ca primu Atodiroaie, că era mai cu nerăbdare, prin curtea școlii, la Șimleul-Silvaniei, plăcându-i să se audă vorbind, c-avea chef omul aiesta nu prea înghițit de elevi. Era ca un produs folosit, pentru savoare, la mai multe, că răsfățul e complicat. Pentru copiii / pentru mine, folosea Vica mai mult timp. Eu, eram mai cumințit. Care nu dorea, în viață voe bună? Doru mi, dorule, de satul meu! Coboram pe plai, în jos ca Făt-Frumos, că plaiul de cântec răsună și ea urcă pe cărăruie mai pe Valea Escului la vie, unde sunt pruni cu prune roșii, că cei cu prune bistrițe se uscaseră ca bătrânii care se împuținaseră, în sat, după ce se împuținaseră ca oameni, se împuținaseră de putere, cu demnitatea lor plină de răbdare și sănătos, încăpățânată, în bine care li-l dă Dumbezeu, în ciudă, că timpul n-avea răbdare cu ei, cei cândva vânjoși ca vâji, acuma fiind căzuți, în vergea ca moș Pavel Dascal, Cosoru, cum zicea secretarul primăriei, Pop Liviu de-a Molelui, din Ciubanca, locuind Roșioru vecin cu Lexandu Găvruș, Dihoru, tata lui Florin, Piciu și lângă a lui Găvril Almaș, hornaru, frate cu Ionel, Picioaica / Patioaca, mai domol, din fire, lemnar, cu Vitolia lui locuind pe ulița Balmoșului, unde locuia Căciunaș Lucian, Purcelu, cu frate-su Silviu poștașu, mai jos locuind brigaderul Ciupe Ioan, Cioca, apoi Iepurucu, Câmpeanu Gavril, zis și Șpicheru și la drum Ciupe Gheorghe electrician, cu Mărioara, sora lui Vica. Eu,eram om mai molcom / bun, una peste olaltă? Cum eram cu nană, nană, pe o sprânceană, țucu-i ochii și..., că se aseamănă ca cei din Sâmpetru și-mi stă bine ca oricărui ardelean cu alean șuhan trăind, în van și asta, nu, c-aș fi ca alt român, mai breaz, că și eu țucam gura lui Vica, cum toți o țucă, iubind-o cu drag și făinoșag, în chef de viață, în lumea de trăit ca cel mai iubit. Cât pe lume oi trăi, oi trăi, bine aș trăi, bine aș trăi și aș hăznui. Vica strălucea între români. Amară viață o să aibă Daria, încât Miha zice:

     - "Atâta vorbă de pula! Atâta-i bagă de vină!" O jignește pe Daria:

     - "Îți pot băga cu pâlnia mintea și tot, nu ia-i aminte."

     -  "O să aduc lemne, în casă, să nu zică cioara asta, soru-ta asta," vorbește jignitor Marin Teci, grăiește la adresa lui Miha. După o vreme:

     - "Deseară ducem pilota, zice, că Daria chehelește (are streche ca calul? E mai nepăsătoare cu ce i se întâmplă ca acelei Ane zidite, în zidul mănăstirii de la Argeș.

     - "Nu vezi cum ai luat foc și transpiri," o întreabă nepăsăror și batjocoritor, Marin Teci, vagabondul de la Dej). Urinează des și cu usturimi, dar nu el suferă. Ea-i mai lasă-mă să te las, mai răbdătoare ca Evă ce era, de rang femenin ca regina Maria / Ecaterina Teodoroiu, Jana D'Arc de la Jiu ca Brâncuș, era fată cumințenie a pământului ca fata din Carpați, fată care nu-și obsearvă delăsarea și, chiar nici durerea nu vrea s-o simtă, că-i un brend al României și nici să și-o vadă durerea (cum poți să-ți vezi absurdul: durerea?), că ea-i neglijată de propria ei viață și... totul lasă, în tri - supărări, cum ar zice Lingurar Gălățanu a muierii care suferea de gută, în Sâmpetru, de la podul țiganilor, pod peste care treci, trecând de mora lui Lodani, când mergi spre terenul de fotbal, spre Tutele și spre Miron pădurarul comunal. Asta-i șmenul. Dă telefon Victorița Evii surda și a lui Pavel Mânzat vărul lui Vica, nu prea era o zână care ar fi fost premiată, cu forfeca de aur, în Italia, unde și așa n-a fost ea lucrând doar la Combinatul de Utilaj Greu, de unde a venit fiind lăsată grea de careva. Țurcașiu:

-"Ești mai mult decât am visat,

îmi mai aduc aminte,

de când Vica te-am alintat,

îmi aduc aminte,

cât erai, tu, inimă de fierbinte".

Victorița, Vitolia, cum, îi zicea Mihaela:

     - "Am spălat paharele ca să nu mă plictisesc, chiar și Zicu a lui domnu Trifan a comentat:

     - "Unele spală numai ca s-arate pe sârmă întinse, câte haine are." Facem bine, că de noi ține. Noi ce surprize facem celor dragi de dragi ca rețetă provita, pentru a ne salva pe corabia salvatorului prin iubire de iubire? Infaibil cu muzică și să-și facă mâncarea vine Marin și deranjează pleava aiastă socială, cu vorbe care-ți rupe sufletul mai ceva ca Călărețul fără cal, pe val și dus de val la malul unde rodește Mărul de lângă drum, măr pădureț fără gard suflat de vânt și de viscol ca să muțească ca Iohannis / lebeda veșniciei lui Blalaga inegalabilulul și invicibilulul impecabil filozific. Daria e țuric, stânga dreapta, o mână și o adună. Fără voință nu ești nimic. Te miri ce mă face fericit. Uneori omul, își face singur schimonoseli, probleme și eschivații. Nu știu dacă dau tot ce știu, că mă exprim rău, scâlciat și nu-mi place, Zău! Era păcat să mă jur, cu: Zău, îmi zicea bunica și, nu știu la ce gândea, când zicea aiast lucru, nu puțin lucru, cum zicea această Iancu Nastasia, a lui Mitru, Dumitru Iancu și Onița, nevastă a lui Viorel Ferghete, din Sâmpetru-Almașului. Vroiam să ofer bucurie simțului pe lângă, eului, egoului și pentru asta și Aghireș-Fabrici, în apartamentul 7 mă copleșeam scriind apreciat de domnul Voinescu funcționar la Rapid și corespondent la Făclia, mai târziu, după revoluție numindu-se: Adevărul de Cluj. Scriam și scriam fără sfârșit, nici eu neștiind dacă va fi ceva de capul meu, dacă voi reuși vreodată să și public ce scriam și era o caznă, o muncă serioasă stăruința, răbdarea și dragostea, să scriu și să scriu: coloană a infinitului. În profesia mea de Tehnician /Asistent, veterinar, mă implicam personal și acționam, cum, îmi dicta conștiința, având, în față animalul bolnav, animalul care trebuia tratat și sătenii știau, că mă pricep, că-s conșticios, pentru care fapt apelau mereu la mine, mereu la nevoie, apelau inspirați. Eram creeativ. Eram cel mai cel dintre noi. În viață, cum zicea, Sotelecan Vasile, Puiu, că zicea și colegul de genereală, din Aghireș-Fabrici:

     - "Noi, în viață am făcut ce-a trebuit (: el a făcut ca învățător, iar eu ca veterinar și scriitor"). Amintirile mă leagă de el, dar n-am să intru-n detalii care n-au, amănuntele, ca-n cazul cipilăriei universale a lui Ion Creangă /cea din La stăpân de Maxim Gorki, un rus care scrie ca alții de ai lui, La Medeleni, în care Teodoreanu scrie răsunător și esențial ca paginile, din romanul lui Tolstoi: Război și pace / de Gogol: Suflete moarte și Crimă și pedeapsă ori Idiotul de Dovstoiwski, dar câte alte exemple ca Ana Karenina, nu-mi străfulgeră prin mintea-mi rebelă reblegită de insomnie și revolta, că viața ni cum ni și a fost așa cum a fost ca a lui Nicolae Iorga, Labiș, Miron Radu Paraschivescu, Mihail Sadoveanu... Alături de Vica aveam speranța Crăciunului, trecând peste orice heirup și peste orice hop, că hopa-mitică cade, dar iară se ridică, chiar dacă brânza era și e pe bani. Privesc lucrurile cu mintea, că inima are lanțul slăbiciunii. Nu-s contra naturii umane firești. Cu drag și potrivit le îmbârligă Adrian Păunescu un om cu pătrundere și cu valențe, cum rar sociale, cu o nobleță și vervă de flacără dacă n-ai preconcepții și prejudecăți și ți-s clare ca bună ziua lucrurile și omul aiest dumnezăiesc, Doamne-ți mulțam, nu era sărac cu duhul ca să fie un mare fericit, că el tot nefericit, trist era, că nu prea ne mergeau strună viața (vezi colind de om sărac și la Adrian Păunescu și vezi, cât de adevărat și de clasic este, în pasiune și, în mersul lucrurilor, în adevăr social și real crud și el era un veșnic nemulțumit, dar cum un mugur nu făcea primăvară, melc, melc codobelc, vezi Ioan Barbu și ermetismul, vorba vine, vezi și matematica lui algoritmică de / aritmetică ritmică, că ce frumos și migălos, își scria poezia pe față, cu artă, cu sufletul la gură ca o femeie groasă, gravidă și avea taina trăiniciei, că omul era de ieri, alaltăieri și nu se împedica, în După melci ca Dănuț Chira care și după hribe, prin pădure mai mergea și le cunoștea locul, că își umplea plasele întodeauna, uneori pe văi, valea Hășmașului / la Ileanda pe Someș și la Piatra pe piatră pescuind cu firu-n întins ca Dumitru Țăruș. Mie și lui Vica ne-a fost destul de greu, să te văd și eu pe tine cum tragi la sapă, la coasă, să uști iarba, să ai grijă, că vine ploaia, vremea grea, lucru care nu era ca cafeluța constantă care o serveam de dimineață, fără nici un șiretic zi de zi. Totul era s-avem ce ne trebuie, chiar dacă încurcă lume cu nimic nu ne ajusta, însă noi puneam mai întâi România, prin ce aveam noi mai bun, indiferent, că ni se mai reproșa, că astea-s doar vorbe, că noi ne croiam soarta fără nici o scârbă / greață. Eram noi firi curajoase, harnice, în felul nostru, nu și apreciați, din invidie, dar, în noi era, să facem ne era insuflat. În noi era trebuie să mă duc, să fac, era mai mult voința decât știința. Încercam să ne schimbăm viața, în bine, aveam curajul spărgătorilor de bănci, pentru asta. Și totul era bine dacă faceam bine noi având direcția, atitudinea, în acest sens, chiar dacă ne trezeam osteniți, că ce era bun era în noi și era și necesar așa ceva. Nu zic, c-am fi fost un model, în ciudă de ce am fi vrut noi. Nu eram afaceriști. Ca oameni modești n-aveam pretenții, în societatea agresivă. Trăiam cu-n fel de exprimare, expresivă. Era cu mai multă maturitate ca mine. Vorba venea: noi eram sub aceeași umbrelă. Umăr la umăr insuflam să creem și, în agrucultură valoare. Mentori ne eram noi. Ne preocupa. Aici e ștaiful, în viață și să-ți înțelegi nevoile și, în acest sens ne mobilizam oractic. Nu-s contra naturii umane firești. Venim ca toți românii noștri, că vrem să fim, în viitor, să îndrăsnim a fi. No, Servus, Românie! Începeam ziua cu chef, că așa cum Vica venea, cu îmbunătățire, de dimineață la lucru aveai spor, că dimineața erai odihnit și nu te durea parcă cioanele. Spre seară erai dărâmat, o citadelă sfărmată, cum grăia Aurel Baranga asumat. Eu prin scris aveam un crez. Noi, în lumea noastră socială, e ca, în natura salbatică, pe care eu și Vica o domesticeam România sălbatică. Stere Gulea va lucra la Filmul Moromeții 3, că e foarte căpos aiesta, își dă seama de viața, Iarbă verde de acasă. Mă comport ca om. E și el din bătătura româneasc, are un ceva sfânt, ceva soecial național, în efort intens, cu sănătate multă, țâcă, că merege și așa, dar nu oricum merge, că nu-i ușor să fii om, n-a fost nimic ca o balonare de după masă, că e o savurație cu gust, e și la el un artist. Ce are mai frumos, mai io, mai bun, că aiasta-i, în prezența noastră, cu dotare de privelegii / strategii, că e un respect și prețuirea, cunoastere a sinelui și a surselor umane. Avem grijă unii de alții. Cert e, c-avem un firesc, știind cine și ce suntem noi ca exemplu bun. Dacă ne uităm în jurul nostru vedem un drag și un făinoșag. Noi, în imagine s-avem româna națiune, cu nota bene, scăldată, în fericire, cum, în testament, prin testament ne-a lăsat, ne-a trasat s-avem grijă ca să asigurăm, în atenție tribunul Avram Iancu ne-a spus și impus cum să fie, cum, își dorește: națiunea română, să fie fericită. Marin:

     - "Aiasta-i vrăjeală de a ta. Ai putea zice altceva de nu te-aș cunoaște. Mori dacă nu te duci la Bar, Darie, c-așa te-ai învățat și să nu mergi, nu-i simplu, nu-ți vine ușor și-i o conditie pentru tine". Se aude de inspecție, dar cum zice poetul:

      - "După vremuri mulți veniră, dar cum veniră și plecară." Hei lume, lume, foaie verde... careva cântă. Eu și Vica am fost binecuvântați, iubiți și resposabilizați, ca rimâni, stăpâni a limbii române, grăitoare. Servus români! Domnului să ne rugăm și să cerem împăcare: pace și bună învoire între oamenii pământului! În Ciubăncuța Sfântului Sisoe, Vica, era cu îndrăzneală și temerară, cu tupeu,

era spirituală, cu dragoste și cu fapte bune și cum se cuvine:

era cu bine, că a face bine e bine

ca dracul să nu ne iluiască, hăznuiască,

că ea, Vica, era cu tupeu a lui Dumnezeu fără întâmplare rea,

din lumea egoistă și neartistă, rea.

 

În Ciubăncuța cu Mere pădurețe, în noblețe, cu frumusețe trăia Pavel, o vinitură, trăia, cu Vica. Trăia Pavel cu Vica, o frumusețe. Trăia serios, în noblețe. Prin scris, mă indentific, cu mine. Vica impunea respect, o noblețe, cu rară frumusețe. Iată, Ben, că prin tine visul meu, s-a împlinit. A apărut Revista BOGDANIA, nr. 89-90, noiembrie-decembrie, 2021 Prin tine, mă remarc, în adevărul plenar, îmulțit, în har, că Ciubăncuța e un fel de Macondo, dintr-un veac de singurătate, dar mai cu Mere Pădurețe, în noblețe. Totul are, frate, un sens uman, chiar dacă nu fac Descripție Maldave, din Istoria heroglifică / din Creșterea și descreșterea imperiului Otoman etc.- Dimitrie Cantemir. Nimeni nu-mi face un Laudațio, că eu, nu-s perfect, în ascensiunea mea spre perfecționare, desăvârșire. Cine si, când se va lua, în considerație Mere pădurețe și ce scriu? Concluzie=confuzie; CINSTIREA ZILEI MARII UNIRI 1 Decembrie 1918 Limba Noastră Limba noastră-i o comoară, În adâncuri înfundată, Un șirag de piatră rară, Pe moșie revărsată. Limba noastră-i foc ce arde, Într-un neam ce fără veste, S-a trezit din somn de moar...

    - Distinșilor Frați Români - Ilie Marian - Pavel Rătundeanu Ferghete, Cea mai frumoasă bucurie mi-a adus mailul domniilor voastre, de Ziua Națională a României, amintirile din scrierile înaintașilor nostri, cartea de poezii editată la ASTRA la anii 1938. Mulțumiri din toată inima! Să le urmăm pașii vieții lor! Ioan Miclău-Gepianu 2/12/2021

 

Baladă strămoşilor

de AL. DAVILA.

 

Dormiţi în morminte tăcute.

Sub dâmburi sădite cu flori,

Sub pânza curatei ninsori,

Sub umbrele liniştei mute.

 

Păşită de paşnici pioşi

Sunteţi a moşiei comoară:

Vă fie ţărâna uşoară!

Ne'aducem aminte strămoşi.

Voieuosi, logofeţi, bani şi vornici,

Spătari, pârcălabi şi cluceri,

Ţărani ori moşneni, ori boieri,

De-a neamului datină dorniei,

Cu toţi deopotrivă vânjoşi

Stropit aţi cu a sângelui rouă

Moşiile voastre amândouă...

Ne'aducem aminte strămoşi.

Cu Qherghiţa, Baia, Rovine,

Nieopol, Qrumaji, Răsboieni,

Cu vadul din Călugăreni,

Cu roşiile branişti eosmine

Crestat aţi prin veci neguroşi

Răboj în istoria lungă:

Crestă şi Curcanul o dungă1

Ne aducem aminte strămoşi.

Ne aducem, ne aducem aminte!

Căci peatra cu cruce şi corb

E cartea din care se sorb

Credinţa ’n menirile sfinte

 

46

Lăsate de morţii faimoşi

Şi dragostea — dulce pouară —

De Lege, de Domn şi de Ţară...

Ne aducem aminte strămoşii

Şi dacă pe lespedea frântă

Pomelnicul vostru s’a şters

De vremi şi de-al gloatelor mers,

Culesu l’a doina şi-l cântă

Bătrânilor codri pletoşi

Ce scutură ’n orice dumbravă

Un freamăt de- a munţilor slavă...

Ne-aducem aminte strămoşii

Ivească se deci pe moşie

Zori blânde, sau timpi fioroşi,

Române, losinea să-ţi fie:

Ne-adueem aminte strămoşii

 

     - Cum a fost scrisa: dupa succesul de public al dramei istorice "Vlaicu Voda" (ramasa si astazi cea mai buna drama in versuri din literatura romana, Alexandru Davila a fost invinuit ca a plagiat  sau a furat chiar lucrarea unui poet roman, ca, datorita originii sale demifranceze nu ar fi capabil sa scrie o asemenea capodopera. Cand i-a fost aruncata aceasta acuzatie in fata, Davila s-a retras in biroul sau de Director General al Teatrului National din Bucuresti si, dupa doua ore a aruncat in fata acuzatorului poezia "Balada stramosilor" pe care a scris-o in acest timp! acuzatia a fost retrasa public si a incetat totodata campania de denigrare permanenta a dramaturgului...  va rog sa cititi aceasta poezie! si va mai recomand sa cititi poezia lui Cosbuc intitulata "Ostasul si drapelul", care este prima poezie mai serioasa pe care am invatat-o cand eram copil, dar sub numele "De garda la drapel"! Doamne ocroteste-i pe romani! Marian Ilie

Oşteanul şi drapelul

de GEORGE COŞBUC.

 

De demult, de tine, taica

Îmi spunea mereu poveşti,

Ca de steaua cea mai mândră

A oştirii româneşti;

Şi pe cât mi-aduc aminte

Pomenind numele tău,

Se'nchina precum se’nchină

Un creştin lui Dumnezeu.

 

îmi spunea că in altarul

Patriei nu i alt odor

Mai de preţ deeât drapelul

Unui neam biruitor.

Avusese el norocul

Să te poarte fluturând

In răsboi, când prin văsduhuri

Treceau plumbii şuerând;

— „Pânza ta“ zicea bătrânul

Cu grai blând şi mângăios,

„E cinstită ca şi giulgiul

„Sfânt al Domnului Hristos

Şi-apoi, cieă’n ţesătura-ţi

De mătase s’a’ntrupat.

Cerul zilelor de vară

Limpede şi nepătat.

Spicu ’mbelşugat al holdei

Ce se leagănă de vânt,

Sângele ce a curs pe slava

Strămoşescului pământ,

Şi acum poate nu mai crede

Stând de strajă lângă tine;

Mă gândesc la bietul taica

Şi s’aprinde dor în mine.

Să te port şi eu odată

In vârtejul bătăliei,

Că eşti nou şi ţi-ar sta bine

„Crucea Stelei României.

 

     - Sufletul românașilor mei e distins, ales rug aprins extins ca flacără pe comora limmbii române, pâine și pace, mulțămire, în deosebire pâine de o ființă, talisman viu fără moarte înainte de toate, în sănătate Domn Savaot a poporului român și al patriei nestemate România, c-așa istoric și dialectic suntem ceea ce suntem, în iubire, cu drept de a fi să se cheame fără seamăn ca să strălucească cu renume de anume prin lume, purtând diatins și distinct nume, în drag și făinoșag: -România mea.

     - Trăiască România și noi, toți românii! Aceste ,,Mere pădurețe” sunt o frescă mai  autentică decât ne-a prezentat Duiliu Zamfirescu sau Maxim Gorki pentrucă sunt mai amnunțite și mai nestilizate, netemându-se nici de editură, nici de opinia confraților, nici de canoanele literare. S-ar putea să atragă atenția suedezilor... Despre atâta autenticitate s-ar putea spune: ,,Ori te poartă cum și-e portul,   ori vorbește cum ti-e vorba”!, ,,pe ,șleau”. Suntem fericiți că a ,,răsărit” din Ardealul puțin cunoscut un scriitor plin de curaj, folosind și o foarte bogată memorie. Dar suntem și mai fericiți de faptul că avem un leader care ne ridică pe toți românii, dacă apelăm în slăbiciunile noastre la Domnia sa, Trăiască și acest Leader al nostru ,, Scriitorul Ben Todică”! Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Multumim distinsa doamna Melania pentru aprecierea volumului 47, Cele 64 de capitole DE 50 Pg A4 acumulate pana acum sunt manuscrise care trebuiesc redactate de un profesionist in ordine sa devina volume in Librarii. Ele sunt publicate in pagina mea ca sa atraga sau sa trezeasca interesul viitorilor sponzori. E o munca costisitoare deocamdata si lumea azi e in dezechilibru cultural global. Speram in viitor o lume mai insorita si insetata de istorie umana. Cartea e un altfel de Romeo si Julieta cu tenta PADUREATA. Noi il iubim pe Pavel asa in zeama lui iutzoasa! Cu drag, Ben Todica

     - În vorbe sincere, iată un răsărit de soare, în Montreal, iată cine nu-și uită rădăcinile de adevărată romàncă, un surâs de doamnă care strălucește spre noi ca un adevăr și ca o viață, cu surâs de Geocondă a poeziei, cu propia-i limbă maternă sinceră, din străbuni, noștri buni, ca să răsar, deși n-am apus niciodată, să răsar, în iubire, candidat la fericire ca s-arăt pe pământ, că sunt și eu cela ce sunt.

La căminul cultural, unde era și unchiul Aurel Păhuță și după un pahar de vin nepotul, feciorul lui frate-su Simion, Costan, frate cu Persida, de care milițianul se acățase, legase, în vorbă cu soru-sa Persuda, dar lui Costan i se păruse, că-i un bădăran ca cel din Fântâna Blanduziei (Alecsandri), puțin necuvuncios, puțin neinstruit și nici pe atâta educat, milițianul având două clase ca trenul, că era același milițian care mitocan și mojic, îl luase brutal pe tata, pe Dragomir, îl necioplit, îl smulse din sânul familiei, din casă, îl scoase ca să-l ducă la școală, în sala de clasă, ca să-și facă cerere de înscrie cu forța, în colectiv, dar Dragomir mai îndărătnic din fire se opuse sărind pe fereastra deschisă drept, în uliță ca să-și vadă de treburile lui, c-avea nevastă pe Veronica care-i născuse tri copiii, de fapt de i-ar fi trăit și Ioan, primul copil ar fi fost 4, ar fi avut patru ca evangheliștii: Ion, Luca și Matei / ca cei trei mușchetari a lui Alexandu Dumas-Tatăl, că și ei ca evangheliștii erau, în fapt 4, fiind pe lângă: Atos, Aramis, Portos,fiind și gasconul D'Ardagnean.

În sat milițianul era autorirate și indiferent de cum era văzut milițianul, Costan șumenit n-ar fi trebuit să se amestece ca nusca, în lapte, să se împingă și împungă ca acei doi berbeci de pe puntea de deasupra hâlbonului, nu trebuia să se hărțuiască Costan, să se amestece unde nu-i fierbea oala ca fratele lui tată-su Aurel, să intervină ca să-i despartă și să cadă, în vină, că a pus mâna pe haina statului și pentru aiasta să fie condamnat și să facă închisoare, dar după ce a mai fost ca șogor a lui Dragomir pe la noi, în Aghireș-Fabrici, că n-avea cui se confesa, Aurel, revenit acasă, în Sâmpetru-Almașului să meargă la ei în grădină, la maica bătrână din sus, pe ulița Păhuții, în grădină să mojmondească și să se spânzure de creanga unui prun aproape cu crenga de care se legase, mai atingând pământul, însă Mamona i s-a părut lui, că deși sta în genunchi, mamona i s-a părut că vine spre el cu o furcă și el s-a tot tras înapoi, în spate, gâfâind și sufocânsu-se sugușat (Înainte de a se spânzura umbla prin sat buigat de cap, prostit, părându-i-se, că toți cei din sat, îl vorbesc de rău, uitându-se ciudat la el și el, răstălmăcea, el fiind ruinat și demolat, în interiorul lui, chiar părându-i-se de adevărat, că-i arătat cu degetul, deși totul era doar, în mintea lui de om care era slab de inger, cum se vorbea, bârfea, cu vedenii paranoice și schizofrenice,că se îmbolnăvise,în închisoare,cum era un om finuț, sensibil și cum a fost psihic mototolit, șifonat, fără nici o dragoste de viață încă din timpul detenției, când ca Viorel,cel care a ajuns din neglijența doctotorilor la morgă, nchiul Aurel Păhuța fiind la un moment dat, atins la creer, în mândrie și orgoliu, că pentru intențiile lui bune, de ce a fost închis fără nu,nu știu ce vină, el vrând doar să-l deschețe, despartă, pe nepotu-su de milițian, dar milițianul și Costan erau înferbântați de beutură, însă Păhuță aiesta încredințat că face bine, dar pentru nevinovăția lui, însă el suferea și se amăra, se necăjea zi și noapte, pentru ce l-au închis nevinovat și neavând odihnă și prostit, bolunzât și, dacă nu era cum gândea, cum își închipuia urât, hidos și monstruos, el, Aurel și-a pus capăt zilelor (sinucidul are o taină, o enigmă greu de decodificat, dar și de descris, în detalii acest tabu, limbaj de ghicitoare "ciumulceii cei"). Am mers la coasă și apoi nu mi-a fost rușine, cu Vica să mă duc fără discrepanțe, în noblețe, m-am dus pe niște râpi, din sus de sat, din sus de Victor Căluțu, Rrevnic și a Lucreției, am mers zoriți s-adun cu spor, s-adun fân, că zua era cu soare, deși se spunea, că doar spre seară o să ploae, dar și eu și Vica eram, în chef, bine dispuși, că ne-am odihnit peste noapte bine și noi ne puneam amprenta, în hotar simțindu-ne puternici, cu bună dispoziție, super. Amândoi, eu cu Vica trăiam așa o bucurie aveam o alinare, era un exod la nunca câmpului ca acel exodului, când poporul lui Israel cu chivotul erau pregătiți, în ciuda faraonului, erau pregătiți, renunțând la sclăvie ca să iasă din robia egiptului, dar pentru asta trebuia să treacă Marea Roșie cu chivotul și prin pustie rătăcind 40 de ani, poporul acesta deslănțuit, până Moise plecase după tablele cu legi pe Sinai, ei făurindu-și pe Bal, taur de aur, pentru a i se închina ca unui idol-Dumnezeu, practic bravând, că-și uitaseră de adevăratul Dumnezeu. Drumul lor are să continuie spre țara făgăduinței, Canan, dar viața nu le-a fost ușoară, cum nu ne-a fost nici mie viața cu munca, în C.A.P. – eu Ciubăncuța. Așa, că spune, dragul moșului, pe unde te află moș Gerilă?

     - La Bill Clinton in baie sau alti banditi cu sufletul zombificat de orgoliul puterii – suflete moarte cum imi place sa-i numesc pe toti acesti "alesi" care semneaza sentinte in numele scaunelului.

     - Dând de Vica am dat de raiul de pe pământ.

     - Acum intelegi ce inseamna sa fii iubit de un suflet?

     - Ca mirean pentru ea am avut chemare, cum măicuța călugăriță avea chemarea ei, pentru Dumnezeu. El Teci Marin o depărta pe Daria de mine, de tatăl e ca să nu-mi dea nimic, din ce gătește, că zicea el ori ești cu mine ori cu tată-tu ca și cum eu n-aș fi făcut nimic pentru ea, fiică-mea.

     - Da, a fost ziua nasterii lui Nicolae Labis - acum 86 de ani. Nu  cred sa existe legatura intre frantuzescul "biche"' (cu articol hotarat feminin, "la biche" - caprioara) si numele familiei poetului - Labis (ca si Zdrobis, Sporis, Martis etc.). Nu e exclus ca poetul sa fi fost constient de aceasta paralela, de vreme ce si-a ales   caprioara - si nu mistretul, iepurele etc. - ca prada, ca simbol al jertfei cu final existential. Vanatul sacrificat - intr-un fel, ritualic - este o prada plapanda, delicata, gratioasa. Ma gandesc - cum poate ca si el s-a gandit, iar confratele Nicolae Vasile intuieste - ca el insusi, poetul, este o astfel de prada pentru societatea careia nu i se pute adapta. Iar daca nu el (poetul) poate ca poezia, arta, in general trebuie sacrificata pentru supravietuirea creatorului de frumos, silit sa traiasca intr-o astfel de societate? Eu cred ca acesta este talcul alegerii caprioarei ca prada. Stim bine ce se cerea sa se scrie in anii de stalinism si cu ce pret! Ma rog, actuala "corectirudine politica" are avantajul puternicei tehnologizari a informatiei si comunicarii. Dar si acest avantaj e pe cale sa  se intoarca impotriva creatorilor.

La biche *

Iarbă, fructe, flori albastre,

în grădina vieții noastre

dimineți pline de rouă,

datu-ne Dumnezeu nouă.

Nicule, mamă, stai acasă,

ai de toate, nu pleca,

simt o durere sub coastă,

nu în pădure-i viața ta!...

Așa-i mamă, am de toate,

pentru cel ce drept socoate,

simt, însă, cum mă trage ața,

că în pădure-mi este soarta!...

Pădurea nu- i doar un cântec

de păsărele și-un descântec,

pentru cei ca tine, ca un miel,

are și animale cu dinții de oțel.

Și-a plecat al mami, Nicu,

sub semnul unei luni cu ger,

s-a dus în pădurea cu viață

și păsări cu clonțul de fier!

N-a mai dat vreo veste acasă,

n-a mai răspuns în niciun fel,

a dispărut de tot, în voia sortii,

căprioara, din poezie, era... el!

* (La biche – căprioară, în limba franceză)

Un frumos dar Mariane de a zice ca doină dulce, lumină de pomină ca să ne lumine și aline, în țara minune, țara înțelepciune și de fast cu artist fascinant. Inima cu taina iubirii, rug aprins e de neasscuns. Nu știam, în ce sens, dar vroiam o viață mai bună. Știam doar să muncim, în ciudă, că se întâmpla ce se întâmpla pe la noi și aiurea, înafara arăturii. Munca, înțelegi, că pentru Vica era o urgență sau ceva de genu, că, în zori de zori, ție îți făcea impresia, că Vica era un om fără splină, că nu ți se părea atinsă de epuizare, de rugul oboselii, că rugul aprins al oboselii era ca o baterie nou, nouță / nu se vedea nehodihna la ea fiind elexirul inepuizabil, în energie reciclat și reâncărcat, că se refăcea fascinant, feciorelnic, de iute, fericirea la ea fiind ca la ea imunitar și fără ai dăuna grav sănătății. Irina ești o drăguță literară, o poveste cu tinerețe fără bătrânețe! Dumnezeu fie cu voi, dragilor! Să fie Dumnezeu, cu noi! Ce nu știm, nu te omoară. Eram un sanitar veterinar, a animalelor domestice, prin Dispensarul sanitar-veterinar Recea-Cristur având, în răspundere și siguranță satele: Ciubăncuța, Osoiu și Ciubanca, dar ca idee, venea săteni și din Escu, Pustuța, că îmi merse buhul, hirul, c-aș fi priceput să tratez animalele, unii oameni cerându-mi să-i tratez și pe ei, c-auziseră ei ce auziseră și apropo, nu m-am descurcat rău și ei sătenii căpătaseră încredere, în subsemnatul, plus, că pentru osteneală necerându-le taxă (oanenilor fiindu-le greu să, îți plătească, că de unde să-ți dea, chiar dacă, în vorbe da și bivolița din poiată, grajd, însă, în realitate, era o minciună, că cine-și vindea animalul ca să-l dea pe leacuri, la farmacie? Era, în joc, lupta pentru viață, dar mai degrabă erau "Umblând printre morminte"/ La Răscruce de vânturi: strigoi, pricolici, fantome...ineficienți, mama dracului,

în ciudă, că nici cel mai bătân, nu vroia să moară

cum și la Răchita-Roșioară:

un popă tremură să moară,

dar nu se îndură,

c-ar mai roade la prescură .

*

 

ÎN DERULARE INFINITUL-ABSOLUTĂ,

CU SUBIECT ȘI PREDICAT APROPIAT DE OBIECT

Ne cade tavanul, ni se ruinează casele și-n trăsnet, ne plouă, parlamentari, viața nu ni nouă, că bădiță cu pălărie nouă,

nu ni propice viața, că ni se duce-n, în haz, pricaz,

în râs, în plâns și necaz,

ni se duce binele,

că podul de piatră ni s-a dărâmat pe Argeș, în jos,

dar no! lasă, mă! că ne-om face altul mai trainic, mai frumos, iartă-mă !

ne-m face pe

la Drobreta Turnu-Severin, pe Dunăre, mai către Cerna, în jos,

ne-om face

mai mândru și fără modru,

ne-om face, mai bun, mai frumos,

om face împăcați, responsabilizați și botezați,

pâine, liturghie-n spice

și-n pace 'om face,

În ordinea mondială, 'om face: iubire eficace,

pe verticală,

cu școala de dincolo de școală,

strict, subiect și predicat, cu infinitul, în absolut, de derulare, în desăvârșire,

apropiat de obiect.

*  *

 

DOINĂ DE LUMINĂ

-În atmosferă caldă de sărbătoare-

 

E o dulce lumină

de doină, Românie, de pomină,

că dacă iubesc gutuie, în galben amăruie,cu puf de pui, of de Românie dulce, în omenie Eminescu de glorie- victorie ,,nenicule”, cu cine, te pui? Cu melancolie, Bacovie-lacustră și Dunăre albastră, în sinfonie și socio-ecuație ca zarea noastră de zfir și trandafir roșu / floare albastră, cu dece zic, lan cu hodă galbenă, dacă te iubesc, România veșnic tànără și a noastră,

pe altar de soare, unde, în spirit, nu-mbătrâbesc,

ci doină de lumină,

din buna, viață a noastră,

e doină de pomină,

lumină a învierii, mesie a iubirii

și abină polenizând și adunând miere,

cu spiritul Eminescu a mântuirii și provita a învierii

din floare-n floare, cu moarte din moarte, pe moarte călcând

ca candidat la fericire și la nemurire,

cu binecuvântare

de întregită omenie, în profundă cu drept la veșnicie

de baladă năstrușnică

de Românie mare

pe Arcă bisericească.

 

Rolul revistei e să-și pună osul la treabă scriind și despre Pavel Rătundeanu-Ferghete, un frumos al poeziei și prozei, scriere, din literatura contemporană, cuprinzătoare ca operă omnia fiind Căutând după mere și Mere pădurețe care e o ființă vie, pace și geniala pâine de o ființă-conștiință național-universală. Accept tot are să vină. Zboară zboară paranghelie, zboară apre lumină. Eu ca tine Todică, Nică, însă, cu gândire incredibilă, dintr-o carte candidă cu povești, în și din splendoare coplăroasă, țărnii, unde desculți și cu curul pe prund, cămășuța dezvelindu-ne curu ca pe un cozonac premiat la Cătălin Măruța ca o comedioară ruptă din basme ca, în munte la Angela Stoian-Mehedinți, în vrăjeala popii de țară Stănciulescu, un prieten de o viață, că nu uită mioriticul întâlnirii noastre de la Dej, el ca și cum mămă-sa l-o țâpat zvăpăiată jucând ca Nicolina Stoian pe scenă, că ea știe ce să facă pas cu pas ca Vica lucru bine făcut și vorba să facă lucru bun, mălai dulce / piroște, sarmale, cu păsat, slănină și cu piciorag, ciolan, de porc ca, în Oltenia, cu picantele care ne ia la Măruță gura foc, dar ne dă și peste cap, dacă la un adică cu tatuaj, cu pisica mov, cu supra puteri, că nu-i ca Celentano din Las Ferbinți cu  ideea lui Alin Delon, Am fost odată hoț, un... spectaculos care, în filme, ca  Belmondo simpatic strună, că tot fuge după... Ina moldoveanca, sârma,, lița sau după ce fuge cacioclofenderul Nică un Persic, se hârjonește după caprele râioase a lui Irinuca, din Amintiri, a lui Alex Căti, Ștefan, Catiușa, căruia i se face rău și e teatral, național și tradițional, că la ce te uiți ițit, când femeia se ivește, în culori de nelinște ca Vica, te uiți la decolteu / la curu ei cu șolduri mișto și, cu rotunjimi hoțomane, frustante dintr-o mișcare ca sânii, cu: vino-'nco, masca jos!? că specia umană trebuie să prospere, concluzionezi, că prost nu ești știind că îmulțindu-se ca păstrăvii, prin icre... specia umană e bravă, suavă și, în a lui Dumnezeu slavă, arde-o, Ben pe Ming!

     - "...singure actele conștiente și libere sunt morale" (D.D.Roșca; aoropo, locuia pe Horea, deștept cum era prieten, cu Pr. Floarea Mureșan dun Ciubanca, frați la toartă, ca frații era și preotul de la bisericuța de lemn, cu doi copiii, o fată și un băiat care-i va muri, dar fata ajunge, în America tururor posibilităților și prin Anglia cu avantajele și dezavantajele ei ca străinătate și pentru Aron Cortuș; dar ce făcu popa FLOAREA Mureșanu din Ciubanca, martir a închisorilor comuniste, îi propune cercetătorului D.D.Roșca să ia pe lângă el pe nevastă-sa, pe scriitoarea Eva Adam din Ocna Sibiului, el popa presimțind, că reastarea lui la Aiud, îi va fi fatală și bonomul sociolog D. D. Roșca, face tot posibilul să-i salveze lui Mureșan familia, el ajungând la Suciu, unde va ridica o mănăstire și o chilie, însă tot e închis... și revoltător moare și îngropat, în groapă comună). Moare Pr. FLOAREA mureșanu, fiu a Ciubăncii datorită relelor tratamente. În lumea rea, nu se întâmpla ce se întâmpla, dacă lumea era bună, altruistă. Pandamia ne-a lăsat pădiuchioase răni, cicatrici, în suflet, cum lui Iisus i-au lăsat spunii și pironele răni vii, sarea și piperul vieții  de pe șapte continente, mai ales a lăsat stricăciunea: amăruciunea politicii și stresul mai ales acel hâc al orgoliului și a mândriei egoiste, omenești. Zice Moromete lui Cocoșilă:

     - "Acțiunea mintală e nix, fix-pix." și asta rămânea de discutat la aritudunea, latitudinea bizară. Când te milogești faci totul harcea-parcea. Treceți români Carpați. Andrei Păunescu vine cu frumoase acestui mare poet, despre tata lui: Adrian Păunescu și dezvăluie despre Cenaclul Flacăra și din tainele laboratorului de creeație al naționalului poet, cu Manifest pentru sănăfatea pământului. E undeva Repetabila povară, mai zice Andrei Păunescu despre cel plecat pe urmele Zjmbrului. Multe se pot zice despre cei memorabili pe care nici eu nu pot să-l uit, chiar dacă direct personal nu l-am cunoscut pe Adrian Păunescu, ci prin poșta redacției Ave, de la revista Tribuna, din CLUJ, unde-și are rubrica acest om hulit / lăudat și el scrie negru pe alb,că Pavel Rătundeanu-Ferghete scrie cea mai frumoasă tautologie: "dragoste maternă pururi rămasă eternă."

     - Tot ce trimiti in felul asta pe facebook se pierd pentru ca nu ma lasa sa le copiez si ca atare vor dispare in eternitate. Eu pot lua texte doar din emailuri.

     - Nici ce am scris eu, nu poți citi?

     - Ba da si te felicit. Eu pot citi dar nu am timp sa si bat la masina textele. Sa o inveti pe Daria sa te ajute la scris.

     - O să-l rog pe domnul Șalapa, de asta ce zici?

     - Nu ruga pe nimeni. Fati-le singur. Gospodareste-te si organizeaza-te in functie de posibilitatile tehnice, altfel ramai singur. Angajeaza-ti o secretara.

     - Pentru asta i-am și trimis lui Șalapa efectiv, cu încredere și afactiv. s-aveți parte de sănătate, că nu știu, Zău! Zău nu știu ce faceți? Cu bine, dragilor! N-aș putea să pierd, când e vorba, după cum știu, sunt 2, scrise comentarii la Aurel Chira, scrise poezii născute din iubire ca candidat la fericire pro înviere (pierderea nu-i, chiar așa ușor, că nu-i puțin lucru, în lumina lucrului. Vă pup, domnule profesor, știți despre ce-i vorba, nu-i așa? Secretara,-i cu pretenții femenine și-i vorba de capricii, de obiceie, datini (și eu fără... ce dovedesc, cum și, cu ce să iubesc, nu merge după ureche?)

     - Daca nu merge cu Viagra cumpara-ti chiloti electrici. Sunt ieftini si de succes. Intreaba la oras.

     - Prefer să nu zic nimic, în ce o privește pe Daria. Clasicul Marin Preda scrie mai liber, în volumul 2 Delirul și trăim o clipă din istoria altei epoci, o epocă, când legionarii, își fac de cap, o vreme, când țara e, în toi de război. E război tololoi. Mihaela Dincă, nu te-a mai solicitat la interviu Radio? Tu, nu mai transmiți glasul tău, în eter, prin Radio Melborne?

     - Las tineretul. E vremea de odihna a pensionarului implinit acum. Fiecare generatie sa-si duca steagul. Sănătate, iubire, aur cenușiu strecurat, candidat la fericire că-ți păstrezi firea din fire ca mărgelele la gât de femeie, înșirate pe fir de ață, în șireag de zefir și, cu făinoșag! Tu nu ai oameni saraci si suferinzi in Ciubancuta pe care sa-i observi si sa scrii despre suferinta lor? La Cluj nu sunt oameni saraci care mor de frig sau foame despre care sa scrii? Ai scris 64 de capitole doar despre suferinta ta. Cand vizitezi animale uite te si la oameni. Ce vede Dumnezeu prin ochii tai? Poetii cu care te duelezi nu sunt romania sunt doar fumuri, orgolii mai mult sau mai putin elevate. Daca vrei sa intri in vizorul istoriei trebuie s-o vezi - respiratia romanilor. E doar o parere. Tu continua-ti duelul nedumerit. Ieri, gagiule, dinAustralia, au fost la mine Marius, Mistrețu Celemen și nevastă-sa, o drăguță de moldoveancă, de pe lângă Dorohoi, Dorina, Victorița, Pepelea, Celemen, au venit de unde de altundeva, dacă nu din Cluj, unde a lucrat la clujana-herbac, acuma mutată cu serviciu la Spitalul de cipiii, de pe Moților ca infermieră, tot o cumsecade, cu nărav de muncitoare, mai ageră și harnică ca acești români descălecați ca Dragoș-vodă, în Basarabia, care au venit ea cu feciorul aiesta lui Vica, în locul lui Daria și Marin ei mutându-se la Ana, în deal, că lui Marin nu i-a fost bun compoetamentul, capul, nici la pumni că a  sărit cu pumnii și cu vorba urâtă la Marius făcându-l, în tătă forma curat-murdară, violentă; Marius cu Dorina, ei drăguți, au venit să-mi facă de mâncare și să mă gospodărească, în casă, cu lemne de foc, cu ordine și curățenie, să mai schimbân câte o vorbă, conversând, au venit și să stea de vorbă cu mine, în Ciubăncuța-Clujului, că doară, nu-s din pustie ca Ion Botezătorul, înaite lui Iisus mergătoru și învățătorul care ne anunța, că El e cel care botează cu apă, dar are să vie cel care va boteza cu foc (și focuri din neglijență omenească am văzut prin Grecia, București și prin multele spitale din țară, cu focuri a naibii, pustiiroare), am văzut înainte de a reveni Iisus ca un fur noaptea, de a reveni la adoua venire, cu învierea (vezi cum, îi scrie mama mămoasă lui Liviu Rebreanu, vezi acele scrisori antologate istoric și vei ști și cunoaște socio-umanul românesc, înțelegând mai bine, cum vine problema, cu chestia și parachestia, cu Ion blestemul iubirii și blestemul pământului). Suncere mulțumiri și sărbători îmbelșugate, sănătoase și fericite, dragilor! Sunt doar povești cu moartea oamenilor, la noi se moare natural și firesc, în rest totul e firesc și povești de amețit un ou. Nemurirea e cu preț de a candida la fericire, cu un chin a facerii? Sunt doar povești cu moartea oamenilor, la noi se moare natural și firesc, în rest totul e firesc și povești de amețit un ou. În România cine zice că se moare de foame e un prost și un mare mincinos e, ca atare e doar un zvon, că la noi linia de plutire e adevărul și Viața, nu defăimarea neamului românesc și, în rest fiind minciună sfruntnată.

     - Atunci..., gurita! Si la sapa!!! Nu mai criticati neamtu.

     - În România nu se moare de ce zici, nu se moare de foame, frate! Cine o mai scornit și asta, că urâta și înstrainata străinătate e infaibilă înstrăinată de noi de flerul și de simțirea, de toate regulile noastre, vorba lui Aron Cortuș? Te rog nu inventa, române, nu inventa neadevăruri, adevărururi ce nu nu sunt, ce nu există la noi. Nu zic, că politicienii nu fac gafe, că nu te mai omoară și cu zile, dar, în România există și speranță de viață, e și credință și iubire e și unde iubire e, e și Dumnezeu și unde Dumnezeu e, iubire e.

     - Atunci scrie carti cu retete de bucatarie.

     - La noi e și un feticism, chiar o risipă, unii sunt risipitori ca Risipitorii lui Marin Preda, chiar Intruși dacă își pune mintea, că-s curajoși, săritori ca să-și ajute semenii, contând aproapele mai mult ca ei însuși, dar străinii știu oare de ce-s înstare temerarii români, mari, în ceva, ajutând pe cineva, că tot mereu serbează cumva cu beutură, cu sărmale, cu mici, cu grătare, aituri, de care vin nebunii, că n-ar fi mâncăruri românești, dar de ce nu ne lepădăm noi ca lași și ca lepădături ce și cum suntem uitând că suntem ceea ce suntem, în Dumnezeul nostru național, tradițional, fiind necruțători cu autenticele valori (și de data asta ne defăimază înstrăinații și de etno-folclor, de tradiții, că n-ar fi bucate de-ale noastre se joră țigănește și politicănește). Rușii ce are cu Ucraina, de ce vreau să o invadeze? Papa de ce-și cere iertare? Ce chismă e între ei și creștini? Uneori nici nu mai știu ce să zic. Pe unde mai e și binele ala? Oamenii suferinzi sunt oameni fără chef de viață, sunt palizi și fără apetență de viață (am, în vedere oamenii cu entuziasm pentru a realiza ceva, pentru a izbuti provita). Indubitabil e un simț a realității, istoria neamului românesc. E, în realitate o condaționalitate a României mari după primul război mondial care unchiu, învățătorul Petru e  de a lui Rătundeanu, căzând pe front, în 1915, el personal n-o vede, cum nici marea unire a României n-o apucă. Eu îmi cinstesc acest înaintaș și de fapt, îmi cinstesc înaintașii. Îi cinstesc și pe cei căzuți din cauza covidului Sarscov -2. E și asta din istoria impecabilă. Americanii isi au coada acolo. Am ajuns la înțelegere și încredere, cu editura Sitech de la Craiova, cu directorul Aurel Popa, un om O.K., un om dintre oameni, om propus de Pr.Alexandru Stănciulescu-Bârda, MH om cu logistică și invidiualism, atruism, cu înteres, cum rar, fără să-ți dea stres, stres de care n-ai nevoe, Ben și omenia lui Aurel Popa, prof. de matematică și Al.Stănculescu popă doctorand și profesor nepus de răutăcios pe butuci, voința și distincția fiind mai superioară și mai deosebită, cum ți-am mai spus, cu informații clare, mai de bună stare și mai de calitate după date științifice provita pentru om și pentru societate. Îmi rproșezi, Ben, că egoist, mă doare ca artist mai mult de pielea mea ca să mă simt eu mai, în siguranță și eu, nu știu de ce sunt altruist astfel, în cântarea cântărilor, eu neavând imaginație și, în ecuație, nu știu ce altă soluție, să am, în raiul uman care-l am, neam, că eu nu trăiesc, prietene, în van (dragii noștri cum să vă prezint alfel nemurirea mea ca pe cea a lui Mariana Lungu / Mariana Anghel). Eu, ai dor și iar dor, mă gândesc la voi, cu dor și iar dor, că de Vica mi dor și iar dor, c-am statutul de român, dor și iar dor! Eu greu mi-aduc aminte de când eram copil, de când eram impecabil, inutil, în jocuri puierile și fără griji alături de o glotă, ceată umblând la colindat, pe din sus, pe dinjos, pe dos / pe după sat și era o bucurie, că țiuiam, cât ne țineau bujocii, că și noi eram ca rușii, mojicii, în toiul revoluții pornite de Lenin Ilici, de răsuna satul blând spre seară, că porcul demăgan se băga-n casă și la foc era oala plină, iar moșu Crăciun cu boticuță de alun și mustața de ger, frig, îi era îmborată, că legăn verde de mătasă, intră la feștecare-n casă omenească vestea bună, cu generozitate, s-o vestească. Că dragă ne-o fost calea încoace, calea de colind a o întoarce, liturghie de pâine-n și pace-n spice, că grâu-i, în pârgă și vara ca o pâine, ni-l coace, pe când vine iarna ca un câine, în culori înfrigurate, viscolite, vine să ne muște. Voi ce mai faceți? Trec anii ca ațâșoară care-n războiul de țesut mai se mai rupe și trecutul prin iță și spată, începe să mă doară că pânza cu firul rupt, nu-i un reper, pe suluri, nu se strânge și suveica se împedică printre fire, că dute dor, în lume, nu sta pe sufletul meu... cântă Mariana Lungu. Nu știu, cât de autentic, am trecut prin viață, mă întreb ca Polina Gheorghe. Nu știu cât de mare valoare, cu demnitate sunt, Ben. Uneori din cauza dorului nu dorm pe banca, pe laiŕa goală, că îmi pare bolovan și nesomnul lung de un an. Viața ni cu drepturi sublime. Eu zic ca Ady Moisescu, eu fac ce-mi place: eu de anume scriu și fac ce-mi place, că apropo aiesta e orbul găinii, apropo, adică ce-mi place. Nu cumva le-am dus merele pădurețe, de râpă? Competența-i a mea și nu a alcuiva, că eu mă târâi ca șarpele, prin labiritul vieții. Avem și aer condiționat, că eu sunt profund: sănătos încăpățânat ca un țăran, în bine încăpânat, în bine, dragul meu! Îmi place stilul tău: lapte și miere, candidat la fericire, în limba română, de a mă aborda cu îndemână. Depinde și de cum vezi lucrurile la locu potrivit și ca om potrivit: iubit și sfințit. În ce scriu, ce-i cu adevărat bun? Tu, în fascinant, unde-i compromis, acel proscris, cu paradis / purgatoriu, pe cont propriu, cum te știu, cu vârf și, îndesat? În drag de România cum mă organizez și orâduiesc și mă ordonez? Sărut viața ca o cântare (înțelegi, tu, cum și de fap știi, tu pe cine țuc, știi, cum să nu știi?) Tu, ești ca într-o poveste încântătoare, cu binecuvântare, profundă și de Românie mare, din arta succesului a lui Pavel Coruț / George Arion, director la revista Flacăra, nu cea a lui Adrian Păunescu, om patriot, cu Cenaclu Flacăra și Totuși Iubirea. E greu de spus, dar dacă ești fericit lângă Ming, nu-i rău, fain-făinel, nu-i rău de fel.

     - "Ce te ții bade așa fălos?"

     - "Nu mă țân, că samăn neamului, cu care de la Râm, mă trag." Cântă Elena Pădure și-mi amintesc de colega de clasă, din Bistrița, Florica Pădure (era ca Monce, din Aluniș, măritată, în Stoiana, cu secretarul primăriei), Pădure care n-a venit la întâlnirea de 50 ani, întâlnirea noastră din Fântânele, undeva pe lângă Mănăstirea Rohia, Maramureș și oarecum mie mi dor de ea și de soru-sa, o mândrețe de fată cu care am fost, în excursie prin Moldova și pe la Curtea de Argeș și Vidraru, c-avem frumoasă, istorică și pitorească România). Știi, cum să nu știi, ca o cântare, că soare o să mai vină, Vică, draga mea, soare o să mai vină, cu ai ei, a țarii alean, cu al ei bine și mândruțe, să le sărut a lor gurițe! Cinstea naște cinste=cu sănătate, fericire, candidat la fericirea națiunii noastre. La Liceu, încă nu eram creeativ, nu vedeam încă nativ, perspectiv, nu vedeam încă departe, știind ce vreau emoțional? Nu demult la telefon, spunea:

     - "Am spus lui Precup..."Eu n-am zis:

     - "Creația mea" Cu ce mă lăudam ?" Cu Vica rupeam mâța-n două ca-n acele filme americane. Într-un fel / altul, cu toți coțcarii o facem, că și Fefeleaga avea mârțoaga ei, o gloabă de cal. Eu mai eram și mahmur, că mi se întmpla să beau pe sate, cu prietenii. Eu mai eram și mahmur, că mi se întmpla să beau pe sate, cu prietenii. Tot mereu se aude de carambol, că cineva, nu circulă regulamentar, femeie / bărbat care pierde din nelijență mașina. De ce atâtea accidente, nu însă restricții și amenzi. Nu se iau măsuri, în stradă, pe drum sau uliță și prin ocol e tină, că tractorul a lăsat urme ducând pe dracu, borhotul la horincia lui Filu, Teo Itu, în Ciubanca, satul natal al depuratului Itu Cornel, fostul inginer de la Combinat. Dorina le-o fi spus colegelor ei / la bloc locatarilor:

     - "Am fost la socru-meu la țară să-i duc și să-i fac de mâncare". Se fac pregătiri super, mega, tare și-i totul cu cărțile pe față, pentru Moș Gerilă, apoi pentru Moș Crăciun și totul e cu scandal politic. Cui, îi trece glonțul pe la ureche, că e o nebunie? Toți-s cu sufletele la gură. Eu, nu am înțelepciunea șarpelui cu mărgeaua fermecată. Pe cine facem noi, în ceea ce suntem, pe ce visători, facem câștigătorii morali, în ceea ce iubire, în estemporalul liric, de dragoste și dor Eminescu, la Marea cea mare, cu direcția cea bună, România ca targhet, cu echilibru perferct ca pretendenți, al limbii și ierbii române, nebune de pace și pâine, cu sanie cu zurgalăi, liturghie a limbii române cu precizie și mișcare, dialectică de duminică pitorească care ne dă plan, să nu trăim șuhan, în van, că suntem plini de viață sustenabilă. Mere pădurețe e un interesant emoțional, un inteligent național fragmentat incredibil a unui adevărat a ce împovorator ce mi s-a întâmplat mie cu lui Vica o crocantă, din viața mea înteresantă, cu ceva nou, apetisant de bun gust și artist, cum, îmi plăcea mie, în dragoste de dulce, de omenie și de bine, ce ți-l doresc și ție Românie! În tot sunt ochii ei dulci ca un sezon nou a ce scriu extra și esențial național monumental emoțional și inteligent consumând momentul meu. E foarte mult bun simț, câștigă-l moral și tu, prin ce scriu eu. Ben, să trăiască la mulți ani și Melania ca o crăciuniță, conștiință, să trăiască la mulți ani, fericiți ani, să trăiască veșnicia românească și pretutindeni, că tot ce-i limbă românească rezonabil și impecabil, util și durabil, să trăiască și națiunea românească să ne-o fericească, să ne trăiască, părintească și să ne fericească!

- De Sfintele Sărbători ale Nașterii Mântuitorului

IISUS HRISTOS!

Rugăciunea unui fiu al satului său natal!

”...Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu

Miluește-mă pe mine păcătosul.” Căci pentru mine

Tu esti stânca cea tare a Pământului, Mării și Focului,

Ești întradevăr Calea, Adevărul și Viața!

Când totul se cutremură, înflorește și tinde spre lumină

Tu Doamne ești lângă noi. Ești Doamne în fiecare rază de soare,

Luminezi și viața mea. Când privesc Cerurile, senine sau nouroase,

mi-se înveselește inima și zic în rugăciunea mea:

”Ce frumoasă e Fața Ta, Dumnezeule Sfânt!” Mi-se bucură întreaga

ființă în fața minunățiilor ce Ai Creat!

Miluește-mă pe mine neștiutorul cu înțelepciunea binefăcătoarei

Tale Iubiri.

Miluește Dumnezeule Sfinte, satul în care m-am născut, holdele

de bucate ale sătenilor, spre a le dărui Doamne pâinea cea de toate zilele,

pacea și iubirea Ta cea veșnic neschimbătoare!

AMIN

Ioan Miclău-Gepianu

12/4/2021

 

     - Nici nu se putea termina mai bine capitolul paduretelor eterne – Rugaciunea unui fiu al satului cum toti dealtfel suntem - Ai Satului Romanesc.

     - Totu-i trist și neartist, fără echivoc Ben. Totul e cutremurător. Aia era, lângă Vica eram foarte fericit, că lângă ea, în poalele ei eram tare iubit ca om potrivit la locul potrivit, om potrivit, în limba, cu limba română deoptrivă, în perspectivă, creativă sfintit și de ea iubit și-n splendoarea iarbii tăvălit.

 

PR-F&BT.