Mircea Dorin Istrate - ÎNTRISTATELE TRĂIRI

 

Poezii scrise între 4-8.03.2022

 

 

ÎNTRISTATELE  TRĂIRI

 

 

~*~

 

Trăim de-acum o tristă primăvară

Cu moartea ce se plimbă prin prejur,

Luând de-avalma om cu părul sur,

Dar și copii cu inima ușoară.

 

Lugubru clinchet tremur ghioceii

Ce din zăpadă iasă întristați,

Nu-i rupețI, că nu sunt îmbucurați

De ce îmi văd și ei, ca ochii mei.

 

Și-apoi nu văd ciopoare de mioare

Cu miei pe câmpuri fie-mi fericiți,

Nici mugurii pe ramuri nu-s ieșiți,

Că-s zile-nnourate, fără soare.

 

Nici pana mea nu știe a mai scrie,

Hârtia parcă e prea zgronțuroasă,

Cerneala-n călimară e vâscoasă,

Iar muza mi-a plecat în.... pribegie.

 

Mă duc acum să caut pentru voi,

Speranța și un pic de bucurie,

Clipita vieții voastre să vă fie,

Lipsită de necazuri și nevoi.

 

Voi căuta o altă primăvară

Cu soare cald și pomi ce-s înfloriți,

Cu oameni bucuroși și fericiți

Ce au scăpat de-acum, de-o grea povară.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

BIATA  NOASTRĂ  PACE

 

Îmi umblă PACEA iar cu CAPUL SPART

Fugind de un nebun setos de sânge,

Împeriul să-și lărgească ne-ncetat,

Și căruia pământul nu-i ajunge.

 

Îmi umblă PACEA iarăși SILUITĂ

De un nebun ce ține-n a lui mână,

Destinul unei țări înnevoită

De vrerea lui, veroasă și nebună.

 

E PACAE iar a NIMĂNUI

Ca cerșetoarea de la colț de stradă,

Ea a ajuns de râsul târgului,

Findu-i rușine oamenii s-o vadă.

 

Căci ea a fost în lume VENERATĂ,

SPERANȚA cea mai dragă-a tuturor,

Și-a orișicui ce-i trăitori pe vatră,

DORITA clipă-a celor care mor.

*

Măi oameni buni, ea este SORA NOASTRĂ,

De care noi de-acum ne-am DEPĂRTAT,

S-o-aducem ÎNAPOI, cu vrerea noastră

C-avem de ea nevoie, IMEDIAT.

 

Mircea Dorin Itrate

 

 

 

FRICA

 

Motto: Se-ngrașă iară viermi-n cimitire,

Că doamna cea cu coasa-i generoasă,

Ei de nimica încă nici că-i pasă,

Că lasă-n urmă-i doar, nenorocire.

 

Întoarsă-i astă lume de-acum cu capu-n jos,

Trecutul nu-i de fală, n-ainte-i drum cețos,

Noi, bieți drumeți pe cale, cu mii de poticneli

Pășit-am înainte în crez și-n îndoieli.

*

Ca hoțul care-n noapte, să prade a pornit,

Ea, FRICA cea de moarte, în noi s-a cuibărit,

Ne-a-nfiorat nebuna cu-a sale reci răcori,

Și stă în visul nopții adesea până-n zori.

* *

A reușit iar RĂUL din somn să mi-o trezească

Pe DOAMNA cea cu COASA, ca iar să-mi obosească,

Cosind la IARBĂ CRUDĂ în large, mari postăți,

Din câmpul TINERIMI, ca-n urmă-n alte dăți.

 

Oprească-se NEBUNUL setos de-atâta sânge,

De fală și mărire, ce parcă nu-i ajunge

Să stea pe soclul lumi-n a soarelui lumină,

Vrând lumea-i la piciore, cerșindu-i a sa milă.

 

El nu-nțelege oare, că mersul ăstei lumi

N-ainte mi se mișcă doar cu acei ce-s buni?

Iar ceilalți, NEBUNATICI, din mers vor s-o oprească,

Și în trecut s-o-ntoarcă, să mi-o nenorocească.

 

Dar uneori cu toții îmi suntem vinovați

Că-n scaunul puterii, de noi mi-s înălțați

Toți scelerații lumii ce cred că-s dumnezei,

Când ei sunt bieți lunatici, nebuni prea cruzi, atei.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

ÎNTREB  DESTINUL

 

Pe unde umbli dragă FERICIRE?

Ai rătăcit a noastre vechi cărări?

De ce-ai luat cu tine cea IUBIRE?

Și încă omeneștile IERTĂRI?

 

De ce ne lași pe noi în voia SORȚII,

Ne-ncerce-atâtea GRIJI și mari NEVOI?

Stăm mult prea mult de-acum în preajma MORȚII,

Și sufletu-i PUSTIU și STERP în noi.

**

Mai stai cu noi, că prea ți-s numărate

A tale CLIPE ce prea rar le dai,

Ne satură s-avem și noi de toate,

Că prea puțin gustat-am al tău Rai.

 

Ascultă ruga noastră preasmerită,

Și fii cu noi în aste vremuri dure,

Te-om ține-n puf clipita-ți preamărită,

Să nu mai pleci de-aicea-n veci purure.

 

 

~*~

03.03.2022

Mircea Dorin Istrate