DECENEU
– MARE PREOT – FILOSOF – REGE
(cca.
80 î.Hr. – 44 î.Hr.)
„Şi cu
ai mei împreună urc grele golgote,
Flamura
neamului meu o port ca pe-o cruce
Sub batjocura
celor ce scuipă arginţii
Făr’ să le
pese de dâra de sânge a vremii năuce.”
(DOREL VIŞAN)
Ştirile despre ilustrul Deceneu,
Marele Preot – Filosof şi ulterior Rege al geto-dacilor, ne-au parvenit informații
din puţinele fragmente ale lui Strabon
(63 î.Hr. – 26 d.Hr.), Iordanes
(sec. VI d.Hr.), Cassiodorus
(485-585 d.Hr.) şi mai recent Dan Oltean, Mihail Diaconescu şi mai bogate de la
Cornel Bîrsan, care au scăpat de focul
arderii pe rugul aprins de vrăjmaşi ori de mâna prădătorilor
care le-au sustras spre păstrare...
Primul autor ne aminteşte faptul că Marele Preot Deceneu, aparţinea castei aristocrate şi sacerdotale a
geto-dacilor, fiind deja format şi iniţiat în cultul zamolxian al nemuririi
sufletului, cultul Moşilor şi Strămoşilor, cultul Eroilor şi Martirilor
străbuni, iar prin surplusul de studii erudite – enciclopedice, de, „astronomie, etică, filosofie, fizică,
logică în Egipt”, (Strabon, Geographica,
VII, 3, 11), a devenit unul dintre Marii Profeţi geto-daci care, se adaugă
neamului său primordial pelasg, dar şi un „sfetnic
apropiat şi consilier imperial al lui Burebista.” (Iordanes, Getica 67, 69 -71).
Toate faptele viitorului Împărat geto-dac Burebista cel Mare, au avut ca temelie îndrumarea vizionară,
duhovnicească a marelui sacerdot zamolxian Deceneu,
care s-au răsfrânt cu mare risipă spirituală asupra tineretului naţiunii sale, despre
care cei doi mari istorici geţi, Strabon şi Iordanes, au afirmat că Împăratul
Burebista l-a venerat, conferindu-i ca merite deosebite, de excepţie, o putere
princiară şi chiar regală.
Marele Preot Deceneu, pogora
din întruparea Profetului – Zeu Zamolxis, ca o strălucire de crin, ca o ivire
carpatină, ca o adâncime de adevăr, ca o înălţare de zbor, ca o unduire de
valuri albastre, ca o despicare de mări agitate, ca o îngemănare de rugă
aprinsă, ca o taină-destin înflorită, ca o corolă de zări aprinse, ca o pulbere
de miresme, ca un senin de peceţi, ca un veşmânt de slavă, încins cu neaua de
in, netezindu-şi cărările vieţii lui şi-ale poporului său drag cu toiagul de
har.
În surprinderea sa celestă, Lumină-Cuvânt-Adevăr, Munte-Cer-Peşteră,
Pământ-Râu-Creaţie, toate cuprinse întru porfira sacrului Kogaionon, „Decaineos prooroceşte lui Burebista.”
(Strabon, Geographia; Izvoarele Istoriei României, vol. I, De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus, Ed.
Academiei R.P.R., Bucureşti, 1964, p. 253)
Pelerinajele sale revelatoare în misterioasa lume mediteraniană l-au pus
în contact cu o elită a lumii erudite, dăruind
şi dobândind o diversitate de
cunoştinţe, înţelesuri, sensuri, de semnificaţii, de taine, de înţelepciuni în
varii domenii, morale, religioase, filosofice, psihologice, artistice,
matematice, astronomice, astrologice, cosmogonice, mitologice, istorice,
literare, politice, militare, strategice, juridice.
Electrizând, uimind, înfiorând, radiind şi fascinând totul în jurul său,
a fost remarcat rapid de regele Burebista înainte de a deveni împărat, ca pe un
discipol demn al Marelui Profet Zamolxis. „Spre a ţine în ascultare poporul, el (Burebista) şi-a luat ca ajutor pe
Deceneu, care rătăcise (umblase, cercetase) multă vreme prin Egipt, învăţând
acolo unele semne de prorocire, mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa
zeilor... Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau geţii este şi faptul că
ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin.”
(Strabon, Geographia; Izvoarele Istoriei României, vol. I, op.
cit., p. 239)
Textul final din această expresie a lui Strabon nu trebuie luat în forma
ad-literam, ci
în sensul cultic, spiritual, de
interzicere a cultului imoral al misteriilor dionysiace, excesul de băutură, de
desfrâu, banchetele nocturne, orgiile bachice, fiindcă Viţa de vie era un apanaj regal, dar şi una din marile surse de bogăţii
ale geto-dacilor, folosind vinul moderat ca hrană în familie, în export, ca
oficiu cultic şi ca spirit de creaţie.
Conştient de ispita beţiei ce conduce la agonia desfrâului, a decăderii
morale, marele Preot Deceneu a luat măsuri radicale, asupra cultului tracului
Dionysos – zeul vinului şi al viţei de
vie, interzicându-l categoric, tăind astfel de la rădăcină, cultul bachic,
nu Viţa de vie, cum profanator au transmis unii cronicari vechi şi noi.
Marele Preot Deceneu a înlocuit misterele politeiste trace cu
monoteismul zamolxian geto-dac, precursor al creştinismului Mântuitorului HRISTOS, reformând şi restaurând cultul
religiei Profetului Zamolxis, într-o pleiadă sacerdotală – marele cler, format
din pileaţi
sau polistai, semănând educaţia, evlavia, admiraţia, iubirea,
libertatea, adevărul, demnitatea în rândul tuturor claselor sociale. „Acestea şi altele ca acestea
încredinţându-le geţilor cu priceperea lui (Deceneu), a strălucit ca un om minunat în faţa lor, ajungând să
asculte de el nu numai cei mulţi, dar chiar şi regii.” (Iordanes, Getica. De origine actibusque Getarum,
Ed. Uranus, 2014, p. 229)
Atotbunul Dumnezeu a binecuvântat Neamul Său, pelasg cu Darurile divine ale FILOSOFIEI şi TEOLOGIEI, odrăslind în
Sânul VETREI străbune – DACIA MARE – GRĂDINA MAICII Domnului, cu Mari Profeţi,
precum Zamolxe, Zeuta, Deceneu.
Parafrazându-l pe Mihail Eminescu,
privitor la Biserica Ortodoxă putem afirma că:
FILOSOFIA ZAMOLXIANĂ ESTE MAMA
NEAMULUI GETO-DACO-ROMÂN!
„Geto-dacii n-au fost lipsiţi de
oameni care să-i înveţe filosofie.
De aceea geţii au fost totdeauna
superiori aproape tuturor barbarilor.” (dar şi celor care au urmat/
urmează după barbari n.a.) (Iordanes, Getica;
Izvoarele Istoriei României, vol. II,
De la 300 până la anul 1000, Ed.
Academiei, R.S.R., Bucureşti, 1970,
p. 413)
Izvoarele Darurilor divine ale Filosofiei
şi Teologiei s-au revelat cu
prisosinţă în hrisoavele vremurilor milenare şi în mod expres în veacul al
XX-lea al mileniului II, d. Hr., în timpul marilor prigoane şi persecuţii asupra
creştinilor ortodocşi dacoromâni, în deceniile de lagăre, temniţe, închisori şi
deportări, dar, care a odrăslit Neamului şi Bisericii lui Hristos, sute de poeţi, sute de mărturisitori,
sute-mii de martiri, zeci de sfinţi,
zeci de filosofi, zeci de teologi, zeci de preoţi, zeci de călugări, zeci de monahii, zeci de artişti, mii de cucernici, cu toţii înveşmântaţi în stiharul ortodoxiei.
Instituind în anul 65 î.Hr., Universitatea DACIA,
pentru Elita aristocrată şi spirituală a neamului geto-dac, Rectorul
profet-filosof Deceneu a predat
cursuri la înalt nivel enciclopedic, de astrologie, astronomie, etică,
filosofie, fizică, logică şi teologie. „I-a
ales atunci dintre ei pe bărbaţii cei mai nobili şi mai înţelepţi, pe care i-a
învăţat teologia şi i-a îndrumat în
venerarea celor dumnezeieşti şi sfinte, făcându-i preoţi, numiţi în timpul slujbelor pileaţi – fiindcă le-a pus pe
cap tiare, care cu alt cuvânt se numesc pilleus. A poruncit însă ca oamenii
ceilalţi, din popor, să fie numiţi capilati,
nume pe care geţii l-au primit ca formă de respect şi-l amintesc şi acum în
cântec.” Iordanes, Getica. De origine
actibusque Getarum, op. cit., p. 229)
Profetismul Marelui Deceneu a fost o continuitate, o comuniune şi o
binecuvântare transmisă neîntrerupt, spiritual de Profetul Zamolxis, care a
renăscut omul dac. „Pentru ei acesta era salvator, acesta util,
acesta de dorit, ca tot ce-i învăţa Deceneu, sfătuitorul lor, aceasta să
năzuiască şi ei, judecând că acesta este util, ca ei să-i traducă în faptă
dorinţele. Acesta văzând că ei se supun sufleteşte în toate şi că au şi în
înzestrare naturală, i-a învăţat aproape toată
filosofia; căci el era maestru
în această disciplină.” (Iordanes, Getica.
De origine actibusque Getarum..., p.227)
Bellaginele – Legile frumoase alcătuiau un corpus
de legi juridice şi morale transmise oral, scrise de Profetul Zamolxis şi
transcrise de Marele Preot Deceneu.
În lucrarea Antichităţi Iudaice,
istoricul palestinian Iosephus Flavius (37-100 d.Hr.), arăta similitudinea,
frăţietatea între casta sacerdoţilor geto-daci şi casta ordinului palestinian
al esenienilor-monahi, existent între secolele II-I î.Hr., din care s-a
desprins marele Profet get, Ioan
Botezătorul, vărul Mântuitorului Hristos şi nepotul Maicii Domnului. „Esenienii au bunurile în devălmăşie, iar
bogatul nu se bucură întru nimic mai mult de cele ce are, decât acela care nu
are nici un fel de avere, şi aşa se poartă oamenii în număr de peste patru mii.
Ei nu-şi iau neveste şi nici nu obişnuiesc să aibă sclavi, pe de o parte
socotind că robia duce la nedreptate, pe de alta dându-şi seama că se iveşte
astfel un prilej de răzvrătire. Aceştia trăiesc prin ei înşişi şi se folosesc
de serviciile pe care le pot face unii altora. Aleg – prin vot – un fel de
perceptori ai veniturilor şi ai roadelor ce le produce pământul, aceia fiind
nişte bărbaţi cumsecade, iar preoţii iau asupra lor pregătirea grâului şi a
alimentelor. Nu trăiesc aceştia într-un fel deosebit de al celorlalţi oameni,
ci traiul lor seamănă cu al aşa-numiţilor polistai
de la daci.” (Izvoarele Istoriei României, vol. I, op.
cit., p. 413)
Marele Preot Deceneu, a fost arhitectul şi
artizanul care a transformat Muntele sacru, Kogaionon, (Grădiştea de azi), într-o fortăreaţă Cetate-capitală,
militaro-politico-religioasă, aliniind astrologic sanctuarele Sarmizegetusei Regia într-o deplină
corelaţie cu planetele cereşti.
Graţie demnităţii sale sacerdotale şi sprijinului de taină acordat permanent
regelui Burebista, acesta a unit toate triburile înrudite cu geto-dacii
instaurând Imperiul său, excelând apoi, în strategia militară, în politica
internă şi externă a marelui Stat dacic.
După
asasinarea împăratului Burebista cel Mare, în anul 44 î.Hr., Imperiul geto-dac
s-a fărâmiţat în patru, apoi în cinci regate. Deceneu a ocupat pentru scurt timp tronul regatului cu capitala la
Sarmizegetusa Regia, „dar a dispărut din
istorie, în scurt timp, în împrejurări necunoscute.” (Cornel Bîrsan, CODEX
GETO-DACORUM – Istoria de 1000 de ani a Geto-Dacilor, Ed. Librex,
Bucureşti-2018, p. 105)
Durata monarhică a Profetului-filosof
Deceneu a fost scurtă, dar regalitatea spiritului său zamolxian a ajuns
până în zilele noastre şi chiar mai departe.
DECENEU
„Pogoară către vale bătrânul Deceneu;/ Pe
umerii lui saltă în mers cojocul greu./ De-un veac îşi duce traiul pe culme
între cetini,/ Îi ling piciorul urşii şi vulturii-s prieteni.// Citeşte-n firul
ierbii şi-n cerul plin cu stele,/ Tot viitorul ţării, închis în taine grele./
Coboară către vale încet bătrânul mag,/ Privind în depărtare al stâncilor
şirag.// Cu vârfuri sclipitoare de nea către nămezi,/ Şi-n vale-s ninşi de
floare toţi merii din livezi./ Se uită lung bătrânul, prelung, la Ţara dacă/ Şi genele cărunte pe ochii clari se pleacă.../ Privind la
munţi, la şesuri, cu vechile poteci,/ Adoarme lin bătrânul în somnul cel de
veci...” (Zorica Laţcu – Maica Teodosia, Poezii, Ed. Sofia, Bucureşti – 2000)
6 Martie 2022-03-06
+ Aflarea Sfintei Cruci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu