IOAN MICLĂU-GEPIANU - MELODII DIN UNIVERS

 

MELODII DIN UNIVERS

 

 

~*~

 

Line sunete eterne,

Melodii din Univers

Vin duios și melancolic,

Iar auzu-mi fin le cerne

Așezându-le pe vers!

 

Freamăte, viori de vânt,

Cu suspine-n loc de graiuri,

Par chemările iubirii

Unor depărtate raiuri,

Cu grădini ca pe Pământ!

Lui Ikarus i-am dat gândul

Și chemata-am pe Orfeu,

Acel Trac, zeul cântării,

Taina s-o dezlege-i cer,

Taina ce o poartă cântul!

 

Prin stejari înalte lire

Ce-ntind corzile de ramuri,

Lăsând frunzele să sune

A naturii idealuri,

Zeul răspundea subțire:

 

- Vrei tu, dar, urmaș nevrednic

Să vezi ce ochiul nu vede,

Ce urechea nu-nțelege?

Geamăn Codrului te prinde

Și alege-ți-l de sfetnic;

 

Ce e-n jurul tău e-n toate,

Cu același plin în spațiu,

De vibrări se mișcă piatra,

Crapă-n melodii și-n luciu

A creației dulci șoapte!

 

Dar în toate stă cel Sfânt,

E enigma legii-flutur,

Iar întunecimea-i somnul

Unei nopți orgolioase,

Pe Pământul nostru strâmt!

 

SIMBOL TRIDIMENSIONAL

 

Covorul câmpiei cu flori,

Frumoasele râuri ce scântee-n soare

Și brazii din muntele-nalt până-n nori,

Sunt simbolul Sfintei Fecioare,

Simbolul veșnicei vieți.

Păcatul ce duce spre moarte

E tocmai distrugerea codrului verde,

Dând undelor limpezi otrăvuri să poarte,

Iar cerului nori negri, cât ochiul nu vede

Lumina senină și-a soarelui raze.

Eterna grădină din Eden

A dat-o Divinul imaginei sale,

Omului, și să credem,

Căci pustiirea grădinii florale

E calea pe care ne pierdem!

 

ARTELE STĂPÂNESC TIMPUL

 

În arte descifrăm un drum,

Pe-unde tiranul curgător,

Tot ia pe val ne-ntorcător,

O lume de pripas!

Cum timpu-i vis nesimțitor,

El duce-n cârcă buni și răi,

Și înțelepți și nătărăi,

Și leneș ca și truditor;

În arte însă stă un sfânt,

Un duh de adevăr,

Ce ia din timp, cum ia un măr

Copilu-n joc și cânt,

Din mărul cel încrengurat.

-Vezi? Artele au spirit pur,

Culeg dreptatea dimprejur,

O scot din timp și-o țin curat!

 

NOAPTEA-N CODRU

 

Stânci de vremuri dăltuite

Întind treptele lor sure,

Ce-s de raze lustruite

Și umbrite-s de pădure;

Iar pe unde umbra-i pururi

Mușchiul larg covor așterne,

Străveziu cu nestemate,

Înrouate veșnic perne!

 

Aici visele vrăjite,

Prind suavele speranțe,

Prind arginturi pretutindeni

Când stă luna să se-nalțe;

Aici vin s-aud șoptitul

Legănat în crengi frunzoase,

Să văd unde-n râu cum saltă

Vesele și radioase!

 

Aici vin să-mi scutur gândul

De-a vieții urâciune,

Noaptea-n codru se-aud cânturi

Ce-s din ceruri rugăciune;

La izvor stă căprioara,

Între flori de sânzâiene,

Adunând văpaia lunei

Printre lungile ei gene!

 

Mă strecor pe după ruguri

Și ușor ca un zefir,

Să privesc minunea nopții,

Cântul codrului s-admir;

Cerul e ca spuma mării,

Ochi de stele, valuri pale

Ce cobor pe-o scară de-aur

Din câmpiile-ancenstrale!

 

O oglindă fermecată

Pare noaptea înstelată,

Reflectând bătrânul codru

Ca în vremi de altădată...,

Vremuri vechi începătoare

Ce de-apururea rămân,

Genial tablou și raiul

Drag al neamului român!

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu

Australia