Călugărița
Domnișoara Mărioara S. mi-a scris mai
multe scrisori, încă de pe primăvară. Mă întreba, nici mai mult, nici mai
puțin, dacă e bine să se călugărească sau nu. Drept ,,argumente” privind
orientarea sa spre viața monahală, spune că are 23 de ani, că e fecioară, că e
foarte credincioasă, că lucrează în domeniul sanitar, că e dezamăgită de viață.
I-am răspuns, cum era și firesc, cu
prudență, că nu se pot da îndemnuri definitive în aceste situații. Călugăria
este o chemare, o vocație, cu care te
naști. O ai sau nu o ai. Dacă vrei s-o altoiești pe un spirit lipsit de o
asemenea menire, eșuezi, creezi un avorton, o anomalie. Nici celui în cauză
nu-i folosește, iar pe alții îi smintește. Fiecare se poate analiza pe sine cu
toată atenția și cu toată seriozitatea, ca să vadă spre ce are pornire. Nu poți
să ceri urechii să vadă, nasului să audă, ochilor să meargă. Fiecare dintre noi
avem ,,stofă” pentru o anumită activitate majoră în viață. Descoperi de
timpuriu vocația ta, chemarea ta și o urmezi, te vei putea realiza; nu o
descoperi sau o falsifici, nu-ți vei găsi locul niciodată, vei fi un om mereu
nefericit, mereu în căutare, iar munca ți-o vei face de mântuială. Cât privește
călugăria, lucrurile sunt deosebit de delicate. Ca și în preoție, nu e bine să
intri dacă nu ai chemare pentru aceasta. O profanezi și vei răspunde în fața
lui Dumnezeu și a oamenilor de falsul pe care-l săvârșești.
Pe un asemenea drum dacă te-ai hotărât să
mergi, trebuie să știi că e deosebit de greu, cu multe capcane, cu multe
pericole și cu multe privațiuni. Cele trei voturi monahale, pe care va trebui
să le respecți cu strictețe toată viața: fecioria, sărăcia de bună voie și
ascultarea necondiționată, nu sunt lozinci pentru defilare. Ele constituie
codul moral și social, alături de multe, foarte multe condiții asemănătoare,
înseamnă dedicarea definitivă și totală a vieții slujirii lui Hristos. Ca și
preoția, este sublimă. Ca și focul sau curentul electric, dacă nu știi, nu vrei
sau nu poți s-o folosești conform unor reguli precise și dure, te arde! Trist, dar adevărat!
În sensul acesta i-am răspuns domnișoarei
M. S., îndemnându-o ca în concediu să meargă la o mănăstire, ca să cunoască
adevărata viață monahală în toată splendoarea și duritatea ei și apoi să se
decidă singură.
Drept răspuns, domnișoara M. S. mi-a scris
că în concediu se va duce pe litoral să lucreze ca chelneriță la un local de
acolo. Auzise că acolo se câștigă bine. De atunci nu mi-a mai scris. Nici nu
mai era cazul. Probabil că între timp s-a ,,documentat!”
(Călugărița, în ,,Cuget Românesc",
Bârda, an. I(1992), nr. 1, p. 4; în ,,Datina", Tr. Severin, an.
III(1991), nr. 448(29 oct.), p.
1, 2-3; în vol. Al. Stănciulescu-Bârda, Istoria clipei, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, 1999, pp.
206-207; în vol. Al. Stănciulescu-Bârda, Inima mamei, ed. II-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2002,
pp. 52-53).
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
MUZICA
LUI ARVO PART
Mitropolitul
Ilarion Alfeiev
Arvo Pärt este un compozitor a carui opera
vizionara este motivata religios de limbajul muzicii sale, înradacinat în
Traditia Bisericii. Pärt este nu numai un crestin ortodox credincios, ci si un
om al Bisericii angajat, care traieste o intensa rugaciune si viata spirituala.
Bogatia experientei sale duhovnicesti launtrice dobândite prin trairea Tainelor
Bisericii este pe deplin reflectata în muzica sa, care este ecleziala si sacra
atât în forma, cât si în continut.
Se poate ca simplitatea, armonia si chiar
monotonia palpabila a muzicii lui Pärt sa corespunda cautarii spirituale a
omului contemporan. Iubitorii de muzica din secolul XXI, obositi de schimbare
si de iubirea de sine, gasesc mângâiere si odihna în aceste triade
nepretentioase. Ascultatorul, dezobisnuit treptat de liniste, dobândeste, prin
aceste acorduri line, dorita pace launtrica. Tânjind dupa „muzica îngereasca”,
se împartaseste de lumea de Sus prin aceasta asemanare de monodie înrudita cu
regularitatea slujbelor bisericesti.
Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cantul
inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA), traducere de Laura Marcean
& Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 24-25.
ENERVAREA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
A te enerva pe cineva pentru un lucru
material, înseamna sa plasezi acel lucru mai presus decât fratele tau. Dar ce
este mai presus decât omul? Nimic pe pamânt, nu este mai nobil decât omul.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 168
Amazoanele
nopții
Era vara. Veneam dinspre Șiroca. Era
noaptea, pe la ora 23. Între Bâlvănești și Godeanu am întâlnit mai multe
grupuri de fete și băieți. Mergeau la o nuntă în Godeanu.
A doua zi am auzit că între cele două sate
s-a răsturnat dimineața, pe la ora 4, un autoturism ARO supraîncărcat.
Bilanțul: două fete moarte și mai multe rănite.
Întâmplător, am citit de curând un
reportaj dintr-un oraș dunărean. Se vorbea acolo de două fete, care se
înecaseră în Dunăre noaptea. Fuseseră la discotecă în oraș și, către dimineață,
doi binevoitori se oferiseră să le treacă Dunărea cu barca, pentru a se
reîntoarce în satul lor. La jumătatea Dunării luntrașii își ceruseră ,,plata”.
Se produsese un fel de bulibășeală, pierduseră echilibrul și barca se
răsturnase. Pescarii scăpaseră înotând, dar fetele se duseseră la fundul apei.
Adăugând la aceste fapte alte multe
asemenea, pe care fiecare le cunoaștem din viața de zi cu zi, adăugând
numeroase violuri, nenumărații copii veniți sau neveniți pe lume, copii ,,din
flori”, înțelegem că situația este mult mai gravă decât la prima vedere. Am
putea spune că ar fi vorba de o carență, de o mare carență în viața și educația
copiilor și a tinerilor. Nu numai ei poartă responsabilitatea unor astfel de
fapte, ci și părinții. Motivații de genul ,,nu mai am ce-i face!”, ,,anturajul
e de vină”, ,,acum e mare, să se descurce” nu pot să-i disculpe. Educația unui
copil începe cu douăzeci de ani înainte de a se naște acel copil, spunea un
mare pedagog. Lipsa de cultură, de educație religioasă în familii, duce la
astfel de cazuri.
Am discutat cu mai multe femei vârstnice.
Îmi povesteau de vremea tinereții lor. Mărturii de genul celor ce urmează sunt
numeroase și ele pot fi regăsite în fiecare sat:
,,- Dacă se întâmpla să mă duc acasă după
asfințitul soarelui de la horă sau de la nedeie, tata era în stare să mă toace
pe tocător ca pe lemne!” Sau:
,,- Fata care se copilea, zile bune nu mai
avea toată viața ei! Dacă n-o omora taică-său, o omora disprețul satului. Până
la bătrânețe era arătată cu degetul și toți se fereau de ea ca de ciumați!”
Sunt două aspecte diametral opuse privind
educația fetelor, a tineretului în general. Familia avea mai multă autoritate,
părinții aveau un cuvânt greu de spus privind comportamentul copiilor lor.
Aceasta ducea, fără doar și poate, la o mai mare sănătate morală și spirituală
a națiunii. Destrăbălarea, dezmățul, participarea la baluri și discoteci
nocturne a tineretului, a adolescenților, ar trebui să dea de gândit părinților
în special, societății în general. E adevărat că ,,intrăm” în Europa, dar mai
întâi aș întreba părinții și pe cei cu putere de discernământ dacă au intrat
vreodată într-o discotecă, într-un local de noapte, în care ,,se dansează”,
,,se ascultă” muzică? Suntem un popor cu vechi tradiții morale și religioase,
cu o cultură populară solidă și nu cred că Europa ne pretinde să ne intoxicăm
copiii cu tot felul de aberații comportamentale, pentru ca să ne accepte de
parteneri.
Dispariția unor criterii morale de
referință, unor criterii perene, incontestabile, duce la un adevărat haos
comportamental în viața tinerilor. Rezultatele se văd imediat sau mai târziu.
Apariția unor boli incurabile de tipul SIDA, ca o revanșă a naturii la dezmățul
sexual, avorturile, homosexualitatea, drogurile și multe alte blestemății, la
care am adăuga accidentele prezentate mai sus, sunt doar câteva aspecte, care
ne fac să înțelegem că mulți tineri din vremea noastră sunt debusolați sub
aspect moral și religios, că au nevoie de mai multă atenție din partea
familiei, școlii, Bisericii, societății în general.
A-i lăsa doar pe mâna poliției și a
întâmplării nu cred că este o soluție eficace. Păi, nu?
(Amazoanele nopții, în ,,Datina",
Tr. Severin, an. VIII(1996), nr. 1755(11 dec.), p. 2; în vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Coșulețul cu flori, Bârda, Editura Cuget Românesc,
1997, pp. 24-26; în vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Momente și schițe, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
2000, pp. 39 - 41; în vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Inima mamei, ed.
II-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2002, pp. 41-42).
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
GANDURI
BUNE SI RELE
Sfantul
Paisie Aghioritul
La începutul vietii lui duhovnicesti, omul
alunga gândurile rele prin meditatia duhovniceasca, prin rugaciune si prin
lupta lui jertfelnica. Dupa aceea vin în întregime gândurile cele bune. Mai
târziu înceteaza si gândurile bune si vine iluminarea dumnezeiasca.
Mustrând raul, deseori nu iese nimic.
Aratând binele, raul se mustra el singur.
Ca mintea si inima unui crestin luptator
sa se curateasca, trebuie ca acesta sa nu primeasca gândurile rele, nici sa
gândeasca cu viclenie. Sa se lupte, pe cât poate, simplu, smerit si cu
darnicie.
Progresul duhovnicesc al ucenicului nu
tine de duhovnicul bun, ci de gândurile bune ale ucenicului.
Daca vrei sa devii isihast, sa vietuiesti
în liniste, dobândeste mai întâi linistea ta launtrica prin gândurile cele
bune.
Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie,
traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 56-57
CORBUL
Sfantul
Simeon din Dajbabe
Precum în luna august un corb flamând va mânca fie si o
smochina, tot astfel un biet om va spune o minciuna într-o împrejurare
nedorita. Corbilor li se cuvine sa manânce carne, iar oamenilor, sa spuna
adevarul.
Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox
Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA,
2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-
Fotografia
launtrica
Sfantul
Paisie Aghioritul
Ca sa ne fie de folos, cartile patristice
trebuie citite cu smerenie, atentie si rugaciune. Ele se aseamana cu
tomografele, caci asa cum acelea „fotografiaza” starea trupeasca a omului, la
fel si prin acestea „se fotografiaza” starea lui duhovniceasca. Însa duhul
Parintilor se face sensibil doar prin duh. Cititi-i pe Sfintii Parinti, chiar
si o pagina, doua pe zi. Sunt „vitamine” foarte energizante!
Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie,
traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 134.
Evadarea
Veneam de la Constanța cu trenul. În
compartimentul în care mă aflam eu au venit și trei doamne din București. După
cum le-am citit eu pe față, erau demult trecute de șaptezeci de ani. Erau de o
bucurie rar întâlnită. Parcă erau niște fetițe de școală primară, care au luat
vacanță după o perioadă grea. Povesteau tot felul de întâmplări, descriau până
în cele mai mici detalii locurile pe care le vizitaseră de la Mangalia până la
Eforie Nord. Petrecuseră trei zile pe litoral, dormiseră la hotel, umblaseră cu
taxiul sau pe jos. Multe locuri ținuseră morțiș să le vadă, fiindcă acolo
fuseseră cu o jumătate de veac în urmă, pe vremea când fuseseră și dânsele
tinere…
Doamnele își aminteau și de escapadele pe
care le făcuseră în verile trecute. Cu un an în urmă urcaseră în tren la
Brașov, ca să vină la București, dar, neatente, se treziseră în Arad. Era motiv
de mare haz această întâmplare și altele asemenea.
După o vreme, cu cât ne apropiam de București, doamnele deveneau mai triste,
mai rezervate. Au început să se plângă de copii, de nedreptățile ce le fac
aceștia în fiecare zi, de bădărăniile lor, de facturi, de datorii, de viață, de
bătrânețe etc. Așa am aflat și eu, că dânsele sustrag din pensii câte puțin în
fiecare lună, ca să nu sesizeze copiii, iar vara, iarăși fără știrea acestora,
își iau lumea în cap și pleacă în țară, de fiecare dată în altă zonă, ca să se
distreze și să revadă locurile pe unde umblaseră în tinerețe.
Când mai aveam ca o oră până în București,
a sunat telefonul uneia. A devenit foarte sobră și a deschis telefonul. Era
fiul ei. O întreba dacă mai are de gând să mai stea mult la doamna X, adică la
una dintre celelalte două. I-a răspuns tristă:
,, - Nicule, mamă, numai ce plecă preotul
de la parastas. Întârzie aproape două ore. Mai rămân și eu o oră sau două, s-o
ajut să strângă masa, să spele vasele, că n-are cine s-o ajute, mamă! Știi cum
o persecută fie-sa și o lasă cu toate greutățile! Să nu vii după mine, că eu
cum termin găsesc ceva și vin acasă la voi!”
A închis telefonul și toate au izbucnit
într-un hohot de râs. Plecaseră de acasă în urmă cu trei zile și fiecare
spusese copiilor, că se duce la una dintre celelalte două, ca s-o ajute să facă
curățenie, să gătească și să aranjeze un parastas. Din când în când mai
dăduseră telefon, ca să le spună în ce stadiu sunt pregătirile pentru parastas.
Pentru trei zile, femeile acelea evadaseră
de acasă, așa cum făceau în fiecare vară. Era secretul vieții lor, bucuria pe
care și-o ofereau la un an o dată, bucurie pe care nu le-ar fi dat-o nimeni
altfel!
(Evadarea, în ,,Scrisoare pastorală”,
an. XV(2016), nr. 331, pp.
1-2; în vol. Al.
Stănciulescu-Bârda, Scrisoare
pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IX, 2018,
pp. 170-171).
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
MATURITATEA
Sfantul
Nectarie al Eghinei
Vârsta maturitatii face ca duhul, geniul,
inteligenta, profunzimea de spirit si cugetul înalt sa se arate în toata
splendoarea lor. Capacitatile cognitiva, volitiva, afectiva, aceste trei puteri
ale sufletului rational al omului domina universul material printr-o activitate
neobisnuita si nemaiîntâlnita. Cel care-si îndreapta privirea nu spre
mecanismul somatic, ci spre rezultatele activitatilor spiritului, se va
convinge ca un mare spirit strain de materie salasluieste în trup si ca o
putere straina vegheaza asupra lui. Iata ca dintr-o privire pune popoare în
miscare si cu o vorba, cu un singur cuvânt rascoleste întreaga lume si pamântul
se cutremura sub pasii sai. Vointa sa, puternica asemenea celei dumnezeiesti,
dorurile sale, nemarginite, asemenea celor ale unei fiinte pururea-fiitoare,
iar voile sale, vesnice. Atitudinea aleasa si nobila se bucura de atâta
stralucire, încât impune respect tuturor celorlalte creaturi. Toate i se supun
si se pleaca la picioarele sale. Cele mai salbatice fiare se pleaca în fata sa;
mai degraba de bunavoie decât din constrângere s-au supus, pentru ca Dumnezeu i
le-a pus pe toate la picioare, si turmele de oi si toate turmele de boi, pâna
si fiarele câmpului, si pasarile cerului, si pestii marilor; si a sadit în ele
dispozitia de a i se supune, la fel cum a sadit în om, ca într-o fiinta
conducatoare, constiinta superioritatii si a stapânirii.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 20-21
ASTERNUTUL
Parintele
Rafail Noica
Cum îti asterni, asa dormi. Daca întelegem
ca un Dumnezeu al iubirii nu-i un Dumnezeu Care alege, Care a creat Raiul si
apoi iadul si face o alegere oarecum arbitrara, întelegem din ce în ce mai mult
ca omul singur îsi face asternutul si asa risca sa doarma.
Parintele Rafail Noica, Celalalt Noica,
Ed. Anastasia, Galati, 2002, p. 60.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu