Dimensiunea patriotică insurgentă și
pamfletară
Aureliu
Goci
Ne face plăcere să anunțăm, să prezentăm și să elogiem
încă un cetățean american care este un profund scriitor român și un mare
patriot, alături de Mircea Eliade, Aron Cotruş sau Ștefan Baciu care au devenit
valori referențiale și pentru cultura americană.
Iată că încă un român, cetățean american domiciliat pe două continente, vine în țară să- i publice cărțile și să-și găsească cititori frați de sânge și de limbă românească.
Dl. Virgil Ciucă își
subintitulează voulmul „O carte cu îndemnuri pentru eternitate” și, în
„Cuvântul autorului” ne destăinuie gândurile sale privitoare la Țară: “Pentru a
supraviețui ca Țară și Neam, indiferent de sistemul social, credințe religioase
și parteneriate strategice, actualele generații de români trebuie să acționeze
necondiționat pentru Reîntregirea, Suveranitatea, Propășirea, Reînarmarea și
Independența României”.
Autorul este un poet de amplitudine vocațională și de impresionantă adâncime expresivă, cu rezoluție identitară subliniată, cu audiență și anvergură de dimensiuni mondiale. Integrarea sa identitară și cetățenească în Statele Unite ale Americii se dublează și se aureolează prin integrarea poetică în universul de semnificație și elevație al poeziei românești care, cum se știe, are un rang înalt pe continentul european.
Poezia patriotică a fost socotită de textualiști și postmilenariști ca fi ind căzută în desuetudine și deloc sincronică cu noua și tautologica integrare europeană – noi fiind europeni de pe vremea lui Traian și Decebal. Tinerii poeți români, dar și unii din generația matură, nu mai scriu poezie de simțire românească în noua configurație politică continentală, dar poezie cu adevărat românească scriu autorii din Basarabia și cei din diaspora.
E
adevărat că în proiecția lor psihologică, „țara lor de glorii”, de dor și
conștiință profundă nu mai seamănă cu patria acelora care afirmă cu ușurință
iresponsabilă că s-au săturat de România, parcă te poți sătura de casa natală,
de curtea părinților și fraților, ori de poveștile din îndepărtata copilărie.
La poetul Virigl Ciucă supradezvoltarea tehnologică și a formelor de civilizație, cunoscute pe tărâm american, au condus la o suprasaturație care trimite la o trăire simplă, cu opțiuni pentru arhaicitate, în armonie cu natura și cu valorile fiecărui popor, ilustrând o încercare a omenirii de a se apropia de idealul re-umanizării. În aceste condiții, poetul s-a înscris în tendința mondială de revenire la autenticitatea și simplitatea spațiului originar, la vechi obiceiuri și tradiții, la reînflorirea patriotismului și aderarea la o sănătoasă civilizație locală și istorică.
Poezia d.lui Virigl Ciucă, patriotică până la sublim, cuprinde un mesaj militant deosebit de rar în vremurile noastre. Am putea spune că patriotismul său echivalează cu viziunea lumii, fiind un mod de a trăi și de a se exprima ca ființă și conștiință în epoca fracturată, la încrucișarea mileniilor. Este un moment de înlocuire sângeroasă a regimurilor politice pe care n-am crezut că-l vom mai trăi, un moment de integrare într-o lume nouă despre care nu știm cum anume există, cum funcționează, ce valori propune. Din totdeauna, vremurile tragice n-au fost sesizate la timp de popoare, iar denumirea de post-apocalipsă ar fi sarcastică dacă n-ar face referință la un eveniment care încă nu s-a împlinit.
Am putea spune că din punct de vedere moral și filosofic florilegiul poetic este și devine o carte de învățătură, mai ales pentru copiii și tinerii care vor prelua țara în secolul al XXI-lea, când umanitatea, și mai cu seamă România, este pândită de pericole și supravegheată simbolic de sumbra Pasăre neagră, mesagera morții, într-un text de mare expresivitate: Sumbru îmbrăcată, în culori închise,/O vedeam adesea/ la uluca porții,/ Uneori planează cu aripi deschise/ Pe cerul albastru, vestitoare morții// Pasărea de veghe distins îmbrăcată/ Tăcută plutește peste-o-ntreagă lume/ N-o avantajează haina colorată/ Croncăne sinistru melodii postume.// Născută, zic scribii, odată cu viața,/ Nu-i pasă când țipă cârduri de cocori/ Martoră absurdă, „când se rupe ața”/ Cu prezența-i sumbră, seamănă fiori!”
Dl. Virigil Ciucă scrie - lucru rar astăzi - o poezie politică cu rezoluție pamfletară, cu directitudine angajată împotriva politicienilor. În viziunea sa, politicianismul este una din calamitățile sociale ale epocii noastre, venită însă din timpuri anterioare. De aceea își dorește fierbinte ca societatea românească să se elibereze de asemenea „slăbiciuni” și în acest sens se adresează, puternic și virulent, generațiilor viitoare.
În același timp, poetul vitriolează consecvent societatea de consum, spiritul occidental gol de sentimente și respingând patriotismul în favoarea globalismului, fără idealuri, lipsit de glasul sângelui. Este o societate fără aderență cosmică la geografia națională, fără conștiința istoriei atât de dramatice pe care a pătimit-o poporul român.
Poetul confesează o adevărată religie pentru valorile naționale și aduce un profund omagiu Luceafărului nostru etern: Luceafărul veșnic trăiește/ Prin sufletul unui popor/ Cu versul său care sfințește/ Și loc, și timpul călător/ (...)/ Luceafărul încă trăiește/ Și strâns uniți sub tricolor,/ Noi îl slăvim împărătește/ Pe El, Poet nemuritor... Creația d.lui Virgil Ciucă, în acest volum, se încheie cu un capitol de Eseuri; acestea conturează crezul autorului privitor la societatea contemporană și dezvăluie un patriot atent la viața politică globală, la „vocile” care se exprimă în mass-media. Spicuim câteva titluri: Hoții de icoane și trădătorii de țară, Patrie și patriotism (comentariu la eseul lui Gabriel Liiceanu „România, Mon amour... O iubire din care se poate muri”), etc.
Încet, încet, s-au adunat și
cărțile care – iată – alcătuiesc o operă remarcabilă, bazată pe o înaltă
conștiință poetică, o operă în do major aș spune, perfect angajată,
revendicativă și pamfletară, care se sprijină pe o istorie triumfătoare în care
autorul crede cu tot sufletul.
AURELIU
GOCI
„ Vă acuz din dragoste de Ţară ”
Geo
Calugaru
Nu este prima carte a poetului Virgil Ciucă, căruia îi alcătuiesc prefaţa, fapt, pentru care mă și simt onorat. Aflu din fișa de scriitor, întocmită de Domnia Sa, că provine dintr-o familie cu șapte copii, fiind al doilea născut, din care au supravieţuit doar patru, prin urmare, o familie numeroasă, cu greutăţi pe măsură. Nu a avut șansa să - și cunoasc ă bunicul dinspre tată și să se bucure de o asemenea binefacere, intrucât, Radu Ion Ciucă a plătit cu viaţa, în Războiul de Întregirea a Neamului, împlinirea marelui vis romanesc. În continuitatea acestui sentiment al iubirii de ţară, sădit printr-o educaţie temeinic făcută, care a însufleţit generaţii întregi, care au fost gata să se sacrtifice din dragoste pentru neam și de glie, tatăl său, Alexandru Ciucă a rămas fără mână la cea de a doua conflagraţie mondială.
După instaurarea regimului socialist, istoria a trecut ca un tăfălug peste ţară, tatăl său fiind închis, la Periprava, cunoscută prin asprimea regimului de detenţie între anii 1958-1960. La rândul său, copilului de atunci, Virgil Ciucă, i s-a interzis, în anul 1952, continuarea studiilor la Liceul Pedagogic din Craiova, pe motiv că părinţii săi erau chiaburi.
În 1976, în urma directivelor de partid, care impuneau ca funcţiile de conducere să fie ocupate numai de către membrii PCR, el este schimbat din funcţia de Şef al Ofi ciului de Calcul la Termocentrala din Ișalniţa, acuzat că a săvârșit acte de sabotaj, catalogat ca dușman al poporului, punându-l în situaţia ca, în1980, să ceară plecarea definitivă din ţară din pricina discriminărilor pe considerente politice.
În 1985 a obţinut rezidenţă americană. Este cetăţean român și american. De profesie, Domnia Sa este inginer, absolvent al Facultăţii de Electronică si Telecomunicaţii din București, promoţia 1966, Master in „Management și Administratie” la Universitatea Politechnică din New York, promoţia 1996.
Ni se dovedește,
pentru a nu știu câta oară, convingerea că, asa cum nu se poate pune-n lanţuri
Primăvara, nu se poate să te sustragi din câmpul gravitational al vocaţiei
dăruite de Dumnezeu.
Datele consemnate de poetul Virgil Ciucă în fișa de
scriitor, îndreptăţește fără echivoc, tematica poeziilor sale cât și vehemenţa
tonului. Spre ilustrare voi cita titlurile volumelor sale de autor, apărute
până în present: „Blestem străbun”; „Versete dumnezeiești”; „Pierdut în lume”;
„Chemarea la judecată”; „Condamnarea”; „Execuţia”; „Aduceţi Basarabia acasă”;
„Salvaţi Ţara” și cel, în curs de apariţie „Vă acuz din dragoste de Ţară”. Aplecându-mă
cu atenţie asupra acestui SOS Extremă urgenţă, intitulat „Cuvântul autorului”,
îl apreciez drept cheia în care trebuiesc citite, simţite și întelese aceste
poezii.
Numai astfel, își pot împlini menirea de „îndemnuri eterne”, ele, fi ind, în fapt, condiţia, sine qua non, nu putem supravieţui în această „Grădină a Maicii Domnului pândită și râvnită de peste tot cu lăcomia, cu care, dintotdeuna, lupii au râvnit mioare”.
Dar
mai bine reproduc „Cuvântul autorului” pe care avându-l la îndemână, cititorii
să se aplece asupra lui, așa cum se cuvine spre a-l asimila ca leac izbăvitor
al fricii și a ne trezi aleanul însufleţitor îndemnându-ne a fi într-o
permanentă și necesară stare de veghe.
Prin urmare: „Pentru a supravieţui ca Ţară și Neam,
indiferent de sistemul social, credinţe religioase și parteneriate strategice,
actualele generaţii de români trebuie să actionize necondiţionat pentru
„Reîntregirea, Suveranitatea, Propășirea Reînarmarea și Independenţa României”
Prima întrebare pe care mi-am pus-o, pornind de la
titlul volumului, pe care ni-l oferă poetul Virgil Ciucă, a fost, dacă miza
gestului său, foarte grav și de maximă responsabilitate, „Vă acuz” este
justificată. Răspund: da, fără nici-o ezitare: „din dragoste de Ţară”.
Este, oare „o carte cu îndemnuri pentru eternitate”? Răspund: fără nici- o îndoială: „dacă miza din dragoste de Ţară” stă sub pecetea eternităţii, și stă, pe cale de consecinţă și „îndemnurile” de a o păstra sub aceasta pecete, nu pot fi altfel.
Prima piesă a acuzării, cu care se deschide volumul se numește „Mărţișorul însângerat” și îi vizează pe cei care, prin gesturile și acţiunile lor, fac din acest simbol al primăverii, treziri universale la viaţă „…Când ne mângâie zefirul,/ Şi se retrezește Ţara”, cei vizaţi de poet, vestesc „Solii din Apocalipsă/Zic că va ploua cu sănge/Sub cer cu lumina stinsă/Mărţișoarele vor plânge” și continuă poetul să desvolte tema care, oripilându-ne , ne trezește din „somnul de moarte” să putem privi în făţă și să acţionăm hotărât împotriva acelor „Guverne împeliţate/ Trăitoare din omor/Vor să fi e-nsângerate/Zilele de Mărţisor”; (Mărţișorul însângerat)
Cât privește sursa „îndemnurilor pentru
eternitate”, făcând, nu doar posibilă, ci și reală alcătuirea unei ”cărţi cu
îndemnuri pentru eternitate”, carte al cărui manuscris îl am în faţa ochilor
uimindu-mă și înfiorându-mă, este în iubirea sa de istorie și, indeosebi, de
cea a patriei sale. Poetul Virgil Ciucă nu obosește în căutările de argumente,
pentru îndemnurile sale, acestea izvorând din „dragostea de Ţară” care, în cee
ace-l privește, este inepuizabilă.
Istoria i le ofera si le valorifică în poezie cu două
borne intrate în eternitate și care se cheamă „Îndemnul lui Cuza și Moș Roată”
; „Curând vine primăvara/Cu AUR reunim Ţara/Nu cerem să avem scut/ Nu ne vindem
din ţinut!/ Ignoraţi Inalta Poartă:/ Zis-au Cuza și Moș Roată/Cu AUR pe mal de
Prut/Reunim tot ce-am avut./…Nu rugândune la stele/De pe steaguri mercenare/Cu
soldaţi ce dorm sub ele/Clădim România Mare/: Curând vine primăvara/ Cu AUR reunim
Ţara/Făr’să ignorăm scriptura/Ne îmbogăţim cultura!/
Chiar în ziua a zecea a lunii Ianuarie, poetul român
cu a doua cetăţenie acceptată de nevoie și devenit ”cetăţean american” simte
nevoia să-și exprime ce-a simţit în acea zi când, când a scris poezia „Iarna la
New York în Ianuarie 2022” și o face:… Neaua vine, neaua trece/Doar puterile
zevzece/Ne-ndeamnă să ne rugăm/ Chiar dacă ne lamentăm!/ Rămas fără
dumnezeu/Pân’ și cerul pare greu/Poate că la primăvară/Voi călători spre Ţară!
Cu un har necomun, autorul alege cuvintele cu cea mai mare forţă de a-i exprima trăirile și le logodește încât dincolo de ce a rezultat se înstăpânește tăcerea, îndemnându-te la cugetare: „Rămas fără dumnezeu/ Pân’ și cerul pare greu”. Din senin te apucă un dor ce nu poate fi ostoit decat împlinindu-l cât mai urgent: „Poate că la primăvară/ Voi călători spre Ţară”
Ajuns
în SUA poetul Virgil Ciucă, punând faţă -n faţă ce și cât ajunge la noi, de la
cei care ne vor binele, pe calea undelor sau prin vizualizare însoţită de
rostiri, cu grade diferite de intensitate, pentru a ne conecta sufletește la
„binefacerile” pe care, chipurile, ni le doresc, și ceeace li se oferă celor
care, din diferite motive, trăiesc acolo, e o mare diferenţă și se asimileaza
lesne de cei care se conduc după dictonul „unde e bine acolo e patria”
Oare despre ce „Binefaceri occidentale” vrea poetul să
ne pună în team și mai ales de ce trebuie să ne ferim?
Prin urmare: „Occidentul ne-a impus / Să uităm c-am
fost români/Zic c-a decis Cel de Sus/Să slugărim la stăpâni/ Ni se cere să
uităm/ De Ţară și de pământ/ Spre Apus să ne-ndreptăm/ Fără dreptul la
cuvânt/Ne-au impus să nu avem/ Stema Ţării pusă-n steag/Proferând, chiar de nu
vrem/S--jungem popor pribeag/… În anii care-au trecut/Ne-am trădat Ţara și
Neam/Am pierdut tot ce-am avut/ Am pierdut și-al Ţării hram/”
De o concizie și forţă de convingere pe care mi-e greu s-o exprim la nivelul realizat de poetul Virgil Ciucă, m-a uimit catrenul final pe care-l reproduce: „Trădaţi de Armate/Trădaţi de popime/Plâng neconsolate/Fiinţe anonime!”
Cu siguranţă, România a avut în istoria sa perioade, când zisa axiomă a lui Eminescu „Suntem români și punctum” a fost un adevăr întruchipat de la Vlădică până la Opincă și marile împliniri ale trecutului stau mărturie. Poate cineva uita pe Alexandru Ion Cuza și pe Moș Ion Roată care nesuportând batjocura boierului care l-a scuipat s-a plâns domnitorului Cuza de umilirea suportată, iar Cuza dovedind că-și merită nemurirea l-a îmbrăţișat și i-a sărutat obrazul cu pricina și nu doar a șters umilinţa dar l-a și înobilat după cum aflăm din istorioara geniului nostru povestitor Ion Creamgă.
Mă bucură aprecierile deosebite ale unor
scriitori și critici literari care au avut privilegiu să parcurgă, parte din
bogata și atât de actuala creaţie lirică a poetului Virgil Ciucă.
Îmi fac datoria să amintesc pe câţiva dintre ei constatând sinceritatea simţirii și a expresivităţii cu care au exprimat-o asupra unui poet și a creaţiei sale, pe care le merită cu prisosinţă. Mă refer la: Aureliu Goci, Paula Romanescu, Lucian Gruia, Nicolae Dan Fruntelată, Acad. Gheorghe Paun, Cezarina Adamescu, Elisabeta Iosif, Victor Atanasiu, s.a.m.d.
Pe lângă încântătoarele creaţii si mizele cărora le-a acordat prin stradania sa „undă verde” la cititori, merită a fi menţionate fără a le mai comenta și doar aminti că aparţin scriitorului, dar si omului, a cărui spovedanie (fragment) din eseul „Big-Bang-ul și Big-Dang-ul ; suplinește orice comentariu. „Eu NU m-aș alătura celor care CRED fără să vadă, fără să pipăie, fără să simtă și mai ales fără să raţioneze - efort mult prea mare pentru un credincios - și care se roagă și se tot roagă să îi ierte divinitatea prea multele păcate dintre care crimele și pruncuciderile nu au lipsit, nu lipsesc, și nici nu vor lipsi! Nu m-aș alătura creaţioniștilor căci sunt și multe universuri trecătoare și nu cred că Divinitatea - Creatorul -le-ar putea supravieţui, căci doar mai îmbătrânește și ea/el, îl mai lovește ba gripa, ba frica de câte rele pune la cale cu ajutorul slujitorilor lui! Şi dacă ai căzut în păcatul de a nu crede ești ars pe rug! Ori te scurtează de cap teutonii”! Titlul primului eseu l-am numit!
Le voi consemna pe cele ale celorlalte trei: „Hoţii de icoane și trădătorii de ţară”, „Patrie si patriotism” din care voi cita două mari adevăruri: „Mai inainte de Dumnezeu chiar, DIVINITATEA cea mai de preţ rămâne ţara” „Gânditi-vă la Reîntregirea României și veţi avea pentru ce să vă sacrificaţi! Adica pentru ca să aveţi o comunitate și un set de valori puternice și unite! Titlul ultimului eseu: „Propaganda”.
În timp ce scriam
acest comentariu și în bună măsură, cunoscând OMUL, dar și POETUL PATRIOT,
Virgil Ciucă și privindu-mă în oglinda sufl etului meu am scris o poezie, pe
care, apoi citind-o, cu voce tare, a realizat că doar în trei catrene, am
surprins trăinicia punţii care ne unește. Cer îngăduinţa poetului Virgil Ciucă
de o consemna aici.
IUBIRE
DE ŢARĂ
Nu dau un colţ de
cer din ţara mea
Pe cerul cât
de-nalt al orişicui,
Din câte știm, cu
limpezimi de stea,
Doar ea e-n lume
ţara dorului
De fiecare loc mă
simt iubit,
Apele-mi aştern
sub paşi răcoare,
Pădurile-mi îngână
gândul nerostit
De pe Carpaţi, cu
mâna dăm de soare
Asemeni ei, vom
trece demni prin vreme
Şi-o vom cânta cu
inima fi erbinte
Ca risipiţi într-o
ninsoare de poeme
De ţară să
v-ducem, necontenit, aminte
GEO CĂLUGĂRU Membru al
Uniunii Scriitorilor din România
Vă acuz din dragoste de Ţară,
o
carte cu îndemnuri pentru eternitate!
Lucian
Gruia
Scriitorul Virgil Ciucă s-a născut la 15.01.1937 în comuna Gherceşti, judeţul Dolj. Bunicul dinspre tată a murit în Primul Război Mondial, iar tatăl său şi-a pierdut o mână în al Doilea Război Mondial. După instaurarea regimului comunist, tatăl său face puşcărie în perioada 1958 – 1960. Elevului Virgil Ciucă i se interzice în 1952 continuarea studiilor la Liceul Pedagogic din Craiova, părinţii săi fi ind consideraţi chiaburi. În 1976, nefiind membru de partid, este schimbat din funcţia de Şef al Ofi ciului de Calcul la Termocentrala din Işalniţa.
Poetul, al cărui viitor era
blocat în ţară, cere în 1980 plecarea definitivă din ţară, pe care o obţine în
1985, şi astfel se stabileşte în America, având dublă cetăţenie, română şi
americană.
Poetul îşi plânge năduful în versuri: „Alerg de-o viaţă dârz şi revoltat/ În căutatea timpului furat/ La sărbători cu iz testamentar/ M-au condamnat la viitor hoinar// În căutarea timpului furat/ De un sistem care m-a obligat/ Să emigrez în ţările străine/ Şi să mă tem de clanuri asasine” (Alerg de-o viaţă)
Poetul exilat şi ateu meditează la situaţia actuală a ţării pe care o consideră o colonie occidentalo - americană: „Am învăţat să îndrăznesc/ S-acuz, fără să păcătuiesc/ Clanurile de trădători/ Ascunse printre muritori// Am învăţat să mor puţin/ Şi-acuz chiar şi pe cel Divin/ Şi de potopul ancestral/ Şi de prezentul imoral.” (Am învăţat sămor puţin)
Poetul revoltat, luptă cu armele sale – cuvintele – împotriva conducătorilor noştri pe care-i consideră vinovaţi că au acceptat condiţia colonială pe care ne-a impus-o Apusul: „Trupă îţi ordon ţinteşte/ Trădătorii României/ Căci suntem vânduţi hoţeşte/ Pentru slava veşniciei!” (Al doilea Ordin deFront). Şi invectivele continuă: „Jos masca, trădători de Ţară/ Căci viaţa voastră trecătoare/ Acum, în prag de primăvară/ Sfârşi-va ca o-nmormântare” (Jos masca!)
Virgil
Ciucă devine cel mai dur critic al capitalismului imperialist practicat astăzi:
„Ocidentul ne-a impus/ Să uităm c-am fost români/ Zic c-a decis Cel de Sus/ Să
slugărim la stăpâni” (Binefaceri ocidentale)
Poetul crede în redeşteptarea
României: „Ne-au transformat în colonie/ Puteri capitaliste, Ţara/ Cu ordin de
la-mpărăţie/ Umili noi suportăm povara// Pentru reîntregirea ţării/ Fii
pregătit Popor Român/ A venit ziua deşteptării/ Ca-n ţara ta să fii stăpân.”
(Pentru Reîntregirea Ţării)
Volumul semnat de Virgil Ciucă este un pamflet continuu care vrea să-i trezească pe românii adormiţi: „Cozi de topor dictează legea Ţării/ Mass-media e slugă la străini/ Preşedenţia-i leagănul trădării/ Aleşii noştri-s nişte cabotini// (...)// În România bântuie teroarea/ Ne-au cotropit puteri imperiale/ parlamentarii folosesc trădarea/ Să-şi apere afaceri imorale!”(Bântuie teroarea-n ţară)
Situaţia nu este numai a noastră ci a tuturor
ţărilor sărace: „Robi din lumile sărace/ Refuzaţi jugul sclaviei/ Căci
popoarele vorace/ Nu au cultul omeniei” (Robilor din lumea-ntreagă)
Ca să supravieţuiască românii noştri, după distrugerea economiei, sunt nevoiţi să-şi caute de lucru prin lume: „Globaliştii guvernează/ Prin şantaj şi prin teroare/ Când popoare emigrează/ Pentru blidul cu mâncare” (Teroarea şi globalizarea)
După ce au desfiinţat armata, generalii au devenit şi ei trădători: „Generali ce dorm în cizme/ Ne-au trădat, nu au onoare/ experţi în şarlatanisme/ De la mic până la cel mare” (Trădarea cazonă), motiv pentru care trebuie pedepsiţi: „Trupă, îţi ordon ţinteşte/ Generalii trădători/ Ţine în cătarea puştii/ Clasa de conspiratori (Ordin de front pentru Trupa trădată)
Revolta poetului izvorăşte din prea multă dragoste de Ţară şi de Poporul Român care a putut să-şi păstreze demnitatea, în momentele de restrişte, de-a lungul istoriei: „Slăvită să fii Românie/ Slăvit să fii Popor Român/ Apără-ţi glia cu mândrie/ Că-n Ţara ta vei fi stăpân (Slavă Patriei Străbune).
Pentru Virgil Ciucă, în ceasul al
doisprezecelea, nu mai rămâne românilor decât lupta: „Veniţi români la arme
pentru salvarea Ţării/ Nu tremuraţi în faţa puterilor abjecte/ Nu vă plecaţi
urechea la glasul disperării/ Acuzaţi de trădare elitele suspecte!” (Pentru
Ţară)
Poetul vizionar îndeamnă patrioţii să trezească Ţara: „Când Ţara e o colonie/ Şi ne-njosesc străinii ginta/ Refuzaţi starea de sclavie/ Şi-n colonişti descărcaţi fl inta//(...)// De ce la cârma României/ Sunt alogeni, ba chiar tâmpiţi/ De ce statutul de sclavie/ E raiul pentru nepoftiţi// Veniţi compatrioţi la arme/ Treziţi-o, dacă Ţara doarme!” (Veniţi compatrioţi)
Preoţii fără har,
dezinteresaţi de soarta ţării, sunt incluşi şi ei în categoria trădătorilor de
neam: „La amvon n-ajung pioşii/ Lumea dusă spre dezastru/ E vegheată de pe-un
astru/ De sfinţii cu ochii roşii.” (La amvon) Mântuirea
este considerată praf în ochii credincioşilor: „Mulţimile de credincioşi/ În
goană după nemurire/ Sfârşesc ades prea cuvioşi/ În cripte, fără mântuire”
(Aberaţii creştine)
Poetul îndeamnă poporul să se ocupe de probleme
fierbinţi ale ţării, nu de religie: „Vedeţi-vă de Ţară nu de divinitate/ În
viaţa trecătoare şi plină de păcate/ Vedeţi-vă de glie, de trecut, de hotare/
Nu vă târâţi ca viermii la popi şi la altare” (Vedeţi-vă de Ţară)
Toaca şi clopotul bat în continuu anunţând pericolele care planează asupra ţării datorită nesăbuinţei conducătorilor: „Bate Popa bate, bate cu sfială/ Starea Naţiunii e o aiureală/ La Preşedenţie tronează nebunu/ Numai la Bănie „fură ora unu”!// Bate în răstimpuri clopotul la schit/ Prim ministrul Ţării este un tâmpit/ bate în neştire toaca mănăstirii/ Când cerul e surd la plânsul mulţimii” (Bate toaca)
Nu scapă criticii nici parlamentarii corupţi: „Bate iarăşi toaca, bate în neştire/ Starea Naţiunii e fără ieşire/ bate toaca bate să trezească Vatra/ Ne-a trădat popimea, ne-a trădat armata//(...)/ Bate toaca bate, bate şi-n zăvoi/ Toţi parlamentarii sunt nişte moroi// Bate toaca bate, bate la strâmtori/ Senatorii Ţării sunt răufăcători” (Bate iarăşi toaca)
O colecţie de invective dure o constituie poezia Trădători de Românie, a căror listă începe cu regele Mihai care l-a dat pe Mareşal pe mâna ruşilor, continuă apoi cu preşedinţii noştri postdecembrişti, unii dintre prim miniştri lor, popii şi generalii. „România-i părăsită, România e vândută/ Parlamentul fără scrupul ne-a trădat pe plus valută/ Am ales să ne conducă venetici şi-un impostor/ Gloatele-s înfricoşate de-un flagel devastator” (Trădătorilor de Ţară)
Colinda
este şi ea adresată trădătorilor de ţară: „Vin colindătorii, vin fără răsplată,
Leru-i Ler/ Să salveze Ţara nefiresc trădată, Leru-i Ler/ Vin să extirpeze
grabnic metastaza, Leru-i ler/ Trădători de Ţară să vă prindă groaza, Leru-i
Ler” (Colind pentru trădătorii de Ţară şi Neam)
Poetul acuză şi generaţia noastră actuală de laşitate pentru că nu se revoltă împotriva condiţiei de sclavi ai Occidentului şi ai Americii: „Generaţii ipocrite/ Dintr-o lume tributară/ Cu minţile amorţite/ Trădaţi ginta milenară// (...)// V-acuz, generaţii laşe/ Căci plecaţi cu milioane/ Vindeţi copiii din faşe/ La Apus entru organe//(...)// V-acuz, generaţii laşe,/ V-acuz preşedinţi de Ţară,/ V-acuz partide trufaşe,/ De trădarea ordinară!” (V-acuz generaţii ipocrite)
Se pare că vitorul omenirii este dicat de o grupare secretă de bancherii şi industriaşi; „În anotimpuri cu zile sângerânde/ Oculta nevăzută, blestemată/ A hotărât – pornită pe osânde -/ Umanitatea fi -va virusată” (Oculta virusată)
Munţii împăduriţi, simbolul nostru drag, au fost defriişaţi: „Munţi prădaţi de aur, văduviţi de codri/ Cu creste semeţe rămase golaşe/ Ne-au robit bancherii, ne furară lotrii/ Ţara e sub talpa hoardelor vrăjma şe” (Munţii României). În sfârşit să cităm crezul care-l călăuze şte pe Virgil Ciucă, exprimat prin motto-ul de la începutul cărţii: „Pentru a supravieţui ca Ţară şi Neam, indiferent de sistemul social, credinţe religioase şi parteneriate strategice, actualele generaţii de români trebuie să acţioneze necondiţionat pentru Reîntregirea, Suveranitatea, Propăşirea, Reînarmarea şi Independenţa RomÂniei.” (Cuvântul autorului)
În
finalul volumului există câteva scurte convingeri care-i călăuzesc viaţa
poetului: Big – Bang - ul şi Big – Dang-ul (în care se exprimă acordul cu
geneza universului prin marea explozie Big – Bang şi dezacordul faţă de
creaţionism); Hoţii de icoane şi trădătorii de ţară (în care se miră că există
hoţi de icoane într-un neam habotnic şi se revoltă împotriva trădătorilor de
ţară puşi pe căpătuială); Patrie şi patriotism (un comentariu favorabil la
eseul filosofului Gabriel Liiceanu „Romania, Mon amur... O iubire din care se
poate muri” – revista „Contemporanul” sfârşitul anului 2014);
Propaganda (în care comentează politica externă agresivă a Americii – mai liniştită în timpul pre şedintelui Obama) şi Fişa de scriitor a autorului.
Curajoasa carte de versuri semnată de Virgil Ciucă, îndeamnă poporul român să iasă din letargie şi să - şi recâştige demnitatea şi suveranitatea pierdute.
Volumul incită la meditaţie.
LUCIAN
GRUIA Critic literar și membru USR
Mărţişorul
însângerat
Când ne mângâie zefirul,
Şi se retrezeşte Ţara,
Ne pregătim SUVENIRUL!
Mărţişoarele, prin veacuri,
Le oferim cu candoare
Zeii vânzători de leacuri
Pun otravă în ninsoare
Plugurile nu mai ară
Din cormane facem tunuri
Armăsari cu chip de fiară
Declanşează taifunuri
Comete rătăcitoare
Hrană pentu negre găuri
Depăşesc sfinte hotare
Şi dispar în sumbre hăuri
Marte, falnicul războinic
A decis că-s sângerate
Zilele unui nevolnic
Cerşetor de libertate
Solii din Apocalipsă
Zic că va ploua cu sânge
Sub cer, cu lumina stinsă,
Mărţişoarele vor plânge
Din senin spre răsărituri
Curg acuze otrăvite
S-a pus cruce peste mituri
Şi credinţe ipocrite
Se strâng trupe înarmate
Şi ne-ameninţă cu bombe
Văduviţi de libertate
Ne refugiem în tombe
Chiar de vine primăvara
Şi cântă privighetoarea
Cei ce ne jefuiesc Ţara
Ne delimitează zarea
Mărţişoarele, de veacuri,
Oferite cu candoare
Sunt nepreţuite leacuri
Pentru Doamne şi Fecioare
Guverne împieliţate
Trăitoare din omor
Vor să fie-nsângerate
Zilele lui Mărţişor
Marte, nemilos, din ceruri
A decis ca-nsângerate
S-avem actuale vremuri
Pentru multele păcate
*
Oculta a decis perfid
Să nu mai fie Orient
De Mărţişor să fie-arid
Răsăritul omnipotent
Producători de armament
Au agăţat multicolor
Bombele din establishment
Pe cer, în loc de Mărţişor
Virgil Ciucă, New York, 02/14/2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu