sindromul
morţii subite
Dan
Diaconu
sindromul morţii subite”, iată o denumire
care devine tot mai prezentă, marcând un fenomen pe care începem să-l întâlnim
la tot pasul. E uşor să spui ce-i cu fenomenul în cauză, însă e util să ne
uităm în spate, pentru a înţelege ce a vrut propaganda să ne spună de la bun
început.
Mai ţineţi minte începuturile pandemiei?
La fel ca şi Războiul din Ucraina, startul pandemiei a fost dat cu o serie de
fake news-uri produse pe bandă. Aşa cum din Ucraina ne-a venit celebrul clip
fake al „tancului criminal rusesc” călcându-l pe „ucraineanul paşnic, vinovat
doar de circularea cu autovehiculul propriu pe aceeaşi stradă cu tancul”, la
fel am avut atunci din China clipurile cu oamenii care cădeau din senin pe
stradă. Înţelegeţi fenomenul programării?
Cu toate că oricine era conştient că
există în anumite cazuri oameni care, pur şi simplu, din cauza stării precare
de sănătate se pot prăbuşi, la fel de bine oricine era conştient că asemenea
fenomene sunt extrem de rare. Ce au făcut acele prime clipuri? Ne-au indus
credinţa că asemenea „prăbuşiri” devin o constantă ca efect al infectării cu
„virusul necunoscut”. În ciuda contactului direct de care am avut parte,
clipurile „căderilor subite” au persistat. Semn că se dorea o condiţionare
psihologică.
Răspunsul a venit mai repede decât ne-am
fi dorit. După o campanie stupidă de vaccinare - la fel de inexplicabilă pentru
omul onest - căderile bruşte au devenit o realitate a vieţii. Mai un fotbalist,
mai un atlet, mai un om normal „care-şi forţa limitele”, sub ochii perplexaţi
ai celor care-l vedeau, se prăbuşea aproape la fel ca-n clipurile începutului
pandemic. Şi abia în acel moment trebuia să se închidă cercul pentru orice om
normal care, astfel, trebuia să conştientizeze pre-programarea întregii
nenorociri.
Faptul că acum i se spune „sindromul morţii
subite”, un termen inventat şi de-a dreptul stupid în sine, are ca motiv
generalizarea stărilor în care o parte din populaţie începe să moară aparent
inexplicabil. De fapt nu-i nimic inexplicabil, totul fiind logic şi coerent, în
linie cu ceea ce s-a dorit de la marea farsă a pandemiei inventate. Totul a
fost similar iluzionistului care, pentru a avea răgaz să ascundă bila buclucaşă
în mânecă, distrage atenţia publicului către un alt punct de pe scenă. La fel
s-a întâmplat şi-n pandemie: îngroziţi de perspectiva contractării „virusului
ucigaş”, oamenii au fost mânaţi să treacă prin purgatoriul centrelor de
vaccinare, apărute la fiecare colţ de stradă. Şi, în timp ce televiziunile
numărau ritualic morţii din orice adăugându-i la „morţii de COVID”, binevoitorii
din fundal îndemnau oamenii „să se protejeze” de dezastrul inventat. O doză,
două doze, trei doze, urmate apoi de nenumărate boostere, adică aceeaşi otravă
rebotezată pentru a nu bătea la ochi. Nu mai conta că niciodată în istoria
medicinei nu s-a făcut un asemenea abuz de administrare a unui „remediu”. Poate
găsim ceva similar doar dacă ne gândim la modul în care „înţelepţii vremii”
l-au tratat pe Henric al VIII-lea, provocându-i probabil cea mai teribilă
moarte posibilă. Culmea, cu cât regele ţipa mai tare, cu atât „înţelepţii” erau
mai convinşi că ţipetele sunt cauzate de eficienţa teribilă a tratamentului
administrat. Într-un fel similar s-a întâmplat şi la actuala pandemie.
Admnistrarea unei medicaţii aberante -
Kaletra, Remdesivir, etc. - în defavoarea medicamentelor simple şi
eficiente(aspirină, hidroxiclorochină, ivermectină sau antivirale generice) a
condus la decesul persanelor cu imunitatea compromisă strict din cauza
efectelor secundare ale medicaţiei şi nu ca efect al infectării. Practic am avut
de-a face cu o execuţie în masă, efectuată atât prin intermediul programării
psihice, cât şi prin tehnici chimice aparent experimentale - în esenţă
descoperite cu ani buni înainte şi utilizate strict pentru a provoca decesul
victimei. Totul, în numele „ştiinţei”. Care ştiinţă era mumă pentru cei aflaţi
sub protecţia „mafiei oficiale de stat” şiCare ştiinţă era mumă pentru cei
aflaţi sub protecţia „mafiei oficiale de stat” şi ciumă pentru bieţii savanţi
oneşti care încercau să le arate oamenilor descoperirile lor, anume schemele
simple de tratament care vindecau boala. Aiurea: isteria luase loc argumentelor
şi „vocea oficialilor” se transformase în lege nescrisă. Astfel, în cel mai
strâmb mod posibil, realitatea a fost distorsionată, albul devenind negru şi
negrul alb.
Pe fondul de isterie creat de trompetele
media, oamenilor li s-au indicat centrele de vaccinare ca loc al ultimei
speranţe. Şi astfel, în timp ce boala nu era capabilă să te doboare,
vaccinul - conţinând cea mai toxică
proteină a virusuluite otrăvea programatic, făcându-te să iei şi să acumulezi,
pe uşa din dos a sistemului imunitar, otrava nefastă a armatelor iadului.
Presimt că deja mulţi dintre cei care-au
ajuns la acest punct sunt gata să explodeze, abia aşteptând să-mi trântească în
faţă celebra replică: „Asta-i doar teoria conspiraţiei! Ce om normal ar fi
capabil să pună o asemenea oroare în practică?”. Vedeţi cum se ascunde viermele
în detalii? Cine vreodată a pretins că întreaga mişelie ar fi fost concepută de
„oamenii normali”? Am pretins vreodată că avem de-a face cu o asemenea specie?
Evident că nu, însă întreaga retorică dă bine narativului oficial.
Să revenim acum la oile noastre. Constatăm
că după ce au murit în condiţii inexplicabile mulţi dintre cei care făceau
sport, fenomenul morţilor a început să lovească oamenii simpli. Mai precis
vaccinaţii de rând, cei care-şi căutau salvarea de un virus gripal banal prin
centrele de vaccinare. Ce se întâmplă? Fix ceea ce fusese programat. „Oamenii
care pică pe stradă” - marketaţi la începuturile pandemiei - devin realitate.
Asta în timp ce „târla indivizilor oneşti” nu concepe că cineva ar fi capabil
s-o pună de un omor în masă. Vă imaginaţi, totuşi, cât de redus trebuie să fii
pentru a refuza ceea ce se vede cu ochiul liber? Adică, în ciuda faptului că
prin toate comitetele şi comiţiile globaliste se discută de om ca de un „microb
al naturii” şi se fac planuri de reducere a populaţiei, tu nu crezi că „cineva
nu ar fi capabil de asta”. Ba bine că nu, micuţilor! Într-adevăr, nimeni nu e capabil
s-o facă ascuns şi de aceea o face la lumina
zilei, manipulându-vă exact la fel cum iluzionistul vă distrage
atenţia.Şi, aşa cum iluzionistul vă arată „porumbelul materializat din nimic”,
la fel globaliştii au inventat boala „morţii subite” pentru a-şi ascunde crima.
Într-o demenţă practic totală, sindromului
inventat al morţii subite încep să i se caute cauze, iar aceiaşi specialişti cu
doagele sărite „descoperă” cum sindromul ucigaş e cauzat de ... încălzirea
globală. Iată imaginea apocaliptică a unei prostii atât de mari încât -
confruntându-te cu ea - te întrebi dacă nu cumva visezi. Nu, nu visezi întrucât
nici măcar în vis demenţa nu poate ajunge la cote atât de mari. Asta e
realitatea, apogeul unei distrugeri programate, distrugere începută prin
îndobitocirea populaţiei cu mijloacele cunoscute: educaţie, media etc.
Întrebarea care totuşi se pune, în ciuda
cinismului său, este aceea cu privire la halul în care-a ajuns societatea
umană: merită oare asemenea indivizi degeneraţi să mai supravieţuiască, sau
ceea ce li s-a întâmplat(şi li se întâmplă) este pedeapsa meritată pentru
ignorarea celor mai elementare legi ale firii? Ştiu că sună cinic, însă în
toate timpurile abulia de acest tip s-a tratat „la rece”: după caz, ori te
mâncau sălbăticiile, ori erai doborât de duşman. În ambele cazuri moartea
naivului era doar un fenomen normal, o „corecţie” necesară supravieţuirii
umanităţii în ansamblul său, prin curăţarea de verigile slabe. E o lege a firii
care ne spune, fără doar şi poate, că naivitatea e o slăbiciune care se
plăteşte cu viaţa. De prea mult timp ne scufundăm cu voioşie în naivitate fără
să suportăm consecinţele. Purtaţi-vă de grijă şi fiţi atenţi mai ales la şerpii
care se află în cei ca voi!
Trenduri economice - Dan Diaconu
Sursa: Prof. VALENTINA LUPU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu