Înainte
și după Potop
Grid
Modorcea, Dr. în arte
19
Iunie 2022
Grație unui om al locului, poeta iubirii
Maria Mona Vâlceanu, am ajuns la Nucșoara, comună cunoscută în lume ca un
simbol al rezistenței anti-comuniste. Aici au rezistat în Munții Făgăraș
partizanii conduși de Toma Arnăuțoiu care au luptat în tradiția haiducilor
zonei, precum haiducul corbean Zdrelea, al cărui monument se află la Corbi.
Gruparea partizanilor se numea „Haiducii Muscelului” și era formată din circa
100 de membri. Ultimul dintre ei a rezistat până în 1960.
În cimitirul satului am văzut mormintele
familiei Arnăuțoiu și ale celorlalți eroi îngropați aici. Satul se află la o
altitudine de aproape 1000 de metri, plasat pe cursul superior al Râului
Doamnei și are un lac balnear pe nume Învârtita, plin de substanțe naturale
vindecătoare, fiindcă aici natura este copleșitoare, are o forță entropică, nu
vezi numai cerul liber, ci o minunată verdeață arborescentă, sute de poieni, pășuni, fânețe, livezi,
păduri de fag și mesteacăn, nuci (de unde vine numele satului), cu deschidere
spre Munții Iezer și Făgăraș.
Și pe celălalt versant al munților, în
Țara Făgărașului, a fost o mare mișcare de rezistență anticomunistă. Lupta
acestor eroi de pe versanții Munților Făgăraș seamănă, având același
deznodământ tragic. Toți eroii români care au luptat pentru independență au
avut un destin asemănător. Nu departe de aici se află și Cârțișoara, satul lui
Badea Cârțan, supranumit Apostolul Cărții, fiindcă ducea în desaga lui cărți
peste munți, în Ardeal, să nu-și uite românii limba. Visul lui era întregirea
neamului. Și știm ce s-a întâmplat. Ungurii l-au prins, i-au ars cărțile în
Piața Sfatului din Brașov, l-au arestat și schingiuit. A murit în 1911. Abia în
1918 s-a împlinit visul lui Badea
Cârțan.
Lupta pentru libertate în aceste ținuturi
a fost grea, s-a lăsat cu victime multe. Muntenii însă sunt oameni dârzi,
falnici, mândri. Se vede azi în toată zona Nucșoarei, unde casele sunt ca niște
vile, dovadă că gospodăriile sunt bine îngrijite. Oamenii nu și-au părăsit
locurile natale, așa cum am văzut mai an în Țara Făgărașului, unde există multe
case părăsite, mii de oameni au plecat în America sau Italia, și-au lăsat de
izbeliște gospodăriile.
La Nucșoara este un rai. Am văzut și casa
unde a trăit Elisabeta Rizea, la fel, o eroină a acelor timpuri de restriște.
Se poate face un film documentar despre acești eroi pornind de la cei care i-au
cunoscut, de la oamenii de azi. Este o zonă copleșitoare, o minune a naturii și
a omului. Satul Nucșoara are poluare zero, oamenii sunt sănătoși, sunt proprii
lor medici, dovadă că aici nu a existat nici un caz de covid, satul nu a avut
mult timp un dispensar medical, dar a avut mereu bibliotecă, unde am donat și
eu câteva cărți, care se adaugă la fondul ei enciclopedic (8 mii de volume).
Aici s-a învățat întruna carte, școala datează din anul 1838. Iar sub veghea
preotului Petre Arnăuțoiu, s-a fondat biserica satului, care are un Octoih
vechi de la anul 1742.
Locul a dat numeroși artiști, cântăreți și
meșteri cioplitori în lemn. Casele vechi, din lemn, sunt bijuterii
arhitectonice. Remarc mai ales un obicei folcloric, care seamănă cu Junii
Brașovului. La Nucșoara, porțile de la
curți nu se închid, ca pe vremea lui Vlad Țepeș, fiindcă aici nu există hoți.
Și mai presus de toate, oamenii locului sunt buni creștini, aproape la fiecare
poartă există o troiță sau un mic paraclis. Și lângă crucea cu Iisus, este
imaginea lui Arsenie Boca, pentru care localnicii au un cult deosebit.
Aici viitorul nu e în ceață, așa cum nu
este nici trecutul. Nu de aici departe, când se urcă, se tot urcă, de la Curtea
de Argeș la Nucșoara, există un sat, Corbi, unde am putut vedea o minune, se
numește Mănăstirea Corbii de Piatră. Este vorba de o stâncă uriașă în care a
fost săpat un lăcaș de cult. Intrarea se vede de departe, e o portiță îngustă
ca la Biserica Nativității din Bethleem, unde poarta e strâmtă, cum a spus
Iisus, fiindcă trebuie să ai multă credință ca să poți intra în Împărăția lui
Dumnezeu. Dar în interior e un miracol, o adevărată operă de artă săpată în
stâncă. Există și un altar din piatră și icoane bizantine scrijelate în stâncă,
semn că au venit apoi aici creștini, care au amenajat-o în chip ortodox.
Inițial, biserica a avut două altare, cu dublu hram, în tradiția bizantină. Ea
se înrudește cu lăcașurile rupestre pe care le-am văzut la Capadocia. Mănăstirea a fost întâi de
maici, apoi de călugări. Și i-a fost închinată lui Neagoe Basarab, noul ei
ctitor. Dar ea conservă și urme paleocreștine. Se crede că ar fi de pe vremea
dacilor. Este congeneră cu Mănăstirea Ursitelor de la Șinca Veche, despre care
am făcut un film, avându-l invitat pe mitropolitul Antonie Plămădeală.
Iată deci și urme ale creștinismului
timpuriu pe cei doi versanți ai Munților Făgăraș. La Șinca Veche, Mănăstirea
Ursitelor s-a autodescoperit acum câteva decenii, și ea conservă o urmă
chintesențială, sunt scrijelați pe stânca altarului peștii, cei doi pești
îngemănați, simbolul creștinismului. Apoi, mai târziu, când au venit aici
creștinii, au scrijelat alături de simbolul peștilor, și chipul lui Hristos.
Iată urme vechi, de peste 2000 de ani.
Sunt dovezi despre cum s-a suprapus firesc creștinismul peste semnele dacice.
Un element explicativ ar fi ocupația romană, legiunile romane, care au trecut
prin această zonă, iar prizonierii evrei și daci din aceste legiuni au putut evada
și s-au ascuns în aceste peșteri, lăsându-și urmele credinței lor.
Dar Mănăstirea de Piatră din satul
Jgheaburi, comuna Corbi, pe unde trece și legendarul râu al Doamnei, conservă
foarte bine creștinismul. De altfel, în fața ei se găsesc multe cruci ale
călugărilor înmormântați aici. Iar în apropiere se află Casa Albastră, o casă
veche, o mostră de cum arătau toate casele din satul Jgheaburi. Era un sat
numai cu case albastre. Locuința este bine conservată, are un hol și două
camere, împodobite cu covoare și podoabe țărănești, unde atârnă și un frumos
legăn de copil. Femeia care se îngrijește de ea, are talentul să împletească
flanele și ciorapi din lână.
Ea este fiica legendarei Mama Uța, iar
leagănul din casă a fost pentru ea. Dar ce se dezvăluie miraculos aici este
curtea, care se termină cu un gigantic perete de piatră, este partea terminală
a stâncii în care a fost săpată mănăstirea. În față, curtea conservă un car și
unelte vechi. După care s-or fi inspirat muzeografii de la Muzeul Țăranului Român.
Însă miraculos este altceva, stânca formează aici un jgheab, pe unde curge un
fir de apă, care, pe vremuri, a fost o cascadă. Iar pe peretele mare din
prelungirea stâncii, gazda îți arată cu un indicator de câțiva metri, urmele
unui om uriaș, un picior, o parte din cap, o ureche, un ochi, părți din
trunchi. Parcă ar fi o gigantică sculptură surrealistă. Americanii ar face din
acest monument al naturii, din această sculptură naturală, un loc de pelerinaj,
spre arta abstractă.
Nu este exagerat să alăturăm acest fenomen
celui de la Costești, de lângă Râmnicu Vâlcea, respectiv Muzeul în aer liber de
la Costești, unde natura a sculptat de mii de ani forme abstracte, muzeu
devenit leagănul inspirației lui Brâncuși. Dar acest loc din satul Jghiaburi nu
l-a cunoscut. Se spune (tare mult îi datorăm lui acest „se spune”) că aceste
locuri au fost la origine populate de uriași, erau mulți uriași de 7-8 metri.
Și o cauză necunoscută, ca și povestea cu dinozaurii, i-a făcut să dispară sau
să se transforme în stană de piatră, cum se vede aici, când uriașul a fost
proiectat în stâncă și au rămas numai câteva urme din el.
Nu din uriași provin și Babele? Dar ce
este Sfinxul de pe munții Bucegi? Există și un mit dacic dedicat fiicei lui
Decebal, Dochia, care, spre a nu încăpea pe mâna romanilor, s-a transformat în
stană de piatră. Pe Ceahlău se află stânca Baba Dochia. Poporul brodează
imagini de temelie. Cum este și legenda potrivit căreia doamna lui Vlad Țepeș,
pentru a nu cădea în mâna turcilor care asediau cetatea Poenari, s-a aruncat în
prăpastie, iar locul unde a căzut, s-a transformat în Râul Doamnei, care și azi
e roșu, ca sângele vărsat.
Poate sunt mituri, dar orice mit are o
bază de adevăr. Legenda spune că uriașii au trăit aici înainte de Potop. Deci
înainte de Potop exista această urmă a uriașului fixat în piatră, vizibil pe
stânca din curtea Casei Albastre, iar după Potop, s-a săpat acest lăcaș de cult
ocrotitor, Mănăstirea de piatră. Două urme de mare preț ale istoriei noastre
străvechi. Astfel de opere dăltuite de natură, în milenii, nu mai există
nicăieri în munții din țările vecine, și chiar în lume.
Și fiindcă s-a întâmplat să fac această
scurtă vizită chiar de Rusalii, am văzut cârduri de oameni care ieșeau de la
multele biserici din aceste sate, cu smocuri de frunze de nuc în mâini. Sunt
frunze tămăduitoare, cu care sunt întâmpinați dansatorii, care vin din casă în
casă și alungă duhurile rele. În alte locuri, oamenii poartă la sân frunze de
leuștean sau de pelin. Unii aveau și smocuri de tei, fiindcă teiul este un
copac al locului, ca și nucul. Gândiți-vă numai la Aleea Teilor de la Curtea de
Argeș, care emană un parfum divin. Dar crenguțele de nuc au semnificația
limbilor de foc ce au pogorât asupra apostolilor la Cincizecime, la Ierusalim.
Frunzele se duc la biserică pentru a fi
sfințite, apoi femeile împodobesc cu ele icoanele din casă. Există credința că
au puterea de a fi ca Larii din vechimea dacică, ocrotitori ai caselor. Și
vremea spectaculoasă, ba însorită, ba ploioasă, te făcea să vezi pogorârea
Sfântului Duh asupra pământenilor. S-a pogorât sub forma unor limbi de foc,
care le-a dat apostolilor puterea să vorbească în limbi străine și să meargă să
propovăduiască în lume învățătura Mântuitorului.
Și mai există un aspect semnificativ, care
denotă unitatea de credință a românilor. Majoritatea bisericilor sunt aici
pictate pe din afară, ca în Nordul Moldovei. Nu au calitatea picturilor de la
Voroneț et co, dar au o mare sfințenie, pictura exterioară le face să fie
văzute din toate direcțiile. E un loc binecuvântat, categoric. Însă biserica
stă în armonie cu natura, se află în prelungirea ei, fiindcă se respectă ceea
ce spunea Sf. Ioan Gură de Aur, că Isus nu a murit pentru ziduri de piatră, ci
pentru aceste temple vii, care sunt oamenii.
Și ce oameni, ce splendori! Voinici și
veseli. În satul Domnești, unde s-a
născut Elisabeta Rizea, era un mare târg, o dovadă a prosperității țăranilor
din zonă. Oamenii sunt arătoși, semn de viață săătoasă și liniștită. Nici nu-i
interesează cine se află la putere, cine e ministrul comerțului sau al
educației, să spunem, vor doar să fie lăsați în pace. Categoric, există o mare
ruptură între puterea politică a României și oamenii din zona de munte
argeșeană, fiindcă alde Chiolhannis sunt vremelnici, pe când oamenii din zona
Corbi-Nucșoara duc pe umeri, au în suflet, o istorie de peste 2000 de ani! Ori
acest lucru se simte, le dă oamenilor o mare răspundere.
„De vrei viitorul a-l cunoaște,
întoarce-te în trecut” spunea Eminescu,. Aici trecutul este imaginea
viitorului, cultul pentru strămoși le dă tărie oamenilor, îi poartă cu gândul
la viitor. Un viitor pe care îl clădesc în prezent, care nu poate fi confiscat,
pe care îl făuresc așa cum doresc ei și trebuie să fie al lor.
Aranjament grafic - I.M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu