Autorizaţie
la coteţe şi cuibare
Maria
Diana Popescu
19
Iunie 2022
Guvernul bagă iar spaima în orătăniile din
curtea ţăranului român! Multă vreme am crezut că e vorba doar despre
incompetenţă în cazul guvernelor. Îmi e din în ce mai clar că aceste
teribiliste marionete pe posturi de guvernanţi dau ascultare poruncilor venite
de la casapii UE, care se identifică pînă la contopire cu asasinii la comandă.
Şi în UE şi la noi acasă, totul este politică de clan! Porci, nu, găini, nu,
raţe şi gîşte, nu! Cu ce va trăi ţăranul român? Ce vor mînca românii? Lăcuste,
carne artificială după reţeta lui Bill Gates? Ceai şi lecturi din Platon sau cu
cîte porc pîrlit la televizor. Uniunea Europeană numără din nou orătăniile din
curtea ţăranilor, pentru că unor entităţi europene le pică greu la stomac
carnea curată de pasăre crescută în aer liber. Au arsuri mari la exporturi şi,
rînd pe rînd, încep să interzică ouatul în cuibarele româneşti. Ostracizarea e
o lecţie democratică, iar sărăcia şi criza alimentară, realităţi crunte!
Aşadar, nici găina, nici porcul românesc
nu vor mai fi ce-au fost. Dacă ţăranul român, strîns cu uşa de staul paralel,
vrea să mai audă un cotcodac şi un guiţat în ogradă, trebuie să se supună
legilor emise de porcii din Guvern, de „cocoșii galici” ai trupelor de ocupaţie
sau de curcile plouate precum Ursula NuȘtiuCum. Românul n-are voie să crească
mai mult de cinci porci şi 50 de găini. Dacă are aceste exemplare în bătătură,
trebuie să le înregistreze, pe dumnealor, orătăniile, la registrul comerţului.
Altfel, dă peste bietul ţăran român o epidemie de pestă porcină africană şi o
gripă aviară, precum covidul peste om. Toate astea amintesc de greii anii
postbelici şi „cotele” obligatorii, care acum par glume în comparaţie cu ceea
ce ni se pregăteşte. O ordonanţă de urgenţă năşită de guvernul unui drogat, pe
fondul etichetei false de pestă porcină, spune că ţăranul român nu va mai putea
creşte porci dacă nu şi-i înregistrează într-o bază naţională de date,
hrănindu-i doar cu furaje şi dezinfectîndu-şi încălţămintea la intrarea în
coteţ. Măsurile de protecţie împotriva pestei porcine, care au masacrat
sectorul suinelor, a făcut ca România să importe peste 80% din carnea de porc
necurată din afară. Asta da, porcărie! Guvernamentală, UE-isto-Globalistă.
Găinile, raţele, curcile şi gîştele nu
scapă nici ele de asasinatele la comandă. Dacă ţăranul român nu are autorizaţie
la coteţe şi cuibare, adio ouă proaspete! În Franţa, de pildă, creşterea
găinilor în curte ţine de tradiţia şi patrimonial lor naţional, dar găinarii
Guvernului au trecut la distrugerea sectorului avicol din România. La păsăret
stăteam bine şi exportam carne de pui, dar maestru l(Mă)Ciucă vrea să scape
ţara de găinaţ, ca să ne protejeze, vezi, Doamne, de aviară. Legea porcului,
legea ouălelor stresate, legea creşterii găinilor, raţelor şi gîştelor, legea
prunelor uscate în Parlamentul European. Cam astea sînt legile din cuibarul UE!
Acolo se clocesc toate ouăle stricate! Cu orătăniile din Guvern care se dau
cocoşi în faţa Uniunii, ce-ar trebui să facem? Să dăm drumul vulpilor peste
ele? Unde mai punem că după tot războiul Guvernului împotriva orătăniilor
domestice, vor fi aduse din import, în caserolă, la preţuri ridicate la pătrat,
ouă, găini, gîşte, nestresate, dar îngrăşate cu chimicale. Oare cu ce
instrumente măsoară mai marii UE gradul de stres al oului sau al cărnii?
Probabil, le ascultă cu urechea, cei într-o ureche.
La cît sînt de săraci românii, nu-i mai
interesează cît de stresate sînt ouăle, carnea sau dacă au în curte orătănii
euro5! Protejarea împotriva aviarei este motivul unei crize artificiale, care
să pună pe butuci sectorul avicol românesc, pentru că nu cotcodăceşte în limbaj
UE, în favoarea importurilor de găini care se ouă mai scump în hipermarcheturi,
în favoarea cărnii din import cu gust de iască, pentru care găinarii noştri au
primit porunca. Ba că ouăle sînt stresate, ba că nu trebuie sa facem zgomote în
preajma coteţului cu porci, altfel porcii se stresează şi carnea nu mai e
fragedă! De-aia dorm mamelucii în Parlamentul dîmboviţean, copiind-uşi
confraţii din taraba bruxelleză. Să păstreze linişte pînă la primul salariu
boieresc. Nu mai ştie cum s-o mai dea românul, atîta timp cît dulăii cei mari
nu vor pleca de la măcelărie, de lîngă ciolane.
Ce-i mai rămîne ţăranului român? Ceapa,
usturoiul, verdeţurile de grădină, dacă nu cumva vine directivă de la UE că şi
acestea poluează sau sînt suferinde de stres, pentru că răsar şi cresc sub
cerul liber, sub alerte meteo de cod portocaliu. Despre nivelul de trai stresat
la maxim al românului nu cotcodăcesc găinarii din Guvern, care cheltuiesc fără
stres pe înarmare, comenzi de armament destinate Ucrainei, pe cazarea gratuită
a refugiaţilor, pe ajutoarele trimise Ucrainei din fondurile de rezervă ale
României şi, mai nou, refuzate de tarlaua lui Zelenski, pe simbriile speciale
ale muşteriilor lor şi pentru cele peste zece mii de pensii speciale. Legile
sînt făcute să protejeze animalele de colecţie ale Parlamentului, Președinţiei,
Guvernului, Parlamentului şi Justiţiei! Dacă i-am trimite pe toţi cei vinovaţi
de trădarea intereselor naţionale la „coteţ” ar fi pace şi loc de trăit pentru
toţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu