VISÂNDU-MĂ-NTREBÂNDU-TE
~*~
Te-aș întreba iubite Eminesc,
Ce faci acum pe-acolo, prin ceresc?
Văzutu-te-ai cu-al nostru zeu străbun
ZALMOLZE, MOȘUL nostru mare, bun,
Ce datu-ne-a a sale Legi Frumoase
Ne fie-n viață-ndemnuri norocoase?
Cu BUREBISTA-nchegător de neam
Ce ne-adunat pe toți pe-un singur ram?
Pe DECEBALUL nostru cel iubit
Ce îl purtăm în inimi nemurit,
Că de-n Columne dușmanii ne-nnalță
Ne nemuresc pe noi, întreaga viață.
Ne mai îndeamnă el ca altădată
Să nu lăsăm moșia sfâșiată
De lacomii ce mișună prin jur
Ca lupii cei colțoși cu părul sur?
Bătrânul MIRCEA, înțeleptul nostru,
Poveți mai dă, ca să ne ținem rostul
La vechea moștenire ce-i lăsată
La fii și la nepoți din tată-n tată,
Că dragostea de țară dă putere
Chiar și la cela care mâine piere?
Și că ea-i zid de stâncă neclintit
Furtunilor de-ori unde au venit.
Cu ȘTEFAN întâlnitu-te-ai poete
Să-ți de-a Măritul Vodă, cu pecete,
Depeșă cu slăvită mulțumire
Că-n versul tău l-ai pus în pomenire?
Mai lăcrimează el, aminte când și-aduce
De-a lui Moldovă cea cu limbă dulce
Ce-acuma-i despicată iar în două
De crudul cel muscal, ce veșnic nouă
Ne caută pricină să ne-arate
Că el se vrea stăpân pe-aici, pe toate?
De-l vezi să-i faci cuvânt de mulțumire
Și-n versul tău să-i pui în nemurire,
Că și acum la ani trecuți cinci sute,
Pentru a sale toate ce-s făcute,
În inimă ca sfânt îl preamărim
Atâta cât pe lume mai trăim.
Și-apoi mi-l cată încă pe ,,MIHAI,,
Și mulțumiri din sufletu-ți să-i dai
Și spunei că cea ,,POHTA CE-A POHTIT,,
Și care pentr-o clipă s-a-mplinit,
Mai peste ani, isteața tinerime
Într-u hotar al limbii cea române
A adunat pământuri vechi, străbune.
Și că la ALBA ceea împărată
Mulțimea românească adunată
De el mai toți adusu-șe-au aminte
Și într-un glas cerutu-mi-au mărite
Cea vrere ce nestinsă e ca para,
NOI VREM CU TOȚI, SĂ NE UNIM CU ȚARA!
Pe CUZA, domnul nostru tu mi-l cată
Și roagă-te de dânsul: Hai ne iartă,
De necredința noastră trădătoare,
C-așa-i românul nostru până moare,
Cînd, după ce ne-a dat mai cele vrute
S-avem de-acum noi legi binefăcute,
O mână de boieri, nemernicie,
L-au scos tâlharii iute din domnie.
Și nu uita mărite Eminesc,
De-l întâlnești acolo, prin ceresc,
Pe AVRĂMUȚUL nostru, CRĂIȘOR
Al moților, de care ne e dor,
Să-i spui c-aici, în mândrul lui Ardeal
Un bucium tânguiește deal cu deal,
Să știe toți că nu îmi e uitat
Și-n gând cu el trăim, neîncetat.
Și cât pe-acolo stai, de-i întâlnești
În calea ta prin căile cerești,
Pe cei ce-au pus dulceață în cuvinte
Din vremuri vechi de-i ținem încă minte,
Pe-un Neacșu, pe-un Macarie, Coresi,
Pe Micu Klain, pe Șincai, Petru Maior,
Pe un Papiu, pe Buda/i.Deleanu,
Le mulțumește dar că înc-au șlefuit
A limbii suflet drag ce l-au iubit,
Să poată ține slova românească
Pe-ogorul vieții, veșnic să-nflorească.
Tu încă stai acol’ și ne vegheacă
Cu-a ta privire care-i veșnic trează,
Să nu uităm cât încă vom trăii
A Maicii limbă încă s-o vorbim,
Că numa-n ea mai încă ne-nfioară
O ,,DOINĂ,, veche, lacrimă ușoară,
Un ,,MEȘTERUL MANOLE,, ,,MIORIȚA,,
Un ,,FĂT FRUMOS,,,,TREI IEZI și cu CĂPRIȚA,,
Un ,,HARAP ALB,, Setilă, Flămânzilă
Cu frații lor, Gerilă, Păsărilă,
Divinul nostru cântec ,,CIOCÂRLIE,,
,,BALADA,, nepereche veșnic vie,
Ce parcă-s porți de raiuri din ceresc,
Înmiresmate cu....dumnezeiesc.
Tu, dară domnul nostru Eminesc
Așteaptă-ne pe cei ce te iubesc
Să-ți fim cohorte lungi, nenumărate,
Șiplimbă-ne prin bolțile înalte
Ca să ne-arăți că visul ce-ai visat
I-acolo încă fapt
adevărat.
***
Dar pâ-n atunci, adânc ne închinăm
La versul tău pe care-l venerăm,
Că el mereu ni-i lacrimă curată
La cea simțire-adânc, adevărată,
Iar până când găta-s-or prin ceruri veșnicii,
În sufletele noastre, Luceafăr tu vei fi.
12.06.2022
Mircea Dorin Istrate
REAUA PREVESTIRE
Un fir de fum se-nnalță în rotocol din jarul
Ce arse-un bob de smirnă înmirosind altarul,
Cu sfintele icoane ce au azi scorojită
Feșteaua de pe ele de mult îmbătrânită.
Un popă sur la tâmplă și încărcat de ani,
Puțin la trup sărmanul, nenorocos la bani,
Dar cu credință multă la cerurile sfinte
Se roagă în tăcere în mutele-i cuvinte,
De pace, fericire și multă sănătate
Înnvevoita-i turmă mereu să aibă parte,
Că și ei sunt ca alții smeriți și credincioși
Iar uneori, ca omul, mai îs și sândăcoși.
Ei rău nu fac la nimeni și își cunosc măsura
Și de aceea-n rugă mereu le este gura,
Că n-au de unde facă o boabă de avere
Și rar mai prind o clipă de viață, dulce miere.
În ceruri li-i nădejdea la Domnul cel Ceresc,
La care ei, sărmanii, iertări îmi tot cerșesc,
Și cer, în caldă rugă, îngenunchiați și-n coate
De-un pic de bucurie mai des să-mi aibă parte,
C-aproape îmi uitară de cum e fie bine
Aici, în astă viață, nu morți în veșnicie.
Puțină-i adunarea, că-mbătrânit e satul
Și-ncet, încet se stinge că duși vor fi la-naltul
Ceresc, ce stă deasupra-i a toate veghetor,
Tot adunând în dânsul, la suflete ce mor.
**
Te plâng de-acuma dară, cuibar de veșnicie
Ce tot lungit-ai viața, aici în sfânta-ți glie,
Ți s-o-nierba cărarea și ulițele-ți toate,
Și nu-i avea la urmă nici câini care să latre
Hoțeasca cea uitare ce toate le cuprinde
Și care simt de-acuma, cum parcă-ncet se-ntinde.
Mircea Dorin Istrate
EȘTI ÎNTRISTATĂ MAICĂ
În zi de zi vândută-i Măicuța, draga Țară,
La târgul cel de iarnă, la cel de primăvară,
La Poker, la Arșice, mai rău la Alba Neagra
De toți românii hulpavi, ce prăduiesc azi țara.
E-o molimă mai nouă ce-n zi de zi se-ntinde
Și trupul drag al țării în toate mi-l cuprinde,
Mi-l seacă de putere și-ncet mi-l istovește
De bogății ce-odată aveam ca în poveste.
Ei mi te vând Măicuță și când mi se tocmesc
La cât te fac să suferi nici măcar nu gândesc
Că tu, făr de-osebire la sân i-ai alăptat
Și-n rugi la Maica Sfântă mereu i-ai legănat.
Și cât putut-ai încă le-ai dat de-mbucătură
Să stâmperi a lor foame la nesătula gură,
Și-apoi, să se domnească i-ai dat pe toți la școală
Pornească a lor minte pe-nvăț și buchiseală.
Acum, mai rău ca Iuda, în toate te-au trădat
Și fără de rușine de tini s-au lepădat,
Uitând de câte toate cu jertfă le-ai făcut
Ca ei, un pas ‘nainte să facă din trecut.
*
Ești întristată Maică și ochii ți-au secat
Decât în zi de ziuă mereu ai lăcrimat,
Așa-i Măicuță dragă, tu vezi cum azi tâlharii
Sunt fii tăi ce-ți fură, viața, banii, anii,
Și te slăbesc într-una de-ajuns-ai uscătură,
Și cât te doare muică când ei, ai tăi, te-njură
Se rupe al tău suflet în plâns și-n mare rugă
Cerând la cer iertare, pedeapsă nu-i ajungă.
Că tu îi ierți pe fii-ți, că ești o iertătoare
Dar sufletu-ți în taină se jeluie, te doare,
Că ai crescut la sânu-ți copii ce te-au furat
Și care azi Măicuță, de tine au uitat.
~*~
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu