miercuri, 27 iulie 2022

Angelo Davidescu - Războiul meu nu e cu Rusia, ci cu Occidentul!

 



Războiul meu nu e cu Rusia, ci cu Occidentul!

Angelo Davidescu

27 Iulie 2022

 

De-aia sunt radicalizat. Ce treabă am eu cu Rusia? Să facă ce vrea în țara ei. Eu n-am cerut să ader vreodată la Rusia. Eu am luptat să ajungem în UE. M-am bucurat la vremea aia pentru accederea în N.A.T.O., pentru Parteneriatul Strategic. Păreau oameni normali la cap. Toți. Nu aveam noi informații, ca astăzi, să vedem ce-au ei în cap. Totul era împachetat frumos. Democrație, valori occidentale, drepturi și libertăți fundamentale… Pluralism democratic… Economie de piață, liberă inițiativă… Rai, ce să mai…

 

U.E., o adunătură de descreierați

 

Au spus ei când am intrat în UE că vor încălca suveranitatea națională prevăzută în tratate? Că ori te supui la ce spune Bruxelles-ul, ori îți tai fondurile U.E.?

 

Vorbeau atunci despre porno-educația sexuală începând de la grădiniță? Despre transgenderism, „Părinte 1”, „Părinte 2”?

 

A spus N.A.T.O. când am intrat că trebuie să declarăm noi războaie, să atacăm state, să dăm jos dictatori, fără acordul O.N.U.?

 

Le-am tot acceptat, crezând că așa e bine, că ne acceptă în familia lor, ca pe frați. A spus U.E. că vrea să reducă fermele, să interzică creșterea animalelor în gospodării, să trecem pe alge, insecte, gândaci? Păi cine era dobitoc să mai intre într-o asemenea adunătură de descreierați? Bun, poate poți să zici acum: Stai, domne, că lumea evoluează fulgerător, nu putea să prevadă nimeni astea! Fals!

 

Nu mai țin cont de votul popoarelor, nu le întreabă, schimbă regulile din mers.

 

Eu înțeleg mai bine decât mulți ce-nseamnă dinamica societății globale. Aici e vorba despre altceva. Despre principii. Occidentale chiar. Orice schimbări care au loc într-o organizație democratică, cum sunt U.E. și N.A.T.O., generate de schimbarea factorilor externi, se face respectând statutul de funcționare. Adică, prin vot democratic. Așa cum au și fost înființate. Întreabă cineva popoarele astăzi? Nu. Doar le amenință cu sancțiuni dacă nu se supun.

 

Nici nu se mai obosesc să schimbe tratatele de funcționare. Nu, o gașcă de derbedei, de scelerați, și la nivel de U.E. și la nivel de N.A.T.O., nu mai țin cont de votul popoarelor. Nu le întreabă. Schimbă regulile din mers.

 

Da, dar popoarele n-au nivelul de înțelegere al realității complexe, zice el. Fugi, bă de aici! Popoarele, în masa lor nu, dar în masa aia mai sunt și lideri de opinie, cei mai mulți mai inteligenți decât escrocii elitiști. Și la care popoarele iau aminte. Ele trebuie să asculte și alte voci. Ori ei asta fac: ecranează liderii de opinie.

 

Câte „revoluții portocalii” ar putea instrumenta Occidentul în Rusia?

 

Deci eu n-am nicio treabă cu Rusia. Rusia n-a fost niciodată o democrație. Asta a fost ghinionul ei. Dar dacă nu înțelegi Rusia de astăzi ești un bou. Când Rusia este vizată de imperialismul occidental. Pentru resursele ei. Rusia nu poate fi democrată astăzi. Ar fi distrusă facil.

 

În Rusia trăiesc 162 de etnii. Gândește-te cât de ușor ai distruge o asemenea țară, dacă ai democratiza-o. Cam câte „revoluții portocalii” ar putea instrumenta Occidentul imperialist. Doar a făcut atâtea. Câte războaie de secesiune ai provoca. Are peste 20 de mililioane de musulmani. Cum ar putea fi radicalizați ăia. Moscova n-ar ști unde să se mai îndrepte, ce conflicte să mai închidă.

 

Am mai spus-o: Occidentul, prost, n-a înțeles filosofia poporului rus. În mentalul rus, Occidentul este un Dușman. Fiindcă la asta a condus politica Occidentului din ultimul secol. Nu l-a vrut partener. Poporul rus nu vrea democrație, vrea un lider puternic, care să-i asigure securitatea. Pâinea de mâine.

 

El știe ce resurse are. A plătit cu zeci de milioane de jertfe în Al Doilea Război Mondial. Au accepta destrămarea U.R.S.S.-ului. Fără să tragă un foc de armă. Occidentul n-a prețuit asta. Toți imbecilii au uitat cum un Imperiu a acceptat să se destrame, crezând niște promisiuni făcute de niște mizerabili occidentali. Ca peste ani să vină și să includă în N.A.T.O. niște teritorii care au fost ale Rusiei. Să-i bage rachetele în ușa casei.

 

„Cu ce a intrat Ucraina în U.R.S.S., cu aia să intre în N.A.T.O. Să dea înapoi țărilor teritoriile furate de bolșevici și făcute cadou Ucrainei!” (Vladimir Putin)

 

Ce le-a spus Putin acum doi ani? Și a fost foarte cinstit: „Știm ce-ați făcut în Ucraina! Știm ce-ați cumpărat! Știm pe cine ați cumpărat! Știm ce vreți să faceți! Vrea Ucraina să intre în N.A.T.O.? A avut tratament preferențial din partea noastră, fiindcă avem acolo populație rusă. OK. Dar va intra fără teritoriile noastre. Cedate de bolșevicii Stalin și Hrusciov (unul gruzin, altul ucrainean - n.a.).Cu ce a intrat Ucraina în U.R.S.S., cu aia să intre în N.A.T.O. Să dea înapoi țărilor teritoriile furate de bolșevici și făcute cadou Ucrainei!”.

 

Fața bonomă a Occidentului

 

A spus Putin ceva greșit? A cerut ceva exagerat?

 

Ce-a făcut Occidentul? A râs! I-a ieșit râsul pe nas acum. Îl doare pe Occident undeva de Ucraina? Suntem normali la cap?

 

Îl doare de granițe, de suveranitate, independență? De unde, când el a încălcat atâtea suveranități, a destrămate state?

 

Despre ce este vorba atunci? Despre bani, influență și o agendă globală. Pe care, iar mă repet, a „n”-a oară, oamenii naivi n-au cum s-o perceapă. E prea bine camuflată de fața bonomă a Occidentului.

 

Cam așa se face o analiză. Dacă te respecți. Dacă nu pe tine, măcar Adevărul. Dacă nici pe el, ești un pierdut. Cu creierii varză. Nu ai nicio identitate. Și o spun cu o mare tristețe. Cine mai poate rămâne echilibrat, să rămână. Cine nu, meargă cu „dumnezeul” lui! Sigur, apare acum vreun dobitoc să spună că sunt putinist.

Aranjament grafic - I.M.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu