Ioan Miclău-Gepianu - CÂTE VREMI ȘI CÂTE FLORI

 

CÂTE VREMI ȘI CÂTE FLORI

 

 

~*~

 

Câte vremi și câte flori

Se trecură ne-mplinite;

Câte flori pân-la rodire,

De vremi fost-au adumbrite!

 

Câte suflete române

S-au uscat fără de vreme,

Inflorind, dar făr-de fructe,

Sub stăpânituri extreme!

 

Vai de floarea răsărită

Lângă ocna cea de sare,

Vai de stânca cea bătută

De a secetei uscare!

 

Câte vremi și câte flori,

Or mai fi să reînvie,

Doamne, Fă să vedem iar

Crescând dulcea Românie!

 

La vecini le dăm binețe,

De aud să ne răspundă,

Că e mult mai spre folos,

Decât ceartă și osândă!

 

Nu-i Istoria din vorbe,

Inima din viclenii,

Ce sunt rod dumnezeesc,

Darul oamenilor vii!

 

PASUL MEU

 

Pasul meu e de buldozer,

Cătinel pe stânca tare,

Nu alerg, dar nici pe urmă,

Nu schimb pasul la strâmtoare.

 

Nu am dar a da din coate,

Nici a mă repezi-n frunte,

Știu eu cum urcușul este

Truditor spre vârf de munte.

 

Nu știu nici ce-i gelozia,

Drag din suflet dau oricui,

Cui talentul îi permite,

Strălucească, lumineze-n calea lui!

 

Vrednic este de mărire,

Mult folos aduce Țării,

Asta-mi este și-a mea țintă:

”Vase tari pe luciul mării!”

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu