IRINA LUCIA MIHALCA - Apa care va înflori deşertul

 

Apa care va înflori deşertul

 

 

~*~

 

- O femeie ca tine merită

toate particulele din lume!- îi spuneai

în lumina unei seri de noiembrie.

- Depăşeşti toate visele,

te pierzi în mine, îţi ştiu scânteia,

de unde şi cum se-aprinde!

În visele tale, în balansul zorilor,

prin ritmul fiecărei respiraţii,

în suspinul umbrelor, în taina pietrelor,

în izvoarele incendiate cu pasiune,

în cascada gheţarilor,

în fâşii adânci de fiorduri,

în conturul plecării prin ea,

cu zâmbetul florii de nu-mă-uita,

o simţi, simţindu-te,

atingi stări, ridicându-te.

Încă nu o ştiai, doar o intuiai

- flacăra  ta vie -, la răscrucea

din călătoriile sângelui tău.

Nimic nu poate schimba fusul destinului!

 

O poveste uitată care-ţi picură,

în cercuri concentrice,

pierdută-n adâncuri, în lumina lunii

- apa care va înflori deşertul

în câmpia roditoare,

acolo unde va trezi speranţa soarelui -.

Nu toţi scriu poveştile pe pietre,

nu toţi ştiu că fiecare piatră

are atâtea straturi şi tot atâtea poveşti.

…..........................................................

În jocul de lumini priveşti răvăşit

pe fereastra timpului, într-un alt decor.

Întrezăreşti o scară, o masă prăfuită,

o frunză dezbrăcată de vânt,

o oglindă în care te regăseşti uimit,

o scrisoare pentru tine,

al căre-i scris i-l recunoşti,

o ramă ovală cu-o poză îngălbenită,

un cufăr şi-un tablou scăldat în voalul

razelor de lumină caldă

pierdută-n umbra profilului tău

- proiecţia ei în timp

pe care vrei s-o trezeşti la viaţă -.

.............................................................

O pierdere şi-o regăsire,

dorinţa atingerii

ce trece prin bariera

unui spaţiu şi timp,

o promisiune-legământ

- iubirea şi viaţa

îngemănate-n spirala luminii -

ce se roteşte-n echilibru

ca frunza între cer şi pământ.

 

~*~

IRINA LUCIA MIHALCA