Moartea
unui poet și gândacii necrofagi
Luminița
Arhire
24
Iulie 2022
„Institutul de Investigare a Crimelor
Comunismului și Memoria Exilului Românesc (I.I.C.C.M.E.R.) își exprimă
surprinderea și indignarea în legătură cu anunțul organizării unui eveniment
cultural cu denumirea de „Cenaclul Flacăra”, menit să marcheze ziua nașterii
«poetului de curte» Adrian Păunescu. Organizat de către structurile de
propagandă ale regimului comunist, la inițiativa lui Adrian Păunescu, Cenaclul
Flacăra a avut drept scop îndoctrinarea comunistă a tinerei generații,
susținerea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu și oferirea unei
alternative socialiste la muzica și poezia lumii libere. (...) Evocarea unui
act de propagandă comunistă, menit să consolideze dictatura lui Nicolae
Ceaușescu, exclusiv în postura de fenomen cultural, este o insultă la adresa
celor care au suferit și au murit ca urmare a acțiunilor represive ale
regimului Ceaușescu și reprezintă o încercare de falsificare a memoriei
istorice românești. (...) În spiritul adevărului și în temeiul respectului față
de victimele regimului comunist, I.I.C.C.M.E.R. solicită încetarea oricăror
manifestări publice menite să prezinte propaganda de tip ceaușist ca fiind un
demers cultural autentic, trecând sub tăcere efectele sale devastatoare pentru
viețile milioanelor de cetățeni ai României care i-au suferit rigorile”.
(Comunicat de presă al I.I.C.C.M.E.R., 18 iulie 2022)
Au trecut aproape 12 ani de la moartea lui
Adrian Păunescu. În acești 12 ani alți și alți gândaci, diferiți de Andrei
Cornea și Vlad Mixich, cei care au fost pionieri în agățarea cu toate cele 6
piciorușe păroase, dotate cu ventuze-n vârf, de lințoliul care l-a îmbrăcat pe
Adrian Păunescu pe ultimul său drum, au avut răgazul de a crește și de a se
îngrășa, ca să fojgăiască acum nestingheriți, histeride necrofage cu diplome și
doctorate, pe mormântul poetului, unde din pricina flăcării ce arde încă
dedesubt, la doi metri adâncime, pământul (deocamdată...) încă tresare prin
somn, violent.
Nu am înțeles vreodată războiul cu
efigiile. Nu am înțeles rațiunea pentru care se sufocă Andrei Cornea de draci
moțați și-mpielițați doar pentru că unul care a însemnat tot timpul mai mult
decât dânsul „prinde” loc pe catafalcul de la Ateneul Român: „El era un poet
mediocru, avea un geniu însă, un geniu histrionic, malefic, de manipulator de
mase, el a instituit cultul conducătorului, a insuflat acestui cult o mistică
și un delir naționalist care a prins, a devenit o mistică-surogat într-o țară
în care totul era surogat. Pentru că erau niște adolescenți cărora el le
insufla acest delir și rezultatul era că ei creșteau cu șovinismul,
naționalismul și reducționismul mintal al omului nou…” (Andrei Cornea, 8
noiembrie 2010)
N-am înțeles pentru care motiv un oarecare
Vlad Mixich, adică unul care, nefăcând nimic memorabil în viețișoara lui, a ajuns
expert independent în board-ul Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate
în Muncă desemnat de PE, membru ales în Consiliul director al Alianței Europene
de Sănătate Publică, asta ca să nu mai spunem vicepreședinte al Agenției
Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale în Guvernul Cioloș și
care, având studii de medicină, n-a vindecat vreun bolnav în viața lui, deși
cresc diplomele și titlurile pe el ca frunzele pe cotorul de varză, s-a
preocupat de ultimele clipe de existență terestră a lui Adrian Păunescu:
„...Căruia dintre noi i s-ar trezi dorința de a-și vedea tipărite scrisorile
ticluite în vreme de boală grea? Cui i-ar veni pe limbă sfaturi date poporului
de la înălțimea autoritară a patului de agonie? Nu a trecut încă săptămâna de la
ultima scrisoare (a patra) publicată de Păunescu, una în care poetul folosește
vecinătatea morții pentru a da greutate unor săgeți politice. Pe vremuri, marii
poeți aveau parte de-o agonie discretă și de-o înmormântare fastuoasă. Astăzi,
la București s-a inventat agonia etalată public si lățită până la granița unui
banc macabru”. (Vlad Mixich, 5 noiembrie 2010 -remarcați data la care publica
dânsul cele de mai sus... e chiar data morții lui Adrian Păunescu... n-a mai
avut răbdare, precum Andrei Cornea, să treacă ziua înmormântării)
Alexandru Matei, critic literar, a afirmat
: „Primele două volume, «Ultrasentimente» şi «Mieii primi», au fost foarte
bune, în contextul redescoperirii liricului după proletcultism. Dar atât,
fiindcă nu mai e nimic interesant în ce a scris după 1970. Poeziile lui sunt
pure declamaţii, în versificarea cărora a fost foarte abil, dar în rest un poet
foarte slab”. (Alexandru Matei, 7 noiembrie 2010, citat de România liberă. ro)
Dan Sociu, scriitor, și-a dat și el cu
părerea pe când mulțimea îl conducea pe dintr-o dată atât de tăcutul poet către
o destinație învelită în cețuri:
„Ce mă plictiseşte cel mai mult la
necroloagele astea e ca mulţi îi pun la îndoială moralitatea, dar insistă că
«era un poet foarte talentat». Aş zice că nu, nici măcar un versificator
spectaculos (doar patologic de prolific). Scria, în retorică şi ideologie, fix
ca un poet minor de secol XIX... Păunescu e monoton şi lălăit, marea lui
şmecherie e că a folosit elemente de cotidian «modern» - suta de lei etc.(...)
Păunescu are doar dimensiunea aprecierii de către marele public - şi aia o să
se stingă” (Dan Sociu, 7 noiembrie 2010)
Nu știu, au trecut 12 ani... s-o fi stins
„aprecierea de către marele public”? , dacă nu, care este perioada rezonabilă
în care trebuie să se stingă?
Criticul Dan C. Mihăilescu s-a mirat și
el: „Am trecut pe lângă cimitirul Bellu şi am rămas şocat. Fanfară şi onoruri
militare pentru Păunescu! Probabil când o să se ducă Sergiu Nicolaescu o să fie
mobilizată Armata, să tragă salve de tun! Ce să mai spui? Ca la noi!” (Dan C.
Mihăilescu, 7 noiembrie 2010)
Toate aceste opinii, repet, au apărut în
presă când Adrian Păunescu se sfârșea pe patul spitalului Floreasca... sau când
trupul obosit i se odihnea, în sfârșit, în holul Ateneului Român... sau când
cortegiul funerar se punea în mișcare... sau când greutatea pământului i se
așternea pe piept. Or, din punctul meu de vedere, aceasta este o colecție de
necuviințe patologice.
Și tot o necuviința patologică e și ceea
ce face astăzi această instituție inutilă al cărei președinte, profesor
universitar și, desigur, doctor, Daniel Șandru, a completat stupiditatea
comunicatului cu următoarea reflecție profund filosofică: „Într-o Românie care
și-a câștigat democrația prin suferință și pierderi de vieți omenești,
repunerea în scenă a unui fenomen cultural cu valențe comuniste, la 33 de ani
de la Revoluție, reprezintă o rușine națională imensă și o dovadă a lipsei de
considerație la adresa victimelor regimului comunist. Avem datoria morală față
de cetățenii acestei țări, din generația tânără sau din cea care a cunoscut
metodele propagandei comuniste, să prezentăm faptele așa cum s-au consumat în
realitate și să ne asumăm responsabilitatea ca acestea să nu se mai repete
vreodată. În calitate de Președinte al I.I.C.C.M.E.R., îi solicit ferm domnului
Andrei Păunescu să înceteze organizarea acestei manifestări care, repet, nu
este altceva decât o palmă adresată memoriei victimelor unui regim barbar, dar
și o modalitate de manipulare a tinerei generații.” (Prof. univ. dr. Daniel
Șandru, Președintele I.I.C.C.M.E.R.. 18 iulie 2022... în 1989 avea 14 ani...)
Ne întrebam de unde vine ideea de a
„eticheta” filmele de dinainte de 1990 cu diferite indicații, exact ca pentru
idioți? De-aici vine. Ne întrebam ce anume îl motivează pe un împletitor de
baloane numit Bulai să-i refuze Danielei Crăsnaru indemnizația de merit, după o
viață dedicată de către doamna Crăsnaru literaturii române? Asta îl motivează.
Ne întrebam de unde vine tupeul unor influenceri „opriți din fiert”, care se
jucau cu arsenalul din dotare în țărână și învățau să-și șteargă lumânările de
la nas în 1990 dar ne explică astăzi, „docți”, ce-a fost și cum a fost în
perioada tinereții sau maturității noastre? De-aici vine. Din intransigența
hâdă, cu nimic mai subtilă decât cea a anilor 50. Luați-i și plasați-i în epoca
aceea. Vor dovedi aceeași râvnă tâmpă, același entuziasm declasat. Aceeași
lipsă de nuanțe în aprecieri.
„...Una e să fii versificator şi cu totul
altceva să fii poet!” filosofa Andrei Cornea despre Adrian Păunescu. Adevărat,
zic, dar eu cred, la fel de ferm, că „...Una e să mergi în două picioare și să
fii gândac necrofag şi cu totul altceva să fii om”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu