Dilema
mondială a momentului
Corneliu
Vlad
28
August 2022
„Era postbelică s-a prăbușit în 1989”,
scria diplomatul american Jeane Kirkpatrick în „Foreign Affairs” în acel an.
Astăzi politologul rus Feodor Lukianov titrează: „Sfârșitul unei ere”. De la
„prăbușire” la „sfârșit” a durat așadar ceva timp. Ani de căutari ale unui nou
echilibru mondial, care întarzie să se restaureze. Si care au eșuat în mod
dramatic și periculos în ceea ce numim azi „criza ucraineană”, dar o criză care
solicită toate resorturile lumii de azi.
In Occident se vorbește despre o nouă
ordine mondială, iar la Moscova despre sfârșitul monopolarității americane.
„Moscova, scrie Lukianov, a devenit un
agent al schimbării mondiale pentru întreaga lume”. Lumea de mâine va deveni cu totul alta sub
raport geopolitic, politic, social, economic etc, sau mai precis spus impactul
acestor schimbări epocale va fi atotcuprinzător și până la nivelul cel mai
profund și la nivelul cel mai intim al vieții de zi cu zi a fiecărui cetățean
al Terrei și al viziunii sale despre lume.
Prefacerile esențiale nu vor ocoli nici
sfera culturii, în sensul cel mai cuprinzător al cuvântului. Omul de mâine al
Planetei va fi pus în fața unei opțiuni fundamentale: fie se va supune valului
devastator dezlănțuit pentru spulberarea moralei, eticii, tradiției istorice,
religiei, artelor, așa cum s-au dezvoltat ele de la apariția ființei raționale
și care au modelat prin secole și milenii conștiințele, fie va rămâne neclintit
atașat valorilor de cultură și civilizație care înnobilează omenirea.
Patrimoniul de inteligență al speciei umane este supus astăzi unei presiuni
demolatoare tot mai înverșunate, prin manipulări și mistificări de tipul
corectitudinii politice, discriminării pozitive, revoluției sexuale și, mai nou
„anulării culturii” (culture cancel).
Universitarul american Boyd Cathey vede
înfruntarea dintre aceste două tendințe dominante la scara mondială un „război
cultural global” între (impropriu spus) „progresiști” și tradiționaliști, iar
ca promotor al viabilității și continuității valorilor tradiționale pe
președintele Putin. Iar pentru a-și susține afirmația, profesorul american
selectează o serie de idei expuse de liderul de la Kremlin în discursul rostit
la o reuniune al Clubului „Valdai” din octombrie 2021. Un text prea puțin sau
deloc cunoscut până și de rusologii (si părerologii) de pretutindeni și,
bineinteles, si din România.
În viziunea președintelui rus, „renașterea
Rusiei”, cum o numește el, înseamnă renașterea tradiționalismului rus și a
istoriei naționale, a credinței ortodoxe și a moralei, a culturii și educației.
Iată cateva extrase din expunerea
președintelui Putin, antologate într-un articol de autorul american:
„Ne uităm cu uimire la procesele în curs
de desfășurare în țările care au fost privite în mod tradițional drept
purtători de standarde ale progresului. Unii oameni din Occident cred că o
eliminare agresivă a paginilor întregi din propria istorie, «discriminarea
inversă» împotriva majorității în interesul unei minorități și cererea de a
renunța la noțiunile tradiționale de mamă, tată, familie și chiar de gen, ei
cred că toate acestea sunt punctele de referință pe calea către reînnoirea
socială.
Avem un alt punct de vedere, cel puțin
majoritatea covârșitoare a societății ruse – ar fi mai corect să o spunem
astfel - are o altă părere în această chestiune. Credem că trebuie să ne bazăm
pe propriile noastre valori spirituale, pe tradiția noastră istorică și pe
cultura națiunii noastre multietnice. Avocații așa-zisului „progres social”
cred că aduc omenirea la un fel de
conștiință nouă și mai bună. Singurul lucru pe care vreau să-l spun acum este
că rețetele lor nu sunt deloc noi. Poate fi o surpriză pentru unii oameni, dar
Rusia a fost deja acolo. După revoluția din 1917, bolșevicii, bazându-se pe
dogmele lui Marx și Engels, au spus că vor schimba modurile și obiceiurile
existente și nu doar pe cele politice și economice, ci însăși noțiunea de
morală umană și fundamentele unei societăți sănătoase. Distrugerea valorilor
vechi, a religiei și a relațiilor dintre oameni, până la respingerea totală a
familiilor (am avut și asta), încurajarea de a-i informa despre cei dragi -
toate acestea au fost proclamate progres și, de altfel, a fost susținut pe
scară largă în întreaga lume pe atunci și era destul de la modă, la fel ca și
astăzi. Apropo, bolșevicii erau absolut intoleranți la alte opinii decât ale
lor […].
Privind ceea ce se întâmplă într-o serie
de țări occidentale, suntem uimiți să vedem practicile interne, pe care, din
fericire, le-am lăsat, sper, în trecutul îndepărtat. Lupta pentru egalitate și
împotriva discriminării s-a transformat într-un dogmatism agresiv care se
limitează la absurd, atunci când operele marilor autori ai trecutului - precum
Shakespeare - nu se mai predau la școli sau universități, pentru că ideile lor
se consideră a fi înapoiate. Clasicii sunt declarați înapoiați și ignoranți cu
privire la importanța genului sau a rasei. La Hollywood sunt distribuite
memorii despre naratiunea corectă și câte personaje de culoare sau gen ar
trebui să fie într-un film […].
Noua «cultură a anulării» transformă
cultura în „discriminare inversă”, adică rasism invers. Accentul obsesiv pus pe
rasă îi dezbină și mai mult pe oameni, când adevărații luptători pentru
drepturile civile visau tocmai să șteargă diferențele și să refuze să împartă
oamenii după culoarea pielii. Într-o serie de țări occidentale, dezbaterea
asupra drepturilor bărbaților și femeilor s-a transformat într-o fantasmagorie
perfectă. Uite, ferește-te să mergi acolo unde bolșevicii plănuiau să meargă
cândva - nu numai găini in comun, ci și femei
in comun. Încă un pas și se va ajunge acolo […]”.
Zeloții acestor noi abordări merg chiar
atât de departe, doresc să aboleasca cu totul conceptele de masculin și
feminin. Oricine îndrăznește să menționeze că bărbații și femeile chiar există,
ceea ce este un fapt biologic, riscă să fie ostracizat. «Părintele numărul unu»
și «părintele numărul doi», «părintele care naște» în loc de mamă și „laptele
uman” înlocuind laptele matern, deoarece ar putea deranja persoanele care nu
sunt sigure de propriul sex. Repet, asta nu este nimic nou; în anii ‘1920,
așa-zișii Kulturtraegers sovietici au inventat, de asemenea, o nouă limbă,
crezând că astfel creează o nouă conștiință și în acest fel schimbă
valorile[…].
Ca să nu mai vorbim de unele lucruri cu
adevărat monstruoase când copiii sunt învățați de mici că un băiat poate deveni
cu ușurință fată și invers. Adică, profesorii le impun de fapt o alegere pe
care se presupune că avem toți. Ei fac acest lucru în timp ce îi îndepărtează
pe părinți din proces și îl forțează pe copil să ia decizii care ii pot schimba
întreaga viață. Este un copil la această vârstă capabil să ia o astfel de
decizie? Este o crimă împotriva umanității și se face în numele și sub steagul
progresului […].
În conturarea abordărilor noastre, noi, în
Rusia, ne vom ghida de un conservatorism sănătos și puternic. Acum, când lumea
trece printr-o perturbare structurală, importanța conservatorismului rezonabil
ca fundație pentru un curs politic a crescut vertiginos, tocmai din cauza
înmulțirii riscurilor și pericolelor și a fragilității realității din jurul
nostru […].
Această abordare conservatoare nu se
referă la un tradiționalism ignorant, la o echipă de schimbare sau la un joc de
reținere, cu atât mai puțin la retragerea în propria noastră carapace. Este în
primul rând încrederea pe o tradiție testată în timp și pe o credință
religioasă, păstrarea și creșterea populației, o evaluare realistă a
insușirilor personale și ale celorlalți, o ordonare precisă a priorităților, o
corelare între necesități și posibilități, o formulare prudentă a obiectivelor
și ca urmare o respingere fundamentală a extremismului. Și sincer,
conservatorismul este cea mai rezonabilă linie de conduită, din câte văd eu
[…].
Pentru noi în Rusia, acestea nu sunt niște
postulate speculative, ci lecții din istoria noastră dificilă și uneori
tragică. Costul experimentelor sociale prost concepute merge uneori dincolo de
estimare. Astfel de acțiuni pot distruge nu numai fundamentele materiale, ci și
cele spirituale ale existenței umane, lăsând în urmă epave morale în care nimic
nu poate fi construit pentru a le înlocui pentru o lungă perioadă de timp”.
Și, în încheiere universitarul american
reproduce întrebarea dramatică pe care o formulează analistul Pat Buchanan: „In
imensul război cultural în care ne aflăm, de ce parte este Dumnezeu acum”?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu