BASM FILOSOFIC
~*~
A pătrunde adevărul începuturilor Firii,
E întocmai cu a prinde linia de orizont,
Ce mereu se depărtează din hotarele privirii,
Deși mergem înainte, nu atingem a ei front.
O iluzie, desigur, în oceanul atmosferic,
Căci și orizontul are maxima privirii noastre,
Iar Pământul ce ne poartă pe conturul său cel sferic,
E-o bijuterie-n cosmos, un soldat în marea oaste!
Și ca zmeul cel din timpul basmelor noastre străvechi,
Ori dragonul vechii Chine, zvârlind foc ca un vulcan,
Lăsând fumul și cenușa să străpungă prin urechi,
Azi, ca și odinioară basmul nostru e tot vechi!
Feți-Frumoși cu cai de aur vin să scoată din robie,
Zânele furate-n noaptea nunților împărătești,
Iar politicile soacre ce-și smulg părul de mânie,
Urlă-n cele patru vânturi și spre îngerii cerești!
Prin păduri de-argint și aur zmeii vin cu buzdugane,
Secând ape și izvoare, pârjolind câmpii mărețe;
Biet Pământ, Izvor de viață, Mama gintelor umane,
Te-am străpuns până în pântec, astfel omul vrea
să-nvețe
Cum să-și taie singur craca ce-l atârnă-n Univers;
Cum să-i spui că-i om cuminte învățatului ce are
A-și înfăptuii știința l-al războaielor progres,
Până-n clipa ce-l înghite spumegândul val de Mare!
Dar prin alte lumi senine, ce-au fost arsse cu urgie,
De-ale timpului mari râuri ce-au șters lumile prin
veacuri,
Unde glasul e de piatră, împietrind și cronicarul a
mai scrie,
Care le-o fi fost păcatul mândrelor planete-n-nalturi?
Chiar acolo vrem să ducem dorul, visul ssă-și desfete,
Drepți să fim, idea-i bună de a da scânteia vieții,
Peste cât ne poate duce al științei iuți rachete,
Dar să nu creăm durere pe Pământul tinereții!
Să nu facem cum adesea roiul furnicar asaltă un bostan
De abia-și mai ține forma, găurit și răzgolit,
Poate-n zori, sau poate mâine, prăbușindu-se pe lan,
Milioane de ființe vor pieri sub al giantului strivit!
~*~
Ioan Miclău-Gepianu
2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu