Ioan Miclău-Gepianu - NOAPTEA & LA IZVOR CU DULCE APĂ

 

NOAPTEA

 

 

~*~

 

Dinspre munți, în zdrențe sure,

Noaptea peste măguri vine,

Târând umbrele-i noptoase

Peste-al luncilor suspine

 

Îndesând ân văi răcoarea

Încărca zefirul harnic

Cu tot felul de miresme

Și era hoinarul harnic!

 

Tuturor ce-au cuib prin ramuri

Dăruia din belșug mare,

Prin dumbrăvi, prin tufe dese

Prin smlădiș pe-a văii maluri!

 

Cerul candele-și pune

Să lumine-n marea casă,

Unde-o lume se tot mișcă,

De e tristă, de-i voioasă.

 

Din poiana dintre fagi,

Pe zefir ne vine-un ropot;

Da, e stâna de oi dragi,

Ce își clatin a lor clopot!

 

Un izvor ce-i foarte aproape,

Cu-a lui val în mal lovind,

Imbia la somn o mierlă

Ce sta molcom picotind;

 

Dar cu grijă că-i ceasornic

De mai multe mii de ani,

Numai mierla-n zori deșteaptă

Cele stâne de ciobani!

 

Pe un deal și lupul urlă

Protejat în sânul nopții,

Așteptând și el sărmanul

Vreun berbec pierdut al sorții.

 

Ce frumoasă dar și dură,

E majestica Natură!

Numai omul greu pricepe

Să se poarte cu măsură!

 

Noaptea-i deasă, luna iese

Și-o îmbracă-n văl de-argint,

Întinzând spre orizonturi,

Priveliști de labirint.

*

 

 

LA IZVOR CU DULCE APĂ

 

La izvor cu dulce apă, dorul mână cu-nsetare,

Dalba ciută și regina tainei codrilor adânci;

O scânteie, o fantasmă, punct rostogolit din zare

Pare-a fi când se coboară la izvorul dintre stânci!

 

Lăsa-ți mintea să alerge după ochii cei albaștrii

Ale muzei ce-și mlădie trupul pe un vers de aur

Chiar de urmele-i m-or duce spre a templelor sihaștrii,

Ori de spini va fi cununa pe-al meu creștet pusă laur.

 

Căci totuna-mi esste mie, de mă lauzi ori mă blestemi,

Nici viața nare farmec, nici folos de-i cu-ntristare,

Așadar, lăsați-mi soarta s-o ridic deasupra peste-mi,

S-apuc polii și văzduhul, cerul reflectat în mare!

 

Însă-n codrii căprioarei v-aș ruga să nu intrați,

Înainte ca din inimi răul tot să-l deșertați,

Astfel cerul cel albastru nu cumva să-l tulburați,

Nici izvoarele ce picur printre falnicii Carpați.

 

Eu am stat la paza porții marei Europe-n vremuri,

Am oprit hoardele lumii cu-a lor cruzi năvălitori,

De se depănau ca firul unor nesfârșite ghemuri,

Însă în Carpați găsiră bravi Români apărători.

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu