sâmbătă, 1 octombrie 2022

Valentina Teclici - CĂLĂTORIA SPIRITUALĂ A MARIANEI GURZA ÎNTRU VEŞNICIE

 



Valentina Teclici: CĂLĂTORIA SPIRITUALĂ A MARIANEI GURZA ÎNTRU VEŞNICIE

IN MEMORIAM – Mariana Gurza | Revista Armonii Culturale

 

2.10.1955, Oțelul Roșu – 26.03.2021, Timișoara

 

 

Din volumul comemorativ „Comunicări celeste”: In memoriam Mariana Gurza, Timișoara, Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ „Ion Slavici”, 2022

 

Unele persoane sunt născute să răspândească lumină, să atingă cu aripile gândurilor lor pe cei întâlniți întâmplător sau pe cei care sunt atrași ca un magnet de lumina lor miraculoasă. O astfel de persoană a fost Mariana Gurza şi pentru mine nu a fost o întâmplare că am fost atrasă în mrejele luminii ei. Am cunoscut-o prin intermediul prietenei mele de-o viaţă, Vasilica Grigoraș, care devenise prietenă cu ea, atrasă, desigur, şi ea de lumina sufletului său armonios, generos, vindecător, de preocupările similare şi de mintea sa revărsându-şi ideile continuu ca un izvor de apă limpede. Asta se întâmpla la începutul anului 2012 când, între noi, a început să se înfiripe firul comunicării prin emailuri. Coincidenţele pe care le-am descoperit ne-au uimit şi ne-au apropiat şi mai mult. Mariana era născută în acelaşi an, lună şi zi ca şi soțul meu, Robert Anderson, şi glumeam că erau fraţi gemeni. Mariana avea doi copii, o fiică şi un fecior. Unul din numele de botez ale fetei ei este Valentina, ca şi numele meu. Unul din numele de botez ale băiatului Marianei este Vlad, ca şi al fratelui meu (Domnul să-l odihnească!).

Mariana, poetă creştină, numită şi „poeta cu suflet de înger” a vegheat creaţiile altora, printre care şi pe ale mele şi le-a publicat cu generozitate în revistele on-line, unde era parte din colectivul de redacţie şi, în special, în revista ei Logos si Agape.

Îi citeam poeziile, cronicile de carte şi eseurile pe care le publica și-mi îmbogățeam mintea şi sufletul cu descrierea locurilor pe care le vizitase, cu prezentarea oamenilor de spirit şi de cultură pe care îi întâlnise, cu introspecţia adâncă a cărţilor analizate, cu abilitatea de a împleti cultura ei generală cu reflecţia întru crearea unor eseuri de autentică valoare.

Dorul ei de străbuni, de bunici, de tatăl ei, ca o tânguire, avea dimensiuni cosmice, ca şi dragostea dintre ea şi mama ei. M-am gândit uneori că măicuţa Marianei, un alt înger care a plecat la ceruri cu un an înaintea ei, a ştiut că a fost mai bine să-şi cheme fiica lângă ea, să-i ţină divină companie, decât să o lase să trăiască printre muritori cu sechelele lăsate de virusul care i-a devastat trupul.

În 2015 am invitat-o pe Mariana să colaboreze la primul volum al antologiei bilingve Poetical Bridges – Poduri lirice şi „poeta cu suflet de înger” a răspuns cu bucurie şi mi-a trimis poezii excepţional de profunde şi de frumoase. La una din lansările antologiei, care a avut loc la Biblioteca din Napier, Noua Zeelandă, pe 17 martie 2017, Mariana a fost prezentă, indirect, şi prin intermediul uneia dintre poeziie ei, a oferit o pagină de cultură românească celor prezenţi la lansare. Poezia „Ctitorie” creată de Mariana Gurza a fost citită de poeta Mandy Pentecost, care s-a documentat temeinic despre legenda Meşterului Manole, pe care a povestit-o audienței corect şi nuanțat. A fost un moment magic. Sufletul mi s-a umplut de bucurie şi am fost extrem de recunoscătoare Marianei că a scris o poezie ce a provocat interesul celor de aici. M-a impresionat şi faptul că lecţia legendei româneşti despre sacrificiul creaţiei, legendă atât de dragă neamului nostru, a fost prezentată de o poetă kiwi.

Cu toate că nu am reuşit să ne întâlnim „în carne şi oase”, ne-am întâlnit adesea la modul spiritual prin colaborări, schimburile de idei din mesaje, dar mai ales prin poeziile pe care ni le-am dăruit reciproc cu ocazia zilelor noastre de naştere.

În 2012, cu ocazia zilei ei de naştere, i-am dedicat Marianei poezia Pygmalion, care ştiu că i-a făcut sufletul să vibreze, fiindcă mi-a spus asta într-un mesaj de mulţumire şi pentru că a publicat poezia în revista Melidonium, chiar de ziua ei. Un an mai târziu, am inclus această poezie, cu dedicaţia de rigoare în cartea mea, De la imposibil la posibil – From Imposibil to Possible. Citez poezia „Pygmalion” în ambele versiuni, română şi engleză :

 

Pygmalion

Poetei Mariana Gurza

 

Ca Pygmalion, am sculptat

Sensul vieţii mele în azurul credinţei.

Cu dalta albastră, de vioară,

Am ajustat sentimentele

Până au devenit tril în flautul lunii.

Cu dalta albă, de aripă,

Am sculptat crucea neagră

A ceea ce-am crezut că mi-a fost dat,

Încât trandafirii s-au stins împăcaţi.

Cu dalta cenuşie, de clepsidră,

Am cioplit speranţele

Până au doinit verde, în cuibul luminii

Şi-au umplut câmpia de poeme.

 

Cu dalta neagră, de granit,

Am sculptat ziua de ieri

Când apusul o lua-naintea răsăritului

Şi noaptea domnea ca o regină.

Cu dalta roşie, de flacără

Am sculptat ziua de mâine

În care Galateea prinde viaţă

Şi viaţa-n mine arde torţă

Luminând calea miilor de poeme

Simţite şi nerostite.

 

Pygmalion

To the poet Mariana Gurza

 

Like Pygmalion, I carved

The meaning of my life

In the azure of faith.

I adjusted my feelings

With the violin blue chisel

Until they became trill

In the moon’s flute.

 

With the white wing chisel

I carved the black cross

Of everything I believed was given to me

So, the roses faded peacefully.

With the grey chisel of an hourglass

I carved hopes

Until they sang green songs

In the light’s nest

And poems blossomed on the field.

 

With the granite black chisel

I carved the day from the past

When the sunset ran before the sunrise

And night reigned like a queen.

With the fire red chisel

I carved the day in the future

When Galatea was born

And my life is a burning torch

Igniting the path of thousands of poems

Felt and unexpressed.

 

În 2017, am dedicat Marianei, tot de ziua ei, poezia „Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor”:

 

Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor

 

Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor

de-atâtea Gânduri nocturne

care lasă urme de zbor,

albastru Paradox sentimental

pe marea trecere.

Nevoia de a sfida tăcerea

Dansează Lumini şi umbre

orbitoare şi sumbre.

Din care colţ al Universului se-aude

corul îngerilor ca un răspuns?

Tăcerea devine biblie,

rugăciune fără de apus.

 

Şoapte gândite, Ultimul strigăt

venite hăt din Univers,

deschid căile credinţei

cu umilinţă de vers.

Gânduri nocturne celest luminate,

Dumnezeu şi umbră.

Dumnezeu şi lumina de început,

iertătoare de păcate.

 

Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor,

Ultimul strigăt și şoaptele gândite.

Simplu, curat, vindecător

Lacrima iubirii-i cade mănoasă

pe sufletele arse de dorul de-acasă.

 

 

Îmi place să cred că momentul în care Mariana a citit această poezie, a fost un moment spiritual care a picurat balsam vindecător pe aripile ei îngereşti. Mariana a publicat poezia în revista ei şi, apoi alte reviste au preluat-o şi publicat-o. Legăturile spirituale trăiesc veşnic, menţinând în eternitate câte ceva din esenţa celor care le-au creat. Mariana Gurza a plecat la ceruri, dar nu şi din sufletele celor pe care i-a atins cu aripile spiritului ei. Călătoria ei este provizorie, așa cum afirma ea în tulburătoarea poezie de dragoste, pe care a publicat-o în revista Melidonium, în prima zi a anului 2014:

 

Iubitule, voi fi umbra ta

 

Eu încă mai sper

să am o plecare provizorie,

să mă pot întoarce,

şi să fiu tânăra femeie din vis.

Să-ţi spun: Vezi, n-am murit,

n-am vrut să te las

singur cu umbra mea!

Cu toate că moartea

e doar un drum…

De-aceea,

eu n-am să mor niciodată

cu adevărat.

Totul e un simulacru

de moarte.

E doar şaradă.

 

Mariana Gurza a ştiut că „moartea e doar un drum”, o călătorie a spiritului și că ea va continua să fie briza existenţei, alinând tot ce-a iubit şi-a suferit. Şi a avut dreptate, pentru că amprentele de lumină pe care le-au lăsat aripile ei pe sufletele celor care au cunoscut-o, iubit-o, apreciat-o, admirat-o… sunt VEŞNICE.

Uneori, când aripile poetei cu „suflet de înger” mă ating, nu le simt nici durerea, nici tristeţea ci imensa împăcare şi linişte de pe potecile Raiului.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu