IOAN MICLAU - CATRENE DE SUFLET

 

CATRENE DE SUFLET

 

Motto:

”...Mie, când muza poeziei mi-a semnalat chemarea,

mi-au năvălit speranțele nobleței, a cugetului nobil ce am al câștiga,

simțind acele armonii din ceruri revărsate; doream acea armonie a vieții,

a culturii, a familiei, și-am înțeles că Poezia e o divină floare și am îmbrățișat-o!”

Ioan Miclău-Gepianu

 

 

~*~

 

MĂRTURISIRE

 

Eu nu știu scrie cuvinte-ncrucișate,

Nici a dori a fi mereu tuturor în față,

Târâș, obraznic și zilnic pe certate!

Crescut din ghindă bună,

Stau drept precum e bradul,

Căci port în mine sămânța cea română

Și nu-s și nici n-am fost rasist,

Ci plin de dragoste scriu versuri pentru voi,

Urmez iubirea din muntele lui Crist,

Gustând și eu ca fiecare, din bine și nevoi!

Iar lumea asta mare, este așa cum este,

De-apururi poartă lupte, de-apururi de poveste…

Eu n-am gând să adun în bancă milioane

Și-s fericit când cineva îmi zice, frate Ioane!

 

 

SĂ DĂRUI MĂRGĂRITARE

 

Să dărui mărgăritare

Și celor clevetitori,

Căci viața e o singură cărare,

Ești bun s-au rău, tot mori!

Mărgăritarele sunt clipe

De liniști și iubiri

De zile fericite;

Familiile fie grădini de trandafiri.

 

 

FEMEIA

 

Femeia e sfânta sfintelor,

Iubiț-o, n-o certați,

Ea e maica sfântă a copiilor,

Iar de greșește uneori,

E rătăcirea noastră de bărbați!

 

 

MELODII DIN UNIVERS

 

Line sunete eterne,

Melodii din Univers

Vin duios și melancolic,

Iar auzu-mi fine le cerne,

Așezându-le pe vers!

 

Freamăte, viori de vânt

Cu suspine-n loc de graiuri,

Par chemările iubirii

Unor depărtate raiuri,

Cu grădini ca pe Pământ.

 

Lui Ikarus i-am dat gândul

Și chemându-l pe Orfeu

Acel Trac, zeul cântării,

Taina s-o dezlege-i cer,

Taina ce o poartă cântul!

 

Prin stejari înalte lire

Ce-ntind corzile de ramuri,

Lăsând frunzele să sune

A naturii idealuri,

Zeul răspundea subțire:

 

”Vrei tu, dar, urmaș nevrednic,

Să vezi ce ochiul nu vede,

Ce urechea nu-nțelege?

Geamăn Codrului te prinde

Și alege-ți-l de sfetnic;

 

Ce e-n jurul tău e-n toate,

Cu același plin ân spațiu,

De vibrări se mișcă piatra,

Crapă-n melodii ș-auzi,

A creației dulci șoapte!

 

Dar în toate stă cel Sfânt!

E enigma legii-flutur

Iar știința ne e dorul

Unei minți orgolioase

Pe pământul nostru strâmt!

 

 

MERELE DE AUR

 

Lumină culoare și cânt,

Se-ntruchipară-n Cuvânt -

Izvor cel aduce pe Om

Ca să fie:

Făclie vieții,

Gândire,

Iubire,

In final Poezie!

 

Porni dar Prâslea Voinicul

Să caute merele de-aur;

Drum lung călcase cu dor

Să afle grădina

Esperidelor,

Legendarelor zâne,

Alături veni Ispirescu,

Scriindu-i povestea!

Veniră Titanii, Atlas

Cu globul pe umerii tari,

Hercule, Pontorii,

Bucegi, Apusenii,

Cu toții

Ca frați

Deschiseră calea,

Prin tineri Carpați!

 

Vestitele mere de aur,

Fost-au găsite,

La toți dăruite,

Celor din deal sau din vale,

Căci merele astea-s sortite,

Prin aurul dacic numite!

 

~*~

IOAN MICLAU