Lidia Lazu - Deschidere spre nemărginit

 

Deschidere spre nemărginit

 

 

~*~

 

Dimineața devreme

marea de la voi este

ca lacul de la marginea

satului meu

însă cu mult mai mare

desigur

apa este foarte rece

stăm

ne uităm la mulțimea de

ridicături de pământ

care ba sunt niște colibe

ba niște figuri uriașe

văzute din profil

ba niște bărci

fără vâsle

plutind ele așa

în neișcarea lor maiestuoasă

și lăsându-ne pe noi

să ne închipuim

că am putea să le ajungem

să ne urcăm în ele

și să ne îndepărtăm

până în locurile

cele mai sălbatice

 

dar n-apucăm

pentru că în mai puțin de-o oră

marea și-a adus aminte

să facă valuri

și acum noi nu mai vrem

să plecăm nicăieri

aici sunt atât de multe culori

mai pale

mai întunecate

mai străluminate

mișcându-se mereu între ele

în multe feluri

precum graurii noștri

la ceas de seară

după ce s-au săturat

 

clipocitul mării

te poate atrage în larg

limpezimea ei îmbrobonată

și mereu schimbată

te duce cu gândul

la cristale

și începi să crezi

că ai ajuns

din urmă ceva măreț -

deodată simți că nu mai ești

un om pe o plajă frumoasă

în plin soare

ci un suflet pregătit

să zboare

oriîncotro

 

~*~

19.07.2023

Lidia Lazu