MERE
PADURETE 80
Simplu ca bună ziua, Vica nu-și
pierdea cinstea și nici demnitates de
țărancă româncă neaoșă pur sânge, că sângele nu i se făcea apă, nici apă
sfințită, chiar dacă agheasma era bună
de leac, că era de bun augur, în familie și, în casă la oameni, casă și
animalele, din gospodăria țăranului român credincios și cu folos rostuit, în
rostul lui, prin credința care o avea cu siguranță ca rug aprins drept Dumnezeu
ca idee aparte, având credo-ul lui sănătos încăpățânat, în bine ca un țăran de
adevărat de la coda vacii. Am fost mulțumit, în ce o privește pe Vica (îmi
plăcea izul, irizația și aromele ei). Era spirituală cu șira spinării dreaptă,
era de caracter.
DE
CRĂCIUN COR DE NELINIȘTI
Noi
având ocaziile noastre unice, liturghii specifice de muncă și de pace,
horă
de duminică în șură, cu oameni buni de gură
care
dumineca, Doamne ferește, că, nu, înjură,
că-i
o desăvârșire pentru fericire după nesfârșită muncă,
cu
osteneală, de dincolo de școală națională educată,
în câmp peste săptămână, cu multă îndemână, muncă
zeiască, de Olimp,
cu
univesul conspirând festiv, perspectiv creeativ, în cugetare adâncă și muncă,
cu
unealta lovită armonios de os,
cântând
cântarea cântărilor în rostul lor
a
oamenilor de sub tricolor, a românilor, cu magia permanentă,
cu
artă de Crăciun sub tricolor,
cu
neliniști color
și,
în
lucru manual bun național istoric-monumental.
*
Noi, amândoi, n-am ucis demnitatea
cititorilor ca piticienii de pretutindeni care omor la oamenii de rând
demnitatea corupându-i prin incompetența și prin lăcomia, avariția tembelă și
rebelă, prin a deveni peste noapte milionari de carton ca băieții deștepți care
ne căpușează facturile la necesități, ne mănâncă demnitatea cu toții ca hoții
niște pramatii. Noi, și iar noi, că nu ne orosim, cum nici olarul nu-și
irosește lutul.
- Mulțumesc pentru bună voință, ești
vestitor de veste bună, o zână bună!
- Ai, încredere, în mine. Frumos din
partea ta, Ben, fiule, că nu ești, tu, doar de trei pițule/de câțiva grițari, cu
toții știu ce bun ești. Nouă la ce ne trebuie fotbal? Mă zice-se, că era prea
simplu, să fie așa de simplu, că trebuia să vină Ghiorighiu Dej/Ceaușescu și-n
drumul colonei se culcase un taur și oricât l-o lovit notorietățile nu s-o
hinit de pe locul lui și atunci un țăran ocoș o zis, mă duc eu și s-o dus și
i-o șoptit:
- "Dacă nu eliberezi calea, aieștea
te bagă, în colectiv". La auzul acestor vorbe taurul, se saltă sculă în
picioare și pe aci ți drumul, fugi văzând cu ochii cât e hotarul.
- Esti un mare neastamparat, dar te lasi
furat de val si mai chinui cateodata limba, cu neglijente in redactare sau
exprimari de genul "cu a câtelea eventuale volume", care suna ca
naiba - ma rog, asta esti tu, Pavel din Ardeal, cocotat in sa, pe cal, cu aer
voevodal, pascand oile pe deal. Dealu-i alb, oile-s negre, cin' le vede chiar
le crede, cin' le paste recunoaste ca la usi nu are broaste; intra, ies
cuvintele ca in turma oile...
- Mariane: Ești onorat, chibzuit și, tu, n-ai
rămas niciodată pe geantă?
- ok !!!
- Frumoasă este viața satului românesc. Ne
bucurăm de faptul că avem printre noi pe Dl. Pavel Rătundeanu Ferghete pe care
Dumnezeu l-a înzestrat cu o mare putere de memorizare, cu talentul de a scrie
și cu iubirea de plaiul rural românesc și paleta ar putea continua... Noi
absorbim din aceste daruri și ne bucurăm, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu
- Fiecare om ca toată lumea are valoarea
lui aparte. Dar cum știi, apa nu curge la deal și, nici apa n-a inventato
oamenii (culturile au timpul lor, dacă nu ești arogant și orgios). Fericirea e
în mine și o datorez scrisului ca o bună speranță, conștiinței, precum voinței
și buneicuvințe și nobleței, în drept de a fi.
,”..........
Mânați,
fraților, mânați
Și
nu vă mai tot certați
Prin
reviste literare!
Când
e vorba de valoare
Hai
s-o spunem românește:
Lumea
nu vă mai citește
C-ați
făcut din poezie
O
lugubră erezie
.......”
... un fragment din Plugusorul literar de
anul acesta - creatia ce ıncheie (pag. 195-196) numarul 27 al revistei Arena
literara, iesit recent de sub tipar. (Marian
Ilie)
- Tragi sforile spre abis înspre divin,
destin senin/ străin de glie și omenie de Românie scrisă contra conometru, cu
orientare, cu busoală ori după scorța cu mușchi a copacului copacului care
arată ne orientează, cu adevăr și, cu viață,
compatibil, cu metehanță. Focul face gălăgie chipurile după cum se vorbește
undeva, chipurile, că încă suntem vii, trăim nobil și sublim deci. Miha o
amintit la Ionuț, în mașină venind din Cluj către casă, la iarba din
Ciubăncuța, că i drag să vie ca să-mi facă elegată mâncare, să-mi gătească. Mușchii
copacilor ne arată nordul, chiar și, în vremuri grele, cu facturi învreunate cu
sume mari fără noimă, cu dragoste care pentru popor nu-i adevărată, că nu e
compasiune din parte politicienilor provita pentru oamenii de rând. Vica o divă
printre țăranii ei, printre teii înfloriți cu albi porumbei, rodiți ca pomi, domi.
Avea sămânță de vorbă și, cu mine era nevastă fericită, avută, inteligentă, cu
larghețe și noblețe, în a naturii frumusețe.
- Este adevarat COMERT realizarea si
promovarea cartii lui CARTARESCU. FRUMOS CROITA SI PINGELITA de specialistii
vremurilor! Felicitari!!! Inca avem dreptul de a citi din suflet,
- Tu Ben, un alduit a lui DREPT DUMNEZEU,
DUPĂ CREDINȚA LUI MOROMETE, DIN SILIȘTEA GUMEȘTI (GRID MODORCEA REGIZOR ȘI
SCRIITOR). Dan Salapa iată-l, caută perfecțiunea.
- Eu lucrez la corectură, iar dlui Ben
i-am trimis textele. Am să comunic cu dânsul poate le-a rătăcit prin mailuri. Cu
bine,
- Dupa ce finalizeaza volumul 4 ii mai
trimit inca sase si apoi reluam dialogul ca altcum nu mai BIRUIM. Doamne ajuta,
Ben
DIN
TOTDEAUNA ETERNĂ DE PRETUTINDENI CU OAMENNI PRETENI ETERNI
Știi
doar tu maistre și men Ben, că ceea ce faceți, doar tu e cum ții, în frâu,
că
știi cum e limba română, doar, tu,
ai
măsura narațiunii și minunii numită Ben Todică, după tine
care
funcționează cum se cuvine super, cu reper sincer de cer,
că
ai caracter de limba română,
un
național Eminescu monumental omenesc și românesc firesc
cu
legal specific
genial
universal și național pur și simplu
că
cu nimic nu se compară acest fără egal monumental Eminescu
ca
și voinicosul modern, cu voință și conștiință Nichita Stănescu,
un
verde albastru etern, în culori tricolori
provita
limba română cea română și maternă nouă,
cu
îndemână,
că
și inima hai să dăm mână cu mână,
e
de origine latino-daco-română, cea română
dintotdeauna
maternă și pururi, eternă,
frate
de departe,
prieten
de pretutindeni, cu oameni
prieteni
eterni.
*
Îți mai amintești de primul sărut, de când
ți-ai îndulcit zilele, cu drag de Ming a ta, o provita minunată și ciudat de
frumoasă, cum rar de fapt pe drept, o elegantă grațioasă, etică și estetică cu
extradiții. Eu las moștenire rodul gândurilor mele, scrisul meu, spre fericirea
națiunii și, a înțelepciunii neamlui și, a viilor vii, cu pasiune a pasiunii, cu
dragoste și dor de nbunii, poezii, cu veșnicii, în drept de fi om frumos și
călare și pe jos, cu adevăr, viață și tare pe pe piață. Romanele și poeziile
sunt Oglinda sufletului, pe altarul soarelui. Să fie într-un ceas bun, om bun, cu lucru bun!
- Oglindă, oglinjoară, Cine-i mai frumoasă
în țară? O imaginație fecundă, un sentiment de iubire veșnic viu, Comparând
două imagini, cea de ieri și cea de azi, s-a șters puțin vopseaua, dar e totuși
bine că nu mâncăm sarmale de insecte. Cu stimă,
- Melania România: gloria-victoria. Manifestul
e provita sănătatea pământului cu aflarea adevărului istoric. Pe bobul de grâu
e imprimat chipul lui Iisus. Ai autoritate morală și valorică arhaică, că limba
vi pe măsura crerului, materiei cenușii. Despre Vica nici, în tinerețea ei, când
o curta profesorul de literatură și limba română, Roman Alexandru, nimeni sub
soare, nu zicea, că nu-i nimic de capul ei, că pentru ea nu erau obrăznicii.
CREDINȚA
LUI MOROMETE
Vica
era o dulce de Românie,
cu
rufele la lăut la râu și, cu secera, în brâu dis de dimineață la seceră pe rouă
ca
să se obțină pâinea nouă
ca
la Marin Preda, în Săliștea-Gumești cu pâinea nou-nouță din făină nulaș-lux,
croind pe Drept Dumnezeu numindu'se pe cea deabia ieșită din cuptorul-cocător,
ca
după obicei să iasă țăranca, în drum pe uliță la clic (adunare de femei și
copii
ca
gazda gospodină, ca o harnică albină lucrătoare și regină, cu pâinea-n mână să
cinstească cu îmbucătură de pâine și cu vin și miere, în care încinge
dumicatul, într-un blid fără teamă de covid, după un fel de obicei tradițional,
național,
în
sat la Moromete, om cinstit și minunat, om și sănătos încăpățânat,
în
credință ortodoxă complexă,
în
care și eu mă străduiesc,
să
trăiesc omenesc și românesc, în stil de Românie gen te iubesc, că înebunesc,
omenie, bunețe și frumusețe, cu simțăminte, cu sensbilitate-Bacovie.
*
Eu las moștenire rodul gândurilor mele, scrisul
meu, spre fericirea națiunii și, a înțelepciunii neamlui și, a viilor vii, cu
pasiune a pasiunii, cu dragoste și dor de nbunii, poezii, cu veșnicii, în drept
de fi om frumos și călare și pe jos, cu adevăr, viață și tare pe..., pe piață. Miha
avea vorbele:
- "Era ceva de gen" Parcă ieri
aș fi scris suav, puhav, purav și brav bolnav, de societatea fără standard, ci
un bastard absurd, că manipulată de nepăsare societatea face rabat, rahat, că e
un escrement ratat și neinteligent și obtuz, din egoism pe care, îl refuz, nu-l
accept ca atare ca crudă și sadică realitate funebră, frustră, frustrantă, curat-murdară
și ordinară, că nu-i bonus pleava societății, nu-i mai presus-Iisus și, cu asta
am zis, ce a fost de zis, așa credeți? Cum era cu parcă și, cu poate, peste poartă,
cu artă, pe lac, în barcă, printre nuferi și pe albastra apă, nea Caragiale
adunând binele și schimbând ici pe colo, prin părțile esențiale, în de-ale
carnavalului și, în Două loturi, cu Kir Ianlea și, cu Făclia de paști, cu care,
tu, nu mai prididești să le ispitești ca băiet fiind Eminescu adormind lângă
izvor ca un păstor blând, cu oile-mprejur, făcându-te de povești, că, în
talanți, nu te irosești/ îngropi, că tot de povești și tot deștept, Domn demn, domn
Savaot vicevrsa ești, fleț și măreț-nătăfleț, când Cireșica-ți cere două mere
și două pere, că Ciuleandra te ia la bătaie cu două bețișoare, două paie, că tu
cu bețișoare mânci pilaf ca dintre măsele, să-l scoți orezul, cu un stâlp de
telegraf ca pe dracu din cutii, că fetița ți jucărie și bucurie la șmecherie,
dar nu, cu sabie și capă, obrazu-n roșu se rușină și crapă, că unde dai și unde
crapă rochia roșie cu buline negre ca ceapă digerată? că tu, nu ești ce ești, că
tu nu mai porți înteres la corobețe, mere eco și, bio-mere pădurețe, cu fițe și
cu nobețlețe trăgând prin curtea școlii pe eleve, pe fetițe obrăsnicuțe și
furnicțe, că le tragi, de codițe... împletite cu fițe și le pornești ca, în joc
cu pomnite, roată, pe sub mână, pornite, necăjite și pe plâns, rug aprins de
joc turcă și râs, cu hârjoană și, în esențe tari cuprinse, în șipuri mici, în
creeri, cu pitici-pici, cu lipici!? Boris Bondarev spune că războiul Vladimir
Putin e inutil, criminal nefast și neartist, că a întors lumea pe dos, a
stresat-o paranoic și schizofrenic, sadic-obraznic, spune că e fără nici o
noimă, fără de nici o seamă de ispravă, spune și-s dă demisia ca să fie gestul
lui iubit, în toată lumea.
- Ca America e o virgina in treaba asta,
- Ca tare utile au fost razboaiele
americane. Orice război n-are cum să fie război sfânt, chiar, dacă a fost
condus de biblicii: Moise, Silomon/David, că orice război, își are buba, buboiul
care trebuie incizat neapărat chirugical și curățit, igenizat, de puroi, de
răul om-uciderii. Nici războiele israliene, n-au justificare, că toate distrug
și omoară oameni și animale, chiar și cele din Gaza și dreptate n-au nici
palestienii, dar nici evreii, n-au justificare indiferent care ce zice, în tot
fiind înteresul, chiar și-cazul americanilor care si-au plasat la noi trupe, pe
cheltiala cui, că nu-i distractiv motivul care poartă fesul, lăcomiei și
egoismul care n-are altruism, ori nu înțeleg eu cine spesează, cheltiește, cine
suportă, că există necesități pentru întreținerea acestui fel de mercenari și
nedisciplinați amestecând, în confruntare amestec, în treburile statului gazdă,
prost fiind cel care dă și nu cel care primește, globalizarea poftind, că are
pretenții, că om fi noi săraci, dar, nu și proști. Tu, daca faci un lucru, îl
faci bine, lucru bun. Dacă cauți, ce cauți afli util și durabi (îmi amintesc, după
ce m-am luat, cu Vica, nu rămânea gravidă, însarcinată, că după atâtea ani,10
ani după ultimul ei copil, Daria nu se lăsată venită și cea care avuse 3
prunci, nu mai concepea, pe al 4 muschetar-cireșar, și unde n-am început drumul
de calvar pe la genicologi pe la Dej și Cluj, punându-mi speranța și cedința, în
Dumnezeu, că Vica, nu putea să n-aibe ovule care fecundate de spermatoizi au
format oul-zigotul, că lui Vica mea dându-i-sa orândala 9 luni să, putința să
nască fiica mea, mai altfel ca Maica Precesta, Maica Domnului, PrecurataMaria,
fecioara care trebuia, că va naște și se născuse un prunc care se va numi
Iisus, după ce îngerul Gavril, îi dase vestea cea bună, povestea și Duhul sfânt
i se întrupă cu trup, în trup ca o binecuvântare, ca un soare, pentru orice
mamă născătoare cilediul fiindu-i ca un soare, că așa zise haranghelul Gavril, după
ce casa de lumină umplu, pur și simplu: vei naște un prunc-fiu, în iesle
dobitocească... între dobitoce și idealul se împlini, că însuși Vica pe Daria, pentru
Pavel, cu totul, în mod special, pe Daria-Loredana, născu ca o binevuvântare de
serafimi și herovimi. Un film de mare vogă stil western americal bine articulat
și fascinant, în gen și speță, Frânghia și Pistolul, un film de amploare care a
spart gheața și, în Franța lui 1961, coproducție franco-itsliană, cum zice
declarativ criticul de film Radu F. Alexandru, după cum,vedeți dumneavoastră, că
nu mă, înșel, fragul meu, fain-făinel, pe barba ta, Ben Todică, om de mare artă
ďi dr limba română și sfântă, limbă pe care inima ta cântă și ne încântă, cu
îndemână, cum se vede, că se poartă, cu artă, în undă verde, mega magna cum
laude, în vogă, c-așa ceva devine la modă, în mândrie, cu pasiune, cu orgoliu, înțelepciune
și pe cont propriu artist și altruist, după cum nu mă prefac și suțin, că știu
sustenabil și impecabil, indispensabil și util, durabil. Pe amândoi Acad.
româno-indian, Gerge Anca, în prefața cărții Cautând după mere, pe amândoi, rug
aprins Dumnezeu să-l ierte, de-asemeni și pe Artur-Gabriel Silvestri, fie-le
memoria binecuvântată, pe amândoi, Ben Todică, ne-apreciat șj consderat: "cumințenii
ale pământului și, chiar aiasta, nu-i puțin lucru, maiastru a păsării maiastră,
în laudă de zestre al, și, de limba română, cu îndemână și de seamă, în drept
de a fi!
- Ei ne-au apreciat pentru o ROMANIE, CA
APARTINAND EI SI NECESARI PATRIMONIULUI DE AZI?
- Ce a învățat nemții, rușii și americanii
aia noi n-avem de la cine învăța atrocități și nemernicii, că nu așa ni România
educată, cu morală și, cu iubire pe verticală, de școală, cu școală de dincolo
de școală, cu 7 ani bine crescuți, cu creștere bună și de acasă, cu iarbă verde
cu splendoare și cu binecuvântare, de acasă. Pe Nelucă Beldan doar atâta
Sucă-om sucit l-am întrebat smâcit:
- "Tu,ce dracu vrei ?" și i-am
arătat ușa pe care am fost deschis-o, cu tactică șovin-hitleristă/
bolșevic-rusă! Asta ne mănâncă pe noi, că amândoi ne mâncăm, în gură, chiar
dacă n-avem gura cât o șură, cu o falcă-n cer și cealaltă, în pământ.
- Melidonium wordpress, Ben Todică, Pavel
Rătundeanu Ferghete, Dialog jucăuș. O analiză fină a culturii popoarelor. De o
parte un erudit autodidact, veterinar, de cealaltă parte un artist studios,
doct în multe ramuri, un cineast, un politolog. Rezulttul, o bună lecție de
viață; apărută in Revista ,,Melidonium” Se pot face lecții de cultură generală
și în acest mod. Felicitări, Melania Rusu Caragioiu
ÎN
DRAG ȘI FĂINOȘAG DE LIMBA ROMÂNĂ
Dacă
suntem cu Știm modest,
ce
zici n-am cum să detest,
în
artist și altruist,
dar
aprecierile pe om îl doboară sub povoară/poate
să
nu-l lase omul, cu mintea integră, întreagă,
ca
cuvântul/ca rodind precum pomul,
că-n
orgoliu, pe cont propiu poți fi și advocat nebagat cu mintea,
că
miroase, amiroasă, a gură, fagure de lapte și miere/s budă,
în
strălucire, sacră la mare scară, drept la fericire/nemurire, în
fin
de fericire și, cu destin senin, vă-n soare mă lumin lin,
cu
strălucire și provita binecuvântare și bunăcuvință,
că
la plăcinte, frați, din Carpați,
că
la plăcinte, sunt după cum știți, sunt la plăcinte
inimă
ferbinte, în turație maximă, de maximă inimă vie și română,
cu multă energie, cu mult soare și căldură de
om,
în
al României Dom cu înflorire pentru rod,
înflorire
pentru norod,
înflorire
de pom și roit de albine, în grădină,
cu
stăpân trântor al inelelor și stăpână mamă-regină,
în
îndemână de limba română,
cu
zâmbet și buget de poet, larg, drag și, în făinoșag femenin
și
ca destin
senin.
*
- Observăm cu plăcere faptul că Dl. Pavel
Rătundeanu Ferghete scrie din ce în ce mai interesant și ne întrebăm de ce?
Este simplu. Liderul nostru, profesor prin excelență Ben Todică, folosește
exemple care pătrund până în sufletul celui apelat. și dau rezultate uimitoare.
Aci este un dialog apropiat de un interviu pe care recitindu-l cu toții învățăm
niște lucruri cu adevărat folositoare scriitorului, Este mult mai ușor, în
oboseala sau în criza de timp, să parcurgem pagini cunoscute și să medităm
asupra lor, decât de a căuta, în fugă, adevăruri în tomurile de filozofie. Acele
tomuri trebuie să ne delecteze ca o carte de căpăptâi, în care să subliniem cu
creionul tot ce este nou pentru noi, operațiune de îndelungă durată, de
înălțare sufletească în timp... O scrisoare-poem, cu multe rime presărste în
versul alb. Degajă o stare de mulțumire și de bine, Felicitări Domnului Ben
Todică pentru publicare și autorului pentru idee,
- Hai înapoi dragostea, Vica mea hai pe
lumină lină, să ne mai plimbăm prin grădină, harnică albină! Să simțim în
dragoste maximă, dragă Vica, inimă a mea, dragoste de poveste de bună veste.
- Un mesaj captat de pe WhatsApp, asteptat
de mai bine de un an, cand Dr. Reiner Fuellmich anunta ca va deschide marele
proces Nurenberg 2 la o curte din SUA sau Canda. Ei bine, din mesaj (se pare,
stire difuzata pe postul TV citat ca sursa, in limba germna) rezulta ca dosarul
a fost acceptat la Curtea Suprema de Justitie din Canda. Doamne-ajuta!
- Ce cărpănos ești vultur carpatic pleșuv
monument rar, din rezervație, o minune a minunii, înțelipciunii. Control total
asupra oamenilor. „Ei mituiesc medici, personalul spitalului și politicieni.
Oamenii care nu cooperează sunt amenințați. Ei folosesc tot felul de tehnici
psihologice pentru a manipula oamenii.”
- Stimate Domnule Pavel Rătundeanu Ferghete,
După modul în care creați cred că ați ajuns aproape de apogeu, Spun aproape,
fiindcă întotdeauna este loc de mai bine. Ați exprimat f, frumos, ,,explozie de
gust ,,artistic”... Felicitări,
- Care e titlul poeziei tale..., la care e
poza?
- Cu călărețul înzăuat, Benule! Nu-ți
trăzi cele mai profunde sentimente, nu-ți trădezi seninătatea din recenta
realitate.
- De ce nu rezolvă și româncele problema
incontinenței urinare ca europenii? După ce în Elveția, scurgerile de urină
legate de înaintarea în vârstă sunt ușor de tratat!
- Dăi cu bota Mariane, măciuca, în baltă,
pescuiește băbește. Frumos și generos din partea dumneavostră. Bine și just, artist
zis. S-aveți sănătate, inspirație și zile bune! Frumos, din partea voastră, de
unu decembre. Turbasem după Mere pădurețe și, pătimașă iubire, în preaplin
divin, în fericire, cu deplin senin destin, pe sprânceană, de seamă, cu lumină
lină ce ne lumină. Ai zburat agreiabil, prin viață ca un șarpe care regulează
pe piticienii cu minte peltică, piticotă și coruptă. Noi nu acționăm ca o
muiere isterică. E bine, când totul se termină cu bine. N-ai crezut pe nimeni
amantul soției tale, cum profesorul Micle l-a bănuit încurcat în amor pe
Eminescu, cu Veronica, acea frumoasă și sensibilă, din jurul Năsăudului. Trebuie,
că putem rezolva problema, că mi-ar face, Ben, nenchipuită plăcere, că mere,
merele, îți fac plăcere și vrere, de pe alte meridiane, vere! Tu, ești scos din
spuma laptelui, române a limbii române! Când e bine, sapi, apoi, e bine, fătu-meu
El Dorado. Un suflet cu glas de inger ne curge prin colinzi din cer, ca dulci
de doină mângâieri, talismane giuvaieri, astâmpărări, lecuiri de supărări...
- O caldă prietenie, urmată de nostalgia
plecării în ceruri a prietenului drag, Scriitorul George Anca. Transpirații de
efuziune psihică și... transpirații de
lacrimi care nu se mai usucă. Zbor înalt, neguri care fură vieți, operă poetică
închinată românilor în tot ce este mai frumos, melodios și pictural, Cu
mulțumiri și stimă, Stimate Maestre, Ben Todică
- Eminescu ni credo distinsa doamna
Melania, Profesiune de credință, înțelepciune, dragoste, stăruință și pasiune.
- L-am văzut îngenuchind în fața lui
Szigyzsmund și apoi pe "Io" l-am văzut cucerind Alba-Iulia, o minune
a minunilor, în rostul acestui popor, cu măsură a măsurilor, pentru
îngrijorarea neamului, pentru români și România profundă, tainică și mare, o
Românie binecuvântre și fără de asemănre, cum nu mai e alta sub lună și soare
lumină lină și albine roinde, undă verde cu fotosinteză, în frunză cu fructe pe
ram pe care vântul le bate de geam, în poveste de dragoste și cu bună veste.
- L-am văzut pe Mihai Viteazu, Fac și eu
gafa parlamentarul care-și încurcă socotelile zicând că Mihai Viteazu ii consătean ori mai ști-l și Dumnezeu ce
îndrugă, e clar fără s-o lungim, că vorba multă sărăcia omului, că se încurcă
iertați-l !
- Inca o dovada ca suntem monitorizati -
aici, prin prisma corectitudinii poetice...!
- Cele bune să se adune, în zile senine,
bune, cum s-ar zice.
- Viața și școala la țară au un farmec
deosebit nu numai pentru generațiile vechi, dar și pentru copiii de azi care
fac vacanța la bunici, la rude sau însoțind părinții în concediul de vară. Este
momentul hrănirii curiozității și adaptării pe loc la condițiile rurale pline
de inedit, oarecum altfel, cam ciudat și răspunsul la întrebarea: Cum de trăia
înainte pe la noi, la țară? Civilizația are multe binefaceri dar ea se
adresează mai mult intelectului și mai puțin traiului în pămada dură, în
general, cu puțin confort. Felicităm Familia și pe Doamna Tania pentru aceste
secvente deosebite aduse din trecut sub
ochii noștri iubitori de istoricul
vieții la țară , foarte complex în marea lui simplitate, Am fost copilul care
s-a născut la țară, a trăit la țară până la vârsta de 15 ani, dar într-o
familie de slujbași, bunicii șefi la halta cfr , iar tatăl impiegat de mișcare
la gări cfr din mediul rural, iar mai târziu șef de gară locuind în oraș. Asta
nu m-a împiedecat ca să nu mănânc mălai din test de la colegil mei de scoală,
sau fasole fiartă în oala de pământ îngropată în spuză. Și Doamne, bune mai
erau...
- Dragă Tania, ai devenit lumina familiei,
bucuria Părinților, surorilor și nepoților tăi. Cu multă dragoste, respect și prețuire
- Ioan Miclău-Gepianu
- Despre școală amintiri țifrașe am
destule, dar am să le scriu, când o să-mi vie pofta de așa ceva, că uneori n-am
nici un chef de nimic, și, mint dacă zic, nici de viață, în durată, dată de
Dumnezeu n-am chef, n-am poftă ca să-ți ceri moartea, să-ți blestemi, zilele
vieții, e păcat, nu credeți? Unchiu învățător Petru Ferghete de a
lu'Rătundeanu, tot învățător, locuind la Grădina Uursului, în
Sâmpetru-Almașului, unde s-a născut și George emigrat, în America, de unde a
luat legătura cu mine o strănepotă de a unchilui Ferghete George.
- Îl cinstim astăzi pe Sfântul Apostol
Andrei, ocrotitor și părinte spiritual al românilor de pretutindeni. Să ne
rugăm pentru sănătatea, pacea si linistea neamului românesc oriunde el se află.
La mulţi ani tuturor celor ce poartă numele acestui sfânt! Sănătate si numai
bine vă doreste grupul de la Observatorul,
- Avem și noi sfântul nostru.
- Ce crezi de personajul din filmul de
aseara Pavele?
- El era lovit cu leoca. Unul, în filmul
Dreptatea spune: -"Sunt român de origine maghiară" zice un oarecare
și era om cu ținută ireproșbilă (România e casa mea, că-i emoțională și în binețe,
noblețe și generoasă, cum rar și adevăr, în extradionar îmulțită cu talanții,
în har și legendar). Vichi, vecina vine
acasă la mine, vine să o enerveze și pe Miha venită la mine, a venit de
la noi să vorbească la telefon, vin la
voi zice Vichi să vă deranjez și, chiar așa și face, parcă intenționată
nerumegând deși viceversa e cu mersul, în desfășurarea și desăvârșirea timpului
nerăbdător (cum trădătorii de patrie, să mânce și să bea, în patria limba
română, în casa mea?) Fără pendulă nici nu știi pe ce lume ești, iștenul ei de
lume. No, ce să mai, zic, că mi si-a luat piuitul, ciripitul sau gânguritul, în tinerețea tulburentă ca pe vremuri, în
politica oarbă... eccetera, eccetera, că unde nu-i cap, vai de picioare! Frumoasă
poveste rustică doar schițată doar fără aprofundare, în detalii, cu sinchiseli
și descrieri stil Mihail Sadoveanu, un mare român scriitor, că dumnezeu l-a
rânduit și amestecat, în politică, ce mai contează, că nu se încurcă sula cu
prefectura, că n-are nimic omul, cu scriitorul, că genialul n-are a face marfa
cu ambalajul, dar unii invidioși și egoiști le încurcă intențio at fără nici o
etică, fără nici un bun simț, bun gust, fără artist, omenie, omenos-Hristos și
luminos, drept Dumnezeu mereu, mereu să fim călăuziți de bune intenții, altruism
eliminând răutatea din sufletul hăpsân, nesănătos. Ce teorie a chibritului fac
asemeni lui "Anțe-Panțe"/Încurcă-Ițe și "Încurcă Peteici"? Noi
avem scriitura nostră inedită ca literatură originală, chiar dacă suntem
ividiați, dar nu și premiați, prin asta înobilați, apreciați. Să ne dea
Dumnezeu putere ca să scriem cu suprelative istoria carpato-danubio pontică și
mioritecă-manolică. Noi suntem noi, cum știți voi. Multe ne vrem de la viață ca
să nu fim săraci ca ieri alaltăieri, zicea tot Creangă, Doamne iartă-mă! Chinul
lui Creangă și Eminescu, în împărăția lui Creangă auleo, vai și tulai, tot de
la ei Citire/de la mine prostire, că cu
ce se mănâncă Cetirea, gramatica, cu furcuța ca mămăliga cu brànză pusă în vârstă
pe rânduri am răspuns, în curtea școlii întrebat de un profesor, în râs, în
curtea școli sub un castan unde stam mai mocoșit, mai retras, în Sâmpetru până
a ne/mă muta și eu, cu părinții la Leghia în cariera de piatră, dar apoi am
fost întrebat: -"Dar matematica"? Și eu cu mintea cea prostă am zis: -"Cu
lingura i-am răspuns profesorului mucalit...hâtru"! Dar, în Aghireș sat la
profesora de istorie, o rusoică simpatică Katiușa, că eu am văzut zei, în
careiera de piatră albă de ghips și arăt ca un popă cu petic alb pe bască/șapcă
altfel ca lui Ceaușescu etc", c-oi fi mogorojit eu mult mai multe, dar
defecțiunea telefonului, mă încurcă să scriu de la un capăt la altul.
- Asa e! Pavel nu are calculator. El scrie
pe telefon aceste Mere Padurete.
- Sper scrisorile mele, nu mai știu dacă
toate ajung la tine bădie, o zic, în limba nației. Dai cămașa ta și o
plasă-două de lemne să și-le ducă pe deal în satul fărăcâini sau din contră cu
haită de ca droia de pisici la hâtru și băncurosul glumeț harpăreț șu păr creț
Creangă, că de-amu nu-i departe, departele cu binele și raiul lui Paraschiva.
- E un scriitor critic și profesor cu calități, cu greutate sofisticată, cu
filozofia de istoric literar academic ca el unic și la toți sa umflat ca un
curcan can can, cu picioarele, în tavan.
- Telefonul mă perpelește ca pe un pui
fript la rotisor cum am mâncat, în Cluj, cu pruncii.
- Ne cade fișa.
- Nu știu de ce m-am încăpățânat să scriu
Mere pădurețe. (Din ce strălucire, lipsită de importanța preamăririi scriu, omule?
Oare nu știu care mi credința? Telefonul îmi oferă spațiu și mai mic ca de
obice pe întrega față a telefonului.
- Dragă Pavel, întradevăr o lucrare
excepțională această scriere: În Miezul zilnic de pâine fierbinte drept
Dumnezeu. Am citit-o cu plâcere, fiindcă e o Zi Mare Ziua de 1 Decembrie, Ziua
Națională a României, alipirea Transilvaniei la țara Mamă România. Felicitări pentru
amintirea ce o ai în inimă despre rudenia frăției tale, Petre Ferghete.
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți cei ce sau jertfit pentru România să
existe. Cu multă prețuire, Ioan Miclău-Gepianu
- Și roiesc albinele să-mi îmulțească
zilele. Mulțumiri, că sunteți frumoși lunecoși judicioși și Hristoși. Noi
suntem extrem ca Maica Domnului că tu ca Brâncoveanu ești un român divin și
stai perfect, din capul locului ești ecumenic hodoronca-tronc că tu ai o
simțire o unecare pentru limba română teologică, cu înoire chemare străbună cu
dragostea o trăsnaie, că și-n tine e un miracol festival, spectacol, național, că,
cu teologia ai intrat de la părunți pe șest astral ca un țăran cu roade
tadițional, cu trudă să scoată din pământ roadă mălai și holdă de grâu, încă
din neolitic, că cerul pe lângă pământul care-i cratimă, că se leagă dumnezirea
de ce-i dar din darul lui Dumnezeu, cerescul nostru pur și simplu templu
eliberăii, un ceva care vine din afara
noastră inedit și inspirat de Dumnezeu, că vedem lucrurile cu capacitate, că ne
gândim la alfel și la altfel, la ce nu s-a mai scris, nu s-a mai făcut, că noi
strălucim, prin cuvântul arhaic, ciudat, că noi corespondăm mai aparte, ca la
cei 6 brâncoveneni retezați de cap, că noi ceva cam așa ceva am vrut să scriem
original mergând înainte inedit, că e ca într-o scenă chineză care din puctură
unul cu ochii holbați ne întrabă ca samurai, dar s-a întunecat (și, tu, poți să
explici, nu-i așa ca și corbul lui Poe?/ca cei 6 decapitați fără ași trăda
credința ortodoxă ca tatăl, părintele lor, cu un bun public, o efigie a
neamului, icoană drept Dumnezeu a nemului, drept meteorit astru astral, că-i o
tragedie a nemului, chiar dacă neamul are o forță morală roz, că noi avem o
împărăție a lui Dumnezeu, o revelație noi, Ben noi o avem un temei, Men ca
credință, conștiință, pe care unii nebuni n-o cunosc, în duh și văzduh, paradoxal,
că oamenii sunt îndrăciți și fără ai judeca, deși noi nu ne putem răbda să nu-i
critici, chiar, chiar dacă se face sacrificii pentru pronie, pentru bune. Deci
nu s-a gândit suficient? De exemu pur și simplu ești un exemplu. Ce mai faci, Benule?
Ce mai literezi?
- Incercarile Pavele.
- Ce zici e și visul meu, drept Dumnezeu, dragule
paradis ca cel a lui Duliș-jeler Simion vecin la grădina ursului cu învățătorul
Ioan Rătundeanu/Robin Hood cu aventuri și spiriduși pădureți de pe sub merii
pădureți fără scaieți și brusturi ca-Spania bălării, buruieni necosite, de
spanioli, pentru măgarii lui Romano. Fiecare pentru sine roiditor/sciitorul de mâine", zice
Creangă. Apoi: și ghebele ca hribele, îs bune de o tocămiță, dar cine tace din
gură, că fără trudă nu iese nimic mai zice și Eminescu, că fără trudă, zău nu
mai iese nimică, continuă și Crengă; mi-ai făcut capul calendar, adaugă hâtru Creangă,
cu băgare de de seamă, bădie, în filmul Bulgăre de humă și încă ceva temerar: noi
româno-dacii ne vom bate pentru glia România, Dacia-felix-zamolxis. Tu, n-ai uitat
de unde ai plecat și asta-i nestemat, bre omule-men Ben!
- Imi caut prietenii copilariei pe
facebook.
- Nu reușesc să citesc facbook, că mi
blocat facebook/ul. Chipurile, că n-ar mai fi facebook, în limba română e aproape
un an de când sunt blocat de nemernicii administratori, tot ei dictându-mi ca
dictatori, teroriști. Propia viață trebuie dusă mai departe, în răsăritul
luminii, lumii, minunii. Îmi dau seama, cât de bun ești, dragă Ben! Fiecare
trebuie să-și urmeze drumul, destinul, zice într-un film chinezesc: Marele
maistru Ip Man. Îmi dau seama. Tu, ai o problemă de onoare, de demnitate
România mare.
- Imi iubesc locul nasterii, casa
parinteasca, limba si tara. Neamul romanesc cu intreaga traire milenara.
- Ești demn fără a fi prefăcut, maistre
Phonex Ben. Tu, ai cea mai grozavă șansă, totuși iubirea din inimă spun aeasta
ca pe o maximă, pildă de a lui Iisus Hristos pomenit, în vecii-vecilor ca
dreptul nostru la veșnicia eminesciană; prin tine maistre Ben Todică, îmi
împlinesc visul visurilor, că devin un nemuritor ca Eminescu cu drag de România
mea. Că altfel fain-făinel, cu jind: ce caut aici, "Căutând" naibii
"după Mere", "Mere pădurețe"? -"Nu mă uita iubirea
mea,Vica". Vica e ca omelodie preferată, floarea din grădina Maicii
Domnului, din Edenul România, cum ar fi zis papa, mai contează care?
- Felicitări pentru acest poem care are și
calitățile unui cântec, Ne bucurpm acum în perioada sărbătorilor naționale și
religioase de frumusețea Limbii Române
și de bunăstarea sfârșitului de an și sosirea unui An Nou mai promițător în
toate. Dar să nu supărăm pe Dumnezeu ci să-i mulțumim pentru darurule sale,
- E școala voinței. Învățam voința și
măsura vieții.
- La Mulți Ani România și noi toți
Românii, copiii ei care o lăudăm și o preamărim în larga lume și în Glia ei
sfântă,
- Mulțumim dumneavoastra și sănătate! Ține,
în continuare la lucrurile dragi, că așa se cuvine. Ține cu dinții la firesc, la
lucrurile din firea lucrurilor, măsură a măsurilor firești și, dumnezăiești, cu
binecuvântare de România profundă și mare. Ești inimos și minunat, om din
Iezer-Vaslui.
- La Mulți Ani România și Domniile
voastre, buni Români!
- Ești inimos și minunat.
- Cu rabdare si interes, atent ghidati de
Prof. Dr. Teodor Horvat, putem continua periplul in istorie inceput acum doua
luni si ajunge la radacinile basarabo-musatine ale regelui Charles al III-lea
al Marii Britanii...
- Bine Pot Logarule, trebuie, pentru a
câștiga impecabil, cu performanță. Pe urmele zibrului și cerbului, după trofeu
chineghetic. Burează, că nu poți zice, că plouă marunt, mocănește măcar, cu
har, în adevăr și viață și de hotărârea mea, de scrisul meu cine-i vrednic, în
duh și-văzduh al meu drept și hotărât, în drept Dumnezeu, că nu-Baraba, ci
Iisus, în sămânța care încolțește, cu verde albastru și întru dreptate și
libertate fără ispită. Ai fost pe acasă, în Ciubăncuța, dar nu te-ai băgat pe
la mine. De ce mă ocolești, Dorele? Sănătate și bună vă fie viața! Sănăte, sănnătate
și iar: sănătate! Fermecați o întreagă lume-omenire.
- Doamne ajută, Deasemenea și
Dumneavoastră, Sănătate, Succese, Viață bună,
- Despre cartea din abis: Cartea am
primit-o dimineață și nu am mai lăsat-o din mână până acum, seara. FELICITĂRI! Doina
C. Spilca
- Ești memorabilă plină de acțiune, pasiune
și, cu înțelepciune. INDATORAT, Ben
- Ai critici constructivi. Tu discuți cu
mine pozitiv, creeativ și intuitiv perspevtiv. O adorăm cartea cu totii. Tu, ai
făcut pentru mine regulile ca totul să fie bine, pentru toată lumea, e o
atingere a durerii, a orgoliului tău, tai, ti-ai..., ai asigurat drumul de fum,
de parfum spre rai de Mere pădurețe.
- O sticla batrana de 50 de ani, daca erai
aici acum o imparteam cu tine.
- Frumos, dar nu mi s-a descărcat cartea
complet. Cu bine și succes mai departe, om de ispravă, cu adevărata valoare de
om și, ca om autentic. Dacă mie lumea, deși doar asistent veterinar pe sate-mi
zicea domnul doctor, iar lui Vica se înțelege, că oamenii satului, îi ziceau
doamna doctor, că se știa, că Vica mi soție și era prețuită, stimată și, respectată,
cum obișnuia țăranii someșano-transivăneni, un fel de eminescieni cu codul
manieror elegante, din școala celor 7 ani de acasă cu Credința lui Moromete, sânge
coșbucian din din sufletul neamului, care nu trăiau clar nu fără sens, nu, în
van, ci, în drag, ei oamenii având pe drăguțul și alduitul Dumnezeu, în suflet
de poet, un carpatin și mioritic senin, în destin de a lor, de a românilor
neaoși, că ei, îl aveau pe Dumnezeu, în suflet și trăiau, în siguranță, ca, cu
o minune a minunilor, știință a tuturor, un dulce de la străbuni, chemare de
drsgoste de viță, un natural, în esența esențelor de național și de tradițional
și, în rostul lor milenar îmulțit și sfințit, în har, cu habar pe a soarelui
altar fără să-și strice afacera și să-și facă datoria și, îndatoria servindu-și
cu iubire patria limba română cea maternă cu îndemână. Om fi făcut lucruri de
care nu suntem mândri? Nu știu ce zici, în
cartea ta despre abis, despre divin, eu adăugând absolut, omul absolut
Eminescu și, despre iarba cosităa 4 ani când te-ai teleportat la Ciudanovița,
că eu, cu coasa mi-am ostenitor zdrobindu-mi cioantele, udând cu sudoare, c-am
asudat deplin sub arșița și toridul verii, cu deplinul ei călduros și secetos, o
sursă a ispitelor cu foame și sete, osteneală de muncă silitoare, încântătoare,
cu binecuvântare și, cu gândire
laborioasă-luminoasă. Putin e lipsit de demnitate, în relitate e cu suflete
moarte, în suflet. Omul, cât trăiește muncește, gândește și speră. Omul, cât
trăiește canonește, suferă, dar muncește provita pe Golgota vieții pe Arca
salvatorului și învingător Iisus. Coboară de la casa lui Adrian Mureșan, Ana, Adriana,
de a lui Terheș de lângă cimitir, temeteu și țințirim, coboară din greul ei
să-și spele blidele, hainele, e pe deal neavând apă sus, unde nici câinii nu
latră și, deci, nu de de câini se tem, ci de ferește-ne, Doamne, de găini! E o
trezire a satului din amorțeală, la viață, la adevărul viu, cu forfotă, cu
hărnicie de albină roind, în grădină, că și soarele e antrenat, în procesul de
fotosinteză și experență de viață trăin clipa de adevăr existențional. E o
onoare să-și spele Daria, fiică-mea, blidele, hainele... Noi ne prezervăm
intimitatea, împedicându-ne de fleacuri, un triumf, în palmares al amândorura
ca triumf, că noi unul de altul, nu ne puteam despărți și amândoi oftam și
scriam la Mere pădurețe. Noi ne deschidem unul pe celalalt, în universul divin
și abis, tributari unui rol de estival, o sărbătorire, prin scris de paradis, că
e de bine și de foarte bine, trăind cu generozitate, împlinirea. E o lovitură
de destin ce ni se întâmplă, în setea de cunoaștere, Triologie a cunoșterii și
a filozofiei, că aveam un preț, cu vulnerabilitate, în deschidere spre teatrul
raiului. Ce am înțeles/ce înțelegem de fapt, în drept Dumnezeu al vieții lui
Iisus predicând, în pustiu la 5 mii de oameni îmulțind peștele și pâinile, din
viața noastră de toate felurile, cu bonus de zile, cu binele, în sărăcia și
criza care ne bântuie, cu criză, gargară, cu pioneză, în România, crezându-ne-n
noroc, c-am luat legătura, tu acceptând, să-mi dai o mână de ajutor și lejer, în
cădere de lider, să corespondam, că ridicam cortina de fer al Merelor pădurețe
magice, cu repere șlefuindu-mi talentul, prin exersare scriind bolund ca
predicațiile, predicile păstorului blând, pe scara de la fântâna lui Iacob, eu
având alături pe diva Vica și, tu cu Ming, în descâlcirea ițelor ca pe o eșarfă
și a petecilor, cu emoție, în socio ecuație, că încercam și mă aruncam, în val
cu gust foarte bun de artist, cum zici ca, în spectacolul filmărilor tale și
vidio-clipurilor la care osteneai magic și nostalgic-magnific ca în prima ta
iubire, fericire și amăgire înainte de plecarea din țară, cu surprize
spectaculoase a tinereții tale aventuroase, cu regret ca poet, cu o nulțime de
clișee, cu sfântă treime, în mărime firească de frescă magică de biserică a
păcii și muncii, prin care ne desăvârșim, în starea de bine, în cum ni se
cuvine, în fericire și desăvârșire, că vreme vine vreme trece și, În rest e
tăcere, comedie, cu/în. film. Păcal serialul 2, după Geo Saizescu Sebastian
Papaiani întreabă, cum se întreabă pe cei care vin, cu dorul lor și dragostea, din
cele străinătăți, în care se amărăsc pentru cârmoja de pâine, pentru acei
pesmeți, pe care străini nemuiați nu-l mănâncă ca om leneș ce e străinul acela
deochiat și fudul, dar nu deștept, cum știi și, tu, Ben :
- "Da, lumea pe acolo, cum e?"
- Fara suflet.
- Desigur noi nu scriem ca alții, că noi
privim viața, în felul nostru și merităm totul, nu pentru noi ci pentru
fericirea omenirii, pentru provita păcii, în chemare și dragoste de viață, că avem
felul nostru asta-i important și inteligent, ori cumva mă înșel, dragule, Ben,
omule?
- Incredibil, desi autentic si, da,
revoltator! Ca sa cred ceea ce citeam a trebuit sa merg la sursa. Din pacate,
asa stau lucrurile. In definitiv, de-aia nu-l inghit detractorii pe DRP, pentru
ca a fost si a ramas un nationalist. Martor mi-e, de exemplu, Vladimir T
Izmaneanu. Zgubiliticii astia chiar cred ca daca sterg simbolurile valorilor
autentice de aladata le va creste lor valoarea... Evident, fortele nevazute ale
intunericului zis "noaptea mintii" vor sa distruga Academia Romana,
sa o transforme intr-o institutie antiromaneasca... Doamne Dumnezeule, ce zile
am ajuns?! L.C.
- Noi doi, suntem amândoi, că uneori
suntem comori, în flăcări și, DRP era redactor șef la Tribuna și renumit
scritor, dar mă remarcase, Dumitru Mircea, un alt redactor șef al Tribunei, scriitor
remarcabil incredibil, care mi-a transmis la Radio-Cluj și erau, din
Însemnările lui Dumitru Mircea redacor șef la revista amintită și, cu file de
jurnal trimise din tabăra de la Bran mă mândream, că vorbea pozitiv și la
superlativ despre viitorul scriitor pe care-l primovează ca atare de valoare
autentică, în Australia, Ben Todică, mai târziu, dovedind, că nu-i de zis
niciodată: nicidată, că vine și timpul împlinirii până a nu muri ca Vica, cea
care m-a fericit pe mine ca o scumpă, sustenabil (dar ce-i de zis despre acel
jurnal naiv, care era scris, cu pix roșu, cocoșu pe când locuia Pavel
Rătundeanu-Ferghete la Aghireș-Fabrici, că tatăl lui Dragomir și alduita de
mamă-sa, Veronica se mutaseră din Sâmpetru, la Leghia, 1959, în carieră și
apoi, în bloc, în 1960, la Aghireș-Fabrici. E într-un fel comic, feriți-vă de
măgăruș, Așchiuță și căpitane, Val-Vârtej, al copilăriei noastre, cu acțiune copilăroasă, cu
înțelepciune și pasiune, în curiozitate, în va fi, cu încredere, în dragoste
posibilă dezgustând posibilul cu drept Dumnezeu a profesiunii de credință având
ceva credibil, lumesc și dumnezăiesc totodată, cu artă, men. Izmăneanu a
defăimat valorile românești autentice, istoria comunistă ca nimeni și pe
nicăieri, apreciind ca fugar pe străini ca un coiot și pistolar fără noimă, egoist,
negând tradiții, folclor, educație și, chiar ce a fost bun, în viața așa cum a
fost a unui istoric asemeni lui Iorga, a dreptului nostru de a fi, deși
societatea comunistă l-a școlat, educat și instruit, dar apoi imoral și-a
trădat țara și nemul și emigrând, înstrăinându-se de propiul popor și de
propria țară ca cei care falsifică valoarea și genialitatea lui Eminescu, românul
neaoș, jertfit de politicieni ca Pilat și popii, pe veșnicul Hristos, după un
obicei parcă moștenist fără nici o noimă, în genă, ADNE, ereditară.
O
ÎNTREGIRE, ÎN FERICIRE A LIMBII ROMÂNE, ÎN GEOGRAFIA DE ÎNTREGIRE CUM AM
POFTIT-O ȘI IO
Neamul
genial al românor în rostul lor măsură a măsurilor,
deși
un ișten a luptelor veșnic,
nemernicii
străini,
în
tri supărări a fost trădat și egoist a fost mereu dat uitării cum și Eminescu
a
fost tulburat de marea mării,
că
nu i-a răspuns,
co
ca pe un Iisus, în inimă, cu un singur dor, amor l-a străpuns,
la
distrus liman ajungând, câte catarge să le frângă vânturile,
valurile,
răpindu-i înainte de vreme zilele
vreme
lăsând să vremuiască și să trăiască
ca
și nouă doar scrierile ca să înfrunte cu pace, litrurghie,
în
spice, veacurile, cu românești dorurile și dragostile,
până
la capăt, cu vestea cea bună care ne unește și împreună,
cu
io, cel al vremurilor și a rostului cu folos și nici într-un caz, cu ponos,
necaz,
lăsând moștenire, o întreagă moștenire pofta de fericire pofta ce am poftit-o
e,
o întregire, a limbii române,
în
geografia lui
drept
Dumnezeu !
CUM
ȘTIUȘ
Cuvinte
mari și înterese mărunte,
cu
stele mari și, cu detali mărunte, cu stele mari și mânânțele
pe
calea lactee mergând astral spre aștri, astral-universal, monumental,
chemat
la masa tratativelor, cu obiective ale păcii și a muncii,
că
fără muncă și fără cugetare calculatâ și adâncă
ca
sapa/ coasa pe deal, munte și pe întinsa luncă,
așa
fără vorbă,
însă,
cu creer, sub cer ilustru și sincer la nesfârșit drum, coloană fără
sfârșit-Brâncuș
care
o văzuș acuș, acuș cu uninirea, în biruință-conștiință, în urcuș, fără coborâș
cum știuș.
*
- Tu, ca om, om scriitor și scriitor om
înfloritor ești de oameni, de români și de România, ești iubitor și focului nu
ne dați, că ești botezat ca cei botezați, în cristelniță provita conștiință, mărturisindu-ți
crezul, drept Dumnezeu, ca un înălțat.
- Pentru slava lui Dumbezeu la mulți ani
buni!
- Îmi oferi satisfacții sufletești.
- Tu, mai impulsionat pentru a trăi
altfel. Voi, prețuiți literatura română ca un adevărat frate, Ion Gură de Aur a
limbii române, drept Dumnezeu, domnule profesor universitar-național-universal
monumental, Daniel Enache Cristea ca universalul fără egal Eminescu naționalul
și tradiționalul nostru al patrimoniului de pe tabla de șah al pământului,
pâine de toate zilele și, sfânta pâine de o ființă, sfântă pâine și, sfântă
pace, din mâine, de favoare și de binecuvântare al Românei sorelnică, de
duminică, te iubesc etern și matern modern profund de păstor blând, neprețuit
și, iubit, de mare valoare autentică și de frescă firească de biserică, că așa
cum se cuvine-n bine te prețuiesc și-ți mulțumesc fericire și, România
nemurire, sănătate, că-i mai bună ca toate!
- Omul mere unde mere/ unde vrea a mere cu
a lui Dumnezeu vrere și plăcere.
- Mere cu voință, bunăcuvință și oeneasscă
conștiință și-n trashumață trecând munți, dealuri și văi spre rai, cu văi albe,
notiuni, miori și oi cornute, cu stea-n frunte, suflet și minte, drept
Dumnezeu, prin difileu, fără a ști din ce tufă sare iepurele, cu bonus de zile,
saltând, în farfurie, în bucătărie, în tindă de legendă, profund, păstor blând
cu bucurie, de viitor, cu jind de scriitor teleportat astral, în viitor.
- Bun gasit doamna Vasilica, Placere sa publicam
articolul d-voastra la aniversarea pretenului nostru si al tuturor - Ben Todica ; http://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&ID=24263
Un tip de exceptie prin ce face si cum
gandeste. Merita aprecieri pentru intreaga lui viata si activitate. Multi ani
in continuare plini de alte realizari si satisfacti ii dorim si noi in numele grupului de la
Observatorul din Toronto. Cu prietenie, Puiu Popescu
- Stimate dle Puiu Popescu, Vă rog frumos,
în măsura în care este posibil, să publicați materialul din attach în minunata
revistă OBSERVATORUL. Mulțumesc anticipat! Toate cele bune și de folos! Aleasă
considerație, Vasilica Grigoraș
- Eu am iubit-o și o ibesc mereu, că are
pe Dumnezeu. Femeia aiesta, în frumos e de valoare autentică pe Arca lui
Hristos cel perfect. Că m-am dedicat la un lucru bun ca tine, a fost pe bune și
asta, că noi românii, nici Ceaușescu n-a fost dictator, terorist/ corupt, așa
cum sunt politicienii vicioși, contemporani corupți, pe deasupra și
mincinoși-borfași. În cuvinte ne stă grozăvia nostră, de sâmge românesc și de
culoare albastră pur și sumplu Eminescu, cu irizație spirituală națională de
școală a vieții și tinereții de basm fără moarte, că mai trăim încă ca să
datorăm viață lui Dumnezeu.
- Multumesc distinse domn Director PUIU
POPESCU si redactie pentru Urari si publicare! Cu doriri de mult bine si
impliniri, Ben Todica
- Datorită ție, Ben, m-am maturizat, am
devenit ceea ce sunt, în iubire, cu ferucire. Mă tratezi cu respect apropiind
infinitul, în absolut, de obiect ca om corect. Am găsit, în tine cel mai bun
sprijin, cerul senin și brav destin creeativ, intuitiv și perspectiv, că mai
mult ce să-mi dorit, cel mai iubit dintre pământeni, oameni-prieteni,
prieteni-oameni, de pretutindeni? De ce am fi amenințare pentru alte popoare?
Cu cât sunt mai mulți, cu atât mai mulți sunt înghesuiți ca Putin, în prostie. Noi
durăm și durăm (stop, cacandana! Războiul e un eșec, o catastrofă inutilă
(prăpăd și omor, în popor). Vă rog nu uitați, români, că-mi sunteți frați, copiii
botezazți ca cei botezați, copiii lui drept Dumnezeu, de fapt. Pentru că ești
un brav român din Iezer, Puieșt, județul Vaslui, un brav magna cum laude, că, tu,
ai regulile scrierii mărețe și, cu noblețe, în limba română, că la tine binele
s-adună cu bons-Iisus, în zile, c-așa vrea Dumnezeu de7o x 7, în gust artis, în
karate deși nu ești scamator, dar nici cel mai popular și bun pistolar, ci ești
un literat remarcat, am fost clar, nu? Ești bunul samaritean. Nu
gloria-victoria e, în joc adhoc, ci demnitatea noastră, Ben, men. Că efectiv, tu
ești constructiv creeativ, om de nădejde magna cum laude, undă verde, ca timpul
ne va lăuda ma, maistre limba româna cea dintoadeauna română, că tu, nu ești
simplu băgător de seamă, că nu ești om de pomană, ci om de prestigiu pe cont
propriu al Românie, că fericire are gustul de omenie cu larghețe omenescă
proprie românească, firească de Românie și culoarea artistă, al valorii pentru
noblețea la Mere pădurețe ori, tu nu accepți ca cei botezați. Cuvinte de drag
de România mea, în fericirea mea și a neamului pe altarul soarelui spre
binecuvântare cu adevăr și viață-conștiință națională sub tricolor, uniersală, cu
o nouă ordine mondială a muncii și păcii, cu disciplinare de popor cioplit
brâncușian.
ÎN
VECI DE VECI LIMBA ROMÂNĂ: CEA ROMÂNĂ, RIMÂNĂ
Aiasta
o doresc eu, fraților, cu rost de popor, așa după cum ne-a fost viața,
cum
am călit-o și am modelat-o pe rota olarului odată cu lutul transfoemat,
în
scumpă și eternă artă, Dumnezeu-Cuvântul
și,
în căuăcie oțelul ca Fain-Făinelul, genialu, absolutul,
în
lumina luminii, culme a culmii, minune a minunii Ioan Alexandru,
Șandor,
din Topa-Mică, Sâmpaul, Cluj-Rimânia,
cu
Maria Ciobanu, Ciocârlia neoșă de România,
că
numai dacă ai teamă de viață nu faci schimbare,
nu
schimbi precara viață,
în
eternă primăvară, în țară,
drept
Dumnezeu de fapt, fiu al cerescului,
pe
altarul soarelui, sfântă tablă de șah al pământului-
Ronânia
cu limba rimână cea română,
în
veci de veci română.
*
Vica m-a întrebat vreodată:
- "Tu, mă placi?" În satul ei
eram o vinitură, dar nu știa cu cine se încurcă, cu ce fel de om: bun/nebun?
- "Mă placi, mult, mult?" Asta
era: Mergând mereu împreună.Știam despre ce-i vorba? Cum ne iubim aproapele
foarte aproape (râzi, tu, râzi, dar nu e râsul, tău, că vezi bine, că e o
aberație). Dar, în Occident, ce speculații? Mere pădurețe n-a intrat pe marele
ecrane. Vica era o mărgea, din înșiră-te margăritar, îmulțită, cu har, că ea
avea la îndemână, când era cazul, era, cu ironia la îndemână, că era foarte
activă la câte un socio-dușman/încurcă lume (avea câte o miză). Aparent, nu se
știa tâlcul ei, hazul de necaz, aluzia specială cu care biciuia, pe cel
neavizat, neatent la situație, la: nu călcați iarba. Apropo, oamenii au lumini
și, umbre (e un copac al cuvintelor). Era încinsă, în chingi, că tentația era mare
și, înRomânia care se putea să fie legată la ochi ca la joaca: baba oarbă, dar
ea juca coțca și sărea coarda astronomic, cu oarecare performanță între
prietenele ei și, era mulți copiii, în Ciubăncuța doar, cu câteva case, dar cu cetățeni fertili și spornici,
în mulțimea de copiii, pe atunci, în copilăria lui, Vica. Pe atunci viitorul
satului era sustenabil, că nu se temeau, c-au să moară de foame, cum se tem
acuma până și după pandemie (ce farmec mai avem, frate, în copacul dorințelor,
ajunse la Inchiziție ca vrăjitoarele arse pe rug?) Avantajele sociale, nu mai
sunt ambalate la pachet. În lume sunt oameni, cu stres, depresie, care se poate
trata, cu filme, comedie, dar, în ce fel ne imaginăm noi, Ben, tu, as, în
materie, ca atare a ecuație: soluție, adică: rezoluție la revoluție, într-un
fel de a fi... Și va fi ca să fie: țir, scop, floare de trandafir, deși are
spini ca să te înspini! În Biblie scrie: "prosperați și umpleți
pământul" și, chiar aiasta nu se face, nici la noi la români, nici la sat și
nici la oraș, parcă ar călca pe bec, dragostea, nu e făcută pro-prăsilă,
provita (se gândește diferit, e un lucru rău, că nu se îmulțesc oamenii, cei de
la sat sunt bătrâni, iar orășenii nu se îndură, chipurile, c-or fi
intelectuali, eccetera, eccetera, nu le cântă cetera, ad litera, cum scrie la
Scriprură, se calcă regulile strămoșilor, că se îndoiesc și, nu suntem străini
de lucrurile aestea, însă ce fac, nu-i omenesc, nu-i corect, că nu-i provita
pentru prosperitatea vieții, să umple cu prunci, cu ciledi, glia, România, că
undeva, pe undeva s-a împotmolit barza și nu vine cum venea (asta-i stituația,
experența, ne prostim și, asta ni ecuația temerară, e ciudată filozofia
socială, bărbăția și feminitatea, știți ce vreau să zic, nu-i așa?). Lumea, în
conu de umbră e obosită, cu multă oboseală. Homo Sapiens e un animal, cu
rațiune și, cu pasiune? E conștient și ce are, în sub conștient? Care îi
tabietul, ce îl înteresează de mediul înconjurător. Nu cumva batjocoresc mediul
înconjurător, natura, dar îngeneral, omul e sacrificat, elementul de
sacrificiu, generația de sacrificiu, poporul pentru popor (de ce? Cine e de
vină (mama, tata, fiul, fiica, eccetera). Cine suntem noi înșine, printre mere
pădurețe, merii pădureți împodobiți ca brazii de Crăciun, însă cu fructe bio și
eco, din Biochimia vieții. E ceva neplăcut, în viața cea de toate zilele, cu
sufletel zbuciumate de temeri, suflete demolate de crize, de facturi cu supra
evaluări calculate de băieții deștepți, de băieții înteresanți, speculanți, în care
ce nădejde phonex, să ne punem, că-s miliardari de carton, cu musca pe căciulă
ca Păcală, un Don Quihote românesc a lui alt Cervantes (Geo Saizescu?) Eram
îndrăgostit serios, lulea de Vica.
- Putin a fost otravit. A inceput
sfarsitul! A alunecat 5 trepte si a cazut pe noada curului, sa scapat in
pantaloni un pic de caca insa e normal la varsta noastra de peste 70 de ani sa
te impiedici de o crenguta si sa pici pe branci. Spiritele rele spun ca au
inceput sa-l modeleze. Ce film bun va iesi in viitor din asta. Cineva se joaca
cu DRACU?
- Ca povestea care emoționează foarte bine
cum se petrece, în viață, că tot ce durează suversivul, cum se întâmplă la noi
ca la nimeni care șocheză, cum ne șochează stalinistul Putin, cu războiul
barbar, cu fanatismul lui imposibil pentru un om cu calități de om, că-i cu
note false (și nu greșec eu ca om, în aprecieri viceversa abisului de iad) E o
grozăvie parcă ar fi o vedenie, o fantomă a fanaticului Putin, ajuns de
râsu-plânsu, că Toată lumea râde, cântă și dansează hopșașa ca brigaderul
zootehnic, dinCiubanca, că Pop Alexandru o tras la măsea și cămila, ce vreți, o
intrat prin urechile acului ca la baba, cu acul, în vârful șurii.
- "Vezi,babă acul?"
- "Vede-l dracu." Noi ca actorii
avem cheia noastră, cum zicea Boroș actor acuma ca într-o scenă bună (că ce
putem vedea, dacă nu la castelul Bran niște fantome? același regizor Boroș). E
vorba de Hralambie Boroș, actor, regizor etc. Gustul și culoarea fericirii (Apropo
ce ști Putin, măgărețu asinul asasin, aiesta, ce cacat, în ploaie mai e, că
acest om-ucidere e o realitate, o apocalipsă, o poveste pacoste și năpastă cea
ca-n cazul lui Caragiale, așa, cum a scris-o, cu/despre Dragomir, Caragiale? Așa,
că viața perfectă, prefrată de dulce artă merge, înainte prin pâine prospătă, drept
Dumnezeu și fierbinte. VLADIMIR Putin a fluierat, în biserică și, după spusa
corectă, cu ată a lui prof. Dan Salapa, din Drobeta-Turnu-Severin, nu depate de
Bârda și Malovăț, Mehedinți. Ah, ce panglicar, îmulțit, în har! cine-i dă
premiu acestui șarlatan și catâr, un încăpățânat, în obsesia lui cu războiu', în
Ucraina. După, cum vă știu dezinteresat nu abandonezi pe nimeni nefiind deloc
ridicol, radical. Parcă-i ciorba ta, provita, în ce vă privește, culorile, că
tu promovezi valorile fericirii ca Mesie a iubirii omenirii, în culorile păcii
și muncii, că nu încape vorbă, tu, faci ce faci și promovezi din iubirea fericirii
celorlalți, în gust arist a culorii fericirii, că nu ești fraier, în aer și-n
plop călare pe un iepure șchiop având cum e și normal și moral un sfânt scop.
- SEARĂ DE TOAMNĂ TÂRZIE, versuri ADRIAN
BOTEZ, citeste Ben Todica 2 Un videoaudioclip recitare la versurile poetului
intitulat: SEARĂ DE TOAMNĂ TÂRZIE (din RATAT DE METAFIZICA 2) / Fraze din cărțile
de pe Rafturile / Bibliotecii – scapă din Hățurile / Paginilor - și năvălesc –
Nechezând – făcând o / Hărmălaie Infernală – în / Grajdul Capului meu... /
acolo-și continuă Chermeza / Libertății – paralizându-mi - Total / Gândurile...
- Ai determinare, perseverare, cu răbdare,
că nu-ii imposibil, să ai ajutorare, în binecuvântare ca om de valoare, că ai
migală, națională ca și, cum ai fi acasă, cu emoție și cu omenie de mândră
Românie. Ești antrenat ca un Moș Nicolae. Ai spre noi îndreptată toată atenția.
Ești ferm, impresie artistică și memorabilă, revoluționar, stare națională,
îmulțit, în har. Consideri valoarile ca zilele senine/ bune care vroiești ca să
se adune, că, în rai se vor pune? Scrisul mi un stil de viață,.. Superb decorat
apartamentul! Totul e ca o sărbătoare, ceva natural cu bună simțire, sentimente
umane de Filip cel bun cu lucru bun, în suflet tot o sărbătoare de Crăciun ca-n
Felix și Otilia, după romanul lui George Călinescu ecranizarea suavă și cu
vizibilă încântare, cu pesajul pitoresc românesc și un tip de bătrân ramolit, zgârcenie
și avariție. în fond sunt niște sentimente, E o legătură de rudenie prin
alianță și-i vorba și de Costache, un fel ciudat de om ca om. Noi suntem niște
animale bolnavi, niște stresați și debusolați, niște întunecați, de circ, în
comedia vieții. Tu, nu?
- Suntem o pereche puși pe treabă, cu
echilibru tandru și, mândru, cum ar zice spre exemplu, din enorm templu, în rol
terapeutic (am impresie, că, în zile noastre noi scriem unic, pragmatic.
- O cunoaștere/ recunoaștere, cu
inițiative, într-ale a scrisului. Dacă te-ai cuminții, n-ai mai fi tu cel
aflat, împreunat cu frumoasa și simpatica Ming, picătura chinezască, cu
trăsnaia ei asiatică (tu, pe cal și eu călare, c-ai învățat lecția credință de
viață și pe viață. Sari peste cal, din banal, cu toată maturitatea. Prin
caritatea ta scoți peștii din apă, pescuiești pe miriște. Ai dreptate, nu
suntem gumă de mestecat (orgoliu și mândria de tetru, cu, Cu nota zero la
purtare), dar vezi, că iarba rea nu piere, în fruntând vrășmașul. Ca prieten ce
imi ești, Ben, faci incredibil, faci un lucru formidabil, m-ajuți ca un botezat
ca cei botezați, cu zaț și palincă, horincă de a noastră din Sâmpetru, că cine
închină binele cu bine ii se închină. Nu ești un zăbăuc trăsnit, mă cel mai
apreciat prieten de pretutindeni. Eu sunt emotiv, plâng, chiar la a naibii film
(ce fel de bărbat mai sunt, că și bărbații ca mine plânge, din, chiar orice, după
cele trei AVC (așa mi-a apărut și atunci hiba, slăbirea aieasta ca să decad, din
calitatea de om, dihanie ciudată, alcătuită, din contraste, după Dumas, o
meschinărie a vieții care nu te cruță de amărăciune?)
- "Dacă mi-aș schima natura, m-ai
mânca, cu fulgi, cu tot, zice Florin Persic, în Parașutiștii."
- Ești temerar ca Parașutiștii, îmulțit, în
har sar din avin ca Enescu, în simfonia dreptului de a fi Și va fi, un scop, cu
realizare, cu șmotru la cătăramă, mai ales, că ni greu, să murim, ni fără
modru, că eu mai sunt ca român sunt tare mândru. Dar, cum, să zic, că-s în tren
pe mălăini alături de arături mălăieț și pădureț? Între actrițe era Ana Maniani
de România. Vica, ce să vă spun? E Iubirea vieții mele.
- "Te iubesc foarte" mult",
strigă diperarea asurzitor, în mine.
- Zic banii, n-aduc fercirea, dar lipsa
lor ce aduc? E ceva la cote maxime, dar ce-extra dulce? Noi trebuie să știm, c-am
murit creștini. Ca familia lui familia Brâncoveanu Constantin, cu toții ca
cerul senin, în esență de mare conștință, creștinească și de sânge pur românească,
ecumenică hodoronca- troanca, cu principii morale, în mare dontologie ca Biblie
teologică, să se împlinească, că ei, în chemare strămoșască, pentru noi s-au
sups să se jertfeasc, ca o trudă țăranească, ca grâul sub glie să încolțească
ca hrană îmulțită să ne hrănească. Prin dumnezăire vine să ne lege cerul de
pămntesc, sfânt, Dumnezeule mare, te preamăresc și-ți mulțumesc! Gustați
superbul celor botezați, că un talent, în vivat România, în primăvara vieții!
- Dragi Prieteni BEN și PAVEL, Exceptional
aceste versuri a lui Pavel Rătundeanu Ferghete, -La Curți de Dragoste și Dor-
la fel recitarea frăției tale Benule. Cu
multă mulțumire dragă Pavel și pentru ”Colindele din Bihor, pe care
le-am audiat cu lacrimi. Cu drag și multă prețuire, Ioan
- Amândoi, îmi dați satisfacție inspirată
cu arta succesului, cu o bucurie a ce gândiți, cu bine. Sufletul vostru ca a
oricărui om aparte, cu drept Dumnezeu, dragilor, cu Dumnezeu. Până la urmă, Moartea-ți
zice:
- "Ura și la gară!", își
deschide sufletul?, c-așa a fost și, când Vica, prin preotul Septimiu Olariu
și-a luat rămas bun, Adio, de la mine și de la copiii ei. Totul a fost cum a
fost incredibil ca la îmormântare, memorabil.
- "Vica, vino pe acasă batăr de
Crăciun".
- Pe Piersic nu l-am intalnit in persoana
dar pe Irina Loghin am strans-o in brate prin anii '8o cand ne-a vizitat in
Australia. O adevarata DOAMNA! Ai ramas singur in tara. Toti sunt PLECATI in
EMIRATE.
- De ce mi-o cerut, trebuit atâta timp ca
s-o chem acasă pe acestă scumpă, dragă, Ben?
- Esti singurul roman treaz din tara in
rest sunt pe dealuri.
- Vica nu indiferent de greșelile mele, tot
o dulce ca Domn savaot, un bun, silitor și cu voință, cu bunăcuvință, că
dăscălea, în bine și, pentru asta unii nu prea o priveau cu ochi buni, ba, o
cleveteau prin sat pentru priceperea ei, că se priceperea presupânând, c-ar
face făcute și nefăcute, mai ales, că se pricepea la buruieni, la leacuri
băbești-leacuri naturiste, așa, că intrată, în gura babelor, în prejudecăți, îi
merese hirul, vestea și povestea și devenise de poveste, cum rar aceastș
drăguță care nu se compromitea ca Ana Karenina cu gafele ei ștrolobate de
curtezane din Coreea de Sud ori de aiurea, că jongla, te prostea, dar nu și, Vica
care parcă se desprinse din legendă, basm ca-n comunism de tri parale.
- Asemeni frate PAVELE! SA FII IUBIT LA
NESFARSIT ~******
- E dureros, când vezi de toate, dar n-ai
de unele, din esența vieții, nu mai ai nici elexirul tinereții, că acuma poți
zice, că, în adevăr, nici tânăr de luceafăr, nu mai ești și ești printre
săracii Europei în criza, prin care omenirea trece, cu speranța și credință că
va fi pâine, lemne și pace, cu reformă, în perfecționationare și revoluționare,
în binecuvântare și dreptul optimist și artist de a..., a fi, a exista, în
sănătate, cu sănătate și, în belșug, cu de toate, cu bani să nu ni se gate
provita pentru a ne plati facturile, pentru a avea și bucate ca sarea-n bucate,
fără a ține cont de ce-i mult, că nu-i
sănătos, dar când ești lipsit, păgubit, cum e, e sănătos sărăcăcios, nu-i dragă, nu-i dragă sănătos,
luminos, nu ni dragă, nu-i luminos, în de toate, Hristos! Să ne fie Crăciunul, cu
folos și Tatăl-Nost, artist și cu filos, chiar, în tot, Domn Savaot întreg și, cu
unire și fericire, în drag întreg neamului nost, în făinoșag, precum, în iubire
și-n vremuri de întregire artist, generos ne-a fost, că ne-a fost felix și
Zamolxis, că nu ne sinchiseam, fix-pix, laudator temporis acti, cu soare, soare
și binecuvântare, în România profundă și mare, firească, între hotare!
- Prof. Virgil Mărginean suferea, închis
16 ani și, lupta pentru pace, pentru întregirea Transuvaniei.
- Apropo e vorba de prof. NICOLAE
MĂRGINEANU, CARE STUDIAZĂ, ÎN AMERICA LA Havard. E un emerit eminent, cu
formație profesională deosebită și distinctă.
- Poza calului care ingenunchează în fața
statuii lui Mihai Viteazu la Alba Iulia.
- Surprinzător, e o istorie din România.
- Scrie cărți de psihologie, printre care
Psihologia persoanei, o carte de succes, Prof. Nicolae Mărgineanu, însa, în
1948 comuniștii, îl arestează I se face o înscenare și-l chinuie vezi filmul.
- A suferit din greu cum se ilustrază și, în
Chin și Amin. La ieșirea din închisoare. Aici e mână de om, raiul pe pământ, în
România, că e o bogăție, în socio-ecuație, în Biochimie de Românie, cu omenie, da
românii, în sărăcie suferă, la țară, se împuținează ca număr și la țară-s tot
mai puțini și oameni tot mai bătrâni și la ce bun să aibă har, dar populația-i
tot mai rar, cu har, dar rar, în amar, pelin, pelin-amar.
- Dă o tură prin cultură și prin
literatură, picătură, cu picătură la lectură.
- MESAJ CĂTRE NAŢIA ROMÂNĂ. Daria mergea
la școală s-aprindă focul pentru Șoimii patriei și văzând bec aprins că adoua
noapte de când nu dorm că n-am somnifere Stilos și Carmazepină, cum considera
3, în doi, că mi-ar fi necesare, Dr, Psihiatru Mihaela Șandru, din Policlenica
Județeană de pe Moților Cluj. Daria văzând becul aprins mă sună, că-s răcit, cu-n
virus a naibii, îi cer să-mi aducă medicamente în bio-diversitate pentru gripă,
că Miha i le va cumpăra și aduce vineri seara, c-așa mi-o spus ea, Mihaela
Ștefania Celemen să-i spun, unui alt copil minunat mușchetar român de a lui
Vica, care, ca Daria-Loredana, Caratista provita și celați doi au grijă de
mine: Marius, Mistrețu și Teodor-Flaviu, Mascuru, neoși români au grijă de
mine, cum rar, îmulțiți, în duhul omeniei Romàniei. (Cu toții suntem bătuți și
alduiți de Dumnezeu ca gardul de boabe semănat și încolțit unul lângă altul, c-așa
vroiau mușchii țăranului român înfrățit cu glia și omenia din România.
- Știm. A mai introdus vreo patru clic-uri.
Nu se mai satură...,
- Avem lobi pro-poezie, drept la veșnicie,
de fapt, cum se exprimă Mihail Duțescu, în revista maximă scrisul omenesc în
Oltenia de România cum și Tudor Arghezi, cântă M-A FĂCUT MAMA OLTEAN / SĂ NU
TRĂIM, ÎN VAN, / CI ȘUHAN ÎN EXCLUSIVITATE DE RĂUTATE, / ÎN SĂNĂTATE, ÎN
RĂSFĂȚ DE ÎNVĂȚ ȘI DWZVĂȚ / AL PĂCII ȘI MUNCII MONDIALE / CA BINELE SĂ SE
ADUNE, / CĂ-N RAI LE-OM PUNE / CA LUCRURI BUNE. NĂZDRAVAN.
ÎN
ȘENGHEN NI SE CUVINE CA SĂ TRĂIM BEN MEN BINE
ȘI
IUBIRE DE VRĂȘMAȘI,
CHIAR
DE NE TRAG LAȘI,
COIOȚI
CORUPȚI,
PE
SFOARĂ AUSTRIACĂ DE TRĂDARE PRINCIPIALĂ
Jocul
ne joacă să ne joace, cu joace, cu împacare, binecuvântare, în pâine și pâine,
în
mâine oferită de austriecii nemernici, inamici, pe nicăieri, în ieri
ca
niște nimeni, batjocoritori,
că
de ce ne joacă,
în
hâdul spectacol, cu minciuna
luând
câmpii, razna, cu minciuna lor,
un
rost mișel rebel, că nu ne reprezintă pe noi cei de la noi,
din
pecial excepțional în special cu rol,
că
ei, nu-s pace, în pace lideri care decad din omenie
și,
din liturghie, sfintenie de sfântă Românie, că ne jonglează, manevrează,
ne
ia proiectul, infinitul aproprindu-ne prin șenghen de absolut ca pițiguș,
jucăuș,
spiriduș, fără perfecțiune, în pasiune
și,
cu înțelepcine, că trăim, prin austrieci defăimare,
marea
amăgire, lipsa rațiunii austriece, a
națiunii
cu
noțiune de fericire, că nebunii ne frustează,
ne
calcă pe suflet și nervi ca proștii, snobi austrieci: nebunii și bolunzii
cu
alergii de bozii, cu perfidii
care
n-are justificații, în socio-umane ecuații,
cu
rezoluții și soluții socio-umane, probleme magna
cum
laude de sfântă treime, de logică și rațiune, în mărime,
cu
sfințire, în bucurie
și,
în fericire prevăzute inteligent de drag de Românie,
în/cu
inteligent,
în
tot, Domn savaot și, în toate, cu sănătate, că-i mai bună, în bine de bine,
mai
bun ca toate în ce ni se cuvine,
în
șenghen, men Ben!
*
- Domnul Pavel Rătundeanu Ferghete a
descoperit secretul de a scrie fără inhibații. O adevărată fericire. Partea
frumoasă este că îl ajută memoria, Observ că a învățat repede limba engleză.
Observ că reține citate din memorie. Felicitări acestui brav român,
- Cu oameni atât de serioși, zeloși, în
aprecieri, eu serios, că nu mă înpedic, în vorbe, zău, nu mă împedic, în vorbe,
în subiect și predicat, eu m-am format ca om între oameni și pentru oameni, chiar
dacă austrieci au devenit ciuful care ciufulește, lumea și nu se vede buruiana
holbura, că-s minunea și batjocura și minunea, în sat, cu toții având porecle,
supranume țifraș ca numele și prenumele lor oficiale, a sătenilor, din
potrologe, în lume, mai demne și mai cu cinste purtate de românii noștri, neciuciuliți
și sinchisiți, de cei din jur, care o pot da, în bară, de a se ciuciuli, boți, că
și lucru lor, nu puțin lucru, îl mocoșesc, motroșesc, dându-se, în vânt, deșertăciune
și vânt, pentru a face rău semenilor, celorlalți.
- Tu, trebuie și ești, pe Crenga ta, ca să
ți-o tai ca țiganul de sub picioare de parcă ai fi Dumnezeu ghicea.
- Nu s-a schimat cum trebuie, în România. La
tine, cum ai defini Esența dragoste mai ales dacă chiar este fil indian ca Mere
Pădurețe? În tine, chiar există ca ceea ce e, comedie a socetății precare, în
Austria lui Iohannis a primarului de la Sibiu.
- În loc de felicitări declarăm că sunteți
un fluviu de înțelepciune și bunăvoință, esti Singurul care mai comunica in
rest toti s-au dat la fund de frica cenzurii comunismului albastru.
- Eu, cu Vica, îmi luam viața, în mâini și
ea a fost o femeie puternică. Ca atare ea, nu mă scotea din minți, că nu eram
cuminți, chiar dacă eu eram strong și o supăram din mers pe Vica, ca atare ea
nu mă enerva, că uneori era fragilă, cu toate că eu eram amploiat, amețit, cârcălit
ca o măsea stricată, o crachiam. Vica era omul pentru care și, pentru copiii
ei, era politica pentru care aveam, pentru ce să mă întorc acasă aici fiin
nădejdea phonexului, cloșca și puii apărați de gaie, de uliu și-n curte era
brusturii sub care se refugeau, ascundeau, puii și e o crasă debandadă de
ideei, de griji..., că se asumă răspunderi, și se creea veșnic de la început, cu
natura explicării împrejurărilor, în care și bântuie vesparul de penibil și
frustările, străine de activitatea propriu zisă.
- Noi trăim, în universul nostru, în
universul satului cu sentimente și simțirile noastre adevărate, cu viața, cu
clocotul ei, val, pe val, copatibil, cu viața.
- E trist, că a pângărit viața Putin
aiesta plouat direct, în gât cu vodcă ca pe cetățeanul turmentat.
CA
LIMBA CEA ROMÂNĂ STRĂBĂTÂND VEACURI PESTE VEACURI,
CU
ÎNDEMÂNĂ
Tu,
capeți experență și știi să gândești ca un om experimentat și inteligent.
N-i
dat nimic peste cap, că ai un ideal, un scop nobil și util,
impecabil
și durabil, în timp și peste timp,
în
acest Olimp cu spațiu pentru fiecare națiune cu înțelepciune,
răbdare
și dragoste, în stăruință bărbată și, cu pasiune,
cum
mai rar divină, în har, că cel harnic e sfințit, în har
și
e bun prasnic, om pragmatic, cu dialectic, cu duh și, cu văzduh
ca
Aurel Vlaicu peste Carpați, înjugând carpații munții, cu toba plină de gânduri
bine gândite,
prin
școsla vieți în tine sădite
și
acuma semănate ca să răsară ca grâul din arătura de toamnă/
primăvară,
iară și iară ca eterna iarbă a limbii române care a noastră pentru veci,
în
vecii a noastră rămâne ca pace și pâine-n mâine,
cu
ștință și conștiință ca limba cea română,
pentru
români cu îndemână.
în
piept de fapt ca frați, în fapt,
cutezător,
cum o faci și, tu ca scriitor de viitor,
cu
viitor bucurându-te
ca
un copil.
*
Scriind noi nu suntem la limita legii și
vieții, ci doar a tinereții. În firesc ești sănătos încăpățânat, în bine, că nu
trăiești degeaba.
- Multe mulțumiri pentru dragostea și
respectul acordat lui Mihai Eminescu,
- Atinge ce-i eminesc omenesc, în noi? Am
făcut și eu la nivelul meu. Scriu iligibil. Moromete crede-n mere și taie
acățul, salcâmul, ca să-și plătească linul-pelinul: birul, foncirea amară ca
mierea.
- Frumoasă mai era viața satului în
România. La Ilteu, în comuna mea se duceau femeile la ,,vale” cu scăunelul,
maiul și căruțul umplit cu multe rufe de cânepă. Aveau și câte un calup mare de
săpun de rufe făcut de casă. Noi copiii muream de dragul de a nr ,,bălăcări ” și de a prinde
baloanele de spumă. Curând uitam joaca și mergeam în josul apei, ca să nu o
tulburăm și căutam pe sub pietre în speranța de a găsi vreun peștișor.
Felicitări pentru poem,
- S-aveți sănătate și la mulți, ani
Romània mea distinsa doamna Melania! Vine, vine ziua națională și bine-mi pare
că-i istorică națională sărbătoare și binecuvântare de zi mare. Mai e un film, după
nuvela IPU de Titus Popovici, filmul intulându-se: ATUNCI, I-AM CONDAMNAT PE
TOȚI LA MOARTE. O copilărie, că și la noi, în sat, în Sâmpetru era Letu, în
Osoiu, iar, prin Hașmaș un altul: Barna și altfel, dar pe acești înțelepți, aveau
aparte și purtau numele lor, cum biserica poartă hramul ei și era o naivitate, că
acești pămpălăi aveau și ei sfințenia lor, se potriveau ca oameni potriviți la
locul potriviți, respectați de săteni, dar pruncii strigau după acești blajini
care lucrau la săteni aproape pe degeaba, să trăiască de pe o zi pe alta și
grozăvia, că trăiau mult, deși trăiau canonit, greoi și, vai și auleu de lume, necăjiți
de la o casă la alta, în grija nevoilor, sărăciei, c-așa erau vremurile pe
vremuri de război, vremuri mai ștrolobate.
- Tu, ai o dragoste infinită, de oameni,
era un generos, a fost un ca tine, a fost fabulos.
- A fost, în filmul Osânda, a fost ca-n
paradis. O fi vorba de acel purgatoriu, iad cu cazane cu smoală înferbântată, iad,
cu povești nesuferite, cu suferințe omenești... Chinuitoare, în dureri
infernale a facerii care nici de bine nu ne reamintea. Cu ajutorul lui Dumnezeu
va fi bine. Văd filmul: Tată de duminică, în rol principal, cu memorabilul,
Amnza Pelea din Băilești, în rolul taman, tocmai, personajul, Mircea, ca
inginerul Dan care era ca Amnza știut de undeva, dar de unde? și, ca om
distinct e un spiritual real și deosebit, gânditor chiar de anume artist,
aplecat, înclinație ca turnul din Pisa, inclinat către filozofie, un fel de
cale spre viață și, spre adevăr ca un Socrate ca cel din Liceienii/ Declarație
de dragoste eccetera, eccetera. L-o alduit Dumnezeu cu Dumnezeul-cuvântul, înainte-Merghetorul
și, cu Preanaltul-Cerul și Pământul care mi-o fost drag-întregul ca să nu mai
aibă boala de moarte, cu mine, pentru a face de anume-n sfânta treime ca să-mi
dea dimensiune și mărime-culme, că ne-ntreabă Someșul, Oltul, jiul, Neajlovul, Prutul
și Nistru, că-s tot din patrimoniul nostru-România noastră, că ne-o fost drag, cu
făinoșag, lucru, calu și măiastru, în verde și-n albastru nici cu pușcă, nici
cu stele la vica-n păr ori, când pouă, pe brumă și bură, îmi cuprinde-ntreaga
țara buiestră, călăreață, ieșită- soare din ceață, în salt permanent, cu iubire
și fericire pentru celalalt scund sau înalt, mai puțin, mai mult lat, decât,
înalt, aici la sat și îndesat/pătrat.
- Ferice de cine are timp pentru
cinematecă.
- Apoi filmul: Anastasia duios trecea, după
Dumitru Radu Popescu. Voi, ce-ați crezut, că nu- mi pot vinde străinilor
țărișoara, zice, în strai sărbătoresc românesc, zice io Mihai Viteazu, cu realitstea
lui omenească, cu simț de popor, spunând pe cea dreaptă, proastă/ deșteaptă și,
desțălănit ca ogor pregătit pentru arat, grăpat după ce s-o arat. Zice ca om cu
experență.
- Felicitãri pentru aceastã odã închinatã
a tot ce este românesc,
- Asta ni nevoe ca apa, ca aerul și ca
bucatele. Tot mai aprope de dulcele Crăciun, cu amintiri păcute și dulci
amintiri de ce a fost odată, că de n-ar fi fost, eu, ce v-aș povesti? Întreabă-ți
destinul (ce-l întrebi, cu aură și nimb, în ceasul prielnic?) -"Dănuț, mă
sfădește și mie nu-mi place, că nu-i dragostea cu silea nu se face, dar ce am
avea de împărțit spirit de aventură, cu sila dragostea, zice Vichi. "Îl
poate lăsa să-și rupă gâtul.
- Doamne, Puterea Ta este nemărginită,
Ajută-ne și ne miluește cu mare mila Ta, Amin!
- Cum ne depășim potențialul? Trebuie să
ne depășim mentalitatea, colacul de salvare susținând randamentul. Ești un om
atât de bun. Faci ce trebuie. Aici e hiba, că nu știu să curăț ouă la nimeni, la
nici un îndărătnuc. Ceacanica, în Cluj pe Horea demască, îl înhață pe
criminalul, cu ciocănelul.
-
OPORTUNIȘTI INFUMURATI SI IGNORANTI
Merg
cu totii in directia in care bate vantul. Lipsiti de CONSTIINTA.
Nu
poti TRAI azi Pavele decat doar pentru OCHII TAI
IN
CREDINTA
altcum
MORI.
~*~
FARA
CEAUSESCU din poza NU AR FI EXISTAT O NADIA COMANICI si UN PERFECT ZECE !
*
- Fără Ceaușescu, frate, n-aș fi existat, în/cu
talent special, în România educată și instruită, pas cu pas, în lucru bun, cu
arta succesului ca un Marco Polo a literaturii. Datorită scrisului vom trăi, vom
poposi, în sufletul oamenilor. Mongolii sunt un popor inteligent. Sunt un nativ
cu talent înnăscut.
- TE CRED
- "Noi suntem prizonerii propriului
desrin," zice istoricul N. Iorga. Ochi de urs, film, după o nuvelă a lui
Sadoveanu asemeni alte filme făcute după romane sau nuvele al acestui scriitor,
iscusit povestitor, cu largi vederi, cu opinii și multă cunoaștere a pesajului
și al tradițiilor, c-a umblat și cunoscut mult și multe. Asta cere o nevastă
frumoasă și copiii dolofani, tot, în Sadoveanu citești. Nici noi nu putem sta
la nesfârșit, cu mâinile-n sân. Voi sunteți suflete gata să sară să te ajute. Văd,
că nu te jeneză cum arăt mai șic și pe șleau, cu tupeu. Să nu ne pierdem din
cursul istoriei, că trecutul ni glorios, române drag.
- SĂRBĂTORI FERICITE ȘI UN AN NOU-2023 ÎNCĂRCAT
DE SĂNĂTATE ȘI SUCCESE
- Dumnezeu să vă dea sănătate!
- Iata ca Elon Musk isi propune sa
dez-reseteze mass-media deja resetata de globalisti: Musk a fost întrebat de un
utilizator de Twitter duminică dacă va exista o expunere despre modul în care
gigantul rețelelor sociale s-a alăturat liniei partidului în timpul pandemiei
de COVID-19. „Oh, vin timpuri grandioase”, a răspuns Musk.
- Ești ca un tratament, leac. Sunteți o originală
doamna Melania. Doar o singură moarte cea a lui Hristos aduce viață (după
filmul serial: Don Matteo). Vica se trezea, în zori și înainte de a ațuța,
aprinde, focul, mă privea drăguț, cu zàmbet, în gândul ei gândindu-mi binele, rugându-se
pentru starea de cofort și bine, mulțumindu-i lui Dumnezeu, că m-am născut, c-a
făcut omenirea la acel început al veșniciei, cu idilă a iubirii de oameni care
decat, în păcat și la sat neascultând pe Dumnezeu, în Eden, Ben men, ispita
fiind copleșitoare, ademenind stropșit ca un magnet lingușitor, atrăgător ca
lucifer și dacă are înfățișarea de șarpe viclean ca vulpea care-și schimbă ca
lupul părul, dar năravul ba. Vica nu m-a lăsat niciodată neconsolat. Strănepoții
mei și pruncii lui Marius, Celemen-Mistrețu, nepoții lui Vica, copiii isteți și
ștrumani la învățătură, după spusa lui ilici Vladimir Ilici Lenin care ne era
clar că ne-a lăsat învățătura lui Iisus Cristos: Învață, învață și învață, sfântă
expresie, că cine are carte, are parte era povața și lui Nicolae Ceaușescu
conducătorul iubit ca cel al vubanezilor și Tzauo mauțzedun tata înțelepților
chinezi, asiatici, cu mult popor și, deși pe metru pătrat, cum vene vorb, lecția
la Geografie. vorba era că vă vorbesc, cu totul și cu totul de cuminții lui Marius
Celemen, dar cu multele paranteze, mai debitez și despre povești, că, îi seamăn
pe nepoți cu niște ulicarți, cu fetele lui George Ferghete emigart, în Statele
Unite/ Ameririca, că și pruncii lui Marius ca șurheticele lui George plecatul, în
America, ieșeau reieșea din scrisorile care ii le trimetea lui frate-su
Ferghete Viorel, în țară, în satul natal și a lui, Sâmpetru-Almașului, Hida,
raionul Jibou, regiunea Cluj, că în America aceste istețe, cu colegii de fete, vagabobondau
nopțile, ca să se distreze și așa făceau și Emanuel și Toma (se plângea și
tată-su: -"Vin noaptea târziu acasă) Da, cine nu-i ia la bani nărunți, la
rost? Mistrețu, cine altul, că el nu-i sfădește, ceartă, nu le scoate ochii și
atunci la ce istrucție, educație, să te mai aștepți, fiule, în școala vieții
României educate, că totdeuna de bine de rău tot a fost cumva: copiii răi și
babe forforoase, cu dureri, în șale și copiii cuminți, cumințeniile pământul, dar
cumva tot o fost? Emanuel intease, întâi, mai întâi și întâi, în Apartament 3 pe
George Byron, din bocul 6A, iar apoi Tomiță, acesta aprinzându-și lanterna
telefonului tacticos inspenctând masa din bucătăria unde ațipisem eu, pe
fotoliu, dar nu pierduse prea mult timp din Căutare tipului pierdut a lui
Marcel Proust, că cu tact cu pași de pisică se retrase, vroind să refuze
mâncarea pița, ce văzuse pe masă și pe noptieră brânza topită, era încoșmat, în
haine suficient de groase, ca să-i țină de cald și să tremure subțire
ca-Falansterul o societate, cu intenții bune într-o societate, cu intenții
idialiste, mai sărite de pe fix, dar datorită umanității nemplinite, nedusă
până la capăt mai călaser comuniștii și pe bec mai făcuse și lucruri bune ori
vă place politicienii care știți ca corupți și, ca distrugători de păduri, de
eco- habitate pentru flori, păsâreua câmpului și alcelor sălbăticiuni, al
faunei zoo, admirate pentru diversitate și bogăția din România noastră, țară
bogată, în aur, în minerale și apă și aer: oxigen și ozon, doar austriecii
batjocorindu-ne ca pe răstignitul Iisus pur și simplu, că sunt exemplu:
pursânge români? Cele două românce: -Anica, se va căsători și Aurelia Ferghete,
însă cea mică, Aurelia, nu, dar ele se manifestară public, temerar, cu alți
tineri îndrăsneți și reușiseră, prin 1961, să indroducă pensia de bătrânețe și,
în U.S.A., așa cum era, în România, în zile noastre politicienii de astăzi
susținând prostește pro- eliminarea și
nenorocind pe cei bătrâni și neputincioși, eliminând în viitorul de curând
pensiile oamenor de rând, doar lor, paraziții nenorociți, nimurugi, ciolobicii,
ciocoii, neo- comuniștii ciocoi și batracienii, însă cu orice chip vroind să
păstreze doar pensiile speciale și salarile speciale, ciontul, osul de ros
menținându-și sustenabil lor și carnea dejosată ca scârbe ce sun ca să facă
românilor conlocuitori al Români, încă neunificate, încă neîntregită, neprofundă
și nemare ne unită între fireștile hotare. Vă mulțumesc pentru înțelegere. Cu
bine și sărbătoarea nașterii și an nou 1023 la mulți ani, fericiți ani! Oricum
e o mândrețe și o noblețe, cu Mere pădurețe, în frumosul și eleganța
românească, omenească, lumească, cu pace, în har, cu omul prin timp pășind prin
propriul Olimp. Tu, acolo ai, tu, un slogan, netrăind năzdrăvan paradoxal, în
van.
- Fereste te sa mori PLAVAN.
- Vica-i cu Merele ei pădurețe-n poală și
cu Pavel pe poală. Cine crezi, că se lasă beteag, la amărâta/păpădita/cufurita
de moarte? Suntem noi cârpăciți peteciți, dar, tu, crezi, că vrem să dăm ortul
popii?
ÎN
PÂINE A PĂCII POEM
-în
firesc și destin românesc, cu omenesc-
De
fapt gagica-l are pe, Pavel, cu sens, în botez prin care,
cu
timpul prin vremi de Dumnezeu patinez, strâns la sânul ei drăguț
și,
nu, chiar așa de răruț,
patinez
virgin,
în
har dar din dar să fac rai de pai, în grai cu vrere și plăcere,
în
dragoste
care
dragoste cere, în răbdare, stăruință: fagure de miere, plăieș/căpitan fără greș
tragànd, caer din furcă pe fus/ goz roz sub
preș, des/ales de deșărtăciune și vânt
picat, în stres, în nevoi de mălai semănt pe
glie cu omenie de plai,
în
soare și, în binecuvântare de cum grăii cu nori de ploaie,
știindu-se
că ploile din mai
umple
carele de mălai,
în
grai de Românie ca să rodescă omenie și bogăție peîn socio-umană-ecuație
de
Românie te iubesc,
în
vecie, drag și făinoșag, pământul românesc,
pe
pământul, pe care aparte, cu carte,
pe
care locuiesc și măreț, cu părul creț trăiesc omenesc pragmatic,
gospodăresc
mai și moșmondesc, murăresc și mă betejec,
îndoisc
și trăiesc artist-dumnezăies-românesc,
însă
nu să si greșec,
păcătuiesc
și ca un pom să rodesc,
că
roind,
roind,
albinele,
înfloresc
grădinile
îmulțindu-ni-se
zile cu binele și înflorind,
înflorind,
în inimi inimile,
în
profunzimi cu iubiri amirosind sfinte treimi,
de
păstor blând și profund cu arome,
arome,
cu iz de flori, a rodului comori de bonus, de viață provita,
de
adevăr și Iisus de viață sfântă și cu zările îmbălsămate,
în
artă de relitate și efemer, în sănătate de cer ca a omenirii sever și sincer
omenesc,
cu
românesc, creștinesc,
să
mă raportez prin prin pocăință și botez,
lui
Dumnezeu sfântul-cuvântul mă raportez
și
prin timp în Olimp patinez,
cu
Dumnezeu, fecioresc mă, însotesc
înfrățesc
fințingău cu tupeu al celui sunt cel ce sunt,
în
reper de cer, boem
țăran
boem și etern, în pâine
a
păcii-poem,
poem
boem blajin și senin,
în
românesc și firesc
destin.
*
Noi ne avem spiritul, viața din viață, marea
moșmondeală, că suntem învingători.
MEGA
MAGNA CUM LAUDE
-pentru
fericire, pentru iubire-
Familia,
în România învață să aibă grijă de familie,
cu
omenie învață să aibă conștință, învață și învață
să
aibă grijă să afle grăsimea laptelui, cu eprobeta, pusă,
în/la
centrifugă, pusă cuminte pe rotație, la fugă, în reacție,
în
biocchimie de Românie,
că
numai, în ani de liceu,
în
declarație de dragoste,
dai
de greu,
dai
examene, nene, men,
iar
la Măcelărie, la Bebe, în Clan,
dai
de carne de jos ață, în artă, Ben,
dai
de greu, la liceu, cu peșcheș, dai greș
și
de greu dai pe picior de plai,
pe
gură de rai, plai,
că
ascunzi gozul sub preș și-n cusătură,
îți
pui amintirile și, aventurile,
micile
greșeli, că merită să-ți bați capul
și
cu cuvântul, să-ți faci igenă provita,
să
te curăți, să te speli și să înveți carte
ca
să ai aparte de bine parte.
Tu
nu ți-ai pierdut originea, minunea
de
a fi ca timpul să te laude,
pentru
a fi zi de zi,
cu
lucru bun
să-ți
dea liber, undă verde mega magna cum laude,
cu
prezența și evidența zi de zi pâine de o ființă,
drept
Dumnezeu mereu
și
mereu, pregătit pentru înviere,
pentru
fericire,
pentru
iubire.
*
Vica o Venera familia. Unora le umblă
vapoare prin cap/avioane năzdrăvane pentru care are nebunie, boală de aer și se
și auto- pilotează și viața printre Mere pădurețe devine ca lui Ioan Alexandru
dragoste pentru imnele lui, iar eu am dragoste, răbdare și pasiune pentru Mere
pădurețe, o eco și un bio noblețe serioasă și de anume, cu sfântă treime, în
frumusețe ca Vica, a biochimiei a vieții, în tinerețea păcii, în a pâinii
muncii și a proprie-i spornice finți, liturghie, în spice, cu boabe de gâu
mășcat, cu chipul lui Iisus imprimat, pe mirabila sămânță conștiință încolțită
și îmulțită, în drept Dumnezeu și sfințită, sporită, în omenie sub glie de
Românie, că asta mi plăcerea și vrerea voinței, conștinței firii scăldată, în
soarele fericirii, cu dor la marginea mării împânzită de catarge care le frânge,
vânturile, valurile, dar câte o să scape printre stânci, coți de piatră și
câini care ne latră și ne înhață..., că și spinii ne în țapă, dar mai e și
grija de oameni ca prieteni de acasă și mai ales de pretutindeni, cu adevărați
părinți sfinți, la locul lor potriviți, botezați și responsabilizați, compatibili,
cu viața ca contiința și dreptu de a fi om între oameni, pentru oameni, cu
plâns și râs, haz de necaz, în chestia cu rușii și, nu doar, cu austriecii, în
cuvinte la care iei poziția de drepți, cum nu se întâmpla, în comunism existân
etică și altruis, că ieșeai pe fereastră și intrai pe ușă, în neocomunism
fără altruism, în capitalism, cu
șovinism austriac și de veacuri ambiții și tâlhării, măgării, rusești, mituri, din
trecut, cu istorii, cu destituiri, în perspective obiective, creeative. Mari
zevzecuri, mari figuri cu stil și zăpăciții de austriecii și nu doar rușii
încrezuți și înguști, cu un mister, cu sănătate, de ralitate ca tip uman, când
scopul scuză mijloacele, însă nu la ruși, austricieci, posaci, care cracra se
cacă ca ciorile pe bară găunaț, ducă-se-n frast, că și Oraș văzut de sus, cu
oameni vrednici și harnici, buni praznici s-a modernizat, cu lucruri trăsnite, în
NATO! Dar ce va mai urma la cătăramă și la Apelul de seară, cu chestii
necesare. Cine nu speră, disperă (Uritescu, Medalia de onoare sau 7 frați). Neinfratiti.
Strada de departe vuia. Cât timp nu ești cineva ai pierdut trenul și, Iarba
verde de acasă, retrăiești cu Ianțu și Raicu. Film dramă, Castelul.
- Nu te grabi sa-ti doresti sa fii cineva
azi. Nu se merita. Vezi vre-unul fericit? Sunt doar PREFACUTI/PERVERSI.
Pamantul
e populaT cu BANDITI care in timpul liber pretind, sau se joaca de-a CINSTEA.
Justitia
si pacea sunt Hobby/uri,
Cum
e pentru sarac pescuitul.
Sau
sa invete o meserie pentru sclavie.
CIVILIZATIA
E O MASCA A LUPILOR
Afla
de ce esti AICI.
Si
BUCURA-TE
*
- Și așa special se poate zice, că existăm
pe picior mare. Ziua-n ameaza mare rușii ne blocheză ca austriecii, în șeghen
și explorarea, în Marea neagră și explotarea gazului și apetrolui, că, de ce
românii să fie ștabii pe averea lor, când „o” ăștea-o clică, bandiți contra
umanități, că ne-au șocat ilegal ne-au..., cum să vă spun, că noi legal aveam
ieșire la Marea cea Mare fires și legal, dar cineva, răii din lumea rea se
opun, că nu vreau ca un oameni răi din lumea rea, își fac de cap abuziv ca
ticăloși, că ne vreau nefiresc pramatiile egoiste, ne tâlhăres sacrificându-ne
fără limite ca și, cu agricultură și ne tâlhăresc nemți șo unguri (cum
răspundem la această chestiune întrebare?) Ne cedăm în 1918 și cedăm acuma pământul
daco-român; Nu vom mai fi stăpâni pe pământul neamului, că ne-am împușcat
geniul Carpaților pe care nici suedezii, că nici austriecii, nu-mai brezi, că
nici noi numai avem mintea de pe urmă, ci reversul inversul iadului, că suntem
dați la o parte de tagma hoților, a pramatiilor. A dracului ce-i carnea pe
tine, Pavel, că nu ești arogant, nu pretinzi bani, zice medicul veterinar, Sarca
Nicolae din Recea-Cristur, parcă urcat, suit, în corcoduș/pomnițar, dud ca-n
copilărie, colegi la Bistrița pe Avram Iancu nr.1 și Șimleul-Silvaniei, pe
Simion Barițiu nr.11. Decât un câine turbat, în uliță mai bine legat, la mine, în
curte la mine, că de ce trag clopotele, Mitică dacă, nu de frânghie? Filip cel
bun, lumea care ați visat-o voi? la ce lucrez? -"la Mere Pădurețe".
- Fiecare suflet de romàn a tresărit la
auzul negativ al vestei despre schengen-0ul închis pentru noi. Toți încească să
ne punî bețe în roate. Dl. Pavel a luat atitudine, Felicitări Domniei sale!
Doamne ajută-ne!
- Melania e o scumpă. E o scumpă ca
întotdeuna, draga, dragă. Ca o regina Maria, de care n-ai putea zice, că nu-i
ca o adevărată vergină și pur sânge demnă regină ca o o româncă, de care nu
puteai zice că n-a luptat pe front ca Ecaterina Teodoroiu și învățătorul Petru
Ferghete de a lui Ioan Rătundeanu-Ferghete și Maria Staniște-Druhora, din
Baica, HidaAlmașului, Sălaj. Lucrurile erau așezate, în casă la noi între mine
și Vica, că stam împreună și, ne înțelegeam, în ce ne privește, în armonia
culorilor, valori, de neliniște și, de mulțumire, comori, cu fericire, având
griji unul pentru celalalt, plăcându-mi Vica nemaipomenit de mult, că unul cu
altul ne-am obișnuit, că obișnuința devine, a devinit, a doua natură, ceva
natural și firesc, nu ipotetic, ci de adevărat, principial. În cap aveam un
stol, mii de păsărele, pitici și, cum vrei să zici, o confirmare a voinței a ce
era și este între noi că era ce era, iubire între noi provita, cu fericire, care
se extindea și unea, combina, cotopea, cu fericirea națiunii românești, de povești,
de legende Petre Ispirescu tipograful povestitor ca minunatul Creangă narator
creator. Timpul e sifonia, e România, cântecul la pian, la două mâini/ cuvântul
și de ce nu poate fi: însuși Dumnezeu, drept Dumnezeu. Iohannis, cui vor folosi
cumpărând armele și aemamentul ruginit, cu
adevărat zicând despre asta și, poetul aiessta sucit și, sucit-Sucă-om sucit,
învârtit, răsucit, Mircea Dinescu? Un suflet superb Vica și familia, sânge și
suflet de poet din sufletul și sângele bravului popor român, a limbii
romàne-liturgie de pace, în spice creștine, străine, românii fiind curat și
luminat europeni destinați spațiului șenghen. Singur acasă e o comedie la
șmecherie și-n America și-n Românie-omenie. Pentru lucru bun niciodată nu-i
târziu. Singur acasă, încă filmul drăguț ca Amintiri din copilărie scrise de
Creangă valoros, simpatic și practic, cu șotii, tâlc și hâtru și comic ca
comicii vestiți a ecranului, pe Altarul Soarelui, în România genialului
Eminescu, printre nesfârșitele ghinioane, cu înțelepciune și, cu pasiune, în
răbdare și cu stăruință, cu bunăcuvință, în binecuvântare și talanți, îmulțiți
expprimând mai mult, un cult a păstorului blând și profund ca s-adune lucru bun
de România tainică și mare, cu binele, în bonus-Iisus de zile, pur și simplu, nu
puțin lucru, în bonus. Tu, băiat și fată, Vica, gen feminin, sub cer senin, cu
aparte soarte, destin. Toți uniți și împreună, facem treabă bună, Vica trabă de
zână bună, iar, Pavel treabă bărbată, că fosta-i fost, când ai fost, luat, în
primire, cu critică, că dragă lume să vorbești de mine, cum se cuvine,
de
adevărat, bărbat,
adevărat
că Hristos s-a născut și, că a înviat în a treia zi după scripturi,
pilduind,
în pustiuri incomfundabil,
impecabil
și util.
*
- Ecourile vizeaza elementele cheie din
programul vizitei si esenta discutiilor purtate cu scriitorii romani - mai ales
viziunea realista asupra personajelor Vlad Tepes si Mahomed Cuceritorul - cu
interesul deosebit manifestat in randul cititorilor din Romania fata de romanul
"Mincinosii si iubitii", precum si acordarea de catre Asociatia
Difuzorilor si Editorilor - Patronat al Cartii a Diplomei de Excelenta pentru
contributia adusa la dezvoltarea colborarii dintre literaturile turca si
romana.
- Dragostea-i Dumnezeu Mariane. Dacă nu
știi, cum e mai bine unui pacient/cititor, că ne învață, cu binele ținându-mi
cursul, cu etica? Noi înmaganizăm, acumulăm, lucru de maistru. Noi avem Biblia
scrisului (de asta, tu, ce știi, maistru?) Ce și de ce vă place? Tu, ești mai
de genul meu, stil, gen, pentru a mutăm și munții din loc. La noi, am o mai
calitate a vieții, pe Muchie de cuțit, Chivără Roșie și recunoștința Mărul de
lângă drum ca proiect trăgând ca Călător căruia-i sta ca călător, Mihai Beniuc,
căruia, îi stă bine la drum, pe timp de iarnă, pe horn ieșind fum care ne
învăluie, cu căldură și relaxat, împăcat, cu ce mai instruit și m-ai învățat, cum
cu tine, Ben, lucrurile vin de la sine, cu credința, că cu tine ca tip, mai
breaz, sunt mai norocos să fiu, că va fi și pe tine visurile știu unde să vă
ducă că și va fi, cu proverbe și zicători care nu-ți mai ies, din cap. Noi ce
conștentizăm, că ne spălăm cu periuța și cu pasta de dinți, cărbune și
bicarbonat, în chimia bună doar pe dinții care vrem să-i păstrăm, trebuie
neapărat să-i igenizăm, spălăm. Elena Ceauşescu i-a trimis doctorul la uşă lui
Nichita Stanescu pentru consultaţie şi internare din cauza alcolismului.
- Excelent, greu de găsit. Dar se va oferi
unul să le facă pe toate după gustul lui, nu al atâtora... Doamne ajută-ne, Amin,
- Ca Diogene, în plină zi căutând un om, cu
înflorirea de pom ca să facem lucru bun, un mare bine pentru viitorime, cu
sfântă treime fără a se pleca unde vezi cu ochii. Frumos lucru, de maistru. Tu,
ești ca, în Cântând, în ploae, Tu, recunooscăndu-te în genu aiesta gen și ești
frumos, luminos și, cu folos. Azi, nu știm foarte multe. Dumnezeu, ne dă darul,
talanții, ca să-i îmulțim nobil și sublim. Locuiesc, în locul unde nimeni, nu e
nimeni, că-s lucruri sfinte, că există lucruri sfinte și cerul sfânt, un
grăitor uman și năzdrăvan pământ, că nimeni, nu e nimeni, să nu dăm foc la
valiza austriecilor, așa zice advocatul boierilor austricieci, să nu-i boigotăm
ne zice Iohannis, advocatul austriecilor (pentru ce ține la austrieci,
președintele nostru, Iohannis nu cumva ne sabotează-trădează? își boicotează
neamul deși sângele neamului, nu se face apă, nu se trădează, nu se sabotează?
nu se trădează, că inedită nu se nici plagiază ca opera omnia, în omenia de
România. Bădălău e o pramatie, un penal, cum comentăm? N-avem voie să boicotăm,
ne zice strigător la cer, să nu-i boicotăm pe austrieci, pe nemernicii, în cap,
cu pitici, în loc de materie cenușie, tărâțe pe care le mănâncă porcii? De ce?
Noi suntem refuzați, botezați și, responsabilizați, în Chenghen, ca ce, noi am
fost și suntem boicotați, de necompetenți compatibil, cu viața, deși e un
adevăr? Unde-i buna credință a președintelui, că e prins, cu mâța-n sac, legat
de casele furate, dar el nu se consideră penal, ci zicea unora penali, dar el
nu se considera și persevera, în a înșela etica, înșela, cu atitudinea lui
mincinoasă, fără nobleță, fără scrupule, un pervertit, un fals român, de
patriot, că-i român ca regina Maria care era gata să-și dea viața pentru
România noastră. De ce nu combatem, tot ce nu-i la locul lor?
- Asta da intrebare. Nu combate nimeni
ADEVARUL pentru ca se tem de el. Suntem mintiti zilnic, CONTINU. ORBII VAD iar
cei ce zic ca VAD NU VAD.
- Ești simpatic, empatic și carisnatic. Ești
strategic.
- Vă felicităm pentru prăznuirea memoriei
celor căzuți la datorie pentru Glia românească, iubita noastră Țară, România,
- Să vă fie, cu bine, Cristina Bîtlan și, cu
sănătate! S-aveți sănătate și bine, de multă căldură. Ne vaccinează ca să ne
distrugă? Unde ni-s valorile morale? Votezi, dar ce, pe cine, votezi moral, compatibil,
cu viața, rostuită, în adevăr, cu rost artist și, drept Dumnezeu.
- Ne-ați făcut o mare bucurie cu aceste
minunate poezii românești pe cât de originale pe atât de înăltătoare și
grăitoare sufletului nostru. Vă mulțumim și vă dorim un ,,Crăciun Românersc, FERICIT”!
- De ce ne facem noi nouă rău?
- Fii un pic mai mic si iao. Fii calm si
inghite rahatul ne spun guvernantii. E imoral sa te superi pe ei.
- Vă dorim mult succes, o pagină
nemuritoare în Palmaresul Colocviului Științific International,
- Eu nu am primit numai „amenințarea” că
mă invită la colocviu, fără vreo cheie, fără dată. Vă transmit tuturor urări de
sănătate și bucurii pe placul inimii.
- Cu multe mulțumiri și succese de care ne
mândrim toți românii,
- Noi suntem pregătiți, să primim, pe
candidul și sublimul și minunatul prunc, cuvântul aparte, s-aveți parte! Iisus
! De bine și de sănătate, cu fericire, în iubire, s-aveți parte aparte!
- Tu, n-ai criză de autoritate, că ești
personalitate distinctă, plin ești, în plinitate de dragoste divină și senină. La
cine-maraton, filme românești interzise copiilor, ca, chestie de filme
românești prin care cu de acase dansăm, în familie și prin limbaj curat-murdar,
senil, dansăm scandalor, pur stil românesc (ți-a fost dor de mine, cuibușor de
dulci doiniri șo de amintiri, din familia lui Veronica și Dragomir de rug
sălbatic și roșu trandafir, cum scrie la care pentru a avea un zâmbet din toată
inima a țărăncii Vica, om al muncii, cum era harnică și bună ispravnică, un
lux, flux și reflux, în al domnului ispravă și slavă, că jumătăti de măsură nu
există și, Vica era convinsă, de dragoste aprinsă, din inimă univesal cuprinsă,
convinsă, că uite o duce capul național, natal, natural, pe rugul dragostei
aprinsă. Să nu-ți faci cuib de vespi, că n-ai aură și nimb (orgasm, în creer?).
Nu-i musai să le știm pe toate, dar să înțelegem e musai, o parte, nouă șansă,
dacă știm o parte aparte ținând ritmul. Să fii fericit și plăcut lui Dumnszeu!
- Craciun Fericit! TRADUCERI de Ben
Todica, text ADRIAN GRAUENFELS. Un videoaudiocliprecitare la textele poetilor din
cartea: Traduceri inevitabile vol 9 de ADRIAN GRAUENFELS - James Schuyler =
Cartea gunoiului / pentru Joe Brainard. Atunci nu știu ce / să lipesc în
continuare în / Cartea cu gunoaie: iarbă, prefăcându-mă / să fie o pată sau /
buturuga aia de acolo care știe / că nu va crește niciodată / pentru a fi
creioane sau / un iaht chiar. O frântură de / voce care spune (sau pare că)
- ...foarte bine exprimat... ancorat in
viata reala... valabil in oricare din perioadele existentei umane...
- Și Aurel Vlaicu un mare geniu, cu
aeroplanului, o culme al aviației, dar ca român un temerar și cutezător, îmulțit
cu talanții, în har, un legendar inventator, neajutat de stat, însă fără bani, a
eșuat, n-a mai fost de viitor, fir-ar să fie!
- Excelentă interpretare! Texte
.răvășitoare sufletește... Dar oare merită atîta suferință? Să-ți întinzi
sufletul pe perete - și să-l bați în cuie... De Adrian G. auzisem, citisem câte
ceva, dar abia acum voi trece la lecturi mai serioase. merită din plin. Devotat,
Lazu
- Nimic nu reușete fără încercări
repetate, voință, răbdare, stăruință, dragoste de performanță, conștiință, chemare,
credință și speranță și biruință ca noi amândoi că nu se moare niciodată, sânge
din sângele pur și simplu, din sângele talanții îmulțiți ai neamului care ne
sfințește oameni potriviți, români la locul potrivit și prieteni, bre!
- Modern. AM
- Cum e azi, a murit Gabriel Artur
Silvestri, unul care doar povestindu-i despre mine Pr. Al.Stănciulescu-Bârda și
alduitul Silvestri mi-a trimis 5 mii lei, înainte cu un an de a muri, mi-a
trimis, zice-se, pentru preocupările mele culturale și, n -a fost rău/nici
puțin lucru darul domniei sale Gabriel-Artur Silvestri scriitorul bun, c-a fost
bine venită această pomană și n-a fost puțin lucru, mai ales, că nemulțumitului
i se ia darul iar calul de dar nu se caută la dinți. In Memorim: Dumnezeu să-l
ierte și să-l odihneacă, în pace și memoria, fie-i binecuvântată și, în
veci/pururi, pomemită fie-i memoria acestui scriitor și om milostiv și de
ispravă, cumsecade și, în a Domnului veșnică slavă fie! Doamne iartă pe
greșiții noștri! Decât găină o viață întreagă mai bine o zi uliu, gaie (aud din
filmul Ștefan Luchian, că degeaba te cocoșești găină și, unul se chema-n filmul
aiesta: Găină)
- Mai bine in cuie decat in nisip ca
strutul. Nu pot sa pretind ca totul e roz. Sunt prea batran ca sa mor in
minciuna cu toate ca am inteles demult ca suntem o specie a minciunii. Am fost
nascuti din minciunele, unii din muscatura de vampir, putini, dar eficienti, Ben
- Dragule esti fabulos, Le dregi magistral!
Am o singura obiectie - rugaminte. Care e valabila pentru tot ce faci in
general. Ce e prea mult strica. As prefera (sugera) clip per poezie. Una si atat. E mai
concentrat, mai usor de digerat ascultatorului. Mai simplu si pentru tine. More
is less ..se spune. Parerea mea... Thanks
deci, voi incerca sa-l instalez pe JURNAL, cu bine.
- E ADEVARAT. CE E MULT STRICA - AR TREBUI
AFISAT PE/IN TOATE CONSTITUTIILE LUMII = LACOMIA SI OBOSEALA SUNT SURORI-PE
BRANCI-ASA E.
- Totusi ce faci si cum le faci e
remarcabil. Thanks man!
- POTI SA LE SCURTEZI daca ti se par prea
lungi. Nu am probleme cu asta.
- nu pot / e arta ta / tu decizi.
- Nato, în România, cu subiect și
predicat, a fost o lobitură, în bine, pentru România, o șansă pentru noi, că
suntem luați, în ochi buni, e o valoare din partea noastră degeaba e cu silință
și cheltuieli, ca leii îmblânziți, c-am devenit celebri datorită războiului
rușilor. Noi suntem, în panoplia celor îneresanț, impotanți și inteligenți
având enorme ceasiri bune, că de la noi nu fură hecherii/corupții, tagma
hoților demnitari.
CĂ
ROMÂNIA PROFUNDĂ
Noi
suntem o mare comoară, comoară rară, cu bucuria până la stele și, fericirea
națiunii,
în
special testament Avram Iancu, un neaoș tribun pașoptist transilvan ca un Iisus
Hristos al românilor și omenirii,
cu
rost artist, altruist de popor sub sfânt tricolor, al românilor trăitori pe
acest român pământ
limba
română, de adevărat matern, etern, cu adevăr și viață,
cu
ștință și conștiință națională,
școală
de dincolo de școlă-iubire pe verticală,
dar,
în noua ordine mondială, universală a păcii și muncii, de adevărați români
național,
internaționali,
în totuși iubirea nobili-utili, cu manifest pentru sănătatea omenirii
și
al pământului pe urma zimbrului, Mesie a iubirii, cu vecernia și liturghia
păcii și a muncii,
cu
dor de dor, până la marginea mării, în răsăritul luminii,
în
dimensiunea minunii lumimii, românimii și lumii cu străbună veste bună,
a
lucrului bun și chemarii de dragoste de viață,
de
conștiință a mulțumirii și, împăcării
ca
atare, cu valoare, de România profundă, taincă ca Iisus mai presus de cuvânt,
în
duh, văzduh și pe pământ sfânt,
în
mărime de sfântă treime, ca cele bune să se adune, iar cele rele să se spele, că cele rele-n iad cu
ele.
*
Iisus Hristos de Crăciun ne-a adus
corinda, lumina, cu inima. Vă dorim Crăĉiun Frumos De Nașterea lui Christos,
Dorim An Nou Fericit, romànește sorcovit, De Sfinți Patroni, fericiți, cu
bucurie să fiți!, Sărbători Fericite!
PR-F&BT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu