G7
sau „lumea civilizată”
Zilele de 22-24 August 2023 au fost
punctul de cotitură, punctul de rupere al dominației mondiale a SUA, momentul
de la care „Planeta Mică” a pierdut iremediabil controlul și autoritatea asupra
fostelor lor colonii, și odată cu aceasta, supremația politico-economică.
În Africa de Sud, la Johannesburg, s-a
hotărât extinderea formatului BRICS, alături de Brazilia, Rusia, India, China
şi Africa de Sud alăturându-se de la 1 Ianuarie 2024 și Arabia Saudită, Iranul,
Etiopia, Egiptul, Argentina şi Emiratele Arabe Unite. Nu știm de ce doar aceste
6 țări au fost acceptate în BRICS+ din cele 22 care au solicitat să intre în
BRICS… probabil pentru că o creștere etapizată asigură un proces decizional mai
suplu și o dezvoltare mai temeinică a structurilor economic-financiare. Vom reveni
pe această temă.
Ce înseamnă BRICS+ în cifre?
36% din suprafața Terrei, 45% din
populația umană, 38,3% din producția industrială a lumii, 48,7% și 54,7% din
producția de grâu și de orez, 79,2% din producția de Aluminiu, 77,4% din cea de
paladiu și 30,7 din producția anuală de aur. Dar mai ales 80% din producția de
petrol a lumii, producție care va fi vândută cu precădere între țările BRICS+
și care nu va mai fi tranzacționată în dolari… adică nu doar că „Planeta Mică”
va rămâne cu rezervoarele goale (probabil asta e și unul din motivele de grabă
pentru trecerea la „electric”), dar mai ales…
PETRO-DOLARUL A MURIT! Și odată cu aceasta
și dominația SUA asupra lumii, căci așa cum, la nivel istoric, semnul că un
imperiu atinge hegemonia regională/mondială este că moneda sa reprezintă baza
pentru comerțul internațional, tot la fel și reversul medaliei: atunci când
moneda imperiului nu mai reprezintă principală monedă de schimb sau de
economisire este semnul că imperiul nu mai e imperiu, ci a devenit deja
istorie.
Dar efectele vor fi mult mai ample: prin
„de-dolarizare” întregul Sistem Monetar Internațional „post Bretton Woods”
(bazat exclusiv pe Dolar) este deja, de facto, prăbușit, deși nu se recunoaște
încă. Semnul, devalorizarea cu peste 30% a dolarului (și implicit a apendicelui
Euro) în ultimii trei ani și jumătate, devalorizare pe care noi o simțim
brutal, sub forma de inflație, sub formă de sărăcire generală a populației și
subțiere a clasei de mijloc. Și asta s-a întâmplat înainte ca Petro-Dolarul să
fie de facto abolit odată cu extinderea BRICS-ului… stați să vedeți ce va veni!
Mai ales în momentul în care BRICS+ va da asaltul economic final asupra
”Planetei Mici”, atunci când cele 11 țări vor vinde masiv fondurile de
trezorerie ale SUA. Faptul că acest lucru se va întâmpla la momentul stabilit e
certificat de faptul că unul dintre principalii creditori ai SUA, China, și-a
redus deținerile de titluri de stat SUA, dețineri care de acum un an au scăzut sub 1.000 de miliarde de dolari,
pentru prima dată în ultimii 12 ani… semnul e clar, idiot să fii să nu-l vezi.
Cert, va avea costuri financiare importante și pentru cei din BRICS+, însă
efectul va fi devastator pentru SUA și Planeta Mică… și mai important, pentru
noi, pentru participanții involuntari la această istorie
Însă, în ciuda tragediilor noastre
personale, ale celor care trăim pe „Planeta Mică”, vor exista și efecte
pozitive: datoriile suverane ale statelor vor deveni insignifiante prin
devalorizarea dolarului. Asta deja s-a întâmplat prin devalorizarea cu 30% ce a
avut deja loc, și unul din principalii beneficiari este, paradoxal, chiar… SUA,
cea mai îndatorată țară din lume! Culmea, chiar și România profită din jocul
ăsta mare: practic creșterea datoriei publice din guvernările Orban-Câțu de
aproximativ 40% din cea preexistentă a fost anihilată de inflație…
De ce Arabia Saudită, Iranul şi Emiratele
Arabe Unite? E simplu, ca să se ajungă la 80% din producția de petrol a lumii.
De ce
Argentina? Pentru că împreună cu Brazilia reprezintă aproape 80% din
America de Sud ca populație, ca bogății.
Dar de ce Arabia Saudită Egiptul și mai
ales… Etiopia??? Hai.. Egiptul, e de înțeles - prima putere militară și a treia
putere economică a Africii, istoria, Nilul, dar mai ales Canalul Suez!!! Și
acum înțelegem de ce Etiopia… Etiopia care are rolul de a controla prin
interpuși - Eritreea și Djibouti intrarea în Marea Roșie.
Da, lucrurile se leagă, nimic nu este
întâmplător și este ireversibil!
De aceea, chiar și presa corect politică
de pe „Planeta mică” a trebuit, în mod voalat, să recunoască acest lucru: „Polarizarea geopolitică tot mai profundă, în
urma invaziei Rusiei în Ucraina şi a relaţiilor tot mai slabe ale Chinei cu
Statele Unite, stimulează eforturile Beijingului şi Moscovei de a transforma
BRICS într-o contrapondere la Occident.” relatează Reuters.
Să repetăm: „Polarizarea geopolitică tot
mai profundă, în urma invaziei Rusiei în Ucraina...”!!! Acum puteți înțelege de
ce am spus (și continui să o fac) că Putin a câștigat războiul din Ucraina
chiar dacă nu ar păstra în final nicio palmă din teritoriile cucerite: războiul
ăla „mic”, care părea local, a declanșat cele mai mari schimbări geopolitice
din ultimele 400-500 de ani, Occidentul, „Lumea civilizată”, „Planeta mică”
pierzând iremediabil hegemonia asupra lumii! Și asta s-a nimerit să fie pe durata
vieții noastre… „atât s-a putut”!
Media occidentală ignoră summitul BRICS.
Ideea e că are și de ce. Noile aderări la BRICS au schimbat radical centrul de
greutate al lumii întrucât acum BRICS are peste 80% din rezervele de petrol ale
lumii. Ați citit bine: peste 80%! Este o cantitate copleșitoare. Însă, dincolo
de cantitate, mai e ceva. Prin aderarea Iranului la BRICS, absolut toate
sancțiunile americane împotriva Republicii Islamice devin absolut inutile.
Iranul beneficiază acum de un framework de cooperare care e suficient de larg
pentru a nu-și mai face probleme.
Dar despre moneda BRICS nu s-a spus nimic?
V-am spus deja că Banca BRICS a admis noi membri. Asta va face posibilă
desenarea viitorului circuit financiar paralel. Detaliile despre funcționare se
vor pune la punct într-un cerc restrâns și asta mai rapid decât credeți. Pe
moment știu că sunt două variante luate în calcul. Ambele implică garanții în
aur sau resurse palpabile.
Urmează să vedem mișcări ample. Și nu doar
financiare, ci, mai ales, geopolitice.
BRICS 11 - Tur de forță strategică !
Președintele chinez Xi Jinping a definit toate deciziile majore încorporate în
al 15-lea summit al BRICS din Africa de Sud ca fiind „istorice”. Iar această
luare de poziție poate fi văzută ca fiind cel puțin o subestimare a față de
grandoarea și adevăratul impact pe care acest summit îl va avea asupra întregii
lumi. Va dura ceva timp pentru Sudul Global, sau Majoritatea Globală sau
„Globalul Global” (aici președintele Lukașenko are drepturi de autor), ca să nu
mai vorbim de uluitul Occident, pentru a înțelege pe deplin nivelul noilor mize
strategice.
Președintele Putin, la rândul său, a
descris negocierile privind extinderea BRICS drept destul de dificile. Până
acum apare o imagine relativ precisă a ceea ce cu adevărat s-a trasat pe acea
masă a negocierilor din Johannesburg.
India ar fi dorit doar 3 membri noi. China
a vrut până la un număr de 10. S-a ajuns în sfârșit la compromis, în care cei 6
noi membri sunt Egiptul, Iranul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite,
Argentina și Etiopia.
Deci de acum încolo avem BRICS 11. Și
acesta este doar începutul. Începând cu președinția rusă rotativă a BRICS din 1
ianuarie 2024, mai mulți parteneri vor fi incluși progresiv și cu siguranță, o
nouă rundă de membri cu drepturi depline vor fi anunțați în octombrie anul
viitor la noul summit BRICS 11 care se va desfășura la Kazan în Rusia.
Am putea să progresăm în curând spre BRICS
20, să fim poate pe drumul spre BRICS 40. Organizația G7, cu toate scopurile ei
cândva practice, alunecă-n uitare.
Dar să revenim la la tabla de șah. La acea
masă fatidică din Johannesburg, Rusia a susținut Egiptul.
China a făcut tot posibilul pentru magia
Golfului Persic: Iranul, Emiratele Arabe Unite și saudiții. Desigur că Iran și
China sunt deja adânciți într-un parteneriat strategic, iar Riadul deja plata
pentru energie în yuani.
Brazilia și China au susținut Argentina,
vecinul cu probleme al Braziliei, care este în riscul de a avea economia pe
deplin dolarizată, dar de asemenea, un furnizor cheie de mărfuri pentru
Beijing.
Africa de Sud a sprijinit Etiopia. India,
pentru o serie de foarte complexe motive, nu se simțea tocmai confortabilă cu 3
membri noi arabi/musulmani (Arabia Saudită Arabia, Emiratele Arabe Unite,
Egipt).
Iar Rusia a potolit temerile celor din New
Delhi.
Toate cele de mai sus respectă principiile
geografice și imprimă noțiunea de BRICS reprezentând Sudul Global. Dar se merge
mult dincolo de asta, prin amestecarea strategiilor viclene cu o doză de
realpolitik fără prostii.
India a fost liniștită pentru că Ministrul
Rus de Externe Serghei Lavrov, la masa de la Johannesburg negociind în numele
președintelui Putin, foarte respectat de New Delhi, a înțeles în mod clar că o
nouă, unică monedă BRICS este departe. Ceea ce contează cu adevărat, pe termen
scurt și mediu, este extinderea comerțului intra-BRICS, plățile urmând să se
facă în monedele naționale ale statelor ce compun această comunitate.
Acest lucru a fost subliniat de
președintele Noii Bănci de Dezvoltare (NDB), Dilma Rousseff în raportul ei
către gazdele Summitului din Africa de Sud, în ciuda faptului că președintele
Braziliei, Lula, a subliniat încă o dată importanța înființării unui grup de
lucru pentru a fi luată în discuție o viitoare monedă BRICS.
Lavrov a înțeles că New Delhi este absolut
îngrozit de sancțiunile secundare de SUA, în cazul în care rolul lor în BRICS
devine prea ambițios. Prim-ministrul Modi este în esență prins între BRICS și
complet artificiala obsesie imperială înglobată în terminologia „Indo-Pacific”,
care de fapt maschează un singur lucru, anume izolarea Chinei. Psihoticii
neoconservatori strausieni de la Washington care se ocupă de politica externă a
SUA sunt deja furioși pentru că India cumpără o mulțime de petrol rusesc la preț
redus.
Sprijinul celor din New Delhi pentru o
nouă monedă BRICS ar putea fi interpretat în Washington ca fiind de fapt o
declarație de război comercial total și de aici ar putea curge o întreagă
demență a sancțiunilor.
În schimb, lui MbS, Prințului Moștenitor
al Arabiei Saudite nu îi pasă: el este un producător fruntaș de energie, nu
consumator precum India, iar una dintre prioritățile sale este să-și atragă
clientul de top, anume Beijingul și așa că a deschis calea pentru petro-yuan.
Este nevoie de doar o singură mișcare
strategică
Acum să intrăm în mizele strategice. În
toate scopurile practice, în termeni eurasiatici, BRICS 11 este acum pe cale de
a stăpâni peste Traseul Comercial al Mării Arctice, Coridorul Internațional de
Transport Nord-Sud (INSTC), Coridoarele Est-Vest ale BRI, Golful Persic, Marea
Roșie și Canalul Suez. Aceasta îmbină mai multe coridoare de uscat cu mai multe
noduri maritime de pe Drumul Mătăsii. Integrare aproape totală în această
uniune nou creată și cu un păienjeniș de legături pe marginile ei. Totul dintr-o
singură mutare de șah strategic în plan geopolitic și geoeconomic.
Mult mai mult decât o creștere a PIB-ului
colectiv al BRICS 11 la 36% din totalul mondial, ceea ce însemnă că este deja
mai mare decât al grupului G7, acum cuprinzând 47% din populația lumii, în
topul geopolitic și geoeconomic al lumii intră modul în care BRICS 11 este pe
cale să spargă literalmente banca pe fronturile pieței de energie și de
mărfuri.
Prin încorporarea Iranului, Arabiei
Saudite și a Emiratelor Arabe Unite, BRICS 11 strălucește instantaneu ca o
adevărată centrală de producție a petrolului și a gazelor naturale. BRICS 11
controlează acum 39% din petrolul global exportat, are 45,9% din rezervele
dovedite și deține cel puțin 47,6% din totalul petrolului produs la nivel
global, conform InfoTEK.
BRICS 11, incluzând posibil în viitor și
Venezuela, Algeria și Kazahstanul ca noi membri, asta încă din 2024, poate
controla până la 90% din totalul petrolului și gaze comercializate la nivel
global.
Și toate aceste sub un corolar inevitabil:
toate operațiunile decontate în monede locale vor ocoli dolarul american. Vine
și concluzia inevitabilă: petrodolarul va intra în comă. Imperiul „Haosului și
Șantajului” își vor pierde meniul gratuit de prânz: controlul prețului
petrolului global. Astfel vor pierde puterea de a distorsiona prețurile și
mijloacele de a-și impune „diplomația” printr-un tsunami de unilateral
sancțiuni.
Deja în orizont, simbioza directă între
BRICS 11 și OPEC+ este inevitabilă. Pentru că OPEC+ este condus efectiv de
Rusia și de Arabia Saudită.
O reorientare geo economică zguduitoare
este în fața noastră implicând totul, de la rute parcurse de lanțurile globale
de aprovizionare și noile drumuri ale BRICS către interconectarea progresivă a
BRI (Belt and Road Initiative), Viziunea Saudită 2030 și expansiunea masivă a
infrastructurilor portuare a Emiratelor Arabe Unite.
Alegând Etiopia, BRICS își extinde
acoperirea africană în mineritul mineral și metalifer. Etiopia este bogată în
aur, platină, tantal, cupru, niobiu și oferă un potențial vast în explorarea
petrolului și a gazelor naturale. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, de
altfel, sunt și ele implicate în minerit.
Toate acestea explică integrarea rapidă și
progresivă a Africii de Nord și a Asiei de Vest.
Drumul lung al diplomației
Șocul noului BRICS 11 în sfera energetică,
este de fapt un contrapunct cu șocul crizei petrolului din 1973, în urma căruia
Riadul a început să se baricadeze în teancuri de petrodolari. Acum, Arabia
Saudită sub Mohammed bin Salman operează o schimbare de nivel tectonic la 180°,
în procesul de aliniere strategică cu Rusia, China, India și Iranul.
Amploarea loviturii diplomatice nici măcar
nu poate fi descrisă. Acesta este o a doua etapa a apropierii iniţiate de ruşi
şi finalizate de chinezi între Riad și Teheran, recent sigilată la Beijing.
Gândirea strategică a duetului Rusia și China, sincronizându-se cu răbdare, nu
a pierdut deloc din vedere „mingea”.
Acum comparați cele de mai sus cu
„strategiile” colective ale Occidentului, anunțate sub formă de sancțiuni de
G7, cum ar fi plafonarea plafonului de preț al petrolului rusesc. În esență,
„coaliția celor dispuși” din G7 și-a autoimpus sie însăși un plafon de preț
asupra țițeiului rusesc importat de pe mare. Rezultatul a fost și este că au trebuit să înceapă să cumpere mult mai
multe produse petroliere din țările din Sudul Global, care au ignorat plafonul
de preț și au crescut în mod corespunzător achiziția de țiței rusesc. Ghiciți
care sunt acum primii doi vânzători globali de țiței: China și India.
După ce s-a „bătut singur” în mai multe
etape de negare, Occidentul colectiv poate, sau poate nu, să realizeze că
trebuie să fii absolut prost să încerci să „decuplezi” Occidentul de economia
Chinei, orice halucinații ar avea Washingtonul.
După Summtul BRICS 11 vedem, ni se
revelează dramatic, modul în care Sudul Global este mai nealiniat decât oricând
în istoria recentă cu Occidentul.
Apropo, liderul cubanez Diaz-Canel,
președintele G77, organizație a țărilor în curs de dezvoltare, a fost la
Summit-ul BRICS reprezentând de facto noua Mișcare Nealiniată (NAM): G77
încorporează în fapt nu mai puțin de 134 de națiuni.
Majoritatea sunt africane, iar Xi Jinping,
la Johannesburg, s-a întâlnit în persoană cu marea majoritate a acestor lideri.
Occidentul colectiv, în panică, consideră
toate cele de mai sus drept „periculoase”. Asa ca ultimul refugiu este,
previzibil, într-o retorică a idioțeniilor.
Retorică din care pot rezulta lucruri și
situații periculoase. Analizați spre exemplu întâlnirea din 18 august anul
curent de la Camp David unde Imperiul Minciunilor și al Jafului și-a convocat
cei doi vasali asiatici, pe Japonia și pe Coreea de Sud. Aceasta poate fi
interpretată ca prima mișcare către un NATO militar/politic asiatic, chiar mai
toxic decât Quad sau AUKUS. Se vede că Washingtonul nu iese din obsesia de
amenința și „înghiți” simultan China, Rusia și Coreea de Nord.
Nordul Global a fost depășit
ONU listează 152 de națiuni din lume drept
„țări în curs de dezvoltare”. BRICS 11 li se adresează, deoarece depășesc
Nordul Global din toate punctele de vedere în creșterea populației, la
contribuția economiei globale, la creșterea PIB-ului global măsurată prin
putere de cumpărare.
În ultimii 10 ani de la anunțarea BRI
(Belt and Road Initiative), mai întâi în Astana și apoi în Jakarta,
instituțiile financiare chineze au împrumutat aproape 1 trilion de dolari
pentru proiecte de conectivitate de infrastructură în Sudul Global. Viitorul
forum BRI de la Beijing va reînnoi acest impuls. Simbioza între BRI și BRICS
este indiscutabilă.
În cadrul G20 de anul trecut, China a fost
prima națiune care a făcut lobby pentru includerea în organizație a corpului de
55 de membri ai Uniunii Africane (UA). Acest lucru se poate întâmpla peste o
lună la următorul summit G20 care va avea loc în New Delhi.
Dacă acest lucru se va întâmpla,
reprezentarea Global South va fi aproape de paritate cu Nordul Global.
A susține că Beijingul a organizat o
conspirație malignă pentru a transforma BRICS în o armă împotriva G7 este doar
o dovadă de infantilitate, o acuză aruncată în grabă de cei a căror singure
expertize sunt în jaf, escrocherii globale și amenințări războinice.
Realpolitikul și indicatorii geo-economici dictează termenii de pe tabla de șah
globală și configurează șocul noului. Anume certitudinea irelevanței
ireversibile a G7, care crește direct proporțional cu ascensiunea colosului
BRICS 11.
Sursa:
AG
INTERNET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu