A
fi iubit și apreciat de semeni
Ben
Todică, Producător Radio tv, Melbourne, Australia
24
Septembrie 2023
Meritul de a fi iubit l-am descoperit abia la vârstă
de 71 de ani. Și acesta nu este de a fi frumos, a fi viril sau de a avea bani
mulți. Nu. Este acela de a fi prezent, serios și de nădejde. Cât de important e
în viață să fii responsabil pentru cei din jur! Toți scriitorii au scris prea
mult, concluziona Emil Cioran, chiar Shakespeare a scris prea mult. M-am
săturat să trag la răspundere universul. Pentru ce? Proștii zidesc, deștepții
dărâmă. M-am întâlnit cu Cioran în 1979 cum se întâlnesc două trenuri care
pentru câteva minute mergând paralel fac cruce. Acesta a fost cadoul unei vieți
printre multitudinea de binecuvântari precum cel de azi. Există și asasinat
prin laudă din entuziasm, zicea Cioran și atunci am înțeles ce rău poate să-ți
facă lauda mea prea adevărată din punctul meu de vedere. Norocul prin destin de
a trăi amândoi în epoca comunismului a scos în evidență prin măiestria și
dragostea instinctuală pentru neam și locuri să alegi teme care neobservate au
cărat adevărul trăirilor și simțămintele omenești ale prezentului anilor
’60-‚’80. Filmele tale plâng prin imaginile alese în cadru. Tema istorică a
permis că suferință prezentului, a adevărului să fie reprezentată de un trecut
al nostru prin cetăți și ruine, de vechi și bătrânețe. Ai avut și niște
operatori tineri și talentați și foarte entuziaști, ca și tine, domnule regizor
care a permis forței conștiinței străbunilor, spovedirea. Pereții vechi ai
caselor, porților ferestrelor, a clantelor de la uși, vorba oamenilor
intervievați m-au dus direct la strămoșii mei de acasă, de la țară, din
România, la părinți și străbunicii deschizând acele uși care apar în primplan
cu clanțe și perdele, a lemnului porților lucrat de mâna țăranilor care-și
scoteau vacile în stradă dimineața când trecea cireada la păscut. Fiecare sat
și loc filmat de tine are un caracter specific și o identitate, un
individualism care e ucis în vest. În vest, Transcedentul e inexistent. Tu ne
arăți locul secret de unde se poate vedea și auzi adevărul. Aici dacă se dărâmă
un bloc sau oraș totul se transformă în ciment, oțel, plastic și sticlă și așa
este în tot vestul modern. Aici nu mai poți zice cum zicea bătrâna din povestea
lui Dan Puric acelora care i-au propus să-i cumpere fereastra căsuței sculptată
cu talent de moșul ei: Da eu prin ce mai privesc lumea, mamă? Că prin ea am
privit-o de-o viață. Deci rădăcinile transcendenței o țineau legată de părinți
și trăirea veșnică.
Vasile Bogdan a rămas mereu fidel acelor principii
instinctuale, primare cu care s-a identificat cel mai mult: un spirit de
revoltă trancedentală; puterea subversivă a iubirii pasionale, atât romantică,
cât și erotică; o credință în creativitatea subconștientului (vise și
fantezii); intrând în rezonanță cu trecutul milenar, un gust pronunțat pentru
cultura părinților săi; și, nu în ultimul rând, un dispreț constant pentru
prostia instituțională și reprezentanții ei. Când îi revedem opera, repusă azi
pe You Tube, descoperim nu un stil hollyoodian, psihedelic, violent
dezarticulat – genul de lucru pe care tinerii studenți la artă îl învață azi –
ci exact opusul: o liniște caldă enervantă în imagini perfect înrămate, o
direcție și simplitate în felul cum sunt prezentate și puse în scenă cele mai
scandaloase situații de ignoranța față de trecutul și credința senină a strămoșilor
și a rostirii adevăratelor istorii, cântece, tablouri și a celor mai
înălțătoare poveșți.
Vasile, sub presiunea vremurilor și a cenzurii și-a
modelat cu meticulozitate filmele ca săgeți concepute din dragoste pentru tema
aleasă și credința în imboldul divin pentru a pătrunde direct în subconștientul
spectatorilor prin unghiuri, eroziuni naturale, clădiri, culori, dărmâturi,
cicatrici, animale, oameni și stări emoționale, fără filtre sau explicații
nejustificate și apoi totul în sincron cu inima, bine păsuite dialogurile,
muzica și narativul. Un adevărat compozitor, conștient și inconștient, al unei
simfonii universale venite și duse-n etern. Un om timid, silitor și foarte
smerit, cu o direcție precisă a urmărit de-a lungul vieții, cu o manieră din ce
în ce mai puțin împodobită (din lipsa de resurse financiare): puțină subliniere
muzicală de comandă sau efecte (când folosește muzică, este întotdeauna dusă la
inimă și țintă); o regie de montaj extrem de fin controlată (a colaborat cu
multe mari talente în echipa sa), cu o atenție deosebită acordată subiectului
și aspectului exterior; fără trucuri ușoare de cameră, fără a se da mare sau
afișări ostentative de culoare și efecte de lumină. Bogdan și-a modelat cu
meticulozitate filmele, cu un respect deosebit pentru breaslă și pentru
spectator ca trăirile menite să pătrundă sigur și direct în conștientul
spectatorilor, fără abuz vizual sau explicații nejustificate.
El își începe întotdeauna filmele cu o imagine perfect
compusă și elegantă a respectabilității profesionale și a rafinamentului
artistic al operatorilor săi – pe care apoi o țese cu materiale de arhivă și
documente vii până la capăt. De-a lungul carierei sale, iconoclasmul absolut al
acestei proceduri devine BRAND – un film de Vasile Bogdan. Piesă de poticnire
esențială, (destinul vremurilor care a schimbat conștiința culturală și prin
care regizorul și-a dat seama că totul e relativ, că acea fantezie amăgitoare,
deținută de majoritatea cetățenilor, de a exista „în cea mai bună dintre lumi
posibile”) este aplicabilă. Este acea percepție, acea ideologie interiorizată a
idealului și credinței veșnice că ea va fi transmisă urmașilor și care nu
trebuie erodată de puterile artei ci încorporată – dar că nu va putea fi făcută
decât încet și sigur, viclean cu dibăcie și sentiment de răsplată trecutului.
Deci, pe măsură ce stilul său simplu și direct aparține trecutului, „mesajul”
său devine tot mai profund, mai indirect necesar - o seducție și o palmă
conținute în același gest pentru mine.
Vasile Bogdan este un amestec unic de intuiție
artistică pură și forma cea mai pricepută de a face film documentar – atât de
priceput încât a reușit să continue să facă filme și azi, chiar dacă regimul
s-a schimbat. Artistul din el nu poate fi separat de Banat, Timișoara, Europa.
El se plimbă, râde și trage o dușcă împreună cu prietenii în același mod în
care intră în rezonanță cu o scenă, o filmează și apoi o încadrează organic în
povestea lui. Ca suflet adevărat și etern, el crede în misterul poetic – nu
ideologii – el scrie - inerent tuturor lucrurilor. Regizorul Vasile Bogdan face
film din IUBIRE. Vedem tot mai mult cum suntem rupți de trecut, tradiție și
istorie. Ba mai mult, de suflet, conștiință și de Dumnezeu. De mii de ani noi
am crezut nu doar în cele ce se văd dar și în cele ce nu se văd precum sufletul și divinul, că cele din față
îmbătrânesc și mor. Sunt trecătoare. Privindu-ți filmele, comunismul dispare în
imaginea milenară a locurilor, cu grijă alese și a oamenilor. Deci, asta mă
face să te simt apostol. Vasile Bogdan un apostol al imaginii pentru că văd în
imaginile alese de ține veșnicia. Tu nu ești singur, tu dansezi cu ele. Amândoi
am pornit din aceleași locuri și fundație însă odată cu plecarea mea din țară
în 1979 drumurile noastre sau despărțit, eu luând-o printre blocuri de oțel și
sticlă, 44 de ani prin democrație, iar tu 44 de ani prin clocot și fulgere
tăind emoțional și fizic, prin vremuri tulburi și e normal ca eu să mă transpun
și să-mi vindec dorul de părinți și de acasă la văzul filmelor tale. Tu le faci
sigur cu inima și instinctul loial pământului natal și nu le percepi
amplificate de 20 de mii de km distanță și dor. Eu știu că e greu să înțelegi
distanța de 88 de ani care ne desparte trăind ironic în același timp pământean.
Disciplina poetică și a scriitorului din tine, iubirea și corectitudinea,
dragostea pentru frumos, talentul și demnitatea, un constant dans dintre
instinct, rațional și mândria de a fi se văd în toate filmele tale, maestre
Vasile Bogdan, balansate și construite cu măiestria și arta artistului plastic,
a marelui compozitor simfonic prin imagini de film documentar, a omenescului
regizor, al TVR-ului timișorean. Meriți să fii iubit! Pentru că ne demonstrezi
unde să nu căutăm valoarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu