Ciolacu
(se) pleacã la Înalta Poartă
Ștefan
Băeșiu
03
Septembrie 2023
Marcel Ciolacu, premierul de la „Bioterra”
sau „Ecologică”, sau cum se numește clădirea care i-a eliberat hârtia pe care a
fost tipărită diploma de licență, merge la Comisia Europeană. Are jalbă, are
băț, are năframă ăi tot ce îi mai trebuie unui român care se duce să se roage
ca cei mari, să îi permităș lui să facă pipi în curte pentru că baia are ceva
defecțiuni. În ultimele săptămâni Ciolacu și amicul său de la Transporturi
și-au luat covorașe și au tot exersat la plecăciuni în oglindă. Au exersat și
capul în pãmânt cu extensia cu capul de tot în sol, precum struțul, să nu mai
vezi pericolul sau cum își bat austriecii joc de poporul român, în problema
Schengen.
Ce pretenții putem să avem de la un ins
care nu ne poate spune la ce vârstă a tinereții a finalizat Examenul de
Bacalaureat și la ce vârstã a primit diploma de licențã. Adică un nene ca
acesta să se ducă la madame Van Basten sau cum o cheamă, aia cu vaccinurile
obligatorii de cumpărat și de făcut, să îl lase la pipiloancă prelungită peste
buget.
Ciolacu a mai spus recent că nu mai vrea
să rămânã simplu om politic. Dorește să treacã de la statutul de ocupant al
unui post la stat și în administrație la cel de om de stat. Adică el crede că
poți sã faci prinț dintr-un broscoi mai mult sau mai puțin râios. În cel mai
bun caz, Ciolacu ar putea aspira la statutul de om de stat degeaba. Și a făcut
treaba asta cât i-a plătit tata facturile. Apoi a tot lucrat la stat și e
obișnuit cu lipsa de obiective și de performanță. Că la stat viața este altfel
și în ultimii 33 de ani nu a cerut nimeni multe chestii. Se vede cum arată țara
aceasta.
Suntem tot chinuiți cu lipsa drumurilor și
cu nivelul de trai sub demnitatea unui european și cu perspectiva de a fi
cetățean european de mâna a doua și de a fi mereu umilit și batjocorit.
Ce o sã facă Ciolacu față în față cu
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene? O sã bage capul în pământ,
o să îi pupe poala și să-i mai propună ceva concesii, tăieri și strâns de
curele pe spatele poporului român. Cãci așa s-a întâmplat în ultimii 33 de ani
și nu văd de ce ar fi diferit de data aceasta. Mai ales că este vorba de un
absolvent de „Ecologică”, despre care nu poate să bage nimeni mâna în foc în
legătură cu faptul că a pus mâna pe cărți de bibliotecă sau mai mult pe cărți
de joc.
Ciolacu a scăldat-o și a ajuns premier cu
un C.V. penibil și crede că poate merge cu fruntea sus la Bruxelles. Mintea nu
vine tot timpul după post…, fie omul cât de prost. Umilința este în A.D.N. și
subdemnitatea, indiferent câte milioane de euro are Ciolacu și familia la
șosetă și câte rugăciuni a făcut, precum că e bogat și nu trebuie să se simtã
inferior față de regalitãțile de la Bruxelles.
Premierul nostru merge la Comisia
Europeană nu să dea cu pumnul în masă, ci să ceară voie la un deficit mai mare
și să afle care vor fi condițiile să fie posibil acest lucru. În mod sigur,
deci, se va întoarce în țară cu o listã de tăieri și de alte constrângeri
pentru toată lumea. La ce se tot strofocă jurnaliștii să îi sufle în coadă lui
Ciolacu. În mod normal, chiar dacă nu are diplome decât de carton, ar putea să
fie băiat de cartier și să facă pe șmecherul pe la Bruxelles, așa cum fac alții
precum Orban de la unguri. Dar pentru asta îți trebuie creier, abilități,
diplomație, machiavelism, tact, oportunism (abilități admirabile pe care -
vorba lui Nae Cațavencu - Ciolacu „le are, dar îi lipsesc cu desăvârșire” -
n.r.).
Ciolacu ar fi trebuit să dea de pământ
până acum cu Austria sau să găseascã butoanele potrivite pe care să apese
pentru ca țara noastră să fie admisă în Schengen. Nu doar pentru că merităm, ci
pentru că aproape toți sunt acolo. România trebuie să fie în Schengen pentru că
are acest drept, dacă ar avea politicieni abili. Cel mai probabil nu este cazul
lui Marcel Ciolacu de la „Ecologică”.
România a avut și politicieni cu 4 clase,
dar aveau ceva de preț: demnitate și inteligență (Facem din nou apel la Nae
Cațavencu: „le are, „dar îi lipsesc cu desăvârșire!” - n.r.).
Aranjament grafic - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu