Ioan Miclău-Gepianu - EPISCOPUL DE HIPPO

 

IOAN MICLĂU_GEPIANU: EPISCOPUL DE HIPPO

 

Motto:

”...Dumnezeu te va duce până la marginea lumii, ca să-ți

întâlnești ceea ce ți-a dat la naștere!” Te scoate de la foc și ape,

din mâinile de la o mie de dușmani, dacă ești în planul mântuirii.

Eu nu vorbesc asemeni unui teolog instruit, eu vorbesc având de

la părinții mei neștiutori de carte, ceea ce învățații numesc

”deontologie”, adică cei 7 ani de acasă! Asta e!”

Ioan Miclău-Gepianu – Poezii alese,vol.II, 2006

 

 

EPISCOPUL DE HIPPO*

 

Episcopul de Hippo,

Sau Sf. Augustin de la Tagaste,

Când descâlci doctrina Maniheismelor

Și coborând în sieși găsi dualul zel:

”Unul ce-mpinge la păcate,

Și inocent fiind, al doilea din el”.

 

Ori, altfel zisă vorba,

În Cartagina veche, trăia-ntr-un corp comul,

Atăt prințul Luminii cât și al Întunericului,

Iar gândurile lor aveau căi diferite:

”Gând rău spre rău, iubire în gând bun”,

Dar gândul bun era frustat de-al răului ispite!

 

Așadar, când lutul,

Gustă din plăcerile vieții cu necinste,

Omul e iresponsabil de-a sale fapte,

Și, deci fără vreo vină;

Dar, Sf. Augustin era păgân

Pe vremea când Cartage avea acea lumină.

 

Venind la Roma și Milan,

Primind știința celei mai de sus catedră,

Iar revelația creștină îi dă un spirit nou,

Și astfel Sf.Augustin de la Tagaste,

Așează pe cântar gândirile lui Platon și Socrate.

 

Dar fiece cărare

Ducea spre Unul Sfânt în Ceruri, Dumnezeu,

De unde descindea apoi cărarea bună,

Iar Omul e direct răspunzător de fapta săvârșită,

Căci niciodată Unul Sfânt,

Nu-ntinde curse și cale de ispită!

 

Aflând, deci, adevărul,

Născutul din Tagaste porni spre-a Africii pământuri,

Căci le iubea ca pe o zi senină,

El, dăruindu-se credinței creștine,

Cu suflet luminat,

E ridicat ”Episcopul de Hippo”, cu-n spirit nou de bine!

 

* Oraș-port în Africa de Nord, aparținând Numidiei,

colonie romană, sec.III.î.d.Hr.

*

 

OVIDIUS

 

O lume nouă apăsa,

Păgânătatea veche

Și-un semn creștin se-ntrevedea,

Cum la zenit răsare-o stea

Drept zorilor pereche.

 

Se prăbușeau toți zeii mari,

Tot Panteonul din Olimp,

Când omul a-nțeles chemarea cea de sus,

De unde Duhul ne-a trimis pe Fiul său Iisus,

Să știm și noi cine suntem,

 

De unde viașa o avem,

Chemați suntem deschis și deopotrivă,

Nu prin ferestre, sau cu perdea ânchisă!

E Duhul viu atotcuprinzător,

Iar Omul modelat de sfântul Creator!

 

Iisus e Orizont,

Secantă între două lumi -

O lume veche ce cădea,

Și una ce abia năștea

Cu zorii ei cei buni!

 

Uimit, Ovidius luă

Pe Jupiter de coarne,

Căci prea trăgea zeul la rele,

Când nimfele le preschimba-n vițele,

Iar Juno rătăcea-mprejur,În brașe-avându-l pe Mersur!

Dar pentru asta Poetul, socotit sinistru,

Fu repede trimis în depărtări,

La Tomis, la gurile năvalnicului Istru,

Spre a-și ispăși pedeapsa zeimii ne-ndurări!

 

Mitologiile, surse de studii istorice-

Ioan Miclău, Ed.”Cuget Românesc”, 2016

 

Notă biografică:”Poetul latin Publius Ovidius Naso

s-a născut la 20 Martie, anul 43 î.d.Hr. În localitatea

Sulmo(Sulmona de azi).

În elegia autobiografiei el spune că se trage dintr-o

familie veche de cavaleri. Făcuse scolile epocii sale, apoi

a urmat scoala de retori, alegându-și calea poeziei”.

Ajunge exilat la Tomis(Constanța) unde și moare, și este

și îngropat. El este și un poet al Românilor, a scris și

versuri în limba geților”.

 

~*~

De la arhiva Bibliotecii ”Mihai Eminescu”-Cringila, N.S.W,

Ioan Miclău-Gepianu