O
fractură deschisă într-o tibie de lut
Luminița
Arhire
15
Octombrie 2023
Ce-ar mai fi de spus? Tot ceea ce coana Europa a
făptuit cu voioșie și cu nepăsare sinucigașă, iac-așa! Na, c-a vrut dânsa! timp
de ani și ani, a ridicat acum acest tsunami care se zărește la orizont uriaș,
isteric și nemilos. Tot ceea ce-a ascuns dânsa, hlizindu-se, sub preș, a
fermentat acolo iar astăzi fierbe, ieșind cu bulbuci și nu mai poate fi oprit.
„Valorile europene” s-au dovedit niște utopii cinice... guvernele și-au
vaccinat cu forța cetățenii, i-au mințit, i-au înspăimântat, le-au impus să nu gândească,
au introdus cenzura, le-au făcut cadou contorul inteligent care oprește gazul
dacă au fost nesăbuiți și nu s-au simțit confortabil la 19 grade Celsius în
dormitor, le-au diabolizat văcuțele cum că de ce nu-și controlează nesimțitele
de cornute sfincterele, i-au sfătuit să mănânce insecte că alea sunt grijulii
cu „amprenta de carbon” și, fără milă, i-au discriminat pe „băștinași” în
favoarea unora pe care Occidentul i-a primit cu brațele deschise, dar nu i-a
putut asimila nici din punct de vedere cultural, nici din punct de vedere
social...
Și cum oare ar putea fi asimilate populații care cred
în moarte ca valoare supremă de către populații care cred, la fel de puternic,
în viață? Nu era oare de așteptat să nu se întâmple? Ca să nu mai spunem că obișnuiți
cu un alt tip de sistem administrativ, noii-veniți nu și-au putut crede ochilor
peste ce găini conducătoare proaste și bune de livrat ouă gratis sub formă de
ajutoare sociale, au dat! Care găini proaste, după o vreme, s-au gândit să
scoată din meniul cantinelor școlare carnea de porc, pe care „băștinașii” o
adorau sub formă de ciolan pe varză, pentru a nu jigni sentimentele noilor
veniți. Și mai au foarte puțin până-l scot și pe Moș Crăciun din sărbătorile de
iarnă din același motiv!
Au făcut toate astea și mult mai multe arătându-le
popoarelor lor ce înseamnă „ușuratul cu boltă” peste capetele
„contribuabililor” iar acum oala sub presiune face poc! și împrăștie pe pereți
sucul de roșii care aduce așa de mult cu sângele proaspăt...
Mai în șoaptă, mai cu fereală, coana Europa se miră
cum de au crescut antisemitismul și extremismul sub fustele ei bogate, exact ca
niște bube care deja au copt și stau gata să se spargă. Dar de ce oare? De ce
sunt manifestații musulmane în Place de la République din Paris, de ce ies
susținători ai Hamas-ului în Lyon, Rennes, Lille, Toulouse, Viena, Londra,
Berlin? Cred că nu este greu de înțeles. Așa cum nu e greu de înțeles de ce la
manifestațiile pro-Hamas se răspunde „călduț” cu declarații oficiale
pro-Israel, ca niște scuze, cu vizite de „solidaritate” ale oficialilor
europeni și mai puțin cu manifestații de simpatie pentru cei atacați de Hamas.
Totul sub deviza: „Ciocu mic’, că s-ar putea să avem incidente...”.
Oare știu liderii europeni ce anume cred cetățenii pe
care-i „păstoresc” și care sunt temerile lor sau măcar le mai pasă de ceea ce
cred ei?
Deoarece războiul din Orientul Mijlociu e încă o
fractură deschisă în tibia de lut ale Europei.
Răspunsul oficial al Europei la această fractură nu
este cu atele, ci cu două remedii pe care le consideră gata verificate:
propaganda și „...urmează imagini care vă pot afecta din punct de vedere
emoțional...”. Numai că între timp s-a petrecut un lucru previzibil: a crescut
intoleranța „celor tăcuți” și la propagandă, și la storsul emoțiilor... Căci,
după propaganda lacrimogenă, supradimensionată și unilaterală, care a fost
livrată cetățeanului european, atât despre pandemie cât și despre războiul din
Ucraina și care a condus încet-încet nu numai spre saturație, ci și spre o evaluare
critică a informațiilor - dintre care o parte s-au dovedit ori intoxicări, ori
minciuni de-a dreptul - oamenii au devenit mai circumspecți. De aceea e posibil
ca mulți să nu mai creadă ceea ce li se spune de către aceiași crainici TV care
i-au informat, nu demult, că vaccinul e „sigur și eficient” sau că tinerii și
vitejii soldați ucraineni de pe Insula Șerpilor au fost uciși de către
ticăloșii de ruși sau că în sacii negri la care se holba, de la un metru
distanță, Ursula von der Layen în vizită la „războiu’ proaspăt”, erau niște
cadavre inodore, cu o vechime de 7 zile!
Cred că în Occident, din pricina unei aparent
condamnabile neglijențe, care arată însă tot mai mult ca o intenție ascunsă,
s-a încurajat oploșirea și maturizarea -în tranșeele pe care nimeni nu a vrut
să le vadă la timp- unei imigrații căreia civilizația veche europeană nu îi
cunoaște și nu-i poate înțelege radicalismul extrem.
Iar Occidentul, infatuat și sigur pe el, birocratizat
până la schematismul absolut, a considerat că făcând tot mai multe concesii și
dând în permanență tot mai multe drepturi, uneori vădind discriminare pozitivă,
diferențele culturale se vor atenua. A mizat pe „asimilare” dar nu a „asimilat”
nimic. Nu a fost decât iluzia rănii care se închide la suprafață peste o
infecție din ce în ce mai activă în adânc.
Războiul. Tragedia celor mulți, tragedia celor fără
nume, tragedia celor ce doar statistic contează. Atâtea victime de o parte,
ei... și dacă lucrurile merg conform planului, măcar tot atâtea și de partea
cealaltă! Morți să avem, mărturii sfâșietoare să avem, pentru ca masa hienelor
de presă să fie constant bogată, pentru ca industria de armament să duduie,
pentru ca banii să se învârtească, pentru ca populațiile din „democrațiile
consolidate” să stea umile și speriate în banca lor, pentru ca generalii în
rezervă să facă turul televiziunilor de știri, pentru ca madam Alexandra
Păcuraru de la Realitatea TV, îmbrăcată în alb, să-și aranjeze un moment de
„vizibilitate sporită” la mitingul organizat pe 12 octombrie 2023 de către
Ambasada Israelului în Parcul Izvor din Capitală rostind, cu aerul său de
inteligentă fără frontiere: „Îi îndemn pe toți la înțelepciune, să se găsească
lucrurile bune care îi unesc, să se așeze la masă pentru pace”.
Eu sunt convinsă că beligeranții din Orientul Mijlociu
vor lua aminte la acest îndemn, se vor gândi mai bine, își vor da seama că au
greșit și se vor împăca.
P.S. Și, da... fotografia
este din București... au relatat televiziunile de știri din România
evenimentul? Poate că n-am fost eu atentă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu