ISCUSIT PORTRETIST PRIN CUVÂNT
„Ce roman a mai fost și viața mea!” (Napoleon)
Am primit de la distinsul profesor, publicist și scriitor gălățean GHIȚĂ
NAZARE, cartea „De la cerneala de boz la calculator: Amintiri recuperate”,
București, Eikon, 2020. Harul și talentul de scriitor este relevat din plin în acest
roman autobiografic, cu un titlu deosebit de interesant, în aceeași măsură sugestiv
pentru evoluția scrisului și tehnicii până în zilele noastre, însă observăm între cuvinte un antagonism de toată
frumusețea... Se vede limpede opoziția, contradicția flagrantă dintre boz
și calculator. O parte dintre cei care au trăit la oraș și cei mai tineri
nu cred că știu ce este „bozul”. Așadar, stârnește curiozitate și trimite
cititorul (neavizat) la dicționar. Descoperind ce înseamnă, apare întrebarea:
ce au în comun bozul și calculatorul? Nu durează mult această
derută, întrucât autorul grijuliu adaugă informațiile la titlu: „Amintiri recuperate”.
Dar ce amintiri? Aflăm doar din câteva
considerații pe care le aștern aici și, bineînțeles prin lectura cărții.
După o matură chibzuință, scriitorul a socotit
că a sosit timpul să dedice o parte din energia vârstei de senior, pe care i-a
dăruit-o Dumnezeu, întoarcerii către locurile natale și timpul parcurs ca fiul
cel mai mic al familiei (din cei opt copii născuți, doar cinci în viață). În
opinia sa, acest gest este o datorie de onoare față de părinți, frați și toți cei
care i-au fost alături într-un moment sau altul al existenței sale.
Ghiță Nazare consideră că sinceritatea este cea
mai bună metodă de a nara, descrie întâmplările și faptele. Doar astfel, scrierea
capătă însemnătate autentică, este bine înțeleasă, credibilă și apreciată la justa
sa valoare. Relatează momente și perioade din propria viață, contextul social, profesional,
familial și personal într-o panoramă episodică: prima amintire din anii
copilăriei, anii de școală, (primară, gimnazială, liceu, facultate), repartiția
și profesoratul în orașul dunărean Galați, căsătoria, copiii...
Autorul mixează o sumă de amintiri în filmul
vieții pe o peliculă formată din „straturi fotosensibile” ingenios îmbinate. Mânuind
cu dibăcie cuvântul bine șlefuit crează imagini și portrete de oameni, stări,
situații și ale societății în general, în anumite contexte istorice. Probabil, în
momentul în care s-a decis să scrie acest roman, profesorul Ghiță Nazare a
reacționat la invitația eului interior, care l-a îndemnat cu generozitate:
„Sesam deschide-te!” S-a deschis și nu s-a mai putut opri până nu a desțelenit timpul
cu râvna și destoinicia omului născut la țară, alcătuit din lut fecund, crescut
și înălțat precum brazii din minunatele peisaje rustice, bucolice mereu
atrăgătoare pentru iubitorii de natură și frumos.
Veritabil martor ocular a ceea ce s-a întâmplat
în România, încă din copilărie a asistat la instaurarea comunismului după
modelul bolșevic, la stupidul proces de colectivizare, așa numita transformare socialistă
a agriculturii prin deposedarea țăranului de pământ, unelte agricole și animale,
întocmindu-se un act, în care se preciza: „m-am înscris de bună voie și
nesilit de nimeni.” Ceea ce era o mare minciună. Conform acestui înscris,
asemenea celui de la starea civilă, la căsătorie, țăranul și întreaga familia
se „căsătoreau” pe vecie cu Gospodăria Agricolă Colectivă înființată de
socialismul în plină instalare. În acest
proces, un rol important îl avea perceperea dărilor plătite rușilor ca datorii
de război pentru că ne-au eliberat de nemți și au construit socialismul. Era
nevoie de activiști loiali pentru împlinirea acestor misiuni. Portretist până
la detaliu, Ghiță Nazare conturează tabloul atmosferei din gospodăria familiei
la perceperea birurilor/taxelor prin confiscarea celor doi porci: „Godacii s-au
opus, sărmanii, o rezistență deosebită și au declanșat un adevărat concert al
dobitoacelor din curte și de prin vecini: porcii guițau, câinii lătrau,
pisicile mieunau, oile zbierau, găinile cotcodăceau, rațele măcăiau, gâștile
găgăiau, curcile bolboroseau, caii nechezau, parcă toți își luau rămas bun unii
de la alții”. Iar, copilul Ghiță a început să plângă, purtând amintirea
de-a lungul deceniilor până astăzi. Și cine a săvârșit această faptă oribilă?
„Bocănoaia,... era o femeie înaltă, roșcată și roșcovană, cu ținută de
ofițereasă, îmbrăcată într-un impecabil veston kaki, cu căciulă rusească cu
urechi, cu pantaloni bufanți și cizme din piele până la genunchi, bine lustruite,
care să fi tot avut vreo 25 de ani.”- ne spune autorul.
Ghiță Nazare a parcurs un proces de creștere firesc
în care au jucat rolurile principale sănătatea trupească, mentală și
sufletească, ambiția, dorința de a-și împlini rostul în viață și de a
transforma șansa în realitate. Timpul s-a scurs, iar autorul, după anul 1989 este
martorul multor stângisme, prin care societatea românească încearcă să se
detașeze de balastul comunist, de sistemul etatist, de mentalitățile timpului...
Corolarul acțiunii romanului este atenția sporită a autorului asupra unei
realități trăite intens și depășite cu hotărâre și dorință de a merge înainte,
după modelul de educație în familia țăranului gospodar, vrednic și respectat de
întreg satul.
Autorul stăpânește limbajul neaoș al Moldovei
de mijloc, respectă obiceiurile și cutumele lumii rurale, însă cunoaște și truda țăranului la munca din gospodărie
și din câmp. Împletește cu iscusință momentele zbuciumate și bucuriile inerente
fiecărei vârste, alternând peisajele încețoșate ale vieții din care răsar amintiri
ca niște buruieni gata să te cuprindă, să te-apuce, să te otrăvească, să te
doboare, cu împlinirile și satisfacțiile asemănătoare fructelor înmiresmate din
livezile roditoare. Astfel, deși nerespectând cu strictețe linia cronologică a
desfășurării faptelor, întâmplărilor, evenimentelor, pe parcursul scrierii
romanului scarmănă întregul caier al vieții, torcând fire suple, dar trainice și
durabile cu logica minții, arta inimii și dragostea sufletului.
Scriitorul Ghiță Nazare vorbește organizat
despre o lume în dezordine, agitată, în care toate au legătură cu nevoia de
justificare a afirmațiilor, atitudinilor și comportamentului. Astfel, limbajul
folosit reflectă deplin inteligența autorului, erou principal al romanului. Scrierea
este profund definită printr-un realism creator, menit să contureze și să dea
viață unui personaj sui-generis, real. Mereu atent la el însuși, ca să nu-i
scape nimic din raza sa vizuală, totul este măsurat, conturat, subliniat și
aplicat în așa mod, încât nicio clipă interesul cititorului să nu fie estompat,
înfrânat de imagini incoerente. Realismul lui Ghiță Nazare se reazimă pe
virtuți stilistice care dau pulsații textului și lectorului.
Dialogul dintre personaje este scurt, clar, la
obiect, fără întinderi și lăbărțări, fără cuvinte rebuturi. Prin faptul că uneori,
autorul se abandonează stărilor trăite în trecut se întrevede bucuria regăsirii
copilului, tânărului dispus să-și trăiască viața reală, cu bune și mai puțin
bune și să facă orice efort pentru a se regăsi mai târziu în pielea și postura
adultului realizat intelectual, cu o carieră ascendentă prin împlinirea menirii
unui adevărat dascăl. Merită precizat și faptul că autorul s-a folosit de „dotările”
înăscute, arii din pachetul original pe care le-a udat cu apa vie a implicării,
muncii și dăruirii. Chiar dacă unele înclinații au fost doar în formă latentă,
acordându-li-se atenția cuvenită și tratarea cu seriozitate le-a înmulțit seva mult
hrănitoare unei bune creșteri, formări și alcătuiri. Amintește și faptul că, în
concepția tătălui, educația are nevoie și de aplicarea unor măsuri coercitive, precum:
„bătaia e ruptă din rai”
Pentru autorul „Amintirilor recuperate”, un
rol important îl au părinții. Cu dragoste și cu mândrie nedisimulată le
schițează portretele: „Tata, Ion, zis și Nică, era un om gospodar,
fruntaș în sat, pentru el proprietatea reprezenta legea supremă, iubea ordinea,
disciplina, lucrul bine făcut, muncitor până la sacrificiu, devotat familiei,
mândru și ambițios, îi plăcea mult să cânte, să știe că se vorbește frumos
despre faptele lui, ale familiei, ale copiilor.” Portretul mamei: „Ana,
era de o bunătate rară, înțelegătoare, concesivă, iubitoare. Dădea oricui și
haina de pe ea. Avea o vorbă bună pentru oricine. Vobea frumos, politicos, cu
tonul scăzut, era credincioasă, bisericoasă. Nu se enerva ușor. Era harnică,
ținea la onoarea și la curățenia casei și a familiei.” Urmare a acestor
trăsături, fiul conchide: „Pentru mama aveam dragoste, iar pentru tata
respect și teamă.”
Trăsăturile de caracter ale înaintașilor, ale părinților
se transmit genetic, și nu-i de mirare că scriitoarea și jurnalista Violeta
Ionescu îl caracterizează astfel pe autor: „...omul pe care noi îl cunoaștem,
profesorul pensionar de astăzi, Ghiță Nazare, merită tot respectul cuvenit pentru străduința
de a ajunge om cu carte, pentru dragostea lui de studiu și pentru dragostea
insuflată elevilor săi, pe care i-a instruit și educat,
pentru dragostea de soț și de tată și, în general, pentru bonomia lui, care se vede
și din scris, și din faptele sale.”
Cartea nu este o simplă autobiografie, nici un
curriculum-vitae, ci autorul dorește să arate cum s-a format ca om, profesor,
șoț, tată, scriitor, cu alte cuvinte fațetele unui intelectual român harnic și
muncitor, îndrumat corect și dornic să se ridice la înălțimea potențialul
personal prin propriul efort și sub îndrumarea persoanelor atestate pentru instruirea,
educarea și formarea tinerilor.
Despre autorul romanului aș mai sublinia acuratețea
exprimării, simplitatea construcției frazei, fără înșiruiri interminabile și
fără repetări de cuvinte cu același sens. Fraze și paragrafe scurte, fără
exprimări rizibile și frivole. Nu e o retorică prețioasă, scorțoasă, ci o
expunere blândă, caldă chiar și atunci când povestește lucruri, întâmplări mai
contondente. Gramatica este bastonul pe care se sprijină, vocabularu-i bine
organizat, însă limbajul, deși corect și bine ales, nu poartă întotdeauna cravată
și frac. Se spune că niciun scriitor nu-i fără păcat, eu n-am descoperit
niciunul la Ghiță Nazare, poate sunt puțin subiectivă pentru că port și eu în
suflet o afinitate deosebită față de orașul dunărean Galați, în care mi-am
petrecut anii de liceu și adolescența doldora de vii amintiri, asemenea
valurilor Dunării cu dimensiuni și intensități variate.
Narațiunea cărții este și o pildă pentru viață.
Citind cartea „De la cerneala de boz la calculator: Amintiri recuperate” și,
bineînțeles păstrând proporțiile, cred că și prozatorul Ghiță Nazare ar putea
spune: „Ce roman a mai fost și viața mea!” (Napoleon) Intenția
autorului de a aduce, cu proaspăta-i memorie, în atenția cititorilor „amintirile
recuperate” este ca noi să ne facem o
imagine asupra vieții și contextului istoric în care domnia sa a văzut lumina
zilei, a crescut, învățat și profesat ca dascăl cu neîndoielnică pasiune și
dragoste.
Cartea
este o istorie a neamului românesc din ultimele zeci de ani (1958-2018),
care au fost în aceeași măsură bulversanți, zbuciumați, purtători de germeni ai unor cataclisme sociale: ridicarea la ranguri
înalte a unor organe de represiune, ce executau orbește ordinele autorităților,
exacerbarea cultului unor personalități ignorante, distrugerea adevăratelor
elite românești, privarea de libertăți, de hrană, lumină și căldură... Cum
altfel, tânara activistă de partid, Irina Boca (Bocănoaia), ajutată de PCR (pile,
cunoștințe, relații) care domină și azi societatea românească a terminat o
facultate, iar după 40 de ani și ceva, în 2008 avea deja patru mandate de parlamentar.
În aceeași logică, aflăm că Ionel Calicu redenumit Ionel Bogatu a devenit primarul
comunei Dealul Luncii. Hâtru, ilar, ușor ironic, uneori sarcastic, în
ultimul capitol al cărții, autorul îi așează la aceeași masă (așa cum au stat
și-n realitate) depănând amintiri. De, în cărți, toate ca-n viață!!!
Prietenos și onest, volumul „De la cerneala de
boz la calculator” se adresează nu doar generației acelor timpuri, azi
pensionari pentru aducere aminte (deși nu cred că au uitat), ci mai ales noilor
generații (sperăm a fi) dornice și iubitoare să înțeleagă istoria așa cum a fost.
Prin „Amintiri recuperate”, Ghiță Nazare ne invită la reflecție asupra dimensiunii
ontologice a unui neam, ceea ce constituie pentru el, dar și pentru noi toți
punctul de pornire al filosofiei propriei trăirii. Și poate spune oricând: „Nimic
din tot ce am abordat, nimic din tot ce am spus de-a lungul unei vieți nu poate
fi separat de ceea ce-am trăit. N-am inventat nimic, am fost doar secretarul
senzațiilor mele.” (Emil Cioran)
Pentru Ghiță Nazare, Amintirile recuperate sunt și vor
fi de-a pururea hrană pentru minte și suflet, dar și PORTRETUL DEPLIN.
Vasilica GRIGORAȘ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu