joi, 30 noiembrie 2023

A aparut revista Jurnal Israelian 85 - Decembrie 2023 (spicuim)

 




------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------













mircea dorin istrate - Noapte de-nceput de iarnă

 



mircea dorin istrate

 

Noapte de-nceput de iarnă

 

 

~*~

 

Ducea mea visare

 

Somn de plumb, pe cuibul nopţii

Cade-n picuri ca de ceară

Şi-n răsfăţ, pe-ntinsul bolţii

Luna-n falduri stă s-apară.

 

Visul îmi cuprinde gândul

Obosit de-a zilei larmă,

Şi în vrajă, mângîindu-l

Mi-l adoarme-n a sa palmă.

 

Din ascunsul unei taine

În dulceţuri aţâţând,

Jocuri fine de morgane

Toarce leneş al meu gând.

 

Încâlcind a lumii lege

În scurtimea unei clipe,

El prin noapte-n vaduri trece

În bătaie, de aripe.

 

Zorii-ntorc a lui menire

Trimiţându-l în uitare,

Ştergând urma cea subţire

Din ce-a fost, dulce-a visare.

 

***

 

 

 


 

VECIA   ŞI   CLIPITA

 

Bătrânul timp îşi duce, în spate ca pe-o umbră,

Vecia ce de dânsul se ţine ca un scai,

De ea nu se desparte, ca spicul de-al său pai,

În toate câte face şi ori pe unde umblă.

 

Un timp fără vecie bătaie-i de aripă,

Când viaţa e uşoară e trecere în zbor,

Când ea e grea şi-amară şi toate mi te dor,

De neclintit îţi pare şi-n loc stă împietrită.

 

Nu moartea şi nici viaţa îmi sunt de lăudat

Ci timpul care ţine în mâna-i încordată,

Clipita şi vecia, ce omul, viaţa toată

Le va dori în taină averi de cumpărat.

 

O viaţă veşnicită dori-va fiecare

Să se-nvechească-n vreme, să râdă-n faţa morţii,

Să vadă unde viaţa sfârşi-va vrerea sorţii

Şi ce va fi pe urmă, pe-a timpului cărare.

 

Iar când va fi să fie ‘nălţatul către stele

O clipă doar să ţină plecatul dintre vii,

Şi-apoi din nou vecia ne facă veacuri mii

De lungă aşteptare, în lumile acele.

 

***

 

 


 

 

UITAŢI   MOŞNEGI

 

Uitaţi moşnegi, de timp albiţi,

Tăcute umbre vlăguite,

Arhangheli trişti şi obosiţi,

Un rest, din timpuri vechi, trăite.

 

Tot vămuiţi de astă lume

Ajunşi acuma la apus,

Prea umiliţi, nu pot a spune

Că-i bine jos, mai bine-i sus.

 

Mereu îmi sunt prea mulţi şi-ncurcă

Tot stând în calea nu ştiu cui,

Bolesc, se vaită, dau de furcă,

Sunt haină grea, uitată-n cui.

 

Aud mai rău, nu văd departe,

Dorm iepureşte şi puţin,

Tot uită ziua ce-i desparte

De ce-a fost ieri, şi-acu-i destin.

 

Puţin mai au până s-or duce

Pe drumul cela fără-ntors,

Uitarea le va pune cruce

Trăirilor ce-aici, le-au fost.

 

***

 

 

 


 

EI ,   BĂTRÂNII     LUMII    NOASTRE

 

Cărăuşi ce duc în spate, ani din clipe adunaţi

Stau plecaţi sub grea povară ce-a tot fost un rău şi-un bine,

Plumbi îmi au în paşii zilei ce îi calcă-ngreunaţi

Aşteptând despovărarea raiului, ce nu mai vine.

 

Umbre sunt, ce tot încurcă mersul vremii prea grăbit,

Nu sunt buni de puşi la treabă şi-s prea mulţi la numărat,

Pentru unii-s o povară şi-nc-o gură de hrănit

Ce nu-ncap în rostul lumii, bani în vânt de aruncat.

 

Duc cu ei, prin colbul vieţii, puse-n tainiţe de gând,

Amintiri din vechea vreme ce trăitu-le-au cândva,

Ne-nţelese de aceia ce-au venit acum la rând,

Mici istorii dintr-o vreme, când făcutu-mi-au ceva.

 

Ei, bătrânii lumii noastre, martori vii din vremi trecute

Trec uşor prin sita vieţii tot rărindu-se mereu,

Câţi născuţi, atâţi s-or duce, alţii-n loc veni-vor iute

Să se prindă-n hora vieţii, ce se-nvîrte trist şi greu.

 

Cînd i-avem, i-am da la alţii, că prea mult călcat-au locul

Iar a lor poveşti de-acuma tot le ştim, că nu sunt noi,

Când ni-i greu şi-am vrea povaţă, să lipim de noi norocul

Le-am da bani cât nu pot duce, să ne scoată din nevoi.

 

Toţi ca ei la urm-ajungem, că aşa ne e sortitul,

Să fim roata care-mpinge carul vieţii înainte,

Din stejar bătrân să crească lujer tânăr, înnoitul,

Ce să-ndese cea pădure, veşnicindu-se cuminte.

 

Câţi ne-om naşte, toţi ne-om duce, unu-afară nu rămâne

Ca în lumile acestea el vecie să se facă,

Deşi unii, ca şi mine, tainică speranţă-şi pune

Că cel bob al nemuririi, a rămas în noi să zacă.

 

***

 

 

 


 

VEŞNICIA

 

Timpul pune punţi de aur peste capete de lume

Ca vecia să-i lungească nemuritele-i clipite,

Iar cu aşchii de milenii el înoadă să-mpreune

La un loc ce risipit-a, spre lărgimile-nfinite.

 

Ca armonica se strânge, iar apoi mi se lărgeşte

După legi de el ştiute, ce la noi n-au înţeles,

Din atomul de sămânţă, în clipite se-nmulţeşte

Şi-mi încheagă universuri, în rotiri ce te-ameţesc.

 

Când îşi umple nesfârşitul până-n margini de niciunde

Copt la focuri de genune ce le-aţâţă ne-ncetat,

Face-un semn, ce nimeni ştie, şi-ale sale large unde

Se resorb în vechea matcă, pân’ se fac un vârf de ac.

 

Mai demult decât demultul, mult mai vechi decât o astră

Timpu-şi toarce timp din sine din trecut spre ce-o să fie,

Noi, fiinţe trecătoare, nici gândim că viaţa noastră

E nimicul din clipita-i, ce se cheamă, veşnicie.

 

Şi-n scurtimea ei de-acuma ne gândim doar  până mâine,

Prea puţin la viitorul unde sta-vor strănepoţii,

Vrem s-avem, dacă se poate, bani grămezi şi-un colţ de pâine,

Iar la ce-o să fie mâine, mai gândească-se şi alţii.

***

Timpul naşte şi-mi sfârşeşte viaţa-n chipuri diferite,

Tot umplându-şi veşnicia cu ceva neplicticos,

Noi, cât ţine viaţa noastră, facem fapte nesfârşite

Dintre care, prea puţine ‘nălţătoare-s, cu folos.

 

***

 

 

 


 

TRISTEŢI   DE   FĂGĂDĂU

 

Tocit-ai pragul uşii de cât mi l-ai călcat

Împleticit în mersu-ţi târşit ori legănat,

Să bei un deţ tărie, să schimbi cu cei de faţă

O vorbă cătrănită, la mincinoasa viaţă.

 

 

Să spui că darea-i mare, preceptorul că-i rău,

Jândarul că se poartă de parc-ar fi birău,

Că popa mult blesteamă în faţă la altare

Pe ceia păcătoşii, ce-njură-n gura mare.

 

 

Că-n ţară e scumpete şi-n iarna care vine

Nu-s lemne şi bucate s-o treacă orişicine,

Că vara a fost scurtă şi multe nu sunt coapte,

Că toamna e pe ducă, puţine-s adunate.

 

Nu-i fân în podul şurii să sature o vacă,

Pometuri nu-s de unde pe cea uscată cracă,

Nu-i dulce boaba-n struguri şi vinul fi-va acru,

Sărac e anul ăsta şi toate-ţi merg, ca dracu.

 

****

Jinarsul te-ndulceşte de multe ce-ţi merg rău,

Tu-ţi verşi, cum varsă şi-alţii, tristeţi de făgădău,

Apoi, cu-n ‘’Sara bună’’, tu suflet lăcrimat,

Împleticit spre casă, te duci de câini lătrat.

 

***

 

 

 


 

NAŞTEREA    LUMILOR.

 

Acolo până unde, a razelor iuţeală

Ajung să strălucească pe-o humă de ceresc,

E-o-ncremenire-adâncă, ce ochii ni-i înşeală

Când nopţi privim  la ceruri, de-aici, din pământesc.

 

Doar Timpul poate-a spune, că-n viaţa-i de vecie

El vede cum aleargă în goană nebunească

Spre-un Punct, ce soarbe-ntr-una cu forţa lui cea vie

Întinse Căi Lactee, spre-o gură pofticioasă.

 

De-apucă să le-nghită, le-ndeasă una-n alta,

Le-apasă să se strângă şi-n chin să se micească,

Întinse ceruri şterge de lasă goală bolta

Şi pune-n loc Nimicul, ca nimeni să-l ghicească.

 

În cela punct se-adună o forţă uriaşă,

Puteri pe care nimeni nu poate-a le ghici,

Ce cresc mereu în timpuri, ca pruncul cel din faşă

Ce suge lapte proaspăt, să capete tării.

 

Când talerul balanţei, la vreme neştiută

Se-nclină într-o parte, rupând zăgaz de chinuri,

În câteva clipite ţâşneşte Forţa brută,

Spre goluri nesfârşite, să facă iarăşi plinuri.

 

Mai iute ca iuţeala, ajung în colţ de lume

Lumini ce umpu hăuri şi lasă-n urma lor,

În vremuri cât vecia, amestecate hume

Ce-aşteaptă răcorirea, ori arsul şi-apoi mor.

 

Cândva, când nimeni ştie, sămânţa cea de viaţă

Va încolţi smerită, aşa, din loc în loc,

Născând poveşti şi vise, şi-n raiuri cu verdeaţă

Se va preface lumea, în timpuri cu noroc.

*

E-o noapte-ntunecată şi-n cer cu stele-n roiuri

Clipesc în scânteiere luceferi ce vrăjesc,

Acelea-s arse astre de la-nceputul lumii

Pe când eram nimicul norocului lumesc.

 

E-o hartă mincinoasă cea boltă înnoptată

Ce-n străfunzimi e altfel de cum o văd acum,

Acolo sunt prefaceri, durere ne-ndurată,

Se nasc şi pier nu stele, ci nesfârşite lumi.

 

Avem noroc că suntem fărâmă de clipită

Pe lângă cea bătaie a timpului ceresc,

De nasc acol’ luceferi, de mor apoi în pripă,

La noi vecii vor trece din timpul pământesc.

 

***

Se face dimineaţă şi soarele răsare,

Plecat-a la culcare o lume ce apune,

În mintea mea rămâne de-acum o întrebare:

La fel sunt oare şi eu, o lume într-o lume?

 

***

 

 

 


 

ASCUNSUL   ADEVĂR

 

Din culori amestecate, cu-n penel muiat în har,

În icoană preschimbată te-am făcut să fii Giocondă,

Loc să ai, cucoană dragă, ca sipetul de şătrar,

Într-un colţ de mare taină, răpitoare ca o blondă.

 

În obrajii tăi cei palizi, eu pictatu-ţi-am roşeaţă

De copilă ruşinată la păcate ne-ncepute,

Iar în ochii ceia veştezi, eu am pus scântei de viaţă

Ca să pară o chemare de cadână pricepută.

 

Cea privire moleşită ţi-am făcut-o languroasă,

Îndreptată visătoare către zările pierdute,

Ca să pară că ascunde taina lumilor cărnoase

Ferecate-n jurăminte, doar de tine-n veci ştiute.

 

Buzele ce-au fost odată porţi de raiuri ce îmbie

Le-am făcut o dulce fragă, coaptă bine şi zemoasă,

Privitorul le dorească şi-n ascunsuri, pe vecie

Să îmi vrea a lor săruturi, în visare mincinoasă.

 

Trupul cel trecut de-acuma, amintire de fecioară,

Eu făcutu-l-am o umbră ce ascunde taina vieţii,

Dezbrăcat de minţi uşoare, el momeşte şi-nfioară

Până şi pe muribundul, cel aflat în clipa moţii.

 

Anii tăi, destui la număr, sub vopsele-amestecate

I-am ascuns să pară încă, mai puţini la numărare,

Iar podoabele-aurite, ce de tine-s doar visate,

Merita-vor banii care, tu mi-i dai pe-a mea lucrare.

***

Peste vremuri vei rămâne cum te-am prins acum în ramă

Şi aşa te-or şti urmaşii contemplând a ta făptură,

Nimeni însă din aceia, n-or să ştie, dragă doamnă,

Că tu-ai fost o oarecare, mică, slabă, rea de gură.

 

 

***

 

Stele picură-ți pe gene

Înserările de noapte,

Îmbiindu-te în șoapte

Să te-adoarmă, Moșul Ene,

Ca-n acea copilărie

Când cu mierea de poveste

Adormit-ai fără veste,

Într-un rai de feerie

 

&&&

 

 

 


 

TIMPUL   E   ÎN   TOATE

 

Tot ce mişcă, ce-mpietreşte, tot ce trece, ce-i vecie,

Tot ce scade, se măreşte, se întinde, se subţie,

Ce-i lumină, întuneric, ce e cald şi ce e rece,

Totul duce timpu-n spate, tot prin el mi se petrece.

 

El, ’nainte de-nceputuri, aţipit în aşteptare

A pornit morişca lumii ca să-i facă numărare

Şi socoata să mi-o ţină la-ntâmplările trecute,

Ca istorii mari să facă, din clipitele mărunte.

 

El e martorul şi pana care scrie şi veghează

Ca nimicul şi vecia preaspăşiţi să-i stea în pază,

Iar ce naşte în durere, ce trăieşte şi ce piere,

Când îmi mor într-o clipită, în cealaltă-i, înviere.

 

Timp se scurge, timp rămâne în fântâna nesecată,

Vremi se scad şi cresc în voie, se micesc şi se dilată,

Tot ce trece dintr-o parte în cealaltă se adună,

Azi ce-a fost un ieri şi-un mâine, fi-vor toate împreună.

 

 

 


 

PE   NINSELE   FEREŞTI

 

Pe zgribulita vale şi pe dealuri

Se cern din ’nalturi sfintele ninsori,

Cu pod de gheaţă iarna leagă maluri

Şi-n scârţâit suspină cărările în zori.

 

Pe strâmte uliţi case gârbovite

Se lenevesc sub mantie de nea,

Fuioarele de fum se urc grăbite

Din coşul casei către prima stea.

 

În gura sobei arde-n vâlvătaie

Un foc sprinţar să facă sfânta cină,

Pe ceia mici căldura mi-i înmoaie

Trăgându-mi-i la pat, pentru hodină.

 

Pe boltă nasc luceferii în roiuri

Purtând prin ceruri gândurile mele,

Apoi când somnul se-ndulceşte-n doruri

Pe ninsele fereşti, scânteie stele.

 

***

Când peste sat coboară noaptea mută

Şi totul se topeşte în visare,

Prinzând în mreje viaţa cea măruntă

Feştila lămpii, moare-n tremurare.

 

 

~*~

mircea dorin istrate