Bilanț
trist
General-locotenent
(r) Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu
29
Noiembrie 2023
Au trecut 34 (treizeci și patru) de ani de la acel
Crăciun însângerat, când majoritatea românească - ca să evit peiorativul lui
Sorin Oprescu și s-o definesc asemenea lui – exaltată peste măsură de
schimbarea de regim, credea că l-a apucat pe Dumnezeu de picior. Că, din acel
moment - fatidic, cu tristețe, mi-aș permite să afirm - pentru România,
orizonul înroșit de sângele fostului conducător va căpăta tente trandafirii.
Că, așa, dintr-o dată, vom păși peste puntea, pe care nu știu care binevoitori
„dezinteresați” ne-au întins-o peste prăpastie la marginea căreia ne-a fi
împins „comunismul”. Dar, după atât amar
de vreme și de așteptare, în speranța unor vremuri mai bune și pentru noi,
suntem nevoiți să acceptăm că, din tot ceea ce avea să urmeze, mai nimic nu a
evoluat în folosul românilor.
Aceiași „binevoitori”, care ne promiteau, prin
manipulări trunchiate, o viață ca-n sânul lui Avraam, au avut grijă ca, la
momentul dinainte gândit, să ne tragă scândura de sub picioare. În rest, cădere
liberă: în loc de progres a urmat dezastrul, în loc de satisfacție și
îndestulare a intervenit dezamăgirea. Cu fiecare an în adaos, agoniseala
poporului român, strânsă cu mare trudă - cu sacrificii și abțineri de la traiul
normal - de către bunicii și părinții noștri, s-a risipit pe toboganul
intereselor altora; ca și când n-ar fi existat vreodată. Iar, în contrast, țara
aceasta, care reușise să-și achite datorie externă - fapt fără de precedent în
analele lumii bancare – este înglodată în sute de miliarde de euro (peste 159
miliarde)[1] iar majoritatea sărăcită (potrivit datelor Eurostat pe anul 2013,
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata sărăciei relative,
cu un procent de 25,4%)[2], batjocorită și umilită. Mai mult decât vreodată,
populația suferă în continuare (potrivit celor mai recente statistici durata
medie de viață, este de doar 69,8 ani la bărbaţi şi 77,3 ani la femei)[3] și se
lasă amăgită de fantasme.
Cu ce ne putem lăuda, după atâta amar de timp?! Cu mai
nimic. Din tot ceea ce reprezenta fala de altădată, când exportul românesc
atingea până și cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, a rămas doar amintirea
și, pe alocuri, nostalgia. Economia națională ne-a fost complet distrusă:
avioane, tractoare, mașini și mașinării, uzine de înaltă performanță, furnale,
combinate de toate categoriile, flota, toate – de-a valma – au fost
falimentate, aruncate la fier vechi ori - prin așa-zisa „privatizare” – aservite
altora, care nu au nimic în comun cu interesul
românesc. Din acest moment, masa largă a populației s-a spart și în
clivajul astfel creat a apărut clasa înavuțiților de peste noapte și cea a
mulțimii sărace infestată cu promisiuni de toate felurile, ca să-i fie distrasă
atenția. După care, s-a trecut la eliminarea tuturor componentelor, care le-ar
fi obstrucționat celor dintâi mârșavele planuri. Cu sprijin și sub oblăduirea
corespunzătoare ale profitorilor externi, care atâta au așteptat, ca să
intervină și să le acorde „consultanță de specialitate”.
Armata ne-a fost decimată (locul 47, din totalul
țărilor luate în considerare[4], față de locul 17, cât era înainte de 1990),
tehnica de luptă aruncată la fier vechi, industria de apărare zdrobită[5],
muncitorimea trecută în șomaj (rata de ocupare a populaţiei este de 58,5% pe
total)[6], majoritatea pauperizată, iar tinerimea noastră (circa 6 milioane de
cetățeni români figurează cu domiciliul sau reședința în străinătate, în
majoritate emigranți la prima generație, dar mulți alții nu apar în registrele
oficiale)[7] - fără de nicio perspectivă în țară - a fost îmboldită să ia calea
bejaniei și să se pună în slujba acelor care, chipurile, ne doreau „binele”.
Și, chiar ni-l doreau. Ni-l doreau atât de mult, încât au început să și-l
însușească, cu o rapacitate nemaipomenită. Ba, și mai mult, pentru o mai mare
siguranță, au venit până și peste noi, cu „ajutoarele” lor, inclusiv armate (în
economia estimărilor, peste 5.000 militari străini)[8], și și-au infiltrat
acoliții în mai toate domeniile de activitate. Așa, ca să nu le scape nimic din
„binele” după care, de-atâta timp, le sclipeau ochii. Un „bine” de care,
românii - prin trădătorii neamului - s-au debarasat cu atâta ușurință, de parcă
nu le-a fi aparținut vreodată.
Mai mult, printre ramurilor dezgolite de fructe, s-au
apucat să ne distrugă pomul neamului și al vieții, până la rădăcină,
terfelindu-ne istoria, înjosindu-ne credința și morala, inducând alt fel de
principii printr-o filozofie aparte, în contextul căreia tot ce este românesc
nu mai are susținere. Iar noi, culmea obedienței, lașității și prostiei – cel
mai probabil și a trădării - n-am tergiversat să le venim în întâmpinare, să-i
încurajăm să ne umilească, la noi acasă, acordându-le stipendii, ca să ne poată
batjocori calificat, cu invective și susțineri, altfel de neadmis.
Da, cam așa se prezintă situația la treizeci și patru
ani de la „revoluție”, când România s-a instalat în ariergarda clasamentului
european (din punct de vedere al nivelului de trai ne situăm în plutonul
codaș[9], ca dezvoltare umană ocupăm locul 36[10], iar în balanța
infrastructurii deținem ultimul loc)[11] și se încăpățânează să staționeze -
culmea! - invocându-se că ne este bine chiar și acolo, în prăpastia în care
ne-au prăvălit interesele altora.
Tristă și dezgustătoare consolare! Dar, poate că așa
se văd lucrurile de pe marginea hăului, de unde o parte firoscoasă a
mass-mediei antinaționale manipulează la greu, forțându-se să ne asigure cât de
avantajos este pentru noi, pentru mulțimea aceasta inertă și, deocamdată, mută
sprijinul militar și financiar, pe care îl acordăm neprietenilor și cât „bine”
ne așteaptă din partea organismelor, ce s-au cuibărit și peste grota noastră,
uitând că binele nostru ne-a fost amanetat de multă vreme, fără de nicio contraprestație.
Mai exact, că nu prea mai avem niciun „bine”.
Oricum, câteva „realizări” sunt atât de frapante,
încât nu numai că se văd, dar se și resimt în profunzimea existenței noastre:
România a devenit cea mai avantajoasă piață de desfacere și de absorbție a tot
ceea ce nu le mai fac trebuință comunitarilor și, îndeosebi, „aliaților”
noștri. Moll-urile și tot felul de alte centre comerciale și societăți străine
au proliferat văzând cu ochii, chiar dacă abundă în produse de calitate
îndoielnică, aduse din afară ori ne exploatează propriile resuse și-și externalizează
profitul, fără de niciun resentiment. Industria second hand înflorește și,
aproape nimic din ceea ce, cândva, era produs sub siglă națională nu-și mai are
locul. Totul, absolut tot, a fost înlocuit cu emblemă străină, iar tinerii
noștri - atâția câți au mai rămas - constituie cea mai ieftină forță de muncă,
fiind la cheremul străinilor, până și în propria lor țară.
Avem ministere în mai toate domeniile, care asistă, cu
o condamnabilă indiferență, cum se ni se distruge până și ultima fărâmă de
economie, cum alții beneficiază de bogățiile subsolului - inclusiv, la Marea
Neagră - cum ni se vând pământurile (circa 40% dintre terenurile agricole se
estimează că ar fi deținute de străini)[12] și se degradează agricultura
(România mai produce doar 3,3% din produsele agroalimentare, iar importurile
acoperă restul)[13], cum se retrocedează, fără de nicio noimă, imobilele de patrimoniu
și cele pentru care statul român a acordat juste despăgubiri, cum ni se doboară
pădurile și se transportă arborii peste hotare, cum ni se distruge Delta
Dunării și cum peste agresiunea atâtor fragmente de interes național s-a
așternut tăcerea (cazurile canalului Bâstroe și ale teritoriilor românești
cedate altora, fiind cele mai relevante).
Mda, trebuie să fim de acord, că toate aceste
nimicnicii, chiar reprezintă un bilanț. Unul trist, înduioșător și atât de
distrugător peste viitorul unei țări care, cândva, era Perla Europei!
Sub privirile îngăduitoare ale acelorași ministere,
românii din imediata apropiere sunt lăsați de izbeliște, cum de aceeași
izbeliște sunt lăsați și cei din interiorul țării, care trebuie să subziste la
limita sărăciei, în timp ce reprezentanții noștri alocă sume considerabile -
sfidătoare chiar - altora. Nu numai refugiaților și diviziilor străine, ci și
alogenilor care, intempestiv, s-au așezat peste noi și persistă în denigrarea
românilor și în escamotarea adevărului istoric, visând la un imperiu în care
românilor li se refuză până și multimilenara apartenență.
Aspecte de mare interes național și de pericol
iminent, asupra cărora serviciile de informații insistă în semnalare, dar fără
de niciun rezultat. Prea ocupat le este timpul conducătorilor noștri ca să-și
mai rezerve ceva și pentru asemenea analize, care nu le aduc niciun folos
imediat.
Partidele - era să spun, ale noastre, dar multe dintre
acestea nu ne mai reprezintă de mult,
dacă ne-or fi reprezentat vreodată - se întrec în fiefuri, care mai de care
avid după putere, după influență și îmbogățire. De ochii aceleiași prostimi –
iarăși, mă abțin să fac trimitere la expresia lui Sorin Oprescu - excelând în
imputări, constatări și angajamente fără de nicio finalizare.
De ani și luni de zile, se bate monedă - nu, nu se bat
monede, căci acestea ar trebui să aibă acoperire în aur, ceea ce nu mai este
cazul la noi - pe salarii și pensii. O întreagă mascaradă umple ecranul
televizoarelor, seară de seară - nu ale tuturor televiziunilor, ce-i drept -
despre mult trâmbițata recalculare și revenire la standarde normale și
civilizate. Calcule peste calcule - întrerupte doar de acele break news-uri și,
mai exact, fake news-uri despre „victoriile” unor combatanți ai căror șefi se
îmbuibă cu ajutoarele comunitare și-și rotunjesc averile pe seama altora,
inclusiv a românilor. Nimic în concret însă, cu toată cazna noilor
reglementări. Nici nu este posibil așa ceva, când o partea a aserviților, a
celor care au puterea de a decide și dispune - și nu îi am în vedere doar pe
magistrați - nu vor renunța niciodată la ceea ce consideră ei că li se cuvine.
Fie și așa, în detrimentul altor categorii de beneficiari, chiar și a celor
considerați că au nu știu ce „pensii speciale” (pensia medie pentru limită de
vârstă în sistemul militar, de pildă, este circa 4.190 lei, în timp ce pensia
medie anticipată parțial este de circa 3.990 lei)[14].
În ce ne privește, achiesăm la ideea că pensiile
uriașe acordate celor proveniți din anumite structuri sunt binemeritate, dar
este imoral să accepți - căci de dreaptă judecată (în condițiile în care cea
mai mare pensie, de 58.191 lei, aparține unui fost magistrat)[15], nu mai poate
fi vorba - că cei 67% dintre părinții și bunicii noștri cu pensii sub 2.000 de
lei[16], pot avea un trai decent. Cu toate divagațiile celor care se tot dau în
stambă pe diferitele posturi de televiziune.
Aceasta este realitatea, oameni buni! Și, oricât s-ar
căzni cei cocoțați la vârful puterii - unii etalându-și fără de nicio jenă
vilele, autoturismele, îmbrăcămintea și accesoriile de mii de euro - să ne
demonstreze că, vezi Doamne, se poate viețui și așa, nimic nu mai are
corespondent în deprecierea, care tinde să se generalizeze și nu mai oferă
niciun fel de încredere în promisiuni.
Mă rog, cred că dacă am insista pe oricare capitol de
viață românească, am fi nevoiți să recunoaștem că degradarea economică și
socialo-morală reprezintă stadiul involut al oricărui bilanț efectuat cu
responsabilitate și bună credință. Iar dacă, la toate acestea, adăugăm corupția
(într-un clasament de la 0 la 100, România a ajuns la 46 de puncte)[17] și
infuziile de „capital străin”, în maniera specifică globalizării și
mașinațiunilor obscure, tabloul unui bilanț nefiresc și, tot pe-atât de
nefericit, s-ar putea să fie complet.
Anormal pentru primul sfert al secolului al XXI-lea,
dar atât de real și de dureros. M-aș bucura sincer, dacă cele expuse ar fi
simple aserțiuni și hazardări în
exprimare - pe care mi le-aș asuma cu scuzele de rigoare - dar, tare mă tem că
am dreptate. Iar, în considerarea cele invocate, cu bună intenție și fără de
nicio tendință anume, dacă nu se ia aminte de către cei în drept, ar putea
constitui partea întunecată a unei lumi românești fără de nicio perspectivă.
Nu sunt superstițios defel și, pentru nimic în lume,
nu mi-aș dori ca actul sângeros săvârșit în chiar ziua de Crăciun a lui
decembrie ’89 să rămână ca un blestem asupra românimii de bună credință. Dar,
așa cum ne dovedesc datele acestui atât de succint și dezastruos bilanț,
realitatea însăși, nu suntem departe de a ne reconsidera poziția față de acel
sfârșit de an, când - în plină zi de naștere a Fiului lui Dumnezeu - credeam că
am trecut peste puntea unui destin nemeritat și am pășit pe un alt fel de Tărâm
al Făgăduinței. Și, poate, unii chiar au pășit, dar majoritatea rămasă la
marginea prăpastiei ori împinsă în hău, mai are încă multe de îndurat. Până și
la atâta distanță în timp, rămâne la nivelul iluzoriu al făgăduinței, căci
tărâmul mult așteptat este foarte departe. Și, nu știu de ce, am impresia că ne
este vizat sau chiar ocupat de către alții de-aiurea.
Probabil, vor mai fi unii, care ne vor eticheta ca
nostalgici după timpurile socotite de „tristă amintire”. Ca unul, care am
întâmpinat destule impedimente în carieră, din cauza unor „aspecte
social-politice necorespunzătoare” pentru dosarul acelor vremi, îi asigur că nu
este nicidecum cazul. Nu, niciun om normal la cap, cred că nu ar mai tânji după
respectivele timpuri!
În asemenea cazuri, fără de nicio rațiune din partea
celor grabnic predispuși la apreciere, nostalgia doar se presupune. Realitatea
însă, așa cruntă și deranjantă pentru unii, dintre cei care nu acceptă că mai
sunt multe de întreprins ca să redresăm starea țării, fără de niciun „ajutor”
din partea altora, contrastă oricărei răstălmăciri. Și, oricât ar încerca unii
să nu recunoască, atunci, în acel decembrie rece și însângerat, majoritatea
credea că, prin sacrificarea unui șef de stat „dictator”, Domnul a luat act de
„ispravă” și ne-a pus mâna în cap. Fără să intuim vreodată, că nu Bunul
Dumnezeu ne-a binecuvântat deplorabilul gest, ci altfel de dumnezei, care atât
au așteptat, ca să ne aservească și - iertați-mi expresia - să ne
îndobitocească pentru o îndelungată perioadă. Încât astăzi, nici noi nu mai
știm dacă România este o țară ocupată, a devenit o simplă feudă sau -
Ferească-ne Sfântul! - este în curs de colonizare de către cei care ne vor
pământul.
Poate, că destui sunt cei încredințați că ne merităm
soarta, din cele mai diverse motive.
Personal, nu împărtășim un asemenea punct de vedere,
din simplul motiv, că ceea ce ni se întâmplă astăzi nu se rezumă la cine știe
ce năpastă întâmplătoare, ci totul este rezultatul unei paradigme, de la cel
mai înalt nivel global. Una ticluită în timp, generalizatoare, pe scena căreia
și România - ca atâtea alte state - este doar un insignifiant actor. Că, unii
dintre noi îi vin în întâmpinare și grăbesc colonizarea este și acesta un fapt,
dar nu cel hotărâtor, cât încă mai avem la îndemână atâtea alte alternative,
între care dreapta credință și acea brumă de patriotism. Principalul rezidă în
voința fiecăruia dintre noi de a nu permite perpetuarea unei asemenea stări
degradante, de a stăvili ferm orice tendință potrivnică intereselor naționale
și, pentru a birui, de a ne trezi din anormala stare fiziologică de repaus, în
care alții sau înșine ne-am rezervat.
Deșteaptă-te
Române, din somnul cel de moarte! ... Acum ori niciodată.
---------------------------------------
[1]
Digi24.ro, emisiunea din 14.04. 2023, 14.55, citând datele BNR, potrivit
Agerpress.
[2] INS:
România, primul loc în UE privind rata sărăciei relative, Agerpres, 27
octombrie 2015.
[3]
Romanian Statistical Review nr. 5 / 2012.
[4]
Potrivit informațiilor Global Innovation Index (GII)/28 sept. 2023.
[5]
Newsweek România din 27 noiembrie 2020, intervenția prof. univ. Iulian Fola,
consilier prezidențial și cadru asociat al Academiei Naționale de Informații,
la 2000 Defense Summit.
[6]
Romanian Statistical Review nr. 5 / 2012.
[7]
Europa Liberă România, emisiunea din 12 februarie 2023, Ovidiu Cornea.
[8]
Potrivit euronews.românia din 21.03.2023.
[9]
Ziare.com, 23.03.2022.
[10]
Raportul Dezvoltării Umane elaborat de United Nations Development Programme în
15 decembrie 2020.
[11]
Newsweek România, 16.09.2023, Alexandra Lupașcu.
[12]
Potrivit Agro Business din 2 august 2016.
[13] Apud
Nicu Vasile, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din
România, în ziarul Gândul din 27.01.2023.
[14]
Economedia.ro, 8 august 2022 și Economica.net din 9 martie 2023.
[15] Vezi
ziarul Liberatea din 17 octombrie 2023.
[16] Apud
Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, în emisiunea de la
Digi24.ro din 17.11.2022.
[17]
Europa Liberă România din 31 ianuarie 2023.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu