Grigore Stamate - Bilanț trist

 

Bilanț trist

General-locotenent (r) Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu

29 Noiembrie 2023

 

Au trecut 34 (treizeci și patru) de ani de la acel Crăciun însângerat, când majoritatea românească - ca să evit peiorativul lui Sorin Oprescu și s-o definesc asemenea lui – exaltată peste măsură de schimbarea de regim, credea că l-a apucat pe Dumnezeu de picior. Că, din acel moment - fatidic, cu tristețe, mi-aș permite să afirm - pentru România, orizonul înroșit de sângele fostului conducător va căpăta tente trandafirii. Că, așa, dintr-o dată, vom păși peste puntea, pe care nu știu care binevoitori „dezinteresați” ne-au întins-o peste prăpastie la marginea căreia ne-a fi împins „comunismul”.  Dar, după atât amar de vreme și de așteptare, în speranța unor vremuri mai bune și pentru noi, suntem nevoiți să acceptăm că, din tot ceea ce avea să urmeze, mai nimic nu a evoluat în folosul românilor.

 

Aceiași „binevoitori”, care ne promiteau, prin manipulări trunchiate, o viață ca-n sânul lui Avraam, au avut grijă ca, la momentul dinainte gândit, să ne tragă scândura de sub picioare. În rest, cădere liberă: în loc de progres a urmat dezastrul, în loc de satisfacție și îndestulare a intervenit dezamăgirea. Cu fiecare an în adaos, agoniseala poporului român, strânsă cu mare trudă - cu sacrificii și abțineri de la traiul normal - de către bunicii și părinții noștri, s-a risipit pe toboganul intereselor altora; ca și când n-ar fi existat vreodată. Iar, în contrast, țara aceasta, care reușise să-și achite datorie externă - fapt fără de precedent în analele lumii bancare – este înglodată în sute de miliarde de euro (peste 159 miliarde)[1] iar majoritatea sărăcită (potrivit datelor Eurostat pe anul 2013, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană  în ceea ce privește rata sărăciei relative, cu un procent de 25,4%)[2], batjocorită și umilită. Mai mult decât vreodată, populația suferă în continuare (potrivit celor mai recente statistici durata medie de viață, este de doar 69,8 ani la bărbaţi şi 77,3 ani la femei)[3] și se lasă amăgită de fantasme.

 

Cu ce ne putem lăuda, după atâta amar de timp?! Cu mai nimic. Din tot ceea ce reprezenta fala de altădată, când exportul românesc atingea până și cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, a rămas doar amintirea și, pe alocuri, nostalgia. Economia națională ne-a fost complet distrusă: avioane, tractoare, mașini și mașinării, uzine de înaltă performanță, furnale, combinate de toate categoriile, flota, toate – de-a valma – au fost falimentate, aruncate la fier vechi ori - prin așa-zisa „privatizare” – aservite altora, care nu au nimic în comun cu interesul  românesc. Din acest moment, masa largă a populației s-a spart și în clivajul astfel creat a apărut clasa înavuțiților de peste noapte și cea a mulțimii sărace infestată cu promisiuni de toate felurile, ca să-i fie distrasă atenția. După care, s-a trecut la eliminarea tuturor componentelor, care le-ar fi obstrucționat celor dintâi mârșavele planuri. Cu sprijin și sub oblăduirea corespunzătoare ale profitorilor externi, care atâta au așteptat, ca să intervină și să le acorde „consultanță de specialitate”.

 

Armata ne-a fost decimată (locul 47, din totalul țărilor luate în considerare[4], față de locul 17, cât era înainte de 1990), tehnica de luptă aruncată la fier vechi, industria de apărare zdrobită[5], muncitorimea trecută în șomaj (rata de ocupare a populaţiei este de 58,5% pe total)[6], majoritatea pauperizată, iar tinerimea noastră (circa 6 milioane de cetățeni români figurează cu domiciliul sau reședința în străinătate, în majoritate emigranți la prima generație, dar mulți alții nu apar în registrele oficiale)[7] - fără de nicio perspectivă în țară - a fost îmboldită să ia calea bejaniei și să se pună în slujba acelor care, chipurile, ne doreau „binele”. Și, chiar ni-l doreau. Ni-l doreau atât de mult, încât au început să și-l însușească, cu o rapacitate nemaipomenită. Ba, și mai mult, pentru o mai mare siguranță, au venit până și peste noi, cu „ajutoarele” lor, inclusiv armate (în economia estimărilor, peste 5.000 militari străini)[8], și și-au infiltrat acoliții în mai toate domeniile de activitate. Așa, ca să nu le scape nimic din „binele” după care, de-atâta timp, le sclipeau ochii. Un „bine” de care, românii - prin trădătorii neamului - s-au debarasat cu atâta ușurință, de parcă nu le-a fi aparținut vreodată.

 

Mai mult, printre ramurilor dezgolite de fructe, s-au apucat să ne distrugă pomul neamului și al vieții, până la rădăcină, terfelindu-ne istoria, înjosindu-ne credința și morala, inducând alt fel de principii printr-o filozofie aparte, în contextul căreia tot ce este românesc nu mai are susținere. Iar noi, culmea obedienței, lașității și prostiei – cel mai probabil și a trădării - n-am tergiversat să le venim în întâmpinare, să-i încurajăm să ne umilească, la noi acasă, acordându-le stipendii, ca să ne poată batjocori calificat, cu invective și susțineri, altfel de neadmis.

 

Da, cam așa se prezintă situația la treizeci și patru ani de la „revoluție”, când România s-a instalat în ariergarda clasamentului european (din punct de vedere al nivelului de trai ne situăm în plutonul codaș[9], ca dezvoltare umană ocupăm locul 36[10], iar în balanța infrastructurii deținem ultimul loc)[11] și se încăpățânează să staționeze - culmea! - invocându-se că ne este bine chiar și acolo, în prăpastia în care ne-au prăvălit interesele altora.

 

Tristă și dezgustătoare consolare! Dar, poate că așa se văd lucrurile de pe marginea hăului, de unde o parte firoscoasă a mass-mediei antinaționale manipulează la greu, forțându-se să ne asigure cât de avantajos este pentru noi, pentru mulțimea aceasta inertă și, deocamdată, mută sprijinul militar și financiar, pe care îl acordăm neprietenilor și cât „bine” ne așteaptă din partea organismelor, ce s-au cuibărit și peste grota noastră, uitând că binele nostru ne-a fost amanetat de multă vreme, fără de nicio contraprestație. Mai exact, că nu prea mai avem niciun „bine”.

 

Oricum, câteva „realizări” sunt atât de frapante, încât nu numai că se văd, dar se și resimt în profunzimea existenței noastre: România a devenit cea mai avantajoasă piață de desfacere și de absorbție a tot ceea ce nu le mai fac trebuință comunitarilor și, îndeosebi, „aliaților” noștri. Moll-urile și tot felul de alte centre comerciale și societăți străine au proliferat văzând cu ochii, chiar dacă abundă în produse de calitate îndoielnică, aduse din afară ori ne exploatează propriile resuse și-și externalizează profitul, fără de niciun resentiment. Industria second hand înflorește și, aproape nimic din ceea ce, cândva, era produs sub siglă națională nu-și mai are locul. Totul, absolut tot, a fost înlocuit cu emblemă străină, iar tinerii noștri - atâția câți au mai rămas - constituie cea mai ieftină forță de muncă, fiind la cheremul străinilor, până și în propria lor țară.

 

Avem ministere în mai toate domeniile, care asistă, cu o condamnabilă indiferență, cum se ni se distruge până și ultima fărâmă de economie, cum alții beneficiază de bogățiile subsolului - inclusiv, la Marea Neagră - cum ni se vând pământurile (circa 40% dintre terenurile agricole se estimează că ar fi deținute de străini)[12] și se degradează agricultura (România mai produce doar 3,3% din produsele agroalimentare, iar importurile acoperă restul)[13], cum se retrocedează, fără de nicio noimă, imobilele de patrimoniu și cele pentru care statul român a acordat juste despăgubiri, cum ni se doboară pădurile și se transportă arborii peste hotare, cum ni se distruge Delta Dunării și cum peste agresiunea atâtor fragmente de interes național s-a așternut tăcerea (cazurile canalului Bâstroe și ale teritoriilor românești cedate altora, fiind cele mai relevante).

 

Mda, trebuie să fim de acord, că toate aceste nimicnicii, chiar reprezintă un bilanț. Unul trist, înduioșător și atât de distrugător peste viitorul unei țări care, cândva, era Perla Europei!

 

Sub privirile îngăduitoare ale acelorași ministere, românii din imediata apropiere sunt lăsați de izbeliște, cum de aceeași izbeliște sunt lăsați și cei din interiorul țării, care trebuie să subziste la limita sărăciei, în timp ce reprezentanții noștri alocă sume considerabile - sfidătoare chiar - altora. Nu numai refugiaților și diviziilor străine, ci și alogenilor care, intempestiv, s-au așezat peste noi și persistă în denigrarea românilor și în escamotarea adevărului istoric, visând la un imperiu în care românilor li se refuză până și multimilenara apartenență.

 

Aspecte de mare interes național și de pericol iminent, asupra cărora serviciile de informații insistă în semnalare, dar fără de niciun rezultat. Prea ocupat le este timpul conducătorilor noștri ca să-și mai rezerve ceva și pentru asemenea analize, care nu le aduc niciun folos imediat.

 

Partidele - era să spun, ale noastre, dar multe dintre acestea nu ne mai  reprezintă de mult, dacă ne-or fi reprezentat vreodată - se întrec în fiefuri, care mai de care avid după putere, după influență și îmbogățire. De ochii aceleiași prostimi – iarăși, mă abțin să fac trimitere la expresia lui Sorin Oprescu - excelând în imputări, constatări și angajamente fără de nicio finalizare.

 

De ani și luni de zile, se bate monedă - nu, nu se bat monede, căci acestea ar trebui să aibă acoperire în aur, ceea ce nu mai este cazul la noi - pe salarii și pensii. O întreagă mascaradă umple ecranul televizoarelor, seară de seară - nu ale tuturor televiziunilor, ce-i drept - despre mult trâmbițata recalculare și revenire la standarde normale și civilizate. Calcule peste calcule - întrerupte doar de acele break news-uri și, mai exact, fake news-uri despre „victoriile” unor combatanți ai căror șefi se îmbuibă cu ajutoarele comunitare și-și rotunjesc averile pe seama altora, inclusiv a românilor. Nimic în concret însă, cu toată cazna noilor reglementări. Nici nu este posibil așa ceva, când o partea a aserviților, a celor care au puterea de a decide și dispune - și nu îi am în vedere doar pe magistrați - nu vor renunța niciodată la ceea ce consideră ei că li se cuvine. Fie și așa, în detrimentul altor categorii de beneficiari, chiar și a celor considerați că au nu știu ce „pensii speciale” (pensia medie pentru limită de vârstă în sistemul militar, de pildă, este circa 4.190 lei, în timp ce pensia medie anticipată parțial este de circa 3.990 lei)[14].

 

În ce ne privește, achiesăm la ideea că pensiile uriașe acordate celor proveniți din anumite structuri sunt binemeritate, dar este imoral să accepți - căci de dreaptă judecată (în condițiile în care cea mai mare pensie, de 58.191 lei, aparține unui fost magistrat)[15], nu mai poate fi vorba - că cei 67% dintre părinții și bunicii noștri cu pensii sub 2.000 de lei[16], pot avea un trai decent. Cu toate divagațiile celor care se tot dau în stambă pe diferitele posturi de televiziune.

 

Aceasta este realitatea, oameni buni! Și, oricât s-ar căzni cei cocoțați la vârful puterii - unii etalându-și fără de nicio jenă vilele, autoturismele, îmbrăcămintea și accesoriile de mii de euro - să ne demonstreze că, vezi Doamne, se poate viețui și așa, nimic nu mai are corespondent în deprecierea, care tinde să se generalizeze și nu mai oferă niciun fel de încredere în promisiuni.

 

Mă rog, cred că dacă am insista pe oricare capitol de viață românească, am fi nevoiți să recunoaștem că degradarea economică și socialo-morală reprezintă stadiul involut al oricărui bilanț efectuat cu responsabilitate și bună credință. Iar dacă, la toate acestea, adăugăm corupția (într-un clasament de la 0 la 100, România a ajuns la 46 de puncte)[17] și infuziile de „capital străin”, în maniera specifică globalizării și mașinațiunilor obscure, tabloul unui bilanț nefiresc și, tot pe-atât de nefericit, s-ar putea să fie complet.

 

Anormal pentru primul sfert al secolului al XXI-lea, dar atât de real și de dureros. M-aș bucura sincer, dacă cele expuse ar fi simple aserțiuni și  hazardări în exprimare - pe care mi le-aș asuma cu scuzele de rigoare - dar, tare mă tem că am dreptate. Iar, în considerarea cele invocate, cu bună intenție și fără de nicio tendință anume, dacă nu se ia aminte de către cei în drept, ar putea constitui partea întunecată a unei lumi românești fără de nicio perspectivă.

 

Nu sunt superstițios defel și, pentru nimic în lume, nu mi-aș dori ca actul sângeros săvârșit în chiar ziua de Crăciun a lui decembrie ’89 să rămână ca un blestem asupra românimii de bună credință. Dar, așa cum ne dovedesc datele acestui atât de succint și dezastruos bilanț, realitatea însăși, nu suntem departe de a ne reconsidera poziția față de acel sfârșit de an, când - în plină zi de naștere a Fiului lui Dumnezeu - credeam că am trecut peste puntea unui destin nemeritat și am pășit pe un alt fel de Tărâm al Făgăduinței. Și, poate, unii chiar au pășit, dar majoritatea rămasă la marginea prăpastiei ori împinsă în hău, mai are încă multe de îndurat. Până și la atâta distanță în timp, rămâne la nivelul iluzoriu al făgăduinței, căci tărâmul mult așteptat este foarte departe. Și, nu știu de ce, am impresia că ne este vizat sau chiar ocupat de către alții de-aiurea.

 

Probabil, vor mai fi unii, care ne vor eticheta ca nostalgici după timpurile socotite de „tristă amintire”. Ca unul, care am întâmpinat destule impedimente în carieră, din cauza unor „aspecte social-politice necorespunzătoare” pentru dosarul acelor vremi, îi asigur că nu este nicidecum cazul. Nu, niciun om normal la cap, cred că nu ar mai tânji după respectivele timpuri!

 

În asemenea cazuri, fără de nicio rațiune din partea celor grabnic predispuși la apreciere, nostalgia doar se presupune. Realitatea însă, așa cruntă și deranjantă pentru unii, dintre cei care nu acceptă că mai sunt multe de întreprins ca să redresăm starea țării, fără de niciun „ajutor” din partea altora, contrastă oricărei răstălmăciri. Și, oricât ar încerca unii să nu recunoască, atunci, în acel decembrie rece și însângerat, majoritatea credea că, prin sacrificarea unui șef de stat „dictator”, Domnul a luat act de „ispravă” și ne-a pus mâna în cap. Fără să intuim vreodată, că nu Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat deplorabilul gest, ci altfel de dumnezei, care atât au așteptat, ca să ne aservească și - iertați-mi expresia - să ne îndobitocească pentru o îndelungată perioadă. Încât astăzi, nici noi nu mai știm dacă România este o țară ocupată, a devenit o simplă feudă sau - Ferească-ne Sfântul! - este în curs de colonizare de către cei care ne vor pământul.

 

Poate, că destui sunt cei încredințați că ne merităm soarta, din cele mai diverse motive.

 

Personal, nu împărtășim un asemenea punct de vedere, din simplul motiv, că ceea ce ni se întâmplă astăzi nu se rezumă la cine știe ce năpastă întâmplătoare, ci totul este rezultatul unei paradigme, de la cel mai înalt nivel global. Una ticluită în timp, generalizatoare, pe scena căreia și România - ca atâtea alte state - este doar un insignifiant actor. Că, unii dintre noi îi vin în întâmpinare și grăbesc colonizarea este și acesta un fapt, dar nu cel hotărâtor, cât încă mai avem la îndemână atâtea alte alternative, între care dreapta credință și acea brumă de patriotism. Principalul rezidă în voința fiecăruia dintre noi de a nu permite perpetuarea unei asemenea stări degradante, de a stăvili ferm orice tendință potrivnică intereselor naționale și, pentru a birui, de a ne trezi din anormala stare fiziologică de repaus, în care alții sau înșine ne-am rezervat.

 

 Deșteaptă-te Române, din somnul cel de moarte! ... Acum ori niciodată.

 

 ---------------------------------------

 

[1] Digi24.ro, emisiunea din 14.04. 2023, 14.55, citând datele BNR, potrivit Agerpress.

[2] INS: România, primul loc în UE privind rata sărăciei relative, Agerpres, 27 octombrie 2015.

[3] Romanian Statistical Review nr. 5 / 2012.

[4] Potrivit informațiilor Global Innovation Index (GII)/28 sept. 2023.

[5] Newsweek România din 27 noiembrie 2020, intervenția prof. univ. Iulian Fola, consilier prezidențial și cadru asociat al Academiei Naționale de Informații, la 2000 Defense Summit.

[6] Romanian Statistical Review nr. 5 / 2012.

[7] Europa Liberă România, emisiunea din 12 februarie 2023, Ovidiu Cornea.

[8] Potrivit euronews.românia din 21.03.2023.

[9] Ziare.com, 23.03.2022.

[10] Raportul Dezvoltării Umane elaborat de United Nations Development Programme în 15 decembrie 2020.

[11] Newsweek România, 16.09.2023, Alexandra Lupașcu.

[12] Potrivit Agro Business din 2 august 2016.

[13] Apud Nicu Vasile, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, în ziarul Gândul din 27.01.2023.

[14] Economedia.ro, 8 august 2022 și Economica.net din 9 martie 2023.

[15] Vezi ziarul Liberatea din 17 octombrie 2023.

[16] Apud Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, în emisiunea de la Digi24.ro din 17.11.2022.

[17] Europa Liberă România din 31 ianuarie 2023.