IOAN MICLĂU-GEPIANU - CREDINȚĂ DE POET

 

IOAN MICLĂU-GEPIANU: CREDINȚĂ DE POET

 

CREDINȚĂ DE POET

 

 

~*~

 

De când ne știm și-avem știință

De-a fi ân lume ca ființă,

Noi am privit spre cer și stele,

Sperând, visam a fi-ntre ele.

 

Și stelele ne-au tot atras,

Încât noi azi făcurăm pas

Pe calea infinită care,

De-apururea întinde-o nouă zare.

 

Greșesc cei ce prevăd sfârșitul,

Senina rază-mbracă chipul

Întregii lumi și-n galaxii,

Au să se plimbe-ai nostri fii.

 

Prezentul soare de-o apune,

Trei sori, înaltul cer va pune,

Va trebui să creștem încă,

S-aflăm izvoru-nchis în stâncă;

 

Și unde-alergi, omule bun,

Când nesfârșit e al tău drum!

De-ajuns e timpul pentru toate,

Te bucură de-o clipă de se poate!

 

 

*

SCARA MINȚII

 

Neștiută ar fi lumea

De n-ar fi omul s-o știe;

Frumuseți, iubiri aiurea

Negăsite-ar fi să fie!

 

Omu-i geniul naturii,

Raza-n infinit și mare,

Un Phoenix ce de-a pururi

Naște din granit și zare.

 

Secoli mari, cu minți și genii

Se tot trec spre infinit,

O plimbare de imperii

Închise-ntr-un circuit.

 

Calea-i însă cu victorii

Sau cu-nfrângeri presărată,

Omenirea-i când in glorii,

Când în lacrimi aruncată!

 

Noi, sperând pe muchea gropii,

Visăm aripi îngerești

Și-nălțându-ne ca plopii,

Dorim stelele cerești.

 

~*~

IOAN MICLAU-GEPIANU