IOAN
MICLĂU-GEPIANU:
DEDICAȚII
FAMILIEI MELE
~*~
CÂNTEC
DE LEAGĂN
”O!
nani, nani, floricea,
Tu
ești a noastră mică stea,
Nu
plânge, tu, iubirea mea!
De-un
blestem dulce-am fost legat,
De
când eram copil în sat!
Știți
cum? Vă spun acum, acum!
Cu
alți copii sculptam praful din drum,
Când
dintr-un geam aud arar:
”Ioane,
tu, n-ai nici habar,
Că-n
leagăn plânge fata mea?
Ți-am
spus doar să-ngrijești de ea!”
Eu,
speriat, intrai în curte:
”O!
nani, nani, floricea,
Tu
ești a noastră mică stea,
Nu
plânge, tu, iubirea mea!”
Dar
prea jucai leagănul mic,
Eram
și eu pe-atunci pitic;
Cu
susu-n jos se-ntoarse, dar!
Iar
dedesubt, steluța cu amar,
Plângea
de să ridice satul,
Iar
mama ei, lăsându-și aluatul:
”Tu
vrei să îmi omori fetița?
”O!
pupe-i mama ochii și gurița!”
Și-mi
zise iar: ”Să ai grijă mai bine!”
Și-n
grijă-o am și astăzi lângă mine!
”O!
nani, nani Floricea,
Tu
ești a noastră mică stea,
Nu
plânge, tu, iubirea mea!”.
*
FLORICA
Pe
o stradă ce sfârșește,
Drept
în fundul unei văi,
Locuia
cândva Florica,
Pentru-a
cărei ochi și buze,
Așternuta-am
multe căi.
Apoi,
câte-s azi sub soare,
Lumi
de basme și minuni,
Toate-am
zis că-s ale mele
Și-mpletindu-le
cununi,
Le-am
depus la a ei picioare!
Ea
zâmbea ca zâna albă,
Iar
eu adunam din cer,
Stelele
și doi luceferi
Să
le-nșir ca pe mărgele,
Lăsând
lumea-n frig și ger!
În
sfârșit, n-a fost degeaba,
Dacă
aceste sfinte versuri,
Le-nchin
nuntei de argint,
Ei,
soției cu trei fete,
Cu-n
buchet de flori din șesuri!
”Oh,
zici poate că nu-s multe,
Din
cîte aștepta ea,
Dar,
vă jur, căci pe vecie
Eu
i-am dat inima mea,
Și
trei fete Dumnezeu!
~*~
DRAGOSTEA
S-A FĂCUT CASĂ
(Fragment autobiografic)
”...În același timp munceam conștient că nimeni nu te
primește într-o țară ca să te plimbi pe străzi, dar mult mai conștient deveneam
când mă gândeam la responsabilitatea ce o aveam pentru familia pe care o iubeam
și o așteptam să vină. Se cerea sacrificiu, iar eu mi l-am impus fără rezerve.
După un an de muncă grea la oțelării, aveam banii pentru a vorbi de cumpărarea
unei case! Bineânțeles nu de întregul preț, dar compania la care lucram,
SteelWork-Port Kembla, prin Banca ANZ, m-a ajutat cu un împrumut de să pot
achita casa.
Mâna lui Dumnezeu din nou, fiindcă aveam siguranța
locului de muncă, îmi ziceam mie însumi, cât timp găsește de bine să mă ajute,
speram că nu au în gând să mă concedieze pierzându-mi locul de muncă.
Problema era că nu aveam mașină, dar nici licență de
conducere, dar pe care aveam să le obțin în curând. Oricum trebuia să-mi aleg
casa cât mai aproape de compania la care lucram. Așa am și procedat, așa mi-am
găsit casa în localitatea CRINGILA, Statul N.S.W.
Pe data de 12 Februarie 1981, nevastă-mea cu cele trei
fetițe ale noastre intrau în casa noastră din Cringila. Biletele lor de avion
au fost plătite de Biserica Anglicană, din Sydney, căreia ulterior i-am
rambursat banii treptat.
În bagajele ce le-au adus din România mai mult
cântăreau cărțile, fericirea întregii familii. Soția cumpărase, desigur, atâtea
cât a avut posibilitatea să cumpere și cărți noi. De folosință îmi este și azi
Micul Dicționar Enciclopedic – 1979, cumpărat cu 190 lei, dar cu asigurarea din
Prefață, a cuprinde o largă și multilateralî informație, ceea ce s-a și
adeverit.
Având în proprietatea cumpărată o clădire aparte,
căreea îi ziceam ”garaj”, dar în care locuise înainte o familie, am amenajat
ceea ce aveam să numesc mai tărziu biblioteca familiei. Am înlocuit dușumeaua
cu ciment, am acoperit totul cu faianță, am reânoit tavanul, mi-am aranjat
dulapuri cu rafturi pe care să-mi așez cărțile familiei. Aveam deja o mică
bibliotecă de familie, cu mese și scaune, totul cât mai apropiat de una reală!
Cărțile au început să crească numericește.
Timpul ne era favorabil, fiindcă nu-l pierdeam
degeaba; fetele la școală, Florica nevastă-mea și-a găsit și ea loc de muncă,
și încă angajată permanent! Eu munceam și scriam, eram un autodidact, eram
mândru de sorgintea mea românească, o și dovedeam prin fapte. Mă scufundasem în
studii, citind mult, considerîndu-mă un autodidact desăvârșit. Cu Limba Engleză
nu prea stăteam bine deloc, așa că m-am înscris la TAFE-Wollongong (Institutul
Technologic and Further Education) pe care l-am încheat cu bine. Acum ajunsesem
a studia în rând cu fiicele mele, vorba ceea, ”dacă n-ai învățat când a
trebuit”.
În anul 1996, aveam o miniatură dar o frumusețe de
bibliotecă pe care am anunțat-o că o am, și că oricare român doritor de o carte
românească aici o poate găsi! Ba încă am și numit-o Biblioteca ”Mihai
Eminescu”, așa din drag și respect pentru poetul pe care l-am iubit din
copilărie! Era în realitate o ocupație benevolă, în familie, proprietar, dar de
profit financiar nici vorbă, dar de un profit spiritual da, incalculabil. Am și
scris atunci drept publicitate un articol pe care doresc să-l înveșnicesc și în
această nouă carte, ”Pe Drumurile Artei”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu