vineri, 1 decembrie 2023

cătălin afrăsinei - Paternalia anul de grație 2023

 



Paternalia anul de grație 2023

 

 

~*~

 

cei care își râd de ei înșiși

și au venit de departe

cu gând rău ca să te piardă

cei de aproape cățărați pe himerele altui  timp

întotdeauna la pândă ca și cum totul ar fi fost dinainte pierdut

cei care ți-au ucis sufletul

și l-au îmbălsămat ca pe mumii în sicrie

și de aceea

slăvindu-l pe faraon

au rămas fără mâini și fără picioare

de ziua națională

profesorul de înjurături

își atârnă pe umeri cununa de lauri

sunt paternalia

cei care te-au îngropat

și te-au acoperit cu magnificiente gunoaie

cei care ți-au învățat păcatele pe de rost

și le-au urlat în cele

888

de puncte cardinale

cifra ocultă a nazismului

și care-au crezut că ți se vor asemui

cei care ți-au luat crucea

a lor fiind mult prea ușoară

cei care au sfărâmat-o și au împrăștiat-o

ca pe fire de nisip în plebea romană

care e numele firului de nisip pe calea lactee

cei care au adus taifunul

după ce l-au citit pe francisco balagtas  întotdeauna la proră

în nefericirea nefericirilor crezând că-l pot urma

cei care au distrus totul

și în lume

n-au mai rămas basme

doar basne

cuvânt din istoriografie împotriva firii și a hulei universale

TOATE I SE VOR IERTA OMULUI ÎN AFARĂ de HULA ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT

ȘI CINE ESTE ACELA DIN EVANGHELII PE CARE-L ÎNJUR

DE ZIUA NAȚIONALĂ

EU SUNT ACELA

am construit un imperiu al hulei

dând de pământ cu însemnele sacre

cei care știu că nu te pot judeca

și

irevocabil

ar dori să te condamne la tribunalul infamiei

după ce ți-ai ținut viața în chingi

și ei

cine sunt aceștia din invizibilul fumuriu

și  indescifrabil

nevinovați

au luat locul lui torquemada

întinzându-te pe patul înroșit

după ce ți-au amputat singurătatea

și au târât-o pe stadioane ca pe vrăjitoarele din salem

apoi au strigat

sunt paternalia

 

~*~

cătălin afrăsinei

 













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu