ALBINA
-
Sfantul Vasile cel Mare -
Albina îsi face fagurii fara sa vatame pe cineva si
fara sa strice rodul altora. Se stie ca albinele aduna ceara din flori, iar
mierea – lichidul acesta împrastiat în flori în chip de roua – o sug cu gura si
o baga în gaurile fagurilor. De aceea mierea este la început lichida, apoi cu
timpul se coace si-si capata dulceata si starea ei.
Bune si cuvenite laude a dobândit albina de la
Proverbele lui Solomon, numind-o înteleapta si lucratoare (Pilde 6, 6-7). Atât
este de harnica atunci când culege hrana si atât de întelept îsi mestereste
depozitele mierii (ca întinde ceara în membrane subtiri si construieste
celulele fagurelui dese si unele lânga altele), încât strânsa legatura a
acestor celule, a unora de altele, da rezistenta întregului fagure. Fiecare
celula se tine de cealalta printr-o membrana subtire, care în acelasi timp si
desparte si uneste celulele. Celulele apoi sunt zidite unele peste altele în
doua si trei etaje. Albina se fereste sa faca o singura încapere, ca nu cumva
mierea, din cauza greutatii sa se scurga în afara. Afla ca descoperirile
geometriei sunt un nimic pentru preaînteleapta albina. Toate celulele fagurelui
sunt hexagonale si cu laturile egale; nu sunt puse de-a dreptul unele peste
altele, ca sa nu se slabeasca fundurile celulelor care sunt legate cu cele
desarte, ci unghiurile hexagoanelor celor de jos sunt temelie si reazem celor
de deasupra, ca sa poata suporta greutatea si ca fiecare celula sa poata tine
mierea pusa în ea.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
162
ODRASLIREA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca fiece samânta da nastere unui rod care este cu
ea deopotriva: din orz se face orzul, din grâu – grâul, din ovaz – ovazul.
Asemenea si din cele însufletite: din om se naste omul, din lup – lupul, din
urs – ursul, din mioara – mielul, din gâsca – gâsca. Si în rod se vede negresit
asemanarea cu samânta din care a iesit. De pilda: lupul naste un alt lup la fel
de rapitor ca el, vulpea – o alta vulpe ce se aseamana cu cea dintâi prin
viclenie, porcul – un porc ce este deopotriva cu el în lacomie si necuratie.
Întocmai se petrece si la nasterea duhovniceasca, prin care se nasc de Sus
crestinii. De vreme ce sunt nascuti de la Dumnezeu, trebuie negresit sa se
iveasca în ei rodul cel asemenea cu Domnul, din Care s-au nascut duhovniceste.
Acestora li se cuvine ca în deprinderile lor sa fie deopotriva cu Tatal lor
Ceresc, din Care au luat nastere prin apa si prin Duh: „sa fie urmatori lui
Dumnezeu, ca niste copii iubiti” (Efeseni 5, 1); sa fie sfinti, caci El Sfânt
este, dupa cum Însusi ne zice: „Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfânt” (1 Petru
1, 16); sa fie milostivi, iubitori, rabdatori, blânzi, drepti si asa mai
departe. Caci fiii ce se nasc din sfântul, dreptul, milostivul, rabdatorul si
blândul Dumnezeu sunt si ei asemenea Lui, întrucât deprinderile tatalui se
salasluiesc si în copiii lui. Asa, prin nasterea noastra cea dupa trup, suntem
odrasle pacatoase ale lui Adam cel pacatos, ori cei ce sunt nascuti dintr-unul
iubitor de prihanire, mândru, nemilostiv, necurat, nedrept, rautacios si mânios
sunt cu el deopotriva, iar noi, fiind copiii lui, îl întruchipam pe tatal
nostru cel trupesc. Însa cel ce s-a nascut a doua oara din Dumnezeu Îl
închipuie pe Domnul prin obiceiurile sale cele bune, ca pe Cel Care îi este
Tata: „pentru ca samânta Sa” – adica harul – „ramâne în el” (1 Ioan 3, 9) si
face roadele nasterii celei din nou, roadele dreptatii, sfinteniei, dragostei,
milostivirii, rabdarii, blândetii si toate celelalte. „Prin urmare, daca este
cineva întru Hristos, el e faptura noua” (2 Corinteni 5, 17).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 135
PERSONALITATEA
UMANA
-
Parintele Arsenie Boca -
Personalitatea este o înzestrare sufleteasca
neobisnuita. Într-o personalitate chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic si
mult mai limpede. Toti crestinii au sigur câte un talant, dar unii au si câte
doi, iar altii si câte cinci. Talantii sunt talente, energii de lucru, ca de
pilda o minte mai stravazatoare, o inima mai larga, o mare capacitate de
dragoste, o vointa mai puternica, o memorie mai buna, o ingeniozitate
înnascuta. Aceste energii ale chipului prind mai bine, ca niste antene mai
bune, energiile Harului care le sfinteste. Personalitatea are, de asemenea, de
facut calea de la chip la asemanare. Dar, datorita înzestrarii sufletesti mai
puternice, personalitatea ar putea strabate calea într-un timp mai scurt sau ar
putea realiza o neasemanata asemanare.
Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie
Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca,
2002, p. 128
FURNICA
-
Sfantul Vasile cel Mare -
Luând, omule, pilda de la furnica nu te vei osteni
pentru tine si nu-ti vei depozita, oare, în viata de aici odihnele veacului ce
va sa fie? Ca furnica îsi aduna vara hrana pentru iarna; nu-si amâna din lene
timpul, pentru ca n-au venit înca greutatile iernii; dimpotriva, munceste cu
foarte mare sârguinta pâna ce îsi aduna în camarile ei hrana îndestulatoare. Si
nu face asta cu trândavie, ci, cu gând întelept, mestesugeste ca sa se pastreze
hrana cât mai multa vreme; taie cu clestii sai partea din mijloc a boabelor, ca
nu cumva sa încolteasca si sa nu fie bune de mâncare; când simte ca sunt umede,
le usuca; dar nu le întinde în orice vreme, ci când presimte ca vazduhul are sa
fie mai mult timp frumos. Fii linistit, n-ai sa vezi ploaie cazând din nori
câta vreme furnicile au grâul întins afara!
Ce cuvânt va fi îndestulator, ce auz va putea
cuprinde, ce timp ne va ajunge sa spunem si sa istorisim toate minunile Marelui
Mester? Sa spunem si noi cu profetul: „Cât s-au marit lucrurile Tale, Doamne!
Toate întru întelepciune le-ai facut!” (Psalm 103, 25) Asadar nu ne putem apara
îndestulator ca n-am fost învatati din carti cele ce ne sunt spre folos, când
legea cea nescrisa a naturii ne învata sa alegem cele ce ne folosesc.
Stii ce bine sa faci aproapelui? Acela pe care vrei sa
ti-l faca altul tie! Stii ce este raul? Ceea ce nu vrei sa suferi de la altul!
Nici arta care se ocupa cu strângerea plantelor pentru studii, nici stiinta
despre plante n-au învatat pe cele necuvântatoare la ce folosesc plantele; si
totusi fiecare vietuitoare are în chip firesc priceperea de a-si procura ce
este spre folosul si mântuirea ei; are în ea ceva tainic care îi spune ce se
potriveste cu firea ei.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
173-174
SALCIA
PLANGATOARE
-
Parintele Ilie Cleopa -
Daca vedem pe unii din arbori ca dupa taiere nu mai
odraslesc din radacini, sa ne aducem aminte de cele scrise: „Fie zilele lui
putine si într-un neam sa se stinga numele lui” (Psalm 108, 7, 12). Si daca
vedem unii arbori ca au lemnul lor foarte tare, precum este stejarul, despre
care se vorbeste ca ar fi unul din cele mai tari lemne de pe fata pamântului,
cum sunt si alti arbori ca: tisa, cornul, cedrul, abanosul, mahonul si altii de
acest fel; iar altii, dimpotriva, au firea lemnului lor foarte moale si rara
precum sunt plopii, salciile cele albe si galbene, rachitele si altele de acest
fel, apoi si întru felurimea acestora sa cautam cele spre folos noua, cugetând
cum unii din oameni sunt foarte tari la fire si barbatosi în toate, înca si cu
inima prea aspra si cu anevoie a se întoarce spre mila si milostivire, iar
altii din fire sunt blânzi, blajini si milostivi si foarte usor se întorc spre
umilinta, plângere si milostivire, catre toti cautându-si pacea si alinarea
întru toate; la a caror viata privind noi, ne aducem aminte de cuvântul Sfintei
Scripturi care zice: „Fericiti cei ce plâng ca aceia se vor mângâia” (Matei 5,
4).
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre
minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman,
1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48
LUMANARICA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Pentru arderea înaintea Domnului în vremea rugaciunii
sa nu te zgârcesti la o lumânare din ceara: adu-ti aminte ca o arzi înaintea
Celui care traieste întru lumina neapropiata si din lumina Sa te lumineaza si
pe tine. Lumânarica ta e ca o jertfa de ardere de tot adusa Domnului; deci, ea
sa fie dar adus lui Dumnezeu din inima desavârsita. Sa-ti aminteasca faptul ca
tu esti dator sa fii luminator care arde si lumineaza. „Acela” – s-a spus
despre Ioan Botezatorul – „era faclie care ardea si lumina” (Ioan 5, 35).
Sfantul Ioan din Kronstadt, In lumea
rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2003, p. 110.
CARTEA
URIASA A NATURII
-
Cuviosul Bonifatie de la Teofania -
Natura vazuta este o carte uriasa, în care sunt scrise
cu litere mari si zugravite în culori vii adevarurile elementare de care avem
neaparata nevoie ca sa ne îndreptam pe calea mântuirii, toti pot si trebuie sa
citeasca aceasta carte. Fenomenele binefacatoare ale naturii descopera si
hranesc simtamântul dragostei si recunostintei fata de Domnul; fenomenele
înfricosatoare insufla simtamântul fricii si evlaviei fata de El; fenomenele
line – simtamântul umilintei si dispozitia rugatoare a duhului; fenomenele înalte
si uimitoare nasc în noi simtirea neputintei noastre omenesti, iar dupa aceea
stârnesc simtamântul smereniei, pricinuiesc credinta si nadejdea vie în
Facatorul universului.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 126
SINGURATATEA
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
„Nu va voi lasa singuri” – zice Domnul. Ce cuvânt mare
si sfânt, mai ales în timpurile noastre, când nenumarati oameni se simt
singuri, se plâng de singuratate; sunt în mijlocul multimii, dar se simt
singuri; sunt printre prieteni multi, însa de multe ori se simt singuri. Un om
care-l are pe Dumnezeu niciodata nu este singur. Singuratatea nu-l omoara ci,
dimpotriva, îl face fericit. În singuratate el poate sa se simta într-o
atmosfera mai potrivita, unde sa se gândeasca mai profund la Tatal nostru cel Ceresc,
unde se poate ruga mai linistit, unde poate sa-si desfasoare gândurile, sa urce
cu ele pâna la Dumnezeu. Toti Sfintii au iubit singuratatea si pustia; nu
pentru ca au fugit de societate, ci pentru ca acolo se întâlneau cu Dumnezeu.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
118-119
FIREA
UMANA
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Cei care se încumeta sa stabileasca o relatie de
echivalenta între instinctele animalelor aflate în slujba autoconservarii lor
si fenomenele psihologice specifice oamenilor demonstreaza superficialitate si
orbire, deoarece nu vad nici caracterul general, liber, independent si
nelimitat al celor din urma, nici caracterul unilateral si partial al celor
dintâi. Omul se desavârseste cu fiecare zi ce trece; faptele si gândurile sale
au ca obiect întreaga creatie, toate artele si stiinta despre animale; îsi
poarta de grija siesi si în general umanitatii, se desavârseste si le
desavârseste pe animale în functie de gradul de receptivitate al firii lor.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 61-62.
TRANDAFIRUL
FARA SPINI
-
Sfantul Vasile cel Mare -
Dupa ce Dumnezeu a poruncit: „Sa rasara pamântul
iarba”, a zis: „Si pom roditor, care sa faca rod, caruia samânta lui în el dupa
fel si asemanare pe pamânt” (Facerea 1, 11).
La acest cuvânt, toate padurile s-au îndesit, toti
arborii s-au ridicat iute în sus, cei care în chip firesc se ridica la mare
înaltime: brazii, cedrii, chiparosii, pinii; toate crângurile s-au acoperit
îndata de tufani desi; si asa numitii arbusti, care slujesc la facerea
coroanelor: trandafirul, mirtul si dafinul, care nu erau mai înainte pe pamânt;
toti, într-o clipita de vreme, au aparut, fiecare cu mirosul sau propriu,
deosebiti prin însusiri foarte precise de alti arbusti, fiecare cunoscut prin
caracterul sau propriu. Numai ca atunci trandafirul era fara spini; mai târziu
a fost adaugat spinul frumusetii florii, ca sa avem durerea aproape de veselia
desfatarii, spre a ne aduce aminte de pacat, din pricina caruia pamântul a fost
osândit sa rasara spini (Facerea 3, 18).
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
124-125
FLOAREA
SOARELUI
-
Sfantul Ioan din Tobolsk -
Floarea-soarelui este o planta care-si îndreapta
floarea neîncetat spre soare dimineata, la amiaza si seara, nu doar în zilele
însorite, ci si în cele înnorate. Voia omeneasca trebuie sa se asemene întocmai
cu firea acestei flori, întorcându-se cu fata catre Dumnezeu si catre voia Sa
dumnezeiasca în toata vremea si în tot ceasul, nu doar în zilele senine ale
vietuirii sale, ci si în cele posomorâte, adica în zilele grele ale vietii.
Sfantul Ioan din Tobolsk, Iliotropion, traducere
de Olga Bersan, Ed. Oranta, Kiev, 2009, cap. 4 din Cartea a III-a, p. 511
MICROBUL
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Dupa cum partea materiala a fiintei noastre se poate
dezvolta atât timp cât primeste o hrana corespunzatoare, iar daca în mâncare,
în bautura sau în aerul pe care îl respira nimereste o otrava sau un microb,
trupul se îmbolnaveste si poate chiar sa si moara daca nu primeste la timp
ajutor, tot asa si în fiinta noastra spirituala totul poate decurge bine pâna
când apare diavolul. Sufletul se îmbolnaveste, cuprins parca de paralizie, are
nevoie de un grabnic ajutor de la Doctorul ceresc, Dumnezeul duhurilor, ajutor
care nu poate fi obtinut decât prin rugaciunea credintei. Trebuie sa ne pazim
cât putem mai mult, pentru ca prin duhul si prin faptele noastre sa nu ne dam
duhurilor rele, celor de sub cer. Pentru ca ele sa nu fie suflare a sufletului
nostru, luând locul lui Dumnezeu, pentru ca raul din care este alcatuita natura
lor sa nu devina propria noastra natura. De altfel, trebuie sa ne aducem mereu
aminte ca ele sunt mai mult în noi decât în lume, dar ca Dumnezeu are asupra
lor deplina autoritate si le îngaduie sa lucreze în lume pentru dezmeticirea si
îndreptarea oamenilor, în limitele adevarului, bunatatii si întelepciunii Sale.
Sunt însa oameni care îl au pe diavolul în îmbracaminte, în mâncare si în
bautura, dupa cum crestinii adevarati se îmbraca întru Hristos si se hranesc cu
Trupul si cu Sângele Lui. Pretutindeni în lume exista o dualitate a
contrariilor: unul împotriva altuia; sufletul se lupta cu trupul, binele cu
raul. Satana îsi are slugile si ajutoarele sale pentru a-si raspândi domnia în
lume. Domnul îi are pe Îngeri, pe care îi da fiecarui crestin drept paznic si
drept calauza spre fericita Împaratie a lui Hristos.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 86-87.
CUVANTUL
OMENESC
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Capacitatea cuvântului de a nuanta este una dintre
trasaturile gradului de desavârsire a sufletului, deoarece natura cuvântului e
asemenea celei a cugetului; asa cum sunt gândurile si deciziile launtrice [ale
omului], tot asa si opiniile pe care le exprima; mai înainte de a fi rostit
cuvântul trebuie sa se puna mintea în lucrare; când mintea este lenesa, gura
ramâne muta, de aceea, înainte de a fi pusa limba în miscare spre a vorbi cu
glas tare, trebuie ca sufletul sau mintea sa voiasca a-si da pe fata gândurile;
pentru ca apa sa curga, trebuie mai întâi sa existe izvorul din care iese
suvoiul; si acest izvor e sufletul rational din care izvorasc prin mijlocirea
mintii si a capacitatilor ei apele bogate si nestavilite ale cuvântului.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 65
POMUL
USCAT
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi un pom uscat, care nu mai e bun pentru nimic
altceva decât pentru a fi pus pe foc. Întelege ca asemenea este si sufletul
omului pacatos, în care nu se gaseste credinta cea vie dimpreuna cu roadele ei
si a carui savârsire va fi taierea si focul iadului celui vesnic. „Tot pomul
care nu face roada buna se taie si se arunca în foc” (Matei 3, 10). Aceasta
întâmplare îti slujeste drept prilej de a-ti îndrepta ochii spre sufletul tau,
cercetând daca nu cumva se afla si el într-o asemenea stare jalnica, si de a te
ruga lui Hristos-Dumnezeu, Care si pe cei morti îi învie, sa ti-l umple cu
viata si sa ti-l adape cu roua harului Sau întru cresterea roadelor celor
duhovnicesti.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 74
LA
MULȚI ANI!
Cu prilejul zilei Dumneavoastră onomastice, rog pe
Bunul Dumnezeu să reverse asupra Dumneavoastră și celor dragi ai Dumneavoastră
sănătate, bucurii, împliniri în toate cele bune, sănătate, puterea de a nu vă
pierde speranța și credința, pace, liniște sufletească, bună înțelegere și
trăire creștinească!
La mulți și fericiți ani!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Legenda
lui Moș Nicolae
Se spune că Nicolae locuia într-un satuc cu oameni de
tot felul. El era tare bun şi special, iar dorinţa sa cea mai mare era să îi
ajute pe cei mai puţin norocoşi, aşa că, atunci când a crescut, a făcut tot
posibilul să transforme visurile celor din jur în realitate. Pentru că rămăsese
orfan şi moştenise o avere destul de mare, în fiecare noapte, Nicolae se
deghiza şi le oferea oamenilor din satul său mâncare, haine şi ce mai aveau
nevoie.
Timpul a trecut, iar într-una din zile Nicolae a aflat
că un tată din satul său era gata să îşi piardă cele 3 fete din cauza faptului
că era foarte sărac şi nu avea să le dea moştenire. Un negustor pusese ochii pe
ele şi voia să le ia ca să îi fie sclave.
– Nu se poate aşa ceva, s-a gândit Nicolae. Aşa că s-a
furişat într-o noapte în casa lor şi a aruncat o pungă plină cu bani în camera
fetei celei mai mari.
– Uite, tată, cineva ne-a trimis aceşti bani şi voi
putea să mă mărit! Şi aşa a fost. Fata s-a măritat cu un băiat care îi era drag
şi a fost fericită.
La fel s-a întâmplat şi cu fata mijlocie. Bătranul
tată era foarte fericit, dar şi foarte curios să vadă cine era binefăcătorul
familiei sale. Aşa că, peste încă un an, s-a hotarât ca, înainte de căsătoria
celei mici, să pândească noaptea ca să vadă cine era cel care îi ajuta familia.
Ca să nu fie descoperit, Nicolae s-a suit încet pe
acoperiş şi a aruncat săculeţul cu bani pe hornul casei. Acesta a căzut într-un
ciorap care era pus la uscat la gura focului. De aici şi obiceiul ca micuţii să
primească cadouri în şosetele agăţate la sobă sau în ghete lângă uşă, pentru
cei care nu au sobă.
– Om bun, cum te numeşti? Vreau să ştiu şi eu cine
este cel care mi-a adus atât de multă bucurie, să-ţi multumesc pentru salvarea
fetelor mele! a spus bătrânul tată.
– Nicolae este numele meu, dar te rog să nu mai spui
nimănui ce am facut! Pentru o faptă bună nu se aşteaptă răsplată.
Nicolae l-a rugat totuși pe acel om sa păstreze
secretul, însă acesta nu a respectat rugămintea lui si a povestit tuturor.
Ulterior, oricine primea un cadou neașteptat credea ca este de la Nicolae si ii
mulțumeau pentru cadou. Cei trei saci cu aur au devenit conform legendei
simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur, de aici moștenind-se
tradiția de a oferi portocale cu ocazia Sf. Nicolae.
Nicolae, a continuat toată viața să sa facă bine de
fiecare dată când a putut.
Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu li se
arată niciodată copiilor. Se spune că este bătrân şi, când îşi scutură barba
deasă, cad şi primii fulgi de zăpadă pe pământ. El îşi dă seama cine a fost
cuminte şi cine nu printr-o simplă privire pe fereastra casei şi are cadouri
pentru toţi. Cu o singură condiție: ghetele să fie lustruite şi lăsate noaptea
la uşă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu