Nicolae Mareș - Regina Maria a României despre George Enescu

 

Regina Maria a României despre George Enescu

Prof. dr. Nicolae Mareș, Scriitor, publicist

17 Ianuarie 2024

 

Regina Maria a României, scriitoare de mare rafinament şi sensibilitate, a elaborat, la cea de-a 50 aniversare a compozitorului, violonistului, pianistului, profesorului și Omului, George Enescu, în august 1931, un eseu tulburător  prin sinceritatea și prețuirea emanată. Cred că acesta a fost foarte puțin cunoscut de exegeţii şi biografii de mai târziu, cu atât mai mult publicului larg. Aceasta m-a făcut să îl scot la lumină pentru veșnica ei pomenire și în atenția posterității, oriunde s-ar afla aceasta. Cu un simţ artistic ascuţit, Regina Maria a sesizat o seamă de aspecte de mare fineţe legate de manifestarea şi personalitatea lui Enescu - Omul.

 

Eseul rămâne - părerea noastră -, un material de referinţă insolit pentru contemporaneitate şi viitor.  Contribuţia de față a Reginei, a fost înserată, câţiva ani mai târziu, la propunerea istoricului Nicolae Iorga sau a diplomatului Aron Cotruş, în culegerea, apărută, în 1934, la Varşovia, intitulată: „Prozatori români – Nuvele și schițe”.

 

George Enescu a împlinit cincizeci de ani.

 

„De ziua lui ne-am adunat cu toţii pentru a-l venera - pentru a-l face ca el să simtă cât de fericiţi şi de mândrii suntem de personalitatea lui, permiţându-ne, în acelaşi timp, să îi întoarcem toată recunoştinţa pentru că ne-a umplut inimile de bucurie; să îi aducem omagiul nostru pentru frumuseţea pe care marele artist a adus-o în vieţile noastre.

 

 George Enescu, la fel ca toţi marii artişti, aparţine lumii întregi – şi n-ar trebui să ne dorim să fie altfel. România se mândreşte cu el pentru că este fiul ei; şi Ţara are dreptul să se mândrească cu aceasta. S-a ridicat din glia străbună, sufletul lui fiind o părticică din câmpiile şi munţii noştri, din râurile şi codrii noştri, este o frântură a zorilor de dimineaţă şi a amurgurilor noastre - a zăpezilor curate şi a crivăţului din timpul iernii. El a cunoscut verile fierbinţi - cu praf şi secetă -, dar cunoaşte, totodată, toate luminile României, toate cântecele şi dorurile ei adânci, caracteristice numai aceastei naţii.

 

 Azi George Enescu a împlinit cincizeci de ani. Îmi răscolesc prin memorie şi găsesc figura lui Enescu, băieţelul  pe care l-am întâlnit în saloanele artistei-regină, Carmen Silva, cea care se distingea prin inima ei  mare şi bună, femeia care l-a iubit ca pe propriul copil; reconstituirea trecutului implică din partea mea un anumit efort. Sunt însă mândră că mie mi-a fost dat să fiu prima care să exprime preţuirea pe care i-o port individualităţii lui ca om, lăsând altora mai competenţi decât mine, bucuria de a scrie despre el în calitate de artist, compozitor şi virtuoz.

 

 Ofranda mea va fi mai modestă, dar aş putea spune - că are o încărcătură  personală. De aceea mă voi limita să evoc doar ceea ce a fost Enescu în viaţa noastră, fiindu-mi destul de greu  să răscolesc prin memorie tot trecutul, pentru a releva anii în care eu nu l-am cunoscut pe Enescu. Gloria lui este universală, dar Enescu ca om, ca fiinţă vie, aparţine celora cărora i-au fost dragi, care îi cunosc viaţa şi inima.

 

 Nota autorului - Fragment din prezentarea textului existent numai în limba polonă, în culegerea: „Prozatori români - Nuvele și schițe”, apărută la Varșovia în anul 1934, pe care îl dau publicității în limba ronână.