Mircea Canţăr - Interviu cu Prof. Constantin Barbu

 

Mircea Canţăr  -  Interviu cu Prof. Constantin Barbu

Posted on 5 februarie 2017 by Daniel Roxin in Dezvăluiri, Istorie

 

Un interviu de excepție realizat de ZiaristiOnline.ro. Autor Mircea Canţăr

 

Reporter: Ai publicat multe lucrări despre Eminescu. Ai şi polemizat cu mulţi intelectuali de azi, de la numărul anti-Eminescu din „Dilema”, până la textul tău din „Tribuna” (Eminescu. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României) – care a devenit nod de „scandal” literar. Vreau să te întreb: de ce este Eminescu atât de viu? Fiindcă a fost ucis, aşa cum reiese din documentele pe care le-ai publicat în cele peste 20 de volume din „Codul invers”?

 

C.B.: Împotriva noneminescologilor de la „Dilema” am scris un text intitulat „Apărarea lui Eminescu”, chiar în ziua în care a apărut revista lui Andrei Pleşu. Azi aş zice că am fost exagerat de blând cu ipochimenii aceia, mulţi dintre ei dovedindu-se simpli metalambanişti. Ce este un metalambanist? Ce să fie, un hoţ de texte, adică un plagiator. Referitor la textul din „Tribuna”, au scris obrăznicii scurte tot felul de necalificaţi în Eminescu, începând de la academicianul Manolescu şi sfârşind cu un tocomer idepingibil, al cărui nume îmi scapă în acest moment.

 

Ca să fie clar un lucru, eu nu vreau să demonstrez nimic, nici să conving pe cineva de o anumită imagine sau realitate. Fiindcă, vorba lui Dostoievki, omul e prost, cumplit de prost.

 

Am publicat poate 1000 de pagini de documente din arhivele secrete de la Viena. Ştiu manuscrisele lui Eminescu pe de rost, şi viaţa lui pe zile (şi când se poate pe ore şi minute). Pentru 28 iunie 1883 ştiu şi mersul trenurilor şi buletinul meteorologic, chiar preţul trăsurilor din Bucureşti. Am studiat şi ciornele tratatului secret cu Austro-Ungaria. Ştiu câte linguri şi furculiţe avea familia Hohenzollern (în 1866; chiar există un inventar). Ştiu şi ce veselă şi-a cumpărat P.P. Carp după semnarea tratatului secret (veselă de aur).

 

Am publicat în facsimil color, la Editura Revers din Craiova, cele două dosare de interdicţie ale lui Eminescu şi Autopsia lui Eminescu scrisă de mâna lui Suţu, dar nesemnată. Autopsia ne va demonstra definitiv că EMINESCU NU A AVUT SIFILIS şi că a fost tratat greşit cu mercur, morfină şi altele. În curând voi aduce de la Viena fotografii şi documente care vor face linişte definitivă.

 

Eminescu este viu, extrem de viu fiindcă geniul său este unul historial, el ghicind „enigma vieţii”. N-am vrut să spun până acum, dar toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci. Toată povestea stupidă cu antisemitismul lui Eminescu aici trebuie căutată. Este un lucru gingaş pe care va trebui să-l lămuresc. De ce nimeni nu spune că Eminescu a studiat caldeana cu marele profesor Petermann? De ce uită detractorii lui Eminescu faptul că geniul nostru a avut la Viena şi Berlin mari profesori evrei? Eu am publicat în Biblioteca Eminescu aproape toate cursurile pe care Eminescu le-a urmat la Viena şi Berlin cu o seamă de celebri profesori de origine evreiască. Detractorii lui Eminescu uită lucrurile esenţiale fiindcă de fapt nu le ştiu. Adevărata gândire a lui Eminescu este în ontologia poetică din poemele şi prozele sale.

 

De ce nu arată detractorii săi (nişte analfabeţi, în fond) paginile geniale din Luceafărul (Caballa Lucis), Sărmanul Dionis (maestrul Ruben este evreu), Memento mori (strălucitele versuri despre Israel)? În articolele politice Eminescu a scris despre câţiva escroci financiari, nu despre Iisus Hristos şi consubstanţiala evreitate. Voi publica o lucrare complicată şi voi sta de vorbă cu adevărata elită evreiască, pentru a stinge această falsă problemă care este neproductivă din toate punctele şi nepunctele de vedere.

 

Înnebunirea şi uciderea nihilistului Mihai Eminescu este un lucru complicat şi nu degeaba am avut nevoie de peste 20 de volume de Codul invers, care se va sfârşi pe la volumul 33.

 

Doctorul Tălăşescu este acela care a avut în mână creierul lui Eminescu (şi nu Gheorghe Marinescu) şi el este cel care scrie în 1912 că vede aici o ţeastă zdrobită de o mână criminală. Dacă nu ar fi fost astfel, Maiorescu ar fi reacţionat fiindcă trăia.

 

Sursă interviu: ZiaristiOnline.ro