miercuri, 14 februarie 2024

Petru Romoşan - După șocul mondial - Tucker Carlson

 




După șocul mondial - Tucker Carlson

Petru Romoşan

14 Februarie 2024

 

Interviul acordat de președintele rus, Vladimir Putin, jurnalistului vedetă Tucker Carlson, cu sprijinul logistic, „editorial”, asigurat de inegalabilul Elon Musk și al său X-Twitter (multe zeci de miliarde de dolari!) a răscolit planeta mediatic. Sute de milioane, poate chiar un miliard, l-au citit sau ascultat, mai mult sau mai puțin.

 

Vladimir Putin a ținut un curs magistral (nu e prima dată!) de istoria Rusiei și a Ucrainei (marginea!). După Vladimir Putin, ucrainienii sunt de fapt ruși, cu unele nuanțe, în partea de vest a Ucrainei unde ucrainienii sunt mai degrabă „polonezi”. De aceea războiul din Ucraina poate fi numit război civil, chiar dacă sunt amestecate până în gât S.U.A., N.A.T.O., U.E. și țările din Occidentul european, luate fiecare în parte (bani, arme, instructori, mercenari, etc). România s-a ținut mai la o parte din fericire. Nu a făcut prea mult zgomot deși suntem la frontieră. Deși a ajutat masiv Ucraina iar Ucraina nu a răspuns corespunzător, bineînțeles.

 

Revenind la cursul magistral de istorie ținut de președintele rus, Tucker Carlson a fost întrebat (într-un interviu cu Tucker însuși în Dubai) de ce nu a abordat anumite subiecte. Carlson a răspuns că el a dorit să facă acest interviu pentru că era interesat de ce gândește liderul rus, cum vede el lumea azi, și nu pentru ca să se bage el însuși în seamă.

 

Cei mai mulți ziariști care intervievează conducători pe care Statele Unite nu-i iubesc au obiceiul să vorbească despre ei înșiși și despre ce nu apreciază SUA. Și cum el, Tucker Carlson, nu este interesat decât de opinia soției sale și a copiilor săi, nu are nevoie să facă nici o demonstrație personală.

 

Interviul lui Tucker Carlson cu prezentatorul de televiziune Emad Eldin Adeeb (televiziunea din Dubai) a durat o oră și s-a vorbit și despre reacția establismentului politic american și despre cum Washingtonul nu înțelege, sau nu vrea să înțeleagă Moscova. Între altele, Carlson a subliniat că orașul Moscova e mai curat și mai plăcut decât orașele americane care sunt azi murdare și nesigure. Metroul din New York nu mai poate fi folosit de oricine pentru că e foarte murdar și periculos.

 

Întrebarea serioasă care merită să ne-o punem este câți lideri occidentali sunt capabili să țină liber un curs magistral despre istoria țării lor!? Joe Biden? Ursula von der Leyen? Emmanuel Macron? Rishi Sunak? Olaf Schulz? Evident nici unul dintre cei enumerați. Vladimir Putin a preferat să prezinte complicata istorie lungă a țării sale în locul propagandei recente. Liderii occidentali actuali nu știu aproape nimic în afară de propaganda care le este scrisă pe bilețele de „experți”, de consilieri.

 

Rusofobia face ravagii mai ales în țările reputate ca democratice (de fapt, putem vorbi la trecut): S.U.A., Marea Britanie, Franța. Există de altfel studii foarte temeinice despre această nouă „pandemie”, rusofobia, care poate fi ușor asimilată unei boli mintale. De fapt rusofobii zilei de azi sunt adevărații conspiraționiști, complotiști. Adică astfel se rezolvă orice problemă oricât de complicată printr-o ecuație simplă, gata servită. Ultima conspirație servită generos de propaganda occidentală e aceea că Rusia e gata să invadeze Europa. Asta pentru că Occidentul a epuizat lamentabil toate opțiunile militare în Ucraina. Ultima contraofensivă începută în iunie 2023, occidentalo-kievieană, a eșuat tragic. Dar propaganda merge mai departe.

 

Tucker Carlson și-a ales foarte bine momentul pentru a realiza interviul său cu Putin. A avut noroc și că i s-a acceptat interviul. Pentru că alții au încercat. Scott Ritter, de exemplu, a vizitat de două ori Rusia în ultimul an. Și cu atât mai mult cu cât tatăl lui Tucker, Dick, a fost un agent C.I.A. Și Tucker Carlson a cochetat cu ideea de a lucra pentru Agenție, după cum a subliniat în timpul interviului Putin însuși. Până la urmă Tucker Carlson a aplicat o serioasă lovitură rusofobiei. Dar trebuie subliniat că rusofobia are o tradiție de o mie de ani, începând de la marea schismă! Cum demonstrează Emmanuel Todd în noua și splendida sa carte „La defaite de l’Occident”, atât catolicismul cât și protestantismul s-au stins în vestul Europei, la fel în S.U.A. Prin ce ar mai fi catolic președintele Joe Biden?

 

Creștinismul, sub diferitele lui forme, l-a ținut vertical pe omul european (și american). Lucru care este încă valabil în Rusia și în Europa de Est, la fel cum e valabil, prin credința în Mohamed, în foarte întinsa lume musulmană. Azi lumea musulmană începe să aibă mult mai mare încredere în Rusia ortodoxă și conservatoare decât în lumea „woke” a Occidentului decreștinat. Mai ales în parte lui protestantă.

 

Azi lumea se împarte din ce în ce mai clar între „miliardul de aur”, Occidentul, imperiul american, anglosfera plus Japonia, Coreea de Sud etc. și Estul și Sudul global, majoritatea mondială. Valorile occidentale nu mai sunt importate automat, mecanic, de majoritatea mondială. De exemplu muzeele din această parte majoritară a lumii nu mai simt nevoia să expună capodoperele culturii și civilizației occidentale. Sudul și Estul global pot trăi și fără Occident. Asta e din ce în ce mai evident.

 

Orice întâlnire la vârf, cum a fost cea dintre celebrul ziarist american, Tucker Carlson, și președintele Rusiei, Vladimir Putin este un șoc (Rusia prezidează în 2024 B.R.I.C.S.+). E o întâlnire între cele două lumi, cea a „miliardului de aur”, care domină planeta de peste 500 de ani, și noua majoritate mondială, lumea viitorului.

 

Aranjament grafic - I.M.

 

----------------------------------------

Publicat în https://solidnews.ro/dupa-socul-mondial-tucker-carlson-si-elon-musk/ - 14 februarie 2024









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu