GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - ARTUR GABRIEL SILVESTRI – STRĂLUCIND ÎN AURA ROMÂNIEI TAINICE

 

   ARTUR GABRIEL SILVESTRI –

 STRĂLUCIND ÎN AURA ROMÂNIEI TAINICE

 

  „Viața este un Dar divin, viața este o fericire,

   fiece clipă liberă poate fi trăită cu demnitate!”

                     (F.M. Dostoievscki)  

   Artur Gabriel Silvestri a fost hărăzit de Mântuitorul Iisus Hristos și Maica Sa, Fecioara Maria – Vlaherna – Carpatina să fie un Fiu ales, jertfitor al Bisericii străbune, Ocrotitor și Păzitor al Panteonului național, Călăuzitor de generații și un Ctitor al Frumuseții spiritului valah.

   Fiu și „Părinte” al ROMÂNIEI TAINICE, pe care a urzit-o cu voia Domnului Hristos și cu milosârda ocrotire a Maicii Domnului, Artur Gabriel Silvestri și-a asumat dintru început Destistinul său întru Destinul Neamului, cu tot ce se implică prin har, vocație, slujire și misiune. 

   CTITORUL este ales de Dumnezeu din Seminția Sa binecuvântată pentru a-și zidi Opera sa, în care să se oglindească sublim Sfânta Treime, Fecioara Maria, Neamul, Patria, Națiunea, ipostaza prezentă a poporului dreptmăritor creștin și evident Icoana ctitorului.

   Ctitorul Artur Gabriel Silvestri a urcat piscul marilor Înaintași ai geniului, ai profetismului Zamolxian și Hristic, descoperind frumoasele și sacrele valori ale Neamului, în întreaga lor țesătură de brocart, cu rafinata broderie de aur și argint a esenței, a continuității și-a dăinuirii.

    Neamul primordial al Seminției pelasgo-trace aleasă de Atotcreatorul Cosmosului, avea să odrăslească întâi Daciei Mari, apoi omenirii pe cei mai luminați Fii – Profeți, Genii din toate domeniile: Zamolxe, Apollo, Orfeu, Homer, Pitagora, Deceneu, Ioachim și Ana, Fecioara Maria, Ioan Botezătorul,  Sfinții Apostoli, Iisus Hristos, Scriitori creștini și mari Sfinți Părinți.

   Marele Ctitor al Literaturii religioase Artur Gabriel Silvestri – Fondatorul Școlii de creație creștină (al cărui Discipol sunt) și-a tras seva din Izvorul curat, limpede, sacru, nesecat al Tradiției milenare precreștine - Zamolxiene și creștine - Hristice, cercetând fără odihnă, fără răgaz, cu har, cu îndârjire și luminare monahicească, de esență, cantitativ și calitativ, precum:

   Prinții Cărturari Petru Cercel, Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mitropoliții Antim Ivireanul, Varlaam, Andrei Baron de Șaguna, Irineu Mihălcescu, Antonie Plămădeală, Nicolae Densușianu, Mihail Eminescu, Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Dan Botta, Ioan Ianolide, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Ioan Ianolide, Pantelimon Vizirescu au luminat drumul pe care a mers Maestrul.

   Menirea acestor Mari Ctitori  și-a urmașilor urmașilor lor, este de a rămâne în permanentă comuniune cu Dumnezeu, cu harul Duhului Sfânt, pentru a se imprima în operele lor pecetea Mântuitorului Hristos în toată plenitudinea FRUMUSEȚII Maicii Sale!

   Talantul divin hărăzit sufletului său frumos, de valah a fost Taina scrisului binecuvântat! Erudiția l-a modelat ca mare Artist, urzind cu o frumusețe cromatică, răpitoare și rar întâlnită, precum marea Mărturisitoare a Crucii, Aspazia Oțel Petrescu, Darul și Taina Eseului creștin, care farmecă prin estetică și originalitate a sublimului geto-dac din Corola sa, mistico-carpatină.

   „Opera scrisă, mărturisea Marele apologet creștin ortodox Dostoievski, trebuie încununată cu pasiune, aproape în lacrimi.” (Doru Cosma, De la Dante la Zola – Pe urmele unor procese celebre, Ed. Sport-Turism, București, 1978)

    Opera este un ceas solemn, care te smulge din realitatea prezentă într-un prezent continuu.

     Geniul literar se întrepătrunde misiunii scriitorului, sacerdoțiului poetului și sfințeniei Artei!

   Artistul-ctitor trebuie să înalțe în opera sa totul și pe sine deasupra totului!

   Arta scrisului frumos e o MARE de chinuri și un MUNTE de desfătare!

   Pentru mine Arta scrisului frumos este o Mare de desfătare și un Munte de splendoare!

   Mulțumesc Bunului DUMNEZEU, Mântuitorului HRISTOS, MĂICUȚEI Domnului – Fecioara MARIA, că, citind un Munte de cărți rare, distincte, distinse, arta scrisului curge precum undele verzi, vesele ale unei ape limpezi, în care surâde albastru Cer de deasupra mea.

   Nu așa s-a întâmplat și cu Gustave Flaubert. El a avut cea mai lungă sarcină cu Doamna Bovary, născând-o după aproape 5 ani. Concepută în toamna anului 1851, a văzut lumina în anul 1856. Scria zilnic de la orele prânzului până la miezul nopții. Uneori și mai mult. Este adevărat că era încet și foarte migălos. Scria cu pana de gâscă cu trude îndrăgite și chinuitoare...

   Guy de Maupassat, fiul său nelegitim, ne spune că era: „Obsedat de această credință absolută că nu exită decât un fel de a exprima un lucru, un cuvânt pentru a-l spune, un adjectiv pentru a-l califica, și un verb pentru a-l însufleți se dăruia unei trude supraomenești pentru a descoperi, în fiecare frază, acest cuvânt, acest epitet, acest verb.”

   „În viața mea mărturisea Flaubert, n-am scris vreodată ceva mai greu decât fac acum; îmi vine să plâng în unele momente... Cinci zile mi-au trebuit săptămâna trecută ca să fac o pagină” (Doru Cosma, op. cit.) Pentru 8 rânduri de pasaj a trudit 3 zile, astfel că malițiosul Alexandre Dumas, nu l-a iertat: „E un gigant care doboară o pădure pentru a face o cutie de chibrituri.”

  Opera scrisă trebuie să treacă dincolo de întrezăririle visurilor celor mai îndrăznețe, mai pasionate, într-o realizare genială, memorabilă, testamentară posterității și veșniciei!

   Opera scrisă întrupează întrega ființă-persoană a Artistului creator, întregul său crez, trăire și ctitorie-mărturisire întru slujirea Bisericii lui Hristos, a Patriei Maicii Domnului și a sa!

   Faima Operei sale – MONUMENTUL LITERATURII creștine a atins Aura Coloanei Infinitului!

   Din Taina Timpului Nemărginit a Frumuseții Dumnezeești s-a odrăslit Ctitorul-Artist Artur Gabriel Silvestri întru măsura chemării și înălțarea alegerii Sale pentru ROMÂNIA TAINICĂ.

   Din această Coloană Literară au purces Meșteri, Calfe și Ctitori întru Cuvântul ales și Frumos. Ctitorul-Artist și-a ales fiecare marmură, lemn ori pânză, potrivite pentru a-și dăltui/ zugrăvi IDEEA, prelucrând-o cu tenacitate și migală până ce rafinamentul Ei, atinge frumusețea Madonei lui Raffaello Sanzio ori surâsul Giocondei Marelui Leonardo Da Vinci.

   Frumusețea IDEII aristocrate înflorește numai în sufletele frumoase ale nobleței spiritului!

     Picăturile sacre de har, prelinse peste mlădițele LOGOSULUI, odrăslesc cele mai minunate, fascinate, FLORI – IDEI, pe care HRISTOS – CUVÂNTUL le așează în ființa ctitorului-Artist. Ctitorul-Artist transformă ora scriitorului în Era scriitorului, pe care o cimentează în Fresca de deasupra vremurilor, imortalizând pururea, crezul său: Mărturisirea de Credință Literară!

   Conștient de valoarea sa genială, s-a dăruit pe sine, SINELUI divin întru Sinele Nației, de a fi Ctitor-Artist, de a se adăuga la Stâlpul și Temelia ROMÂNIEI TAINICE, hărăzită de Dumnezeu. 

   ROMÂNIA TAINICĂ trebuie să re-boteze creștinul, să-l reconvertească în spiritul liturgic ortodox primar, reașezându-l în matca Neamului prin jertfa și iubirea de Patrie și Hristos!

   Iubirea creștină de Neam izvorăște din Dragostea de Dumnezeu, iar Dragostea de Dumnezeu izvorăște din Iubirea creștină de Neam!

   Un Neam creștin atâta prețuiește și dăinuie ortodox câtă Dragoste dăruiește lui Dumnezeu!

   Modelându-și Eroul său între eroi – Omul Mare, Artur Gabriel Silvestri s-a modelat și pe sine, lăsând posterității meritorie și doritoare Îndreptarul modelării de sine.

   Omul Mare al lui Artur Gabriel Silvestri și Omul Mare – Artur Gabriel Silvestri s-au înălțat prin Dragoste până la Dumnezeu și prin Iubire până la Maica Domnului și Strămoșii Neamului.

 „Omul, se poate înălța până la Dumnezeu numai prin dragoste!”, mărturisea marea Poetă a Crucii, Eugenia Indreica Damian, în Un popas la Sâmbăta de Sus cu părintele Arsenie Boca; (Aspazia Oțel Petrescu, In Memoriam Spice, Ed Elisavaros, București-2008)

   Cu rază de lumină în suflet pogorâtă din stiharul Astrului, cu mărgăritar de rouă  în inimă prelins din lacrima de safir a Cerului, peste verdele brocart al Vieții, cu dragoste de Frumos și iubire de Adevăr, cu purpuriul Harului și curcubeul Libertății, Artur Gabriel Silvestri s-a chemat  Chemării Geniului, s-a ales Alegerii Profetului întru zidirea ROMÂNIEI TAINICE.

   Întru ființirea sa s-a aprins flacără vulcanică, iar întru creația sa a ars Rug aprins, nemistuit, pentru Pământ și Cer, pentru Neam și Dumnezeu, pentru Biserică și Hristos, pentru Patrie și Fecioara Maria, pentru părinți și Strămoși, pentru Înaintași și Elita comunității contemporane. 

  Naționalismul creștin – ortodox al Marelui Ctitor-Artist Artur Gabriel Silvestri a curs vibrant, tumultos, cristalin, constant, imperios, adâncind Albia milenară strămoșească în care se oglindesc, virtuțiile divine: Credința, Nădejdea, Dragostea, cu atibutele lor de Demnitate, Onoare, Libertate, Jertfă, odrăslind fapte eroice, martirice, sacre, legendare, strămoșești, mărturisind prin graiul dulce eminescian și scrisul rafinat ca al marelui cărturar, Ierarh Antonie Plămădeală, adâncuri de înălțimi și pogorâri de culmi întru Glia noastră străbună!   

   Fiecare Operă a lui  Artur Gabriel Silvestri a fost o ctitorie binecuvântată pentru Fiii vrednici, Aleși ai Patriei sale dragi, în care se reflectă Frumosul, în care pulsează Adevărul, în care vibrează Libertatea, în care ritmează Cântarea, în care se oglindește Înțelepciunea geto-dacică!

   MARELE GET DIVIN – IISUS HRISTOS, i-a predestinat o Vocație și o Misiune serafică, care i-a conferit o funcție cosmică, întru înfăptuirea ROMÂNIEI TAINICE, a NAȚIUNII dacice, din care nu a lipsit niciodată, în nici o vreme binecuvântarea Domnului peste mulțimea Profeților Ei.

    Națiunile creștine trăind ortodox se glorifică prin spiritul și sacrificiul Geniilor, Profeților lor!

   Iubirea de CARTE, SCRISUL și GÂNDIREA adâncă le-a primit ereditar-spiritual de la Marele Profet ZAMOLXE prin întreitul imperativ: să citești mult, să scrii mult, să cugeți mult!

   Atât de mult a însemnat Cartea și scrisul pentru marele prozator rus F.M. Dostoievski, încât după ce a scăpat în ultima clipă de pe eșafod, de pedeapsa capitală și a fost trimis 4 ani la Ocnă, a exclamat: „mai bine cinsprezece ani de temniță, dar cu pana în mână!” (Doru Cosma,op.cit.)

   Iubirea de CARTE a mai îndrăgit-o testamentar și de la marele Mitropolit al Țării Românești, marele Cărturar, marele Ctitor de Carte aleasă și de lăcașuri sfinte, Antim Ivireanul.

   „O carte bună, este prietenul cel mai bun; drept aceea te însoțește cu drag cu dânsa, când n-ai vreun prieten ca să-i încredințezi ale inimii tale, pentru că aceasta nu-ți va vădi tainele tale, ci încă îți mai tălmăcește și înțelepciunea!” (Antim Ivireanu, Pilde filosofești, Târgoviște-1713)

   Iubirea de Carte i-a conferit Aura de mare Cărturar, iar scrisul admirabil și l-a înfrumusețat cu mireasma și cromatica unui mare Sacerdot zamolxian al narațiunii creștin-ortodoxe.

   Smerit, cucernic și înflăcărat în fața sufletului său frumos de vlaho-get, și-a urzit gândurile în purpura regală, și-a țesut cuvintele rafinate în brocartul princiar, brodându-și cugetul pe esența lui de creație din Izvorul Filocaliei Neamului geto-daco-român.

   Fiecare Operă, a Marelui Cărturar, ctitorită pe Taina cuvântului, frumos scris – reflectat din Aura dumnezeiască a LOGOSULUI, trebuie să fie în egală măsură Artă și Ctitorie divină!

      În Opera sa grandiosă se recapitulează o scânteie de soare înspre un tril de ciocârlie, o perlă de rouă pe un boboc de trandafir, un ciripit de rândunică încrustat de un zumzet de albină, un fir de iarbă într-o adiere de vânt, un izvor de munte spre susurul hârjoanei mieilor și iezilor, un clinchet de copil spre o îngemănare a cântării Mamei doinitoare, urmată de un foșnet mătăsos de grâu copt reflectat în pocalul rubiniu al Vieții binecuvântate, ca o revărsare de Har, de Doină, de Legendă, de Dor, de Filocalică iubire serafică.

   Destinul Geniului, al Profetului valah se circumscrie vocației sacre și misiunii cosmice în care se întrepătrund, parcă predestinat comuniunea Neamului nostru cu Atotcreatorul.

   Geniul getic este NISTRUL, PRUTUL, SIRETUL, SOMEȘUL, MUREȘUL, TÂRNAVELE, TISA, TIMIȘUL, JIUL, OLTUL, ARGEȘUL și DUNĂREA în curgerea lor veșnică către Răsăritul ortodox, în care susură ancestralele unde pelasge: roșii, galbene, albastre, verzi, albe – COROLA inepuizabilelor valori spirituale de armonie, mistică, isihasm carpatin, filocalie și sofianism.  

   În pâlpâirea Aurei sale, nemuritoare, scânteietoare, arzânde, dogoritoare, surâde Icoana Neamului, a Patriei iubite, a Cerului, dar și cea a Îndrumătorului spiritual, a Pedagogului creștin, a Tribunului istoriei naționale, a Sacerdotului Literaturii ortodoxe valahe, ce risipește cu Litere de Aur un Propăvăduitor al scrisului de esență și un mare Fondator de Carte aleasă.

   Trecutul i s-a destăinuit într-un Prezent al Viitorului !

                                   DESTĂINUIE-TE, TRECUTULE !...

   „Destăinuie-te, Trecutule, fără-de-început!/ Vârstele rostogolesc spre sânul tău/ valuri după valuri care murmură,/ dar ele-și pierd și înțelesul și vibrația/ întunecându-se în negurosu-ți hău/ ce n-are nici o zbârcitură!// Tu nu ești mort, Trecutule, dar taina ți-o întuneci./ De-aceea simt în viața mea/ cu magici pași cum luneci,/ și uneori mi te ghicii/ în duhul orelor târzii./ Căci tu nu pierzi nimic din tot ce-a fost:/ Istoria străbunilor știind-o pe de rost/ și zile după zile - / din nou o tipărești/ pe străvezile, ușoarele vieții noastre file;// Și îți aduci mereu aminte/ uitate nume dinainte;/ neliniștit, Prezentul glăsuiește vag/ prin glasul tău din al tăcerii prag.” (Rabindranath Tagore, Versuri, trad, George Dan, Ed. Tineretului, București-1966)

            Întru BUNĂVESTIRE – Serafică a Străbunilor cerești, Magistre ARTUR GABRIEL SILVESTRI!

                          Discipol, GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

   24 Martie 2024,  + Ajunul Bunei Vestiri