Sistemul
sanitar
Mihai
Batog Bujenita
12
Mai 2024
Cea de-a doua parte a secolului al XXI-lea a adus un
suflu nou pentru ceea ce devenise cancerul economiilor, respectiv sistemul
sanitar, indiferent de ţara la care ne-am fi referit. De sute de ani, extins
dincolo de orice logică funcţională, extrem de birocratic, un fel de gaură
neagră a oricăror bugete, asigura doar prin forţa destinului vindecări sau
recuperări, iar chi-nurile de toate felurile prin care treceau solicitanţii de
servicii medicale deveniseră de multă vreme teme de satiră socială… Acum însă totul
se rezolvase într-un mod absolut revoluţionar prin implementarea unui program
unic de analiză, supraveghere, coordonare şi rezolvare a oricărui tip de
solicitare. Era un program foarte simplu de accesat, deşi complexitatea şi
capaci-tăţile sale funcţionale erau ceva mai greu de înţeles. Este drept că
nici nu era nevoie să fie înţeles! Devenea suficient faptul că acţiunile sale
aveau nu numai un traseu optim, ci şi rezultate, care între timp deveniseră mai
mult poveşti.
Totul începea de la vârsta de optsprezece ani, atunci
când orice om primea cartea de identitate şi devenea, pe deplin, cetăţean al
respectivei ţări. Odată cu acest act pentru care semna în faţa unui
reprezentant al autorităţii primea şi un device electronic de forma unui manşon
care se putea posta, de regulă, pe braţ, iar la exterior era prevăzut cu un
ecran pe care puteau da comenzile dorite, dar şi primeai răspunsurile
solicitate.
Aparent simplu şi uşor de folosit, de fapt
dispozitivul era un adevărat miracol al tehnologiei. Interiorul său era
prevăzut cu tot felul de senzori şi sonde care puteau transmite datele
fiziologice necesare unei evaluări ample, iar la nevoie putea face şi analize
ale sângelui sau ale urinei, pentru aceasta având o mică nişă unde puteai pune
o picătură cu o pipetă aflată şi ea în completul „manşonului”. Desigur, putea
fi derulat şi folosit ca instrument de explorare pentru afecţiunile oculare ori
pentru a transmite date reale despre fracturi sau disfuncţii abdominale.
Datele erau trimise programului, iar acesta consultând
imensele fişiere aflate la dispoziţie stabilea cu precizie diagnosticul, apoi
întocmea reţetele cu necesarul de medicamente şi acestea erau trimise unei
farmacii aflate în proximitatea pacientului. La rândul, ei farmacia livra
prompt medicamentele printr-o dronă care, normal, te anunţa când soseşte şi
filma înmânarea sau, dacă era cazul, prin curier, dar tot cu filmare, ca să nu
existe dubii asupra timpului de livrare. În situaţia când era nevoie de injectarea
unor medicamente era livrată şi o seringă specială, un fel de pistol care
introducea substanţa, intramuscular sau intravenos, prin presiune. Fără ace sau
dureri şi foarte uşor de manevrat.
Dacă situaţia impunea o intervenţie chirurgicală,
programul punea imediat în mişcare un mijloc de transport, respectiv o
ambulanţă cu un echipaj de paramedici care luau pacientul şi-l asistau până la
cea mai apropiată unitate spitalicească specializată strict pe problema în
cauză. Erau foarte multe asemenea puncte deoarece fiind strict specializate
erau dotate cu cea mai modernă aparatură şi cu personal optimizat care lucra în
ture, non stop şi cu eficienţă maximă.
Dispăruseră din sistem reţelele medicilor de familie,
dar şi structurile parazitare precum Casele de sănătate, Colegiile medicilor
ori Direcţiile de acelaşi gen.
Cheltuielile se reduseseră enorm, iar birocraţia
dispăruse odată cu tonele de hârtii care erau completate de personalul medical
din trecut. Desigur, programul în vasta sa coplexitate avea ataşată şi o rutină
de analiză finaciar-contabilă, cea care stabilea şi corelaţia între costuri şi
eficienţa procedurilor de recuperare a unui pacient. Funcţie de verdictul
acestei rutine, programul iniţia traseul de urmat, adică cel de recuperare sau,
funcţie de situaţie, varianta cealaltă.
Omenirea trăia pentru prima oară în istoria ei
miracolul unui sistem sanitar dedicat în primul rând celui aflat în suferinţă,
oferindu-i prevenţie, dar şi tratamente corecte, ferindu-l de umilinţa
durerilor şi a înrobirii faţă de vechile structuri. Era, fără îndoială tot ce
îşi putea dori un om!
Domnul Robert Prescurean-Gâlmanu, îndeplinind
condiţiile legale de pensionare a fost trecut în această categorie socială, una
aflată în atenţia întegii societăţi care se mândrea cu seniorii ei. Domnia sa
lucrase toată viaţa în domeniul transporturilor fiind în ultimii ani controlor
de trafic, aşa că avusese o salarizare bună, iar acum avea o pensie decentă.
După inerentele zile de derută când s-a dedicat mai
mult activităţilor sugerate de familie, a avut inspiraţia să se gândească la
monitorizarea propriei sănătăţi, aceasta fiind, aşa cum bine ştia, cea mai de
preţ comoară a omului. Zis şi făcut! Într-o dimineaţă şi-a cuplat „manşonul”
apoi a transmis către centrul de diagnostice datele referitoare la presiunea
sanguină, o mostră de analiză a sângelui şi una pentru urină. După numai cinci
minute primea răspunsul şi se bucura enorm. Concluzia arăta că are o stare de
sănătate apreciabilă având în vedere vârsta!
Era o veste cât se poate de bună şi, având în vedere
lipsa altor preocupări, domnul Prescurean hotărî că o analiză din ce în ce mai
complexă în fiecare săptămână este un bun prilej de a fi fericit de viaţa pe
care o duce. Perfect! Doar că după vreo cinci astfel de solicitări programul a
făcut un sondaj mai amănunţit al dosarelor aflate la dispoziţie şi a emis un
diagnostic foarte motivat: ipohondrie, pe care l-a însoţit de medicaţia
corespunzătoare! Să spunem că pastilele frumos colorate i-au mai animat pacientului
existenţa sa ternă, iar faptul că peste cam zece zile îi curgeu bale din gură
şi era incapabil să se concentreze pe vreun subiect părea ceva absolut banal.
Doar că programul depistă cu acest prilej o severă demenţă senilă galopantă aşa
că trecu la alt nivel, mult mai ridicat, de medicaţie. Bun şi acesta, numai că
la următorul control de rutină fură depistate grave probleme hepatice, acesta
fiind locul unde se procesau medicamentele de sinteză, prin urmare apărea ca
prioritară necesitatea unui transplant de ficat.
Lucru foarte posibil, doar că subrutina financiară
dădu un alt verdict: costuri prea mari, eficienţă redusă având în vedere
utilitatea socială a pacientului! În consecinţă, programul intră pe varinata de
rezervă! Manşonul trimise câteva descărcări electrostatice care interferară cu
câmpul electric al inimii! Rezultatul? Infarct! Absolut firesc la această
vârstă, prin urmare ignorat de toată lumea…
În acest mod s-a rezolvat cu succes o problemă socială
deoarece procentul de pensionari devenise de mai mulţi ani împovărător pentru
buget, dar şi una personală deoarece Prescurean a fost scutit de umilinţele
unei existenţe nedemne, iar familia lui, uite, se putea mândri cu faptul că
acest om de mare ispravă fusese de folos patriei până în ultima clipă.
Ce să mai vorbim? Un adevărat triumf pe toate
palierele unei societăţi civilizate care poartă de grijă cetăţenilor săi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu