Mircea Dorin Istrate - Suspină tainic o vioară

 

Mircea Dorin Istrate

 

Poezii pentru sâmbăta seara

 

 

~*~

 

Suspină tainic o vioară

 

Vioară! Pune iar pe strune

Cum faci de-o vreme mai mereu

O lacrimă, ce poată-ţi spune

Amarul sufletului meu.

 

Şi-arcuşul strunii-nfiorate

De-arsura dorului nebun,

Să cate-n zări îndepărtate

Îmbietorul ei parfum.

 

Şi să-i sărut neştearsa-i urmă

Lăsată-n sufletu-mi pustiu

Şi-apaoi,  în cel trecut tu du-mă

Cu ea-n visări mereu să fiu.

 

De-o voi găsi, în neuitare

Vom sta o vreme-mbrăţişaţi,

Vom pierde-a timpului răbdare

Cu gândul că vom fi iertaţi.

 

Apoi,  o vreme cât vecia

Ne-om arde-n focuri de genuni,

Să ne-ndulcească iar beţia

Acelor clipe lungi, cât luni.

 

La urmă-n mutele cuvinte

A noastre inimi în sfială,

Vor cere  iar la cele sfinte

Cea iertătoare mântuială.

***

Acum, din tot ce-a fost odată

Măcar aducerea aminte,

Mă-nfioreze când, chemată

Va sta în gându-mi cel cuminte.

 

Eu mângâia-voi a sa  umbră

Ţinută-n tainiţă de gând,

Lăsând viorii soarta-mi strâmbă

S-o pună-n  struna ei, plângând.

 

***

 

 

 

Dorul inimii nebune

(variantă)

 

Inimă, te-am pus pe strune

Ca în vrermuri vechi, nebune,

Să te simţi înfiorată,

Să tresalţi ca altădată

Când aminte-ţi voi aduce

De-o făptură crudă, dulce,

Ce-ntr-o vară depărtată

M-a vrăjit întâtîa dată

Cu-a ei ochi, cu-a ei privire,

Cu-a ei şoaptă de iubire,

Cu-a ei patină-nfocată,

Cu-a ei lacrimă curată.

 

Cum să uit ce nu se uită,

Ce-a dorinţă vie, vrută,

Nesfârşita aşteptare,

Calda ei îmbrăţişare,

Spusa mutelor cuvinte,

Adevărul ce nu minte,

Nopţile de dor şi chin

Şi sărutul ei divin.

Chinul lungii aşteptări,

Presupusele trădări,

Supărarea trecătoare,

Spusa gurii iertătoare.

 

Toate-au fost dulce iubire,

Taină sfântă, amintire,

Ce o şti şi tu vioară

Când faci inima-mi mă doară.

 

Pune-mi azi pe-atale strune

Dorul inimii nebune

Ce se vrea ca altădată

În cea lume neuitată.

 

Plată-ţi dau, dacă mi-i cere,

Boaba lacrimi de miere,

Ani  ce i-am pierdut în van

Şi-ţi rămân dator cu-n ban.

 

***

 

 

 

În visul tău

 

În nopţi, sub bolţi cu stele ninse

Şi vii luceferi luminând,

Mă cuibăresc ’n-atale vise

În picuri de plăceri prelinse,

Să fiu mereu în al tău gând.

 

Te-oi îmbia c-o sărutare

Că doară n-o fi un păcat,

Tu, cum ar face orişicare,

Vei stinge sfânta lumânar

Şi-mi da-vei mii, la cumpărat.

 

Vom târgui în miez de noapte

Cedări şi căi de împăcat,

Eu, îndulcit cu mere coapte

Mă voi ruga în calde şoapte

La ceruri, ca să fiu iertat.

 

Tu, încă te-i sili în rugă

La  buna Maică Născătoare,

Blesteme încă nu te-ajungă

Şi în smerenie, pe fugă,

Vei mulţumi pentru iertare.

 

***

Când zorii s-or miji în zare

În mângâieri te vor trezi

Şi-un tainic gând, ca o chemare

Ţi-o aminti, că la-nserare

În gândul tău din nou voi fi.

 

Doar luna şti-va dulcea taină

Ascunsă-n umbra unui gând,

Dar ea va fi de piatră stană

Şi-n picuri pune-va pe rană

Al nopţi leac, înfiorând.

 

***

 

 

 

De câte ori iubito

 

De câte ori iubit-o te-am mângâiat în vis

De-atâtea ori păcatul te-a-nfiorat în noapte

Şi-atunci a noastre simţuri pe dată s-au aprins

Să ne-ndulcim clipita cu cele vrute toate.

 

De câte ori în şoapte ţi-am spus că te iubesc

De purpură obrajii făcutu-s-au în noapte,

Iar lacrima-ţi pe pleoapă urcatu-te-a-n ceresc

Să guste veşnicia clipitei fermecate.

 

De câte ori sărutul în focuri ne-a cuprins

Şi-mbrăţişări dorite ne-au contopit în noapte,

Am fost Adamii lumii uitaţi în paradis

Să împlinim în taină, dorinţe câte toate.

 

De câte ori iubit-o în taină  te doresc

Ca din trecuta vreme să mi te-aduc aproape,

Mă-nfiorează gândul şi încă mă căiesc

Că n-am făcut eternă, divina ceea noapte.

 

***

 

 

 

Visări

 

Mi te visez în nopţi la rând

Şi din visări mă scol plângând

Simţind cum tainic te iubesc

Şi-a ta fiinţă o doresc.

 

Mi te visez în nopţi la rând

Cu patos gura-ţi sărutând

Şi umbra cum ţi-o-mbrăţişam

Şi lacrima cum ţi-o stergeam.

 

Mi te visez în nopţi la rând

Un înger cu aripi de vânt

Iconă pură-ntr-un altar

Făcută de-un zugrav cu har.

 

Mi te visez în nopţi la rând

Cerşind la ceruri rugi în gând

Te ierte de-ai făcut păcat

Cu cela care-ţi este drag.

 

***

În zori, când m-oi trezi din vis

Voi spune lumii înadins

Că am bolit în nopţi la rând

Şi cu-n păcat, jura-voi strânb

Că-s vindecat.

 

***

 

 

 

Cum aș da....

motto

Cum aş da un cer cu stele

Pentr-o noapte fermecată,

Petrecută cu o fată

Ce-i iubirea vieţii mele

 

Pentr-o gură sărutată

Şi un lăcrimat pe gene,

Într-o noapte fermecată

Am cules un pumn de stele

Şi în părul tău inele

Cu-a mea mână tremurată

Pusule-am, iubită fată.

 

Tu, la fel ca altădată

Tot plătit-ai pentru ele

În cel târg făcut în noapte

Cu smerit şi cu codeală,

Cu lăsări şi cu-nvoială

Şi cu rugi cerşite-n şoapte.

 

Şi-apoi luna când apune

Mergătoare la culcare,

Ea-mi mai dă o sărutare

Peste rând, ca să mă-nbune

Şi să vin şi mâine noapte

Sub portiţa ta cu nalbă,

Târg să facem, ca să-mi aibă

Fiecare bună parte.

 

Eu tot vin la învoială

Nopţi de vară rând la rând,

C-al meu suflet aşteptând

S-a-nvăţat să ia pomană.

 

Îndulcitu-ne-am în taină

În cel rai dumnezeiesc,

Şi-nălţându-ne-n ceresc

Fost-am vis, fără prihană.

*

Acum stau târziu în noapte

Tot cătând la cer cu stele,

Tu nu vii că-i prea departe

Timpul care-a fost de miere,

Picura-voi lăcrimate

Ale mele gânduri toate

Pe-amintirea, ce nu piere.

 

***

 

 

 

Aș vrea

 

De-aş avea un pumn de stele

Scăpărând strălucitoare,

Ţi le-aş da, pe toate cele

Să-ţi faci salbă lucitoare.

 

Iar din negurata noapte

Ochi să-ţi faci ca mura coaptă,

Şi din macii de aproape

Gură dulce, aşteptată.

 

În cel suflet strop de miere

Şi-o scânteie de fior

Am să-ţi pun, de mângâiere,

Când de toate-ţi fi-va dor.

 

Tu, doar gândul ţi-l înalţă

Îndulcită în iubire,

Să fim ce-a rămasă viaţă

Bob de sfântă fericire.

 

***

 

 

 

Cu pași de catifea

 

Cu paşi de catifea, tiptil în noapte,

Din depănate depărtări de gând,

Eu vin să te-ndulcesc cu-a mele şoapte

Ca să-ţi mângâie sufletul tău blând.

 

Şi încă să-ţi mai spună că şi-acuma

În lacrima din tremurata-mi geană,

Sunt toate cele vechi, făcute una,

Ce pusu-le-am ca leac pe a ta rană.

 

Tu să-l primeşti, şi-aşa înfiorată

Să te cobori în timpul din trecut

Şi cum a fost demult, ca altădată

Să-ţi pui iubirea toată-ntr-un sărut

 

Şi-n taină să-l trimiţi în miez de noapte

Cu-n înger trecător prin al meu vis,

Răspuns ţi-oi da, şi-n îndulcite şoapte

Ne-om veşnici clipite-n paradis.

 

***

 

 

 

Tot îmi ceri

 

Tot îmi ceri, dulce iubire, o cerească îndurare

C-ai greşit iubind nebună, prinţ frumos ca din poveste,

Iar de-acuma duci în suflet grea povară ce nu are

Leac să-ţi stâmpere arsura, ba mai rău ţi-o înteţeşte.

 

De acolo-ţi vine visul şi nesomnul lung din noapte

Ce te ţine nedormită în suspine-nfiorată,

În speranţe ce te nalţă şi-n himera unor şoapte

Care vin de nu ştiu unde şi te fac înbujorată.

 

Ca de boală eşti cuprinsă şi-n călduri moleşitoare

Câte-o lacrimă prelinsă pe-a ta geană tremurată,

Te mângâie şi te nalţă în visări înşelătoare

În iatacul tău cu taine, asudat cu dor de fată.

 

Către ziuă, somnul dulce te adoarme mulţumită

C-ai simţit întâia-şi dată cum te-nvăluie iubirea,

Iar cea ziuă care vine te va face fericită

Că de-acum, în mare taină, vei gusta dumnezeirea.

 

***

 

 

 

Ești umbra unui gând de taină

 

Eşti umbra gândului şi rană

Din visul meu cel lăcrimat,

Când  încă tremurata-ţi geană

Într-un fior m-a fermecat.

 

Eşti umbra gândului de taină,

Divinul din furat sărut

Când nopţile, ca-ntr-o priceasnă

În rugi chemau cuvântul mut.

 

Eşti umbra gândului de taină,

Pierdutul rai frumos şi blând,

Iubită eşti fără de prihană

Ce veşniceşti în al meu gând

 

Eşti umbra gândurilor mele

Iar ca să nu te pot uita,

Când ai plecat, un roi de stele

Am presărat pe urma ta.

 

Lucească-n nopţile-nstelate

Când gândul meu te vrea ’napoi,

Să fim clipitele visate

Pe când pe lume eram doi

 

***

 

 

 

În gând îți număr pașii care

 

În gând îţi număr paşii care

Sfioşi şi temători îi faci,

Când vii grăbită pe cărare

Călcându-mi iară cruzii maci.

 

Eu încă te aştept codană

Cu sufletu-mi îmbujorat

Rugându-mă la cer în taină

Ne ierte dulcele păcat.

 

Vom fi din nou în paza nopţii

Sub umbra clipei de noroc

Şi-om mulţumii atuncea sorţii

Că ne-a-ntâlnit în tainic loc.

 

Ne-om îndrăgi ca altădată

Şi-n vorbă mută, nerostită,

Vei fi icoană sărutată

În clipa dulce de ispită.

 

Lăsa-vom lumea mincinoasă

Să se afunde în uitare

Şi-n noaptea asta norocoasă

Vom fi clipită de visare.

 

Când vei pleca, în zorii zilei,

Îţi număr paşii care-i faci,

Tu-ai să mă laşi la mâna milei

Şi cu-a mea soartă să mă-mpaci.

 

Spre dimineaţă, la plecare,

Cu vinovaţii paşi ce-i faci,

Călca-vei iară-şi cea cărare

Înrouraţii roşi maci.

 

***

 

 

 

În umbra nopții

 

Să vii iubită-n umbra nopţii,

Să ne iubim pe-ndestulat,

Afară-ţi lasă-n faţa porţii

Ruşinea ludului păcat.

 

Cărarea veşnic despletită

S-o ploconii în faţa ta,

Făcându-ţi urma tăinuită

Pe unde încă vei călca.

 

Când umbra ta se va prelinge

Pe trepte, către uşa mea,

În tremur inima-mi mi-o frânge

Da-n zbateri iar va învia.

 

În prag te-oi aştepta minune,

Cu suflet cald, înfiorat,

Închide-oi uşa către lume

Şi te-oi sorbii, cu un oftat.

 

Ne-om pierde-n vise îndulcite

Şi-n lungi clipite de divin,

Vom face lucruri tăinuite

Bând ambră şi amar pelin.

 

Pe goliciunea ta carnală

Voi pune mii de sărutări,

Iar nopţii-i da-vom sfântă vamă

A noastre toate lăcrimări.

 

Ne-om îmbăta cu fericirea

Din raiul dulcelui păcat,

Şi-n rugi vom cere mântuire

C-am împlinit tot ce-am visat.

 

Clipită-i timpul ce va trece

Trăit sub umbră de noroc,

Iar ce-a rămas îl vom petrece

În alte nopţi ce-or fi de foc.

 

Va fi cum tot am vrut să fie

Şi cum al nostru suflet vrea,

Iar clipa asta de  vecie

Doar cerul o va şti, şi-o stea.

***

Când vei pleca, îmbujorată,

Lămpaş lăsaţi-oi luna nouă,

Apoi cărarea deşteptată

Spălaţi-o paşii tăi în rouă.

 

În urma ta, pe patul moale

Rămasă-i urmă de păcat,

Eu săruta-voi locu-n care

O noapte trupul tău a stat

 

***

 

 

 

Cărarea întomnată

Motto

Ca și cărearea toamnei și eu mi-s întomnat,

Dar vremile frumoase nicicând nu le-em uitat,

Le țin în gând ca taină, la nimeni încă spuse

Că ele mi-s de-acuma trecute și apuse.

 

E-o ziuă stâmpărată, de toamnă obosită

Cu mângâieri de soare pe Coasta petecită,

Cu ruginiu pe frunze, cu galben arămiu

Pe trista mea pădure ce de copil o ştiu.

 

De-abia ghicesc cărarea ce merge spre departe,

Pe care-odinioară, frăguţe-nmiresmate

Mă îmbiau cu dulce, şi-n roşul sângeriu

Îşi revărsau arome, chemându-mă să viu.

 

Acum,  doar colilia mai tremură în vânt

C-o nalbă lângă dânsa ce-i ţine de urât,

Nu sar din iarbă greieri, nu se umbresc de soare

Şopârle sperioase, când văd pe cer cocoare.

 

Eu trec pe ea cu grijă, cătându-mi din priviri

Să îmi trezesc din vremuri trecutele-amintiri

Şi clipa adormită din cea copilărie

Când prăduiam cu alţii, în râs şi-n bucurie,

 

Pomiştea popii toată şi nucii întomnaţi

Şi via-mbătrânită cu struguri îmbrumaţi,

C-a noastre erau toate ce nici visam în gând,

Stăpâni eram pe lume, pe ape şi pământ.

*

E-o toamnă întristată, la fel ca altădată,

Veni-vor ploi şi vânturi ce Coasta o să-mi bată,

Dar pân-atunci, cu gândul, pe-un braţ de colilie

Mă rog doar vară fie de-acum până-n vecie.

 

Şi-aici cu mine fie, toţi care-am fost odată

Prădalnici hoţi de raiuri, ce noaptea înstelată

Vindeam un pumn de stele pe-o dulce sărutare

Şi-apoi cerşeam la ceruri, ne ierte cu-ndurare.

**

Cărarea şerpuită şi toamna cu cocori

S-or tot lungi o vreme, noi, veşnic trecători

Ne-om rândui cu toţii în pururea uitare,

În ţintirim sub cruce,  acol’, pe Coasta Mare.

*

Rămân-or alţi-n urmă s-o ia de la-nceput,

S-o ducă-n trudnicie cât s-o putea de mult,

Dar şi de ei râmâne-o-n vecie Coasta Mare

Şi colilii în tremur, sub cârduri de cocoare.

 

 

***

 

 

 

Mai rupe-o strună, lăutare

 

Mai rupe-o strună lăutare să-mi plângă sufletu-mi pustiu

Că vine vremea despărţirii de toate-n lume ce le ştiu,

Şi încă nu-s sătul de viaţă, de cele bune, cele rele,

De tot ce datu-mi-a ce-a soartă, de umbra gândurilor mele,

 

De îndulcita tinereţe când am iubit întâia oară

Doi ochi ca cerurile-albastre şi trupul tânăr de fecioară,

De-nfiorate seri cu lună ce ne urcau înspre divin,

De jurămintele nebune, de aşteptările în chin.

 

De toate ce-au urmat de-atuncea pe-a vieţii scară urcătoare,

De vise toarse împreună şi de regretele amare,

De clipele ce-au fost prea scurte în zile rar-mbelşugate,

De veşnicia întristării când am pierdut din ele parte.

 

Şi dacă poţi, pe strune pune o rugă către Cel de sus

Să ceri ca zile să-mi mai deie, că am povară grea de dus,

Spre cele lumi unde m-oi duce, la fel cum merge fiecare,

Să-mi duc poveste mea trăită, să nu se piardă în uitare.

 

* * *

Mai ungeţi struna lăutare spunând cum viaţa s-o trăim,

Că suntem răi şi nu ştim Doamne s-o preţuim şi s-o iubim,

Că Tu Marite,  preacurată ne-ai dat-o fagure de miere,

Iar noi cu tot ce-am pus în dânsa, făcutu-i-am cel gust de fiere.

 

Mai zi-mi bătrâne lăutare un cânt pe strune de vioară

Să îmi răscoale al meu suflet şi toate-n mine să mă doară,

Că multe am pierdut în viaţă tot amânând de marţi pe joi,

Fără să ştiu că timpul trece şi nu se-ntoarce înapoi.

 

Degeaba vreau acum trecutul să-l retrăiesc cum aş vrea eu,

Nu-mi dă nici măcar o clipită Măritul, Bunul Dumnezeu,

Că de n-am fost atunci în stare să sorb dulceaţa celei vremi

Acum regretele mă-ncerce, din toamne triste până-n veri.

 

Nu pierdeţi clipa, ziua, noaptea, că nu se-ntoarce înapoi,

Rămâne doar o amintire ce veşnic o purtăm cu noi

Să ne-nfioare clipa vieţii când ne-amintim de ea ca-n vis,

Şi-n taina gândului ne facă, cuibar de dulce paradis.

 

***

Mircea Dorin Istrate