Sfântul
Ioan de la Rila
Sfântul Ioan de Rila,
cel mare între pustnici, era din hotarele slăvitei cetăți Sredsca, din satul
care se numea Scrina, în vremea împărăției iubitorului de Hristos, Petru,
împăratul româno-bulgar, și al împăratului grecesc Constantin Diogen, având
părinți dreptcredincioși.
După încetarea din viață a părinților săi,
toate cele rămase le-a împărțit la săraci, căci din tinerețe a iubit pe
Dumnezeu și, luând chip monahicesc, a ieșit din țarina sa, neavând pe trupul
său decât o haină de piele.
Suindu-se într-un munte înalt și pustiu,
se nevoia acolo cu viață îmbunătățită.
Vă învit să aflați din minunile acestui
sfânt:
Copacul ca peșteră
După puțină vreme, din îndemnare diavolească, au
năpădit noaptea asupra lui tâlharii și, bătându-l foarte mult, l-au izgonit de
acolo.
Iar Ioan, plecând din muntele acela, s-a sălășluit în
pustiul Rilei și, intrând într-un copac scorburos, petrecea în
post, în rugăciune și în lacrimi, rugându-se lui Dumnezeu neîncetat.
În acel loc a locuit șaizeci de ani,
hrănindu-se numai cu buruieni.
Față omenească n-a văzut, ci numai fiare sălbatice.
Văzând Dumnezeu marea răbdare a lui Ioan, a
poruncit ca în acel loc să crească mazăre și cu aceasta s-a hrănit
fericitul mulți ani.
Necredința arhiepiscopului
Trecând multă vreme, craiul unguresc, pornindu-se cu
multă oaste asupra pământului grecesc, l-a prădat și, ajungând la cetatea
Sredsca, a luat racla cu trupul cuviosului.
Auzise de minunile sfântului – și a poruncit să ducă
cu cinste racla în țara sa și să-l pună în biserica din cetatea care se numea
Ostrogoma.
Arhiepiscopul Ostrogomei, auzind că cuviosul Ioan de
la Rila este plăcut înaintea lui Dumnezeu și preamărit prin minuni în toate
țările, nu credea.
„Nu știu pe acesta a fi pomenit în
scripturile cele vechi”, zicea el.
Atunci nu voia să meargă să se închine
sfântului.
Și de năprasnă s-a legat limba lui cu amuțire.
El, cunoscând pricina amuțirii lui, căci hulise pe
cuviosul, a alergat degrabă la racla sfântului și, căzând la pământ, l-a
sărutat, cerând iertare.
Iar sfântul Ioan, plăcutul lui Dumnezeu, ascultând
degrabă pe arhiepiscop, în același ceas i-a dezlegat limba și iar i-a dat
graiul curat.
Apoi el, câștigând tămăduire, cu plângere își
mărturisea la toți greșeala săvârșită.
(sursă: „Viețile Sfinților”)
DOAMNE
AJUTA!
-
Parintele Paisie Olaru -
Fiind întrebat: „Cum putem ajuta noi, calugarii, la mântuirea credinciosilor si
a oamenilor în general?”, Parintele Paisie a raspuns:
Îi ajutam prin rugaciune, prin cuvânt si exemplu personal. Scopul pentru care
faci o fapta buna, pentru care te rogi, acela conteaza la Dumnezeu pentru
mântuirea noastra si a celor din jurul nostru. Eu, odata, stateam pe cerdacul
chiliei mele de la Cozancea. În fata noastra, se ridica un deal peste care
trecea un drum de câmp. Într-o zi treceau pe drum mai multe care încarcate,
între care era si un om care era un om sarac, cu un car încarcat, cu doi
bousori. La un dâmb nu puteau bousorii sa se ridice, iar omul îi batea si îi
îndemna. Saracii bousori au cazut în genunchi, iar eu fiind în cerdac m-am
asezat în genunchi si cât puteam î mpingeam de cerdac si ziceam: „Hai, ma
bousori, sculati-va! Hai cu «Dumnezeu ajuta!»”. Asa strigând, numai ce vad ca
juncanii se scoala si pleaca, iar eu bucuros am zis: „Slava, tie, Doamne!” Cam
asa ar trebui sa ajutam la mântuirea altora, împingând la povara lor si
rugându-ne pentru ei.
Parintele Paisie Olaru, Parintele Paisie
duhovnicul, traducere de editie ingrijita de Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed.
Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 29-30
Mulțumiri!
Mulțumesc cordial tuturor prietenilor și neprietenilor
mei, care au binevoit să-mi adreseze urări de bine și de sănătate cu prilejul
zilei mele de naștere, care au avut doar intenția s-o facă dar au uitat, cât și
Dumneavoastră tuturor celor care citiți aceste rânduri și vă rog să primiți și
din partea mea aceleași urări de bine și de sănătate.
Vine o vreme, când ai impresia că prietenii sunt tot
mai puțini, că cei mai mulți au plecat
în lumea tinereții fără bătrânețe, că ești tot mai singur. Zilele
aniversare și mijloacele acestea electronice de comunicare între oameni îți
dovedesc contrariul. Descoperi atunci că sunt sute de oameni care te respectă,
poate chiar te iubesc, care-ți adresează urări și gânduri bune. Toate acestea
sunt ca o gură de oxigen, pe care ți-l oferă societatea. Înțelegi atunci nu numai
că nu ești singur, dar că oamenii au nevoie de tine, de munca ta, de prezența
ta în mijlocul lor, de cuvântul tău și de dragostea ta pentru ei.
La mulți ani cu sănătate, pace și bucurii, dragii mei
de aproape și de departe!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda
MATERIE
SI SPIRIT
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Dupa ce vom parasi starea de corp, ne vom cunoaste mult mai adânc, vom
cunoaste mult mai în esenta lucrurile, mult mai durabil. Stiintific, asta este
materie, dar nu se poate spune, în esenta, ce e materia. Pai poti spune ca e
lucru, e pamânt, e nu stiu ce, dar în esenta ce-i materia? Pentru ca acest
lucru, materia, în esenta, ce-i de fapt? Nimeni nu poate sa raspunda. Se poate
spune din ce-i compusa. Din atâtea toate cele pe care le stie fiecare om care a
facut un pic de scoala si care stie ca materia e compusa din diferite elemente,
dar în sine ce-i materia nimeni nu poate raspunde. Materie si spirit. Spirit si
materie. Cine reuseste sa sincronizeze aceste doua realitati cutremuratoare,
acela vede cu uimire ivindu-se în fata lui Împaratia lui Dumnezeu, care nu este
altceva decât atingerea desavârsita a telului pentru care exista viata. Acela
vede în viata lui înmugurind lucruri nebanuite în toate ramurile: spiritual,
intelectual, social si fizic chiar.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri
in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 114
NEMURIREA
SUFLETULUI
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Nemurirea sufletului este piatra de temelie pe care se zidesc
conservarea, dezvoltarea si propasirea omului; este legatura ce uneste
societatile, instrumentul care stimuleaza dezvoltarea, mijlocul prin care omul
progreseaza si se desavârseste; suprimarea ideii de nemurire a omului ar
însemna distrugerea tuturor si nimicirea umanitatii. Daca umanitatea exista,
exista si progreseaza prin nemurirea sufletului; anularea nemuririi omului ar
desfiinta perfectiunea dreptatii dumnezeiesti, fiindca acest lucru ar însemna
ca omul a fost plasmuit spre nimicire, ceea ce ar fi contrar trasaturilor
idiomatice dumnezeiesti. Dumnezeu, ca un Atotbun, l-a creat pe om ca sa-l faca
partas bunatatii si fericirii Sale, fapt pentru care l-a creat dupa chipul si
asemanarea Sa si l-a înzestrat cu suflet rational si nemuritor.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p.
BRÂNCOVENII
–
4 LUNI DE TORTURĂ LA CONSTANTINOPOL-
Sfinții Martiri Brâncoveni au pătimit 4 luni de
chinuri și torturi din partea stăpânirii turcești, până ca aceștia să fie
muceniciți în ziua de 15 August, chiar la marele Praznic al Născătoarei de
Dumnezeu. De la patimile lui Hristos până la Adormirea Maicii lui Dumnezeu dar
și adormirea sfinților martiri și voievozi români… un martiriu de care poporul
român trebuie să fie vrednic și să nu uite niciodată. BRÂNCOVENII – 4 LUNI DE
TORTURĂ LA CONSTANTINOPOL
Uneltirile
de la Curtea Brâncovenească
Vizirul Gin Ali-paşa avea de multă vreme ură mare
împotriva Sfântului Constantin, nesuferind să vadă cum un principe de credinţă
creştină are atâta putere încât îşi poate păzi ţara necotropită de oastea
turcească. De aceea, vizirul căuta prilej să-l răstoarne din scaunul Ţării
Româneşti pe Sfântul Constantin-Voievod, să-i ia averile şi, dacă ar putea,
să-l facă să lepede credinţa creştină.
Prilejul s-a ivit după războiul din 1711 dintre
împărăţia Rusiei şi a Turciei, când armatele lui Dimitrie Cantemir au fost
biruite de păgâni. Turcii au aflat că oştile moldoveneşti au fost ajutate în
taină de Constantin Vodă, voievodul fiind pârât chiar de unii dintre boierii
săi. Aceşti nelegiuiţi au îngrămădit asupra capului lor încă o osândă: au
întocmit scrisori ticluite din care să reiasă că domnul Ţării Româneşti era
vrăjmaş împărăţiei otomane.
Vinerea
Patimilor
Vrăjmaşii Sfântului Constantin au ales vremea cea mai
potrivită pentru împlinirea planului lor. Era către sfârşitul postului
Sfintelor Paşti din anul 1714. Fiind ajutaţi de boierii trădători, păgânii au
prins pe Constantin Vodă în Vinerea Patimilor cu toată casa lui şi l-au dus la
Constantinopol. Aici au fost aruncaţi în temniță.
Despre clucerul Ianache, cel care a primit moartea
mucenicească împreună cu domnul său, ştim că făcea parte din neamul vechi al
boierilor Văcăreşti şi că era binecredincios şi sfetnic de încredere al
Sfântului Constantin. El a ctitorit biserica Sfântului Nicolae din Văcăreşti.
Prietenia strânsă cu domnitorul i-au atras bănuielile şi ura vizirului Gin
Ali-paşa care îl cunoştea bine, căci marele clucer Ianache fusese sol la Poartă
al domnului Ţării Româneşti. De aici a urmat prinderea, întemniţarea, chinuirea
şi apoi omorârea sa.
4
luni de martiriu
Timp de patru luni, Sfântul Constantin a fost supus la
chinuri de călăii sultanului, biciuit, ars cu cârlige înroşite în foc,
spânzurat de picioare, ca să mărturisească faptele de care era învinuit şi să
se lepede de credinţa creştinească. Dar, nereuşind păgânii nimic, au hotărât
moartea tuturor Brâncovenilor de parte bărbătească, pentru ziua de 15 august
1714, spre a batjocori Praznicul
Adormirii
Maicii Domnului.
Osândiţii au fost aduşi pe jos şi desculţi la locul
uciderii lor. După ce li s-a citit osânda, călăul a tăiat capul clucerului
Ianache. Au fost apoi tăiaţi fiul cel mare, Constantin, care avea 31 de ani,
Ştefan de 29 de ani, Radu, de 24 de ani, înaintea ochilor tatălui lor. Spun cei
ce erau de faţă şi au istorisit în scris aceste cumplite fărădelegi, că Matei,
fiul cel mai mic al Sfântului Constantin, în vârstă de numai 12 ani,
înspăimântat de pieirea fraţilor săi, ar fi avut o clipă de slăbiciune firească
la vârsta lui fragedă, ceea ce a dat musulmanilor speranţa că va trece la
credinţa lor.
Dar Sfântul Constantin i-a spus cu glas limpede: „Din
sângele nostru n-a fost nimeni care să-şi lepede credinţa!” Atunci, întărit de
harul lui Dumnezeu, tânărul Matei a spus gâdelui: „Vreau să mor creştin,
loveşte!”, şi îndată gâdele îi reteză capul ca şi celorlalţi. În sfârşit îi
tăie capul şi tatălui. După aceea trupurile lor au fost aruncate în mare, iar
capetele au fost atârnate în faţa bolţii celei mari a Saraiului şi au rămas
acolo vreme de trei zile.
Moaște
de sfinți
Dumnezeu n-a voit ca Moaştele Sfântului Mucenic
Constantin să rămână ascunse în mare. Credincioasa sa soţie a vegheat ca trupul
domnitorului să fie scos din apă şi înmormântat în taină la Mănăstirea Sfânta
Panaghia Camariotissa din insula Halki, ctitorie a voievodului.
În 1720, când doamna Maria a adus Moaştele în ţară,
Oltenia se afla de doi ani sub stăpânirea ereticilor austrieci. De aceea,
Sfintele Moaşte nu au fost aduse la Hurez, ci au fost îngropate în taină în
biserica Sfântului Gheorghe din Bucureşti.
Pe candela de argint care luminează deasupra
cinstitului mormânt se află scris: „Această candelă ce s-au dat la Sfeti
Gheorghe cel Nou, luminează unde odihneasc oasele fericitului Domn Io
Constandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna Măriei Sale
Maria, carea şi Măriia Sa nădăjduieşte în Domnul iarăşi aicea să i se
odihnească oasele. Iulie în 12 zile, leat 7288 (adică 1720)”.
În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române a canonizat pe aceşti Sfinţi Mucenici, arătând vrednică de urmat pilda
mărturisirii lor. Pentru ale căror sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 24)
INFATISAREA
OMULUI
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Înfatisarea sa exterioara se afla în armonie cu natura înconjuratoare
numai în masura în care se afla într-o stare de pace cu ea; raportata la o
stare marcata de o deviere, cauzata de tulburarea pacii si de razboi, relatia
trupului omului cu natura din jurul sau este anulata. Desi pare o relatie
fireasca, acest lucru nu e decât o simpla aparenta, deoarece cele înrudite
între ele nu se lasa stapânite de o atitudine ostila. Prin firea lor cele
înrudite se iubesc reciproc; iar firea îsi hraneste si se îngrijeste de copiii
ei în chip iubitor.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 24-25.
VIATA
LA TARA
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Viata
la tara are mult adevar. Viata oraselor, si mai ales a capitalelor, este
departe de adevar: toti fac pe comediantii.
Sfantul Teofan Zavoratul, Ce este viata
duhovniceasca si cum sa te apropii de ea?, traducere de Elena Dulgheru, Ed.
Anastasia, Bucuresti, 1997, p. 314-315
INCAPERILE
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Dupa
cum aerul dintr-o încapere se aseamana cu cel din exterior si provine de la
acela, presupunându-i în mod necesar existenta, prezenta lui pretutindeni, tot
asa si sufletul, care este suflare a Duhului lui Dumnezeu, presupune existenta
omniprezenta si atotîmplinitoare a Duhului lui Dumnezeu. Iata o paralela între
„încaperile” materiale si cele spirituale.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 390
CORBUL
-
Sfantul Simeon din Dajbabe -
Întocmai precum în august un corb flamând va mânca fie si o smochina,
tot astfel un biet om va spune o minciuna într-o împrejurare nedorita. Corbilor
li se cuvine sa manânce carne, iar oamenilor, sa spuna adevarul.
Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox
Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA,
2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53
CULORILE
CURCUBEULUI
-
Compozitorul Arvo Part -
Lumina alba contine toate culorile. Noi nu le observam. Numai prisma
poate sa le descompuna si sa le faca sa apara. Prisma aceasta ar putea fi
sufletul ascultatorului.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 65
LUMINA
LIMPEDE
-
Cuviosul Bonifatie de la Teofania -
Trebuie sa ne straduim sa vedem ce ne arata Duhul Sfânt. Lumina lui
Dumnezeu arata limpede tot ce se afla în casa noastra – dar ca sa vedem ceea ce
e în ea trebuie sa deschidem ochii si sa ne uitam cu luare-aminte, cercetând
cele ce se afla în ea. Altfel, oricât de limpede ne-ar arata lumina de zi a lui
Dumnezeu cele ce se afla în casa noastra, nu vom sti ce este în ea daca nu o
vom cerceta.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 49-50
ROADELE
MUZICII
-
Mitropolitul Ilarion Alfeiev -
Unii
cred ca nu pot exista opere de arta dedicate lui Hristos în afara de cele
create în Biserica. Nu sunt pe deplin de acord cu acestia. Desigur, Biserica
este pastratoarea învataturii lui Hristos si locul prezentei Sale vii, dar
Biserica nu trebuie sa caute sa-L „privatizeze” pe Hristos sau sa-L declare
„proprietatea” ei. Nu trebuie sa repetam greselile Bisericii Catolice facute în
evul mediu. Imaginea lui Hristos poate sa inspire nu numai pe oamenii Bisericii,
ci si pe cei care înca sunt departe de ea. Nu trebuie sa li se interzica sa
gândeasca, sa vorbeasca si sa scrie despre Hristos decât daca sunt miscati de
dorinta de a deforma dinadins crestinismul si de a insulta Biserica si pe
credinciosi.
Daca o
compozitie este stralucitoare, impresionanta si îi cucereste pe ascultatori,
daca îi face sa traiasca evenimentele din Evanghelie si chiar sa plânga, daca
trezeste simtiri adânci în ei, atunci merita o apreciere deosebita. Se poate sa
întâlnim profesionalism si maiestrie în lucrari care nu ne ating inimile. Se
poate întâmpla si ca o compozitie bazata pe subiecte religioase sa se
dovedeasca a fi seculara în continut si sa-i lipseasca duhul.
Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cantul
inimii și puterea cuvantului si a muzicii (MIA), traducere de Laura Marcean
& Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 33-34
CHEMAREA
TACERII
-
Fericitul Trifon Turkestanov -
Adesea
am vazut a Slavei Tale oglindire pe chipurile celor adormiti. Cu ce
nepamânteasca frumusete si bucurie acestea straluceau, ce trasaturi
nematerialnice si stravezii pe chipurile lor se aratau: aceasta era praznuirea
fericirii si a pacii dobândite; ei prin tacerea lor la Tine ma chemau. În acel
ceas când zilele vietii mele se vor savârsi, sa umpli de lumina si-al meu
suflet, ce striga catre Tine: Aliluia!
Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru
toate”, p. 136
PRIETENIA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Toti oamenii sunt suflare si faptura a unicului Dumnezeu, vin de la
Dumnezeu si se vor întoarce la Dumnezeu, ca la obârsia primordiala. „Si ca
pulberea sa se întoarca în pamânt cum a fost, iar sufletul sa se întoarca la
Dumnezeu, Care l-a dat” (Ecclesiastul 12, 7). Vom fi „partasi dumnezeiestii
firi, scapând de stricaciunea poftei celei din lume” (2 Petru 1, 4). Ca unii
care se trag dintr-un singur om, este de la sine înteles ca oamenii trebuie sa
traiasca în iubire reciproca, având grija unii de altii, si ca nu trebuie sa-i
desparta egoismul, trufia, rautatea, invidia, zgârcenia, incomunicabilitatea,
pentru ca toti sa fie una (Ioan 17, 22). Luati aminte la furnici cum traiesc în
„prietenie”, sau la albine, sau la un stol de porumbei, de stancute, de ciori,
de gâste, de rate, de lebede, de vrabii; cautati la o turma de oi sau la o
cireada de vite si veti constata acelasi lucru: un atasament reciproc.
Gânditi-va la imensele bancuri în care se aduna unele specii de pesti în mari
si în râuri, carora le place sa umble în colonii numeroase, cât de legati sunt
între ei. Gândeste-te cu cât zel se apara, se ajuta si se iubesc între ei si te
vei rusina fata de niste necuvântatoare, tu, care nu traiesti în iubire si care
faci tot ce îti sta în putinta „sa nu porti sarcina” altuia (Galateni 6, 2).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 149
POMUL
RODITOR
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
Ca un
pom sa poata creste, are nevoie sa aiba înfipte radacinile în pamânt. Tot
astfel si sufletul: trebuie sa fie sadit în Împaratia cea duhovniceasca,
cereasca, caci aceasta este temelia lui, care îl hraneste si din care el
creste.
Ca un
pom sa se poata dezvolta, are nevoie sa fie udat. Tot astfel si sufletul:
trebuie sa fie stropit din belsug cu harul Duhului Sfânt, pentru a fi sanatos
si puternic. Sfântul Antonie spune: „Precum un pom nu poate sa creasca daca nu
este stropit cu apa curata, tot astfel si sufletul nu poate sa creasca daca nu
se hraneste cu sevele cele ceresti”. Numai acele suflete cresc, care primesc pe
Duhul Sfânt si sunt udate din belsug din cerestile izvoare.
Ca un
pom sa poata sa dea roada, are nevoie de lumina si de caldura soarelui. Tot
astfel si sufletul: are nevoie sa fie luminat si încalzit de Domnul, Soarele
vesnicei dreptati, caci sufletul poate sa vieze, sa creasca si sa aduca roada
numai în razele si în caldura lui Dumnezeu celui viu si celui de viata facator.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 38-39.
ATENTIA
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Atentia
reprezinta concentrarea mintii asupra unui lucru aflat sub imperiul vointei; în
lipsa atentiei, nenumarate obiecte trec prin fata ochilor nostri fara a lasa
nici o impresie. Prin atentie omul recepteaza impresia lasata de imagini, îsi
concentreaza mintea pentru a întelege sau a pricepe si cu ajutorul gândirii
afla care sunt calitatile sau însusirile acestora.
Prin
intermediul atentiei se vadeste puterea intelectului si în raport cu gradul de
autoritate, acuitate si profunzime intelectuala al fiecaruia apare fie geniul
sau genialitatea, fie debilitatea.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 110
VIZITA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Când
te duci în vizita, la vreo ruda sau la vreun prieten, nu te duce cu gândul sa
bei si sa manânci bine acolo, ci pentru a purta o discutie prieteneasca si
pentru ca prin acea discutie afectuoasa, cu adevarat prieteneasca, sa-ti
revigorezi sufletul apasat prea mult de grijile vietii si pentru a va mângâia
unii pe altii prin aceeasi credinta. „Nu caut ale voastre, ci pe voi”, zice
Apostolul (2 Corinteni 12, 14).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 100.
STROPII
DE NOROI
-
Parintele Arsenie Boca -
Dupa
încetarea trupului, poftele, stropii acestia de noroi împroscati din trup pe
suflet, stârnesc în sufletul desfacut de trup o vapaie de pofte, care-l muncesc
cel putin tot atâta cât l-ar chinui setea pâna la moarte, pe unul care ar trece
Sahara si n-ar gasi apa.
Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are sa se chinuiasca în
felul fiecarei patimi, care l-a ros în viata pamânteasca.
Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie
Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca,
2002, p. 169
MATERIA
ORGANIZATA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Oriunde exista materie organizata, creata, acolo trebuie presupus si
Creatorul ei, fiindca materia în sine nu are nici un sens si nici o putere, nu
se poate organiza de la sine, dezvolta, nu aduce roade. Evident, nu exista
clipa în care sa nu fie condusa de o inteligenta nemarginita, de o Mâna
atotputernica.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 405
TEOLOGIA
ADEVARATA
-
Sfantul Sofronie Saharov -
Theologia academica nu este îndestulatoare pentru mântuire. Cititi mai
cu seama pe parintii nevoitori. Acolo veti învata adevarata atitudine a mintii
si a inimii când este vorba de Dumnezeu.
Rugaciunea curata nu se da celor ce studiaza mult. În acest sens, calea
stiintei theologice nu este prea lucratoare, si rareori poate duce la
rugaciunea curata.
Theologia, de-Dumnezeu-cuvântarea, este starea duhului sub înrâurirea
harului dumnezeiesc. Iata în ce consta deosebirea între theologie si filozofie,
între adevarata theologie si theologia intelectuala. Daca o astfel de însuflare
va atinge inima voastra, ea nu va avea sfârsit pe pamânt. Ea este nesfârsita,
caci într-însa se afla începutul vietii vesnice. Chiar daca alcatuirea voastra
trupeasca se va risipi, aceasta însuflare va trai în voi cu putere.
Dumnezeu poate atinge duhul omului spre a-i da într-o clipa cunoasterea
de sine. Este o mare deosebire între aceasta cunoastere si cea dobândita în
institutele teologice. Poate fi un lucru foarte primejdios a face theologie
fara a avea o experienta existentiala a vietii în duhul lui Hristos.
Într-adevar, riscul este de a studia theologia mai cu seama în formele sale
apofatice, ca pe o filozofie si o poezie. Riscam sa adoptam o atitudine falsa,
sa ne credem superiori, iar aceasta este destul pentru a ne pierde. Alta este
însuflarea pe care trebuie sa o cautam în viata în Hristos.
Stiinta theologica predata în scoli, si care a devenit o specialitate
intelectuala deschisa tuturor, nu duce la cunoasterea lui Dumnezeu. Cunoasterea
lui Dumnezeu vine de la viata în Dumnezeu ce se naste în strafundul inimii.
Putem
cadea prada unei aberatii duhovnicesti, faptul de a aprecia ceea ce aduce
stiinta theologica mai mult decât sfintenia vietii.
Pentru
a învata stiinta vietii în Hristos nu este nevoie a citi zeci sau sute de
carti. Duhovnicul meu m-a sfatuit sa nu citesc decât câteva pagini pe zi. Un
sfert de ceas, o jumatate de ceas, însa luând aminte a înfaptui în viata ceea
ce citeam.
Sfantul Sofronie Saharov, Din viata si din
duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011,
p. 38-39, 40
MALUL
MARII
-
Sfantul Ignatie Briancianinov -
Cu
cine poate fi asemanat un crestin care îndura suferintele vietii pamântesti cu
o adevarata cugetare duhovniceasca? El este aidoma unui calator care sta pe
malul marii zbuciumate. Valurile carunte se apropie înversunate de picioarele
drumetului si, izbindu-se de nisip, se împrastie în stropi marunti la
picioarele lui. Marea, certându-se cu viforul, urla, înalta valuri cât muntii,
fierbe, clocoteste. Valurile se nasc si se înghit unele pe altele, iar crestele
lor sunt încununate cu spuma alba ca zapada. Acoperita de ele, marea închipuie
prin sine gura de necuprins, împresurata cu dinti, a unui balaur înfiorator.
Tainicul calator priveste cu cuget molcom acest spectacol amenintator. El îsi
tine ochii îndreptati spre mare, dar unde se afla oare cugetarile si inima lui?
Gândul sau este la portile mortii, inima sa gândește la Judecata lui Hristos.
De pe acum el sta înfatisat înaintea lor prin cuget si simtire; acolo se afla
grijile lui si teama sa, de care fuge toata frica ispitelor pamântesti. Valurile
se vor domoli si se va potoli marea. Acolo unde se înaltau valuri înfuriate, se
va întinde luciul neclintit al apelor ostenite de furtuna. Dupa o rascolitoare
neliniste, ele se vor retrage într-o tacere de moarte. În luciul lor straveziu
se va oglindi soarele înserarii.
Privind
din limanul pasnic al manastirii la marea vietii, tulburata de furtuna
ispitirilor, Îti multumesc Tie, Domnului si Împaratului meu, caci Tu m-ai adus
în împrejmuirea sfântului locas! M-ai ascuns „în taina fetei Tale de
razvratirea omeneasca”! M-ai adapostit „în cortul Tau de grairea împotriva a
limbilor”! (Psalm 30, 20-21) Numai pentru aceasta se mâhneste sufletul meu si
se tulbura în nestire: anume când se întreaba daca va trece oare din locul acesta,
de pe tarmul marii schimbatoare si necredincioase a vietii, „la loc de
salasluire minunata, pâna la casa Domnului, în glasul bucuriei si al
marturisirii, al sunetului de praznuire” (Psalm 41, 4-5); aseza-ma-voi oare
acolo în vecii vecilor? Cât despre suferintele pamântesti – „în Domnul am nadajduit,
nu ma voi teme: ce îmi va face mie omul?” (Psalm 55, 11).
Sfantul Ignatie Briancianinov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 18
GRESEALA
APROAPELUI
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi
sau auzi ca aproapele tau greseste sau ca a pacatuit. Întâmplarea aceasta sa
nu-ti slujeasca drept temei pentru a-l judeca pe fratele tau, dupa cum au unii
raul obicei, ci pentru a-ti cunoaste neputinta ta; nu pentru a-l lua în râs pe
aproapele tau, ci pentru a-l compatimi si a te îndrepta pe tine însuti. De la
el întoarce-ti ochii catre tine, cautând sa vezi de nu ai fost si tu în acel
pacat sau în altul deopotriva cu acela si daca nu cumva te afli chiar acum în
el? Dar chiar de nu, au n-ai putea tu oare sa pacatuiesti mai rau decât atât?
Caci înlauntrul nostru, al tuturor, salasluiesc neputinta si ticalosia:
patimile noastre ne sunt dusmani, trupul nostru ne înrobeste, iar satana,
vrajmasul nostru, cauta neîncetat sa ne înghita. Noi toti cadem, caci toti
suntem supusi caderilor si primejdiilor de orice fel; aproape este caderea
noastra, daca nu ne tine harul lui Dumnezeu. Asadar, prilejul acestei
întâmplari sa te întoarca spre cercetarea de sine si, vazând caderile fratelui
tau, straduieste-te, cu ajutorul Domnului, sa le faci pe toate cu mai multa
chibzuinta si luare-aminte.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 75
ADIEREA
-
Sfantul Efrem Sirul -
Adieri cu dreapta socotinta îi hranesc pe cei cu
dreapta socotinta,
una te hraneste din belsug, alta te desfata,
una îti face fata sa straluceasca, alta îti da
veselie.
Cine a mai gasit desfatare în acest chip,
mâncând fara mâini, bând fara gura?
având drept paharnic si bucatar aceste dulci adieri.
Binecuvântat Cel care în Raiul Sau va da bucurie
întristarii noastre!
Sfantul Efrem Sirul, Imnele Raiului,
traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p. 82
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu