Ben Todică - EROU PENTRU CEI CE NU MAI SUNT

 

EROU PENTRU CEI CE NU MAI SUNT

 

Ne aflăm la Școala Generală din Ciudanovița unde un grup de copii pasionați de literatură sunt prezenți la o lansare de carte. Evenimentul e condus de scriitoarea și jurnalista Veronica Balaj, poeta Mariana Gurza și doamna profesoară Neli Turlea, fostă elevă a acestei minunate școli, ca și mine, autorul cărții. În vremea comunistă, sistemul școlar era cel care se folosește azi în avansata Japonie, sistem bazat pe legile lui Spiru Haret. Cartea pe care o lansăm e prima mea aventură în lumea scrisului, carte care nu s-ar fi născut fără botezul domnului Artur Silvestri și al poetei Mariana Gurza care a avut determinarea să ducă mai departe acest proiect al domnului Gabriel plecat dintre noi. Dumnezeu să-L Odihnească!

Desigur, sunt emoționat pentru că mă aflu precum titlul cărții, ÎNTRE DOUĂ LUMI. Sunt plecat din țară de 27 de ani. În 1979 aveam 26 de ani, încă tânăr, necopt. Apare prima întrebare din clasă: „De ce ați plecat din țară?” Cum să-i răspund unui tânăr de 10 ani, acum în 2006, care habar n-are ce-i comunismul?

Am vrut să devin erou pentru a fi iubit și admirat de cei dragi. Eu când aveam zece ani m-am războit în gașca blocului A cu gașca copiilor din Texas. Texas era numită zona de peste gârla Jitinului unde erau construite mai multe barăci în care erau cazate noile familii pe care soarta și foamea anilor le-au adus să muncească la minele SOVROMULUI de uraniu. Pe atunci, Exploatarea Minieră Banat avea peste zece mii de locuitori în zona interzisă. De ce interzisă? Pentru că era păzită de securitate, iar înăuntru intrai doar dacă aveai permis (o viză pe buletin).

Azi, în 2024, democrația a închis minele la revoluția din’89, au mai rămas doar vreo 300 de locuitori din care vreo sută sunt copii. Părinții multora dintre ei sunt plecați la muncă prin Europa. Și în acest război cu Texasul, (zona de peste gârla Ciudanoviței) care începea pe la ora 5 după-amiaza și dura până noaptea târziu, … pe la ora 8 primesc de după colțul blocului 2 un bolovan care mă izbește în gură și-mi rupe jumătate din dintele din față. Am fugit repede acasă și, plângând ascuns în baie, îmi inventariam rănile. Mi-era frică de mama care întotdeauna mă muștruluia și finaliza c-o bătută. Văile noastre erau pline de aluni. Se spune că turcii, în incursiunile lor, se refugiau prin aceste văi unde se odihneau și prânzeau. Rămâneau resturi de alune care au prins rădăcini. Din nuielele de alun nu împleteai doar coșuri/cotărițe, ne făceam arcuri și săgeți când ne jucam de-a voievozii, iar mama păstra nuielușa după ușă și ne croia pe mine, pe sora mea, pe Ghiță, fratele meu mai mic.

Așadar, eram știrb. Nu mai aveam ce căuta în fața fetelor, cum zâmbeam se vedea lipsa dintelui și toți râdeau de mine, motiv să mă arate cu degetul. Eram pe vremea aceea îndrăgostit de o fată din blocul A, din clasa a șasea, Ana de la prima scară. Eu locuiam la a treia, blocul nostru având patru. Au fost construite de militari și pușcăriași. Erau de tip rusesc, cu trei niveluri, cu încăperi înalte, trebuia să te urci pe masă și un scaun ca să ajungi la candelabru să schimbi becul. În Australia mă ridicam pe vârfuri ca să-l schimb pe cel ars. Nu știu de ce erau numerotate clădirile ca Blocul 1 si 2, apoi alfabetic de la A la E, apoi 12, 15, 20, 21, baraca italiană cu două niveluri, blocul burlacilor cu 3 niveluri, blocurile de sus si multe alte barăci cu 1 pană la 3 niveluri, plus clădirile și instituțiile de stat. Nu înțeleg logica că nu sunt rus. Șantierul a fost construit de ei pentru noi tot așa cum procedează Europa azi, de habar nu avem pe ce lume trăim sau ai cui suntem.

Cum spuneam, am fugit ca să devin erou. Vezi Doamne, așa credeam eu că voi fi iubit și admirat de societate și de fetele din șantier. Ajuns în occident, m-am trezit orfan și cazat într-un orfelinat din orașul Trieste, Italia, intitulat Lagărul de Refugiați Străini, unde două mii de orfani așteptau părinți milostivi ca să-i înfieze. De obicei, în orfelinat veneau mame (instituții care recrutau sclavi, le zic eu) din Canada, America și Australia, iar restul țărilor adoptau doar prin agenții. O mamă canadiană s-a arătat interesată, însă când i s-a spus că sunt un pic rebel m-a refuzat, dar mama australiană, care era interesată de rebeli, m-a adoptat și bine a făcut că de muncit munceam. Devenisem ca restul înfiaților precum câinele lui Pavlov, salivam după obiecte strălucitoare, materialismul era drogul vestului. Aveam mașină în fața casei, televizor în culori și frigiderul plin atâta timp cât stăteam în fabrică, în linia de asamblare. Eram fraierul comunist împlinit.

„Sunteți scriitor împlinit și renumit în România?”, mă întreabă sfios o elevă. Eu nu scriu pentru faimă. Întotdeauna când pun creionul pe hârtie încerc să-i fac pe ai mei MÂNDRI de ei și de neamul din care ne tragem, să-i fac mândri pe cei zece mii de locuitori ai minelor EMB-ului, dar ei nu mai sunt azi printre voi. Au rămas undeva departe în anul 1979 când am fugit. În România de atunci, nu primeai cu ușurință pașaport și, în mod special, cei din zona uraniferă erau blocați. Așa că, am hotărât să fug, să devin EROU, dar nu al clasei muncitoare, ci al Sufletului Liber dăruit de Dumnezeu. În România nu sunt renumit pentru că nu îndeplinesc condițiile gramaticale ale celor care păzesc cu strășnicie literatura română. Academia păzitoare, atunci când nu e de acord cu viziunile tale, te intimidează și blochează cu banderola punctului și cratimei. E ca și cum tu îi inviți să deschidă obloanele ferestrelor multiple pentru a privi spre o nouă lume din întunericul pivniței în care sunt împachetați de sistem, iar ei îți reproșează că nu vor să le atingă din cauză că nu sunt din lemn de abanos, ci sunt din lemn scorojit, uscat, plin de cuie și sârmă ghimpată. Le e frică sau sunt mofturoși. Nu e vina lor. Gramatica trebuie respectată. Iar dacă ea devine un câmp spinos avem datoria să observăm imaginea de după scaieți. Răspunsul e nu. Nu sunt împlinit. Sunt doar mesagerul unor trăiri.

„Cum adică?” Noi când venim pe lume vedem o lumină de culoarea înghețatei de vanilie. Întâi e strălucitoare, apoi, încetul cu încetul, lasă să se întrevadă liniuțe și punctulețe care formează imaginea lumii în care am intrat. Învățăm să deosebim culorile și obiectele din față și, în mod special, vietățile ce se agită în fața noastră apoi reacționăm la senzațiile simțite de trupul în care am ajuns ca suflet, generate de forțele din jur. Învățăm să identificăm toate simbolurile noii lumi ca apoi să ne negociem starea și călătoria noii existențe. Realizăm că suntem într-o navă (templul biblic) pe care trebuie să o conducem spre țelurile care ni se revelează și se schimbă prin învățămintele câștigate. Deci, descopăr că sunt trup și suflet, că trebuie să le tratez și respect pe amândouă în ciuda faptului că ele sunt total diferite.

Pentru a trece acest examen și a înțelege procesul am transpirat cu sânge. Trupurile noastre sunt ca niște roboței pe care trebuie să-i conducem spre performanță. Să le descoperim calitățile, potențialul si defectele care, apoi, armonizate de noi să le ducem spre o maximă performanță. E ca un fel de olimpiadă a conștiinței universale.

„E ca aceea de la Paris din 2024, dacă îmi permiteți să privesc in viitor, care e dispusă să ne arate adevărul din spatele cortinei, plină de transgenderi, dragquins care se identifică cu sexul opus etc.? Asta e ce vrei să întrebi, doamnă profesoară?” Mă întorc ca să-i răspund și continui cu scena lui Leonardo da Vinci „Cina cea de taină”, recreată cu Drag Queens cu scopul să declanșeze o luptă între creștini și celelalte grupuri rebele (societatea sexuală liberă modernă, postmodernă și mișcarea transgendă).

Cultura vestului este la o răscruce de drumuri. Europa se descompune și are urmări tragice atât pentru viitor cât și pentru prezent. Populația încearcă să înțeleagă ce se întâmplă cu transgendarismul care e o gigantică problemă. Dacă ești împotrivă, ești calificat ca înapoiat sau, mai nou, „primitiv”. „E o pierdere de timp să se discute cu tine” e replica. Iar pe partea cealaltă, lumea înțelege că ceva e nepotrivit și încearcă să deslușească ce anume. Totul devine ca o ceartă între doi surzi.

„Și atunci ce e de făcut?” Ne liniștim și judecăm la rece. Voi ați învățat la anatomie sau sunteți familiarizați cu termenii binar și non-binar? Da? Aceste două cuvinte stau la baza acestei neînțelegeri. Când vorbim de gendă, se credea că e binară, însă s-a concluzionat, mai recent, de către academici, că nu e. E mult mai complicată și diferă de la persoană la persoană și nu trebuie să se rezume/conformeze la comparația sexuală de femeie/bărbat. Festivitatea deschiderii olimpiadei din tabloul „Cina cea de taină” nu este despre serbarea sexului, ci despre conceptul că genda nu e binară.

„Atunci de ce ni se cere genda?” Să lămurim binar contra non-binar. Să înțelegem și să facem diferența dintre sex si gendă. Deunăzi se credea că e același lucru. Cum am ajuns aici? Specialiștii au crezut că e nepoliticos să-l întrebi pe om ce sex este și s-au hotărât să folosească un cuvânt mai puțin intimidant cum ar fi: genda. Ce fel de gendă sunteți, vă rog? Feminină sau masculină?

După zeci de ani de folosință, academicienii vin acum să ne spună că e mult mai mare diferența dintre sex si gendă. Sex e biologic vizibil, însă gendă e altceva, mult mai complicat și are o încărcătura mult mai bogată. Gendă înseamnă și ce simți tu cultural, cum te comporți în societate, asocieri și concepte care nu diferă între bărbat și femeie, dar sunt unice, condiționate de experiența fiecărei persoane în parte.

Biologic, sexul e absolut binar. De ce? Pentru că în natură există doar doi componenți în celula procreativă: ovulul și sperma (oul și sămânța). Înmulțirea pe pământ este doar: ou și sămânță. Femeia deține oul, iar bărbatul, sămânța. Există și mutilări în natură (excepții rare) în care omul deține ambele organe: ANDROGINII, dar sunt cazuri foarte rare.

Azi s-a ajuns la noțiunea revoluționară de gendă a simțirii, gendă a expresiei care e diferită de sex. Sunt gende identitare și toate aceste categorii sunt non-binare.

Avem sufletul, care este subiectiv, și creierul (locul în care locuiește sufletul). Ele sunt cu mult mai complexe decât simplele organe sexuale la nivel genetic. Eu am zis în multe rânduri că Biserica, din comoditate, nu s-a emancipat, nu aținut pasul cu evoluția omului și i-a lăsat pe toți aventurierii și criminalii să devina preoți, să-si bată joc de sufletul omului. Sufletul și creierul sunt mult mai complexe decât organele sexuale la nivel genetic, simpla anatomie prin care identifici la naștere sexul celui născut. Creierul, personalitatea lui, este incredibil de complicat în comparație cu organul sexual. E cel mai complicat organ cunoscut de om. Omul este foarte adaptabil ca anatomie, iar creierul este cel mai plastic organ, se schimbă ușor. Se adaptează la idei noi și crede cu ușurință sau își poate imagina lucruri imposibile. Tocmai din acest motiv, omul își dezvoltă o multitudine de personalități ieșite din comun. Anatomic suntem la fel, însă ca personalitate diferim. Majoritatea bărbaților nu sunt masculini precum nici femeile nu sunt toate feminine.

Sufletul omului este un mozaic infinit de personalități ceea ce include ambele sexe biologice, femeie/bărbat, fără discriminare. Anatomic este bărbat sau femeie, însă mintea e cu mult mai complicată. E un mozaic. Noi toți îndeplinim calități de femeie și bărbat sau se poate să conții mai multe calități feminine ca bărbat și invers. Daca sufletul ți-e feminin în corp de bărbat atunci ești femeie. Un suflet de bărbat poate locui într-un trup de femeie și invers.

Acest mozaic spiritual este incorporat într-un trup care poate fi femeie sau bărbat. Deci, sufletul poate să dialogheze cu binarul și non-binarul cu aceeași ușurință. Sufletul îți spune că identitatea nu ar trebui să fie bazată pe experiențele din jur, ci ancorată la anatomia trupului tău. Trupul este ancorat în realitatea obiectivă. Dacă îți dezlegi barca ancorată de țăruș, aceasta se pierde printre valurile oceanului, se rătăcește în simțiri subiective, fantezii, precum nebunul scăpat din penitenciar.

Tu ai oceanul la dispoziție, însă ca să funcționeze trebuie să fii ancorat de realitățile trupului tău. Să rămâi obiectiv lumii în care trăiești și loaial Dumnezeului care te-a pus în trup. Fiecare suflet în noua casă (om, animal, pasăre, gază, orice viețuitoare) a acceptat experiența trupului în care a fost pus. Trupul nostru reflectă ce am ales să fim în această lume și să acceptăm că există un sex binar. Nu uita să stai legat în port ca nu cumva să ajungi ca acei oameni în pielea goală rătăcind pe străzi întunecate.

„Care e motivul de se întâmplă asta?” Sufletul e supărat pe om pentru că îl neglijează în favoarea trupului. Servind sufletul și neglijând trupul, duce la revoltă, adică se trece de la binar la non-binar. Să nu uităm că tot ce ni se întâmplă vine din spațiul cosmic și Creatorul încearcă să ne atenționeze de neprețuitul dar pe care îl avem, TRUPUL. Sufletul e un MOZAIC care nu se conformează la dualitatea biologică a omului. Problema e că sufletul nu poate sări afară din trup. Olimpiada fiind o întrecere a trupurilor, sufletul ar trebui să se concentreze pe condusul acestei mașini spre performanță nu să-l saboteze cu tot felul de scuze.

Sufletul se răzbună pe trup și încearcă să-l dezmembreze, să-l remodeleze. Să refacă relațiile dintre oameni, familii, sexe etc. Să modifice trupul cu hormoni și operații chirurgicale. Așa s-a pierdut respectul pentru trupul în care ne-am născut.

„În concluzie?” Poți să fii bărbat cu calități feminine, dar rămâi bărbat și, de asemenea, poți fi femeie cu proprietăți masculine, dar rămâi femeie.

„De unde vine ideea despărțirii trupului de suflet?” Ideea nu e de azi, de ieri, ci de mii de ani. Cultura progresistă de astăzi e adânc înrădăcinată în religia creștină, din iudeo-creștinism. A format Vestul. Și alta a fost credința grec-ortodoxă. Despărțirea trupului de suflet e un concept grec. Platon ne spune că trupul e un vas, că e închisoarea sufletului. Rolul sufletului e de a corecta trupul, acest templu ceresc. Trupul e orb, iar sufletul olog. Împreună devin responsabili de acțiunea lor.

„La jocurile din Paris ce avem?” Avem două mii de ani de dualism grec-ortodox care continuă să spună că trupul este închisoarea sufletului. Prin decizia luată a organizatorilor sufletul s-a hotărât să evadeze. Catolicii, de-a lungul istoriei, au promovat idealul Spirit: niciodată să nu te căsătorești și niciodată să nu ai copii pentru că îți trage sufletul în jos, în păcatul trupesc. Lucru bine înțeles și folosit de marele Shakespeare în operele sale: lupta dintre suflet și trup. Devii materialist și atât. Pe cai! Hamlet.

„La asta se rezumă viața?” Așa s-a întrebat de mii de ani și ca rezultat avem explozia Transgendarismului. Haideți, veniți să ne schimbăm trupul prin hormoni și chirurgie ca să satisfacem nebunia sufletului în care caz nici el nu respectă Creatorul.

„Sau, poate, acesta e rolul sufletului ca să testeze trupul?” Doresc ca trupul să reflecte ce doresc eu, sufletul! Și dacă mass-media sărbătorește această dorință a sufletului ea devine MODĂ pentru tineret, devine populară și toți o vor urma. Deci, obținem schimbarea priorităților materialismului Trupesc în materialismul identitar sufletesc.

Ideea olimpiadei a fost să demoleze trecutul și să transforme totul in anarhie, dezordine culturală și estetică-excentric-radicală promovând vizual MOZAICUL SUFLETULUI, ignorând total binarul.

„Ce are loc azi în Europa?” Europa se dezmembrează spre moarte, iar cel acuzat pentru asta e Creștinismul. De aceea își bat joc. Se simt vinovați că acest creștinism a dus la colonialism, la gândirea că ei sunt buricul pământului și centrul civilizației și că pot cotropi întreaga lume bătându-și joc de ea. Ironic, toată această demolare, toată această stare de fapt încearcă să distrugă noțiunea de SACRU, Secular. Înălțarea spre Cer și Rai sau coborârea în Iad. Ideea de MASCUL/FEMELĂ pe care vor s-o descompună. Toate cresc din adâncurile creștine.

Sămânța distructivă a Creștinismului vine din filozofia greacă și a crescut prin dorința de a distruge sacralitatea trupului făcându-i să înțeleagă cât de impotent e trupul pentru credință. Acum, ei, catolicii strigă: „Cât de important e trupul!”, în timp ce mii de ani au pledat ideea că trupul e o pușcărie și un păcătos. Greșeala realizată acum. Cerându-ți iertare, dând cu pâine în cel ce dă cu piatra, oferiți și celălalt obraz etc. Prin toate aceste cerințe, insultând sufletul, îți ceri iertare pentru că ești necruțător și puternic omorându-i pe alții pentru plăcerea ta. Acum fapta/păcat se întoarce împotriva ta. Ați distrus popoare și civilizații întregi folosind acest truc: „Iartă-mă, Doamne!” și JAP, îi tai capul!

Europa se dezmembrează? Se vede prin faptul că nu mai fac copii, că aduc tot mai mulți emigranți pentru a-i înlocui. Musulmanii vor locui de acum în Europa, iar centrul civilizației se va reîntoarce acolo de unde a plecat (sau furat).

„Ce e de făcut?” Să promovăm ECHILIBRUL! Să stăm drepți în ceea ce credem, în credința părinților noștri, în respect pentru aproapele nostru, iar banul, trimis înapoi in cușca lui.

„Mai spuneți-ne!”

Nu știu dacă merită să vă otrăviți cu trăirile noastre!

CONSTRUIȚI VIITORUL!

 

Ben Todică

N.B. – gendă – gender – gen