„Natura
satanică” și criminalitatea bombardamentelor atomice de la Hiroshima și
Nagasaki - 79 ani
Edward
Curtin, Sociolog S.U.A
11
August 2024
„Ahab este Ahab pentru totdeauna, omule. Tot acest act
este decretat imuabil. «A fost repetat de tine și de mine cu miliarde de ani
înainte ca acest ocean să se rostogolească. Prost! Eu sunt locotenentul
Sorților; Acționez sub ordine»” (Herman Melville, Moby Dick).
„Cel mai mare
rău nu se face acum în acele «cămăruțe ale crimei» sordide pe care lui Dickens
îi plăcea să le picteze... Dar este conceput și ordonat (mutat, detașat, purtat
și procesat) în birouri curate, mochetate, încălzite și bine luminate, de
bărbați liniștiți, cu gulere albe și unghii tăiate și obraji netezi, care nu au
nevoie să ridice vocea” (CS Lewis , prefața autorului, 1962, The Screwtape
Letters)
Istoria americană poate fi descrisă cu exactitate doar
ca povestea posesiunii demonice, oricum alegeți să înțelegeți această
frază. Poate că „răul” radical va fi
suficient. Dar, încă de la început,
colonizatorii americani au fost implicați în ucideri masive pentru că se
considerau binecuvântați și ghidați divin, un popor ales a cărui misiune avea
să fie numită „destin manifest”. Nimic nu stătea în calea acestei chemări
divine, care presupunea nevoia de a înrobi și de a ucide milioane și milioane
de oameni nevinovați, care continuă până în prezent. „Alții” au fost
întotdeauna consumabili, deoarece au stat în calea marșului imperial ordonat de
zeul american. Aceasta include toate războaiele purtate pe bază de minciuni și
operațiuni cu steag fals. Nu este un secret, deși majoritatea americanilor,
dacă sunt conștienți de asta, preferă să-l vadă ca pe o serie de aberații
comise de „merele urâte”. Sau ceva din
trecut.
Cei mai buni scriitori și profeți ai noștri ne-au spus
adevărul: Thoreau, Twain, William James, MLK, pr. Daniel Berrigan și
colaboratorii: suntem o națiune de ucigași ai nevinovaților. Suntem fără conștiință. Suntem brutali. Suntem în strânsoarea forțelor malefice.
Scriitorul englez DH Lawrence a spus-o perfect în
1923: „Sufletul american este dur, izolat, stoic și ucigaș. Nu s-a topit niciodată”. Încă nu a făcut-o.
Când pe 6 și 9 august 1945, Statele Unite au ucis
200-300 de mii de civili japonezi nevinovați cu bombe atomice la Hiroshima și
Nagasaki, au făcut acest lucru în mod intenționat. A fost un act de terorism de stat sinistru,
fără precedent prin natura armelor, dar nu prin sacrificare. Atentatele
teroriste americane asupra orașelor japoneze care au precedat bombardamentele
atomice de la Hiroshima și Nagasaki - conduse de infamul general-maior Curtis
LeMay (foto) - au fost, de asemenea,
îndreptate în mod intenționat asupra civililor japonezi și au ucis sute de mii
dintre ei.
Există o pictură a unui artist american cu Tokyo
distrus de bombardamentul incendiar pentru a merge lângă „Guernica” lui
Picasso, unde estimările morților variază între 800 și 1.600? Numai în Tokyo, peste 100.000 de civili
japonezi au fost arși până la moarte de bombe cu dispersie de napalm. Toată
această ucidere a fost intenționată. Repet: intentionată. Nu este acesta un rău
radical? Demonic? Doar cinci orașe japoneze au fost scutite de
astfel de bombardamente.
Bombardele atomice au fost un holocaust intenționat,
nu pentru a pune capăt războiului, așa cum vor să demonstreaze documentele
istorice, ci pentru a transmite un mesaj Uniunii Sovietice că le putem face
ceea ce le-am făcut locuitorilor Japoniei. Președintele Truman s-a asigurat că
dorința japonezilor de a se preda în mai 1945 a fost făcută inacceptabilă,
deoarece el și secretarul său de stat James Byrnes doreau să folosească bombele atomice - „cât
mai repede posibil pentru a «arăta rezultate»”, în cuvintele lui Byrnes -
pentru a trimite un mesaj Uniunii Sovietice.
Așa că „Războiul bun” s-a încheiat în Pacific, cu „băieții buni” ucigând
sute de mii de civili japonezi pentru a-i face pe „băieții răi”, care au fost
demonizați de atunci. Fobia fasță de Rusia nu este nimic nou.
Satana poartă întotdeauna chipul celuilalt.
Multor „baby boomers” le place să spună că au crescut
cu bomba. Ei sunt norocoși. Au
crescut. Au ajuns să fie speriați
și din cauza asta au ajuns să se ascundă
sub birourile lor și să fie nostalgici. Îți amintești etichetele de câine? Acei
ani 1950 și 1960? Filmele de groază?
Copiii din Hiroshima și Nagasaki care au murit sub
bombele noastre pe 6 și 9 august 1945 nu au ajuns să crească. Nu se puteau
ascunde. Tocmai au intrat sub pământ. Pentru a fi exact: le-am pus sub pământ.
Sau au fost lăsați să sufere zeci de ani în durere, după care au murit. Dar că
era necesar să salvăm vieți americane este o minciună. Întotdeauna este vorba
despre viețile americane, de parcă proprietarilor țării chiar le-ar păsa de ei.
Dar pentru inimile tandre și mințile inocente, este o incantație magică.
Săracii de noi!
„Fat Man”, „Little Boy” - așa răsună cuvintele de-a
lungul anilor la americanii acum grași care au crescut în anii '50 și care
gândesc ca niște băieți și fetițe despre natura demonică a țării lor. Inocența este minunată! Suntem diferiți acum.
„Suntem grozavi pentru că suntem buni”, asta ne-a spus
Hillary Clinton. Libienii pot atesta
asta. Suntem excepționali, speciali. Următoarele alegeri vor dovedi că putem
să-l învingem pe domnul Pumpkin Head și să readucem Americii la „valorile de
bază”.
Poate credeți că sunt cinic, dar înțelegerea adevăratului rău nu este o
joacă de copii. Se află dincolo de mâna majorității americanilor care au nevoie
de iluziile lor. Răul este real. Pur și simplu nu există nicio modalitate de a
înțelege natura sălbatică a istoriei americane fără a-i vedea natura demonică.
Cum altfel ne putem răscumpăra la această dată târzie, stăpâniți așa cum suntem
de amăgirile propriei noastre bunătăți binecuvântate de Dumnezeu?
Dar americanii medii joacă la inocență. Ei se
entuziasmează la gândul că odată cu următoarele alegeri națiunea va fi
„restabilită” pe calea corectă. Desigur, nu a existat niciodată o cale corectă,
cu excepția cazului în care puterea face dreptate, iar asta a fost întotdeauna calea conducătorilor
Americii. Astăzi, Trump este privit de
mulți ca o aberație. El este departe de
asta. Este direct dintr-o nuvelă
Twain. El este vodevil. El este omul de
încredere al lui Melville. El este noi.
Celor care sunt vizați pe el le-a trecut vreodată prin minte că, dacă cei care
dețin și conduc țara ar vrea să plece, ar fi plecat într-o clipă? El poate poate trimite la nesfârșit mesaje pe
care le va contrazice a doua zi, dar atâta timp cât îi protejează pe cei
superbogați, acceptă controlul Israelului asupra lui și permite complexului
CIA-militar-industrial să-și facă lumea... uciderea și jefuirea pe scară largă
a trezoreriei, i se va permite să distreze și să entuziasmeze publicul - pentru
a-i face să se amestece într-o spumă în pseudo-dezbateri. Și pentru a face
acest lucru mai distractiv, i se va opune opoziția democrată „înțeleasă”, ale
cărei intenții sunt la fel de benigne ca zâmbetul unui asasin.
Priviți cât mai departe în urmă la președinții
americani din trecut, figurile care „acționează sub ordine” (ale căror
ordine?), așa cum a făcut Ahab în pofta lui de a ucide marea balenă albă
„reală” și ce vedeți? Vedeți ucigași
servili în strânsoarea unei puteri sinistre. Vedeți hiene cu fețe lustruite.
Vedeți măști de carton. Cu singura
ocazie în care unul dintre acești președinți a îndrăznit să-și urmeze
conștiința și a respins pactul diavolului, care este rolul de ucigaș șef al
președinției, lui – J.F.K. - i s-a aruncat creierul în fața publicului.
Un imperiu malefic prosperă vărsând sânge și își
impune voința prin mesaje demonice. Rezistați și va fi sânge pe străzi, sânge
pe șine, sânge în față.
În ciuda acestui fapt, martorul președintelui Kennedy,
rândul său de la războinic rece la un apostol al păcii, rămâne să inspire o
rază de speranță în aceste zile negre. După cum a povestit James Douglass în
magistralul său „J.F.K. and the Unspeakable”, Kennedy a fost de acord cu o
întâlnire în mai 1962 cu un grup de quakeri care demonstraseră în afara Casei
Albe pentru dezarmarea totală. L-au
îndemnat să se miște în direcția aceea.
Kennedy era înțelegător față de poziția lor. El a spus că și-ar fi dorit să fie ușor să
facă acest lucru de sus în jos, dar că este presat de Pentagon și de alții să
nu facă asta niciodată, deși a ținut un discurs în care a îndemnat la „o cursă
pentru pace” împreună cu Uniunea Sovietică. Le-a spus Quakerilor că va trebui
să vină de jos. Potrivit Quakerilor,
J.F.K. le-a ascultat cu atenție punctele și înainte de a pleca a spus zâmbind:
„Crezi în mântuire, nu-i așa?”
Curând, Kennedy a fost zguduit până la capăt de criza
rachetelor cubaneze, când lumea a fost în pragul dispariției, iar consilierii
săi militari și de „informații” l-au îndemnat să ducă un război nuclear. Nu
după mult timp, drumul lui a luat o întorsătură bruscă spre pace, în ciuda
opoziției lor acerbe, o întorsătură atât de dramatică în anul următor încât a
dus la martiriul său. Și știa că așa va fi. El știa ce va urma.
Deci speranța nu este total pierdută. Există suflete
grozave precum J.F.K. care ne inspiră. Exemplele lor clipesc ici și colo. Dar
pentru a începe chiar să sperăm să schimbăm viitorul, este mai întâi necesară o
confruntare cu trecutul (și prezentul) nostru demonic, o coborâre în adevărul
întunecat care este terifiant în implicațiile sale. Falsa inocență trebuie
abandonată. Carl Jung, în „Despre psihologia inconștientului”, a abordat acest
lsubiect cu cuvintele: „Este un gând
înspăimântător că omul are și o latură sumbră pentru el, constând nu doar din
mici slăbiciuni și slăbiciuni, ci și dintr-un dinamism pozitiv demonic.
Individul știe rareori ceva despre asta; pentru el, ca individ, este incredibil
că, în orice circumstanțe, ar trebui să depășească el însuși. Dar lasă aceste
creaturi inofensive să formeze o masă și iese la iveală un monstru furios; și
fiecare individ este doar o celulă minusculă în corpul monstrului, așa că, în
bine sau în rău, trebuie să-l însoțească în furiile lui sângeroase și chiar să-l
ajute la maximum. Având o suspiciune întunecată asupra acestor posibilități
sumbre, omul închide ochii la partea umbră a naturii umane. El luptă orbește
împotriva dogmei salutare a păcatului originar, care este totuși atât de
prodigios de adevărată. Da, chiar ezită să admită conflictul de care este atât
de dureros de conștient”.
Cum se pot descrie bărbații care ar ucide în mod
intenționat atât de mulți oameni nevinovați?
Istoria americană este plină de astfel de exemple până în zilele
noastre: Irak, Afganistan, Libia, Siria etc.; lista este foarte lungă. Războaie
sălbatice purtate de bărbați și femei care dețin și conduc țara și care
încearcă să cumpere sufletele oamenilor obișnuiți pentru a li se alătura
pactului lor cu diavolul, pentru a accepta faptele lor malefice în desfășurare.
Un astfel de rău monstruos nu a fost niciodată mai evident decât pe 6 și 9
august 1945.
Dacă nu intrăm în contemplarea profundă a răului care
a fost eliberat în lume cu acele bombardamente de la Hiroshima și Nagasaki,
suntem pierduți într-un iad viu fără scăpare. Și vom plăti. Nemesis cere
întotdeauna răzbunare. Am acceptat treptat conducerea celor pentru care
uciderea nevinovaților este o joacă de copii și ne-am prefacut drept copii
inocenți și buni pentru care adevărul este prea mult de suportat. „Într-adevăr, cel mai sigur drum către Iad
este cel treptat”, îi spune diavolul Screwtape nepotului său, Wormwood, un
diavol în antrenament, „panta blândă, moale sub picioare, fără cotituri bruște,
fără repere, fără indicatoare”. Acesta
este drumul pe care l-am parcurs.
Proiecția răului asupra altora funcționează de multă
vreme. Trebuie să ne recâștigăm umbrele și să ne retragem proiecțiile. Soarta lumii depinde doar de ea.
Aranjament grafic - I.M.
---------------------------------
Sursa -
https://www.globalresearch.ca/the-satanic-nature-of-the-atomic-bombings-of-hiroshima-and-nagasaki/5649684
- 5 august 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu