Jacob G. Hornberger - 79 de ani de la crimele de război ale lui Truman la Hiroshima și Nagasaki

 

79 de ani de la crimele de război ale lui Truman la Hiroshima și Nagasaki

Prof. univ. dr. Jacob G. Hornberger

07 August 2024

 

Luna aceasta marchează 79 de ani de la bombardamentele atomice americane de la Hiroshima și Nagasaki. În timp ce susținătorii bombardamentelor le-au justificat argumentând că au scurtat Al Doilea Război Mondial, adevărul este că au fost crime de război. Singurul motiv pentru care președintele Truman și piloții care au aruncat bombele nu au fost urmăriți penal ca criminali de război este că Statele Unite au ajuns să câștige războiul.

 

Este o certitudine că Japonia își exprimase dorința de a se preda. Singura condiție era ca împăratul japonez să nu fie abuzat sau executat. Președintele Truman a refuzat să accepte această condiție. La fel ca predecesorul său Franklin Roosevelt, Truman a cerut „predare necondiționată”. De aceea Japonia a continuat să lupte. Oficialii japonezi au presupus în mod natural că oficialii americani aveau de gând să-i facă unele lucruri foarte rele împăratului lor, inclusiv tortura și execuția. În mintea oficialilor japonezi, altfel de ce Statele Unite nu au fost dispuse să fie de acord cu această condiție, mai ales având în vedere că ar fi însemnat sfârșitul războiului?

 

Ironia neagră este că Truman a ajuns să accepte condiția oricum, doar după ce a pulverizat oamenii din Hiroshima și Nagasaki cu două bombe atomice.

 

Într-un articol de opinie excelent din „Los Angeles Times” intitulat „Liderii S.U.A. știau că nu trebuie să aruncăm bombe atomice asupra Japoniei pentru a câștiga războiul. Am făcut-o oricum”, subliniază autorii:

 

În 1945, șapte dintre cei opt ofițeri de cinci stele ai Armatei și Marinei ai Statelor Unite au fost de acord cu evaluarea vitriolă a Marinei. Generalii Dwight Eisenhower, Douglas MacArthur și Henry „Hap” Arnold și amiralii William Leahy, Chester Nimitz, Ernest King și William Halsey au declarat că bombele atomice au fost fie inutile din punct de vedere militar, fie condamnabile moral, fie ambele.

 

Țineți minte că nu există nimic în principiile războiului care i-ar fi impus pe Truman și Roosevelt să ceară capitularea necondiționată a Japoniei (sau a Germaniei). Războaiele pot fi - și adesea sunt - încheiate cu termeni de capitulare. Ambii președinți au fost dispuși să sacrifice nenumărați oameni de ambele părți ale conflictului pentru a îndeplini cererea lor de capitulare necondiționată. Dar cererea de predare necondiționată a lui Truman nu este motivul pentru care acțiunea sa a constituit o crimă de război. Aceste bombardamente au constituit crime de război, deoarece au vizat necombatanți, inclusiv copii, femei și vârstnici, cu moartea ca o modalitate de a determina o predare necondiționată a guvernului japonez.

 

A fost mult timp considerată o regulă a războiului ca armatele să lupte cu armatele în război. Ei nu vizează necombatanți. Uciderea intenționată a necombatanților este considerată o crimă de război. Un bun exemplu al acestui principiu a implicat cazul Lt. William Calley în războiul din Vietnam. Calley și oamenii săi au împușcat și ucis numeroși necombatanți într-un sat din Vietnam de Sud. Printre victime se numără femei și copii.

 

Armata americană l-a urmărit pe Calley drept criminal de război - și pe bună dreptate. În timp ce decesele necombatanților au loc de multe ori incidental operațiunilor de război, este o crimă de război să-i vizezi în mod special pentru a-i ucide.

 

Truman și-a justificat acțiunea susținând că bombardamentele au scurtat războiul și, prin urmare, au salvat viețile a mii de soldați americani și japonezi dacă ar fi fost necesară o invazie. Este o justificare care a fost repetată de atunci de susținătorii atentatelor.

 

Există însă două mari probleme cu această justificare. În primul rând, nu ar fi fost necesară o invazie. Tot ceea ce trebuia să facă Truman era să accepte singura condiție a Japoniei de a se preda și asta ar fi însemnat sfârșitul războiului, fără morțile care ar fi venit odată cu o invazie și care au venit odată cu bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki.

 

Mai important, faptul că viețile soldaților americani ar fi fost salvate nu este o justificare morală sau legală pentru vizarea necombatanților. Dacă Calley ar fi susținut la procesul său că acțiunile sale au fost menite să scurteze războiul din Vietnam, apărarea sa ar fi fost respinsă. Ar fi fost încă condamnat pentru crime de război.

 

Soldații mor în război. Aceasta este natura războiului. A ucide femei, copii și bătrâni în speranța de a salva viețile soldaților prin scurtarea războiului nu este doar o crimă de război, este și un act de lașitate extremă. Dacă o invazie a Japoniei ar fi devenit necesară pentru a câștiga războiul, ducând astfel la moartea a mii de soldați americani, atunci acesta este modul în care funcționează războiul. De asemenea, merită subliniat că Japonia nu a avut niciodată intenția de a invada și cuceri Statele Unite. Singurul motiv pentru care Japonia a bombardat Pearl Harbor a fost în speranța de a elimina flota americană din Pacific, nu ca un preludiu pentru invadarea Hawaii sau a Statelor Unite continentale, ci pur și simplu pentru a împiedica SUA să interfereze cu eforturile Japoniei de a asigura petrol în estul olandez. Indii.

 

Și de ce era Japonia atât de disperată după petrol încât să inițieze războiul împotriva Statelor Unite? Pentru că președintele Franklin Roosevelt a impus Japoniei un embargo petrolier extrem de eficient ca o modalitate de a-i determina pe japonezi să atace Statele Unite. Planul lui Franklin Delano Roosevelt, desigur, a reușit, ceea ce a ajuns să coste viețile a sute de mii de soldați americani și a milioane de cetățeni japonezi, inclusiv a celor de la Hiroshima și Nagasaki.

 

Aranjament grafic - I.M.

 

-----------------------------------

Sursa - https://www.globalresearch.ca/truman-war-crimes-hiroshima-nagasaki/5752469 - 5 august 2024.