MARIAN ILIE - Un text de Nichita Danilov

 

UN FLUIERAT SAFTEA

 

 

~*~

 

Asta-i cam demultișor poveste:

Dacă arta  pentru artă este

Autorul scoate bani din pungă

Ca să publice și chiar să "ungă"...

 

Dacă însa arta-i cu tendințe

Și răspunde strictelor cerințe

Se plătește bine vrednicia

- Arta incluzând și poezia!

 

Peste tot în lume nu e bine

Să expui tendințele din tine

Dacă-n plan politic nu-s "corecte" -

Le expui, dar suportând efecte...

 

Deocamdată încă e de șagă

Publici ce vrei tu și nu te leagă

Decât dacă fluieri indecent

Spre vreun pricopsit din Parlament

 

Spre guvern ori spre președinție -

Îți găsesc ei o chichiță ție

Mi te iau frumos cu DNA-ua

Ți-ți primești la fluierat safteaua!

 

Eu, fiind un tip mai cilibiu

Când îmi vine-a fluierare, scriu

Risipind umori și nervi pe taste

În speranța unor vremi mai faste...

 

~*~

MARIAN ILIE

 

Un text de Nichita Danilov, de pe Internet

 

”Dacă îl chemi, un instalator nu-ți vine la domiciliu decât dacă îi achiți o taxă de deplasare în cuantum de 80-100 de lei. Așijderea fac și specialiștii ce vin să-ți repare frigiderul, mașina de spălat, aparatul de aer condiționat sau centrala pe gaz. Taxa de 80 sau 100 de lei doar pentru consultație. La fel se întâmplă și când te duci la veterinar cu un animăluț de companie ce s-a îmbolnăvit. La fel se întâmplă când te duci la un cabinet medical sau chiar la unul psihologic. Trăim într-o societate în care nu poți să faci un pas fără să bagi mâna în buzunar.

 După cum e și normal, totul costă în societatea de consum. Mai puțin literatura. 

 Zilele trecute am primit câteva solicitări din partea unor reviste literare să le trimit câte un grupaj de versuri. Solicitările erau însoțite de cuvinte de laudă la adresa mea și a poeziei mele. Se specifica în fiecare mesaj pe care l-am primit că publicația în cauză, spre deosebire de altele, sprijină valoarea. 

 Se puneau, bineînțeles, și niște condiții: poeziile să fie inedite. 

 Am întrebat dacă se plătesc colaborările.

 „Glumiți, probabil, mi-au răspuns redactorii. Abia dacă avem bani pentru salariile noastre. Nu avem bani pentru colaborări de nici un fel.”

 „Păi, dacă nu aveți bani de ce mai scoateți revista?”

 „Scoatem fiindcă vrem să promovăm cultura.”

 „Cum, pe bază de voluntariat? Cultura fără bani?”

 „Și noi, la rândul nostru, mi-au răspuns, publicăm în alte reviste tot fără onorarii.”

 „Și credeți că e corect așa? Credeți că cititorii o să aprecieze un autor dacă știe că acesta nu ia nici un leuț pe scrierile lui?”

 „O să-l respecte, de ce să nu-l respecte?”

 „Din simplul motiv că nu câștigă nici un ban.”

 Și ajungând cu dialogul aici, am întrebat:

 „Cititorii știu că scriitorii nu primesc nici un ban din partea redacției dumneavoastră?”

 „Nu cred că pe cititori  îi interesează astfel de lucruri de culise. Pe ei ar trebui să-i intereseze scrierile ca atare. Valoarea lor.”

 „Dar dacă ar știi, ce ar spune?”

 „Nu-mi dau seama. Nu știu.”

 ”Dar dumneavoastră ce spuneți?”

 „Eu spun că nu am bani ca să-i pot plăti...”

 „Și cum se descurcă scriitorii, dacă nu le vin bani de nicăieri?”

 „Se descurcă și ei cum pot. Fiecare pe barba lui...”

 „Și spuneți că dumneavoastră stimulați valoarea?”

 „Da, stimulez.”

 „Cum, fără să plătești autorului nici un sfanț pentru efortul depus?”

 „Nu sunt singurul care face asta. De pildă, recent am publicat o proză în Convorbiri și nu am primit nimic... Nimic, înțelegeți? Și spun asta fiindcă știu că revista Junimii e finanțată din o mulțime de surse...”

 „Și dacă e finanțată, de ce nu plătește autorii pe care îi publică în paginile sale? Nu există o lege a drepturilor de autor? Poți publica la o editură sau la o revistă fără să încheie un contract cu autorul? Nu există o lege în această privință? Instituțiile care finanțează revistele de cultură nu stipulează în contract că autorii trebuie plătiți?”

 „Există tot felul de prevederi, dar foarte puțini țin cont de ele.”

 „Ce fac revistele cu banii prevăzuți pentru colaboratori? Nu se tem de Curtea de Conturi sau de fisc?”

 „Mărturisesc că nu știu. Dacă unii eludează legea, probabil că știu cum s-o facă. Noi însă nu beneficiem deocamdată de finanțări. Încercăm să ne descurcăm și noi în jungla asta culturală cum putem.”

 Ascultându-l, m-am gândit la instalator, m-am gândit la centralist, la dentist, la medicul veterinar care după ce l-a omorât chinuindu-l pe Iurică, m-a tapat, de 1500 de lei și mi s-a făcut lehamite de toate și de toți.”

 

Sursa: MARIAN ILIE