duminică, 11 august 2024

Parohia Malovăţ-Mehedinţi - Scrisoare pastorală Anul XXIV(2024), nr. 522(16 –31Iulie)

 



Scrisoare pastorală

Foaie periodică,    gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIV(2024),  nr. 522(16 –31Iulie)

 

 

Dragii mei enoriași!

Tatăl nostru. Într-o seară am deschis televizorul şi, pe un program oarecare, trei şnapani interpretau Tatăl nostru. Am întrerupt orice activitate şi am urmărit câteva minute cu atenţie,  ca să văd ce hram poartă stimabilii. Ei, bine!  Din rugăciunea Tatăl nostru nimic nu era bine, ci totul trebuia modificat, schimbat, reformulat. Propuneau nişte exprimări greoaie, fără sens şi fără noimă. Simţeau o nevoie şi o plăcere nebună de a fi contra faţă de tot şi faţă de toate. Dumneavoastră ştiţi că rugăciunea Tatăl nostru are ca autor pe Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Când L-au întrebat ucenicii Lui cum trebuie să se roage, El le-a spus această rugăciune.

De-a lungul  celor două milenii de când există religia creştină, această rugăciune a fost rostită de milioane de ori de către nenumăraţi creştini din toate timpurile şi din toate locurile. Cuvintele acestei rugăciuni au fost însoţite cel mai adesea de lacrimi, de speranţe şi de durere. S-au scris  numeroase cărţi, articole şi studii despre  această rugăciune. Poate o adevărată bibliotecă s-ar constitui, dacă s-ar aduna toate acele publicaţii. Am avut un profesor, care a stat şapte ani în Grecia cu o bursă, ca să-şi realizeze teza de doctorat, în care-şi propunea să… explice Tatăl nostru.

Rugăciunea aceasta este socotită cea mai completă şi mai concentrată dintre toate. În ea se cuprind toate trebuinţele vieţii sufleteşti şi trupeşti ale omului. Nimeni nu şi-a pus în cap să schimbe această rugăciune, fiindcă ea este atât de bine alcătuită, încât orice modificare i-ar denatura sensul. Iată, însă, că cei trei  terchea-berchea de la televizor  erau mai catolici decât papa. Ei erau în stare de modificări. Ei Îl cenzurau pe Mântuitorul, adică pe Dumnezeu, autorul rugăciunii! Unde mai pui, că deştepţii erau şi români! Nici nu se putea altfel ! Ceilalţi au mai mult respect de cele sfinte şi mai multă frică de Dumnezeu. Românii, însă,  scot la iveală astfel de maţe-fripte, care n-au nici cel mai elementar bun-simţ. Am avut răbdare şi am ascultat la inepţiile ce le rosteau. Se vedea de la o poştă că oamenii aceia nu aveau nici un fel de cultură teologică. În fiecare frază rostită călcau în străchini. Aveau impresia că discută teologie, dar se plimbau ca vodă prin lobodă, căci la fiecare pas dădeau cu oiştea în gard.

La un moment dat, mi-am pierdut răbdarea şi mi-am dat seama că timpul îşi vede de drumul lui. Aş fi vrut să-i întreb pe respectivii dacă ei nu mai au nici o treabă acasă la ei. Cu cât îi ascultam, cu atât îmi dădeam seama cât de mare este răbdarea lui  Dumnezeu, dacă îi mai răbda.    

*

Sfintele Moaşte. De-a lungul anului, în diferite localităţi, ori la diferite mânăstiri din ţară şi din străinătate se fac pelerinaje la Sfintele Moaşte ale unor sfinţi români sau străini, unii cunoscuţi, alţii necunoscuţi. Este o tradiţie veche, românească şi creştinească. Numeroşi creştini străbat distanţe mari cu diferite mijloace de transport, uneori pe jos, stau zeci de ore la cozi interminabile, se târăsc chiar în genunchi sute de metri, chiar kilometri, pentru ca să ajungă să se închine, să sărute Sfintele Moaşte şi să-i spună acelui sfânt ceea ce-i apasă sufletul. Au ajuns de pomină pelerinajele la moaştele Sfintei Paraschiva de la Iaşi, la ale Sfintei Filofteia de la Argeş, la ale Sfântului Dimitrie Basarabov de la catedrala patriarhală din Bucureşti şi lista ar putea continua. Este de neînţeles pentru străinii de credinţa ortodoxă  sau de învăţătura creştinească de unde găsim noi, românii, atâta evlavie şi putem să acordăm atâta cinste unor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni, care au trăit aici pe pământ, cunoscând toate cele omeneşti.

Din păcate, am întâlnit chiar români botezaţi în legea creştinească, ortodoxă, care s-au pronunţat că aceste pelerinaje şi însăşi venerarea(cinstirea) Sfintelor Moaşte nu ar fi altceva decât prostie şi lipsă de cultură. Respectivii  ştiu că nu erau proşti, ba chiar oameni foarte deştepţi, dar că nu aveau cultură teologică sunt sigur. O dovedeau cu prisosinţă. Am întâlnit chiar românaşi de-ai noştri - tot botezaţi! - care, vezi Doamne, ca mari cunoscători , au reproşat că noi, preoţii, ţinem, nici mai mult nici mai puţin, decât oase de morţi pe Sfânta Masă din altarul fiecărei biserici. Exemple din acestea am putea să mai aducem, dar nu ne sunt ziditoare. Vom aminti câteva repere ale credinţei noastre, pentru a nu mai cădea atât de uşor victime unor contestatari de genul celor menţionaţi mai sus.

Sfintele Moaşte sunt rămăşiţe pământeşti ale unor sfinţi cunoscuţi sau necunoscuţi. Aceştia au suferit moarte pentru că L-au mărturisit pe Domnul Hristos şi nu au renunţat la credinţa lor. Pentru credinţa şi viaţa lor, pentru mărturisirea lui Hristos, sfinţii nu au primit salariu sau beneficii de la stat sau de la oameni, nu s-au bucurat de privilegii, ci dimpotrivă. Ei au fost dedicaţi trup şi suflet unor idealuri  la care n-au renunţat în ciuda tuturor greutăţilor şi suferinţelor. În paginile cărţilor dedicate vieţilor de sfinţi aflăm că au fost bătuţi, întemniţaţi, iar alţii au suferit moarte de martir de o barbarie greu de înţeles pentru omul zilelor noastre. Au fost îngheţaţi, bătuţi în cuie, arşi cu fier înroşit şi cu făclii, li s-a sfâşiat trupul cu gheare de fier,  au fost sfâşiaţi de fiare în circuri, li s-au tăiat capetele, fecioarelor li s-au tăiat sânii, au fost răstigniţi, zdrobiţi cu roata, îngropaţi de vii, ucişi cu pietre, ori jupuiţi de vii. Trupurile celor ucişi au fost lăsate neîngropate, spre a fi mâncate de câini şi de păsările de pradă. Te înfiori citind asemenea pagini şi te ruşinezi în acelaşi timp, văzând credinţa lor şi ştiindu-ţi credinţa ta; văzând izbânzile lor asupra păcatului şi ştiind uşurinţa cu care tu săvârşeşti păcatul.

Asemenea oameni sunt sfinţii, care au devenit, prin jertfa vieţii lor, prieteni ai lui Hristos. În lumea de dincolo sunt apropiaţi ai Lui, se roagă pentru noi oamenii şi rugăciunile lor sunt ascultate. Rămăşiţele pământeşti ale acestor sfinţi, pentru a fi Sfinte Moaşte, trebuie să îndeplinească trei condiţii: să nu fie putrezite,  să  aibă miros frumos, nu ca osemintele obişnuite şi să facă minuni (vindecări, învieri din morţi etc.) prin atingerea de ele. Fie că este cunoscut, fie că nu este cunoscut sfântul ale cărui oseminte se descoperă, dacă acestea îndeplinesc cele trei condiţii enumerate mai sus, sunt socotite de Biserică Sfinte Moaşte şi sunt păstrate cu deosebită grijă. Părticele din ele se împart la biserici şi se păstrează în Sfântul Antimis, pe Sfânta Masă din altarul fiecărei biserici. Fără Sfântul Antimis, respectiv fără Sfintele Moaşte, un preot nu poate săvârşi Sfânta Liturghie.

Creştinii noştri cunosc importanţa Sfintelor Moaşte şi de aceea le aduc atâta cinstire, fiindcă astfel înţeleg că şi pe această cale Îi aduc de fapt cinstire lui Dumnezeu.

*

Ciudățenii sectare. De curând ne-a fost dat să vedem la televizor nişte ciudăţenii, despre care, un om normal, greu poate să creadă că există în realitate, acum, la începutul mileniului trei. A fost  prezentat cazul unor sectari. Aceştia, câteva zeci de oameni, printre care şi copii,  se baricadaseră într-un canal şi refuzau să iasă, spunând că ei aşteaptă acolo sfârşitul lumii. Autorităţile, poliţia, un număr mare de preoţi şi călugări încercau, fiecare cum putea şi cum se pricepea, să determine pe cei din canal  să iasă. Aceştia nu se dădeau biruiţi în ruptul capului, ba, mai mult, ameninţau că se  aruncă în aer cu explozibilul pe care-l aveau la ei. Pastorul lor nu era cu ei, ci el şedea undeva, într-o casă, într-un sicriu. Să vezi şi să nu crezi! Respectivii susţineau că sfârşitul lumii va fi la primăvară.

Deşi am mai abordat acest subiect în una sau două dintre ,,scrisorile” noastre precedente, considerăm că este necesar să revenim şi să facem câteva precizări pentru liniştea Dvs. Despre sfârşitul lumii a vorbit şi Mântuitorul. El a spus că ,,ziua şi ceasul acela nu-l ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. Iată, dragii mei, câtă mândrie, lipsă de bună-cuviinţă şi de bun simţ la toţi sectanţii, care, de mai bine de 100 de ani, se tot screm să stabilească ,,data exactă” a sfârşitului  lumii. Altfel spus, ei sunt mai presus decât îngerii şi mai presus decât Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta au făcut tot felul de calcule. Au numărat capitolele, versetele, cuvintele şi literele din Biblie. Au făcut tot felul de operaţii matematice cu numerele obţinute şi, când le-a ieşit un număr care li s-a părut potrivit, au dat năvală în sufletul oamenilor, anunţând, cu surle şi chimvale, că sfârşitul lumii va fi la o anumită dată. Ziua şi ceasul acelea au trecut, iar  nepricopsiţii au fixat altă dată. Şi tot aşa au dus-o până în zilele noastre! Acei  sectari din Rusia fac parte dintre atotştiutorii tainelor lui Dumnezeu!  Sfinţii Părinţi au cercetat Sfânta Scriptură cu atenţie şi au ajuns la concluzia că în Biblie nu se găseşte nicăieri menţionată data sfârşitului lumii,  ci doar câteva semne care vor premerge acel moment. Dintre acele semne enumerăm şi noi:

1) înmulţirea calamităţilor naturale(cutremure, inundaţii, furtuni, secete etc.);

2) înmulţirea răului în lume( războaie, crime, terorism etc.);

3) înmulţirea suferinţelor(boli incurabile, accidente, nedreptăţi etc.);

4) creştinarea poporului evreu;

5) creştinarea tuturor popoarelor;

6) apariţia pe cer a Sfintei Cruci;

7) venirea lui antihrist.

După cum observăm, primele trei semne ne-ar duce la concluzia că azi trăim vremi foarte apropiate de momentul sfârşitului lumii. Trebuie să avem însă în vedere că mijloacele de informare de azi(televiziunea, radio-ul, internetul, ziarele, telefonia etc.) fac ca omul de azi să fie bombardat zilnic cu o adevărată avalanşă de informaţii, în timp ce omul din trecut primea ştirile cu poştalionul. Din cauza aceasta apare această diferenţă între unul şi altul. Celelalte semne menţionate nu s-au întâmplat încă şi nici nu se întrevede că se vor împlini în curând. De două mii de ani a venit Mântuitorul în lume şi evreii nici azi nu L-au  primit şi nu L-au recunoscut ca fiind Mesia cel promis de Dumnezeu prin   prooroci. E greu de crezut că se vor creştina curând. De două mii de ani se propovăduieşte Evanghelia  în lume şi până în prezent doar o treime din populaţia lumii a primit Botezul şi numele de creştini. Este greu de crezut că marile religii de azi, precum hinduismul, budismul, islamismul, şintoismul, confucianismul şi  multe altele îşi vor abandona  curând  valorile  şi le vor pe-ale creştinismului. Sfânta Cruce o dată s-a arătat pe cer la cumpăna dintre veacurile trei şi patru Sfântului Constantin cel Mare. Despre antihrist s-a vorbit mult. Unii au zis că este vorba de un om, care luptă împotriva creştinismului(Nero, Atila, Hitler, Stalin), alţii că e vorba de un  sistem filozofic sau politic anticreştin(fascismul, comunismul etc.), dar încă nu se ştie cu precizie.

Observând atent cele de mai sus, înţelegem că sfârşitul lumii nu este aproape şi de aceea e bine să ne pregătim fiecare pentru propriul nostru sfârşit şi să nu purtăm atâta grija sfârşitului lumii. Aceasta este grija lui Dumnezeu, nu a noastră. Dacă, totuşi, cineva crede pe sectari că sfârşitul lumii este foarte-foarte aproape, să poftească lângă ruşii din canal!

*

Terorismul. Auzim aproape în fiecare zi de tot felul de atacuri teroriste şi de tot felul de atrocităţi săvârşite în diferite locuri din lume în numele unor religii.  Teroriştii care acţionează în numele unui crez religios pot  fi analizaţi din multe puncte de vedere.   Pot fi împărţiţi în două categorii: foarte dotaţi sub aspect intelectual şi mai puţin dotaţi. Deşi a trecut atâta vreme, nu putem să-i uităm, spre exemplu, pe cei care au doborât Turnurile Gemene din New-York. Aceştia  pot fi încadraţi în prima grupă. Nu oricine are capacitatea de a prelua comanda unor avioane de înaltă performanţă tehnică şi să le dirijeze cu atâta precizie spre ţinta propusă. Ei au avut o inteligentă superioară, pe care au folosit-o în scopuri diabolice. Teroriştii mai puţin dotaţi sunt cei care se sinucid cu bună ştiinţă, acceptând să devină purtătorii unor bombe puse să explodeze  în anumite locuri. Majoritatea teroriştilor acţionează în numele unui crez religios, unor precepte religioase. Acestea au fost falsificate de anumiţi lideri religioşi, apoi au fost inoculate cu dibăcie unor asemenea indivizi, pe care i-au manipulat în voie după aceea. Doar câţiva dintre terorişti sunt conştienţi că slujesc unor scopuri politice, economice, ori acţionează în vederea unor profituri materiale.

Dacă acei terorişti călăuziţi de convingerile religioase extremiste mor pentru triumful religiei lor, aşa cum cred ei, îndrăznesc să mă întreb câţi dintre creştinii de azi ar fi în stare să - L mărturisească pe Hristos cu riscul de a fi ucişi pentru aceasta, aşa cum făceau sfinţii martiri din veacurile primare. Câţi dintre noi ar avea credinţa şi puterea de mărturisire a lui Brâncoveanu? Câţi dintre noi avem doar tăria să ne oprim de la săvârşirea unor păcate şi vicii precum beţia, desfrâul, fumatul, furtul?

Omul de bine învaţă din toate, aşa cum albina culege din tot felul de flori neclarul din care apoi face mierea. Ar fi cazul şi timpul ca şi noi, creştinii, să ne trezim la viaţa religioasă adevărată şi să ne străduim să punem în practică învăţăturile pline de miez şi de viaţă ale Mântuitorului. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

*

Victor Pârvănescu. Cine nu-și amintește de Victor Pârvănescu(1904-1987)? Chipul său venea parcă din altă lume. Îmbrăcămintea, încălțămintea, pletele,  barba patriarhală, traista și vioara făceau din dânsul un personaj aparte, inconfundabil.

Călătorea mereu, anotimpuri și ani, drumuri și poteci.

Din vioara lui izbucneau doine și cântece ca o lavă de vulcan. Cânta oriunde și pentru oricine acest apostol al cântecului bătrânesc. Puțini l-au apreciat la adevărata lui valoare; mulți i-au făcut ceasuri amare.

Ca om, era nefericit! Romantic rătăcit într-un veac străin! Ca artist, era un geniu fără de noroc. Ducea cu sine povara unei lumi trecute.

În sufletul său păstra tezaurul de sunet și simțire, pe care-l zămisliseră prin veacuri Munții Mehedințiului și Plaiul Cloșanilor. Nu-l ascundea, ci era gata să arate oricui bijuteriile ce le conținea.

Înfrunta cu stoicism jicnirile ce i le făceau atâția gură-cască. Dacă-l vedeai, nu puteai să nu-i asociezi imediat chipul cu al lui Barbu Lăutaru și să șoptești versurile care i se potriveau cel mai mult:  ,,Eu mă duc, mă prăpădesc,/ Ca un cântec bătrânesc….!”

Și s-a dus moș Victor pe drumul cel fără de întoarcere întru împărăția cântecului, unde, poate, va fi mai bine înțeles de îngeri.

A lăsat în urmă, să-i ducă mai departe povara cântecelor, pe fiul său cu același nume, pe Domnica Trop, pe Angelica Stoican, pe Constantin Gherghina, pe Niculina Stoican, pe Irina Zoican și mulți, mulți alți elevi ai ,,școlii de folclor” de la Izverna.

Dintre toate zonele Mehedințiului, Izverna și împrejurimile sale a reușit să supraviețuiască cel mai bine sub aspect folcloric și etnografic. Avem convingerea că la această performanță a contribuit din plin și Victor Pârvănescu prin cântecul său măiestrit, prin cuvântul său de bătrân înțelept, prin însuși exemplul vieții sale.

Victor Pârvănescu îndemna spre autenticitate, spre izvoare, spre eliminarea falsului din folclor și din viață. Civilizația acestui sfârșit de veac l-a strivit ca om, dar nu l-a învins. Idealul, mesajul și cântecul său au biruit și vor rămâne pentru noi indicatoare pe drumul regăsirii de noi înșine.

Redăm mai jos o întâmplare din tinerețea lui Victor Pârvănescu, așa cum ne-a relatat-o Părintele Stelică  Zoican de la Balta.

Părinții Părintelui Stelică de la Coada Cornetului au organizat o clacă cu petrecere, fiindcă le venise din armată  fiul lor Constantin. Cu acel prilej l-au invitat pe Victor Pârvănescu să le cânte. Iar povestirea: ,,Au trimis după Victor Pârvănescu la Cernavârf. El era cel mai bun dintre toți lăutarii din zonă și știa să te ungă la suflet cu vioara lui. În Cernavârf și-n satele din jur i se spunea „Popa Victor“, fiindcă purta plete și barbă mare. Victor a primit invitația, căci știa cu cine are de-a face. Îl cunoștea și pe Ioniță și pe Anica Zoican. Cu femeia era cam de aceeași vârstă și-și mai amintea cum îl gonea Anica cu bulgări de zăpadă, când era mică și trecea pe la poarta ei. De data aceasta, Anica era femeie în toată puterea cuvântului, cu copii de însurat.

,,- Care-i treaba, Anică?” a întrebat Victor curios. ,,- Iacă, Victore, poimâine vreau să fac clacă cu tot satul. Mi-a venit copilul din armată pentru câteva zile și vreau să se bucure și el. Te-aș ruga să vii să ne cânți!” i-a zis Anica hotărâtă. ,,- De acord, Anică, oi veni!” ,,- Și cât îți plătesc eu ție, Victore?” a mai zis femeia grijulie. ,,- Apoi, Anică, mi-oi da și mie o baniță de grâu și asta-i plata!” ,,- Îți dau, Victore, îți dau!” Și femeia i-a pus masa lui Victor și el a mâncat și a băut bine, apoi și-a luat sacul de grâu și dus a fost.

La clacă n-a mai venit. L-au așteptat zadarnic. Atunci au luat câțiva tineri fluierele și au început să-i zică așa, cum știau ei. Țuica era bună, veselia în toi, așa că s-a lucrat, s-a jucat și toată lumea s-a bucurat.

Totuși, Anica nu a uitat necazul ce i-l făcuse Victor Pârvănescu.

Au trecut anii. Anicăi i s-au căsătorit copiii. Constantin cel din armată s-a căsătorit în Cernavârf. Și-a făcut gospodărie frumoasă și trăia fericit cu familia sa. La un praznic, la Sfântul Ștefan, când îi veniseră toate neamurile, inclusiv părinții, la poarta Tiței, nora din Cernavârf, a bătut Victor Pârvănescu. Era cu vioara, cu fiul său Victoraș. L-au primit înăuntru și el le-a cântat, așa cum numai el știa să cânte. La un moment dat, Anica i-a făcut semn lui Ioniță să iasă. La fel și celorlalți bărbați. Erau toți apropiați ai casei. A rămas în casă cu noru-sa Tița, cu Victor și cu Victoraș.

Când a văzut Victor că bărbații au ieșit și au rămas doar femeile, a început să cânte o doină păstrată de el pentru zile deosebite: „Știi tu, mândră, știi tu, știi?/Când eram noi mici copii,/Ne zburătuream cu glii/Și făceam dragoste-ntâi!“

Femeia atât așteptase. Acum avea motiv să-și verse focul. A pus mâna pe un vătrai și l-a bătut pe Victor, cum nu-l bătuse nimeni vreodată. El nu se putea apăra, fiindcă era cu vioara în mână și abia o ferea să nu-i fie lovită. La sfârșit, când s-a săturat femeia de bătaie, i-a spus: ,,- Asta este, Victore, răsplata pentru clacă și pentru cântec!”

A ieșit Victor cu fiu-său val-vârtej pe ușă și dus a fost pentru totdeauna. Niciodată însă n-a uitat cele ce pățise cu Anica lui Ioniță Zoican.

*

Cuvinte duhovnicești.  Cu îngăduinţa Dumneavoastră, vă voi cita câteva rânduri din marele eseist român, regretatul Octavian Paller, fiindcă ele ne privesc şi pe noi, pe fiecare:  

„Avem timp pentru toate:să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga, să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine, avem timp să citim şi să scriem, să corectam ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu. Avem timp pentru ambiţii şi boli, să învinovăţim destinul şi amănuntele, avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile, avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea, avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem. Avem timp pentru toate! Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta murim”.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: O familie din Tr. Severin, care nu vrea să i se știe numele: 400 lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Nȕrnberg(Germania): 245 lei; Domnișoara Bordeiașu Rodica din București, Domnul Ing. Octavian Cudalbu din Baia Mare(MM),  Doamna Popovici-Cătăuță Milena din Tr. Severin, Doamna Ivașcu Gigi-Daniela din Tr. Severin, fiică a satului Bârda:  câte 200 lei; Doamna Felicia Sârbu din Turda(CJ): 170 lei; Domnul Curea Vasile din  Franța, fiu al satului Bârda: 110 lei; Doamna Prof. Șerban Avelana din Tr. Severin, Doamna Filip Cornelia din Tr. Severin, Doamna Mureș Carlota din Tr. Severin și Doamna Preda Emilia din Tr. Severin: 100 lei; Doamna Buta Elena din Tr. Severin: 50 lei;

Domnul Meilă Pantelie din Malovăț a achitat 200 lei pentru contribuția de cult; Domnul Toma Constantin din Malovăț a achitat 100 lei pentru contribuția de cult pe anul acesta.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În luna iulie s-a donat pâine credincioșilor participanți la slujbă, astfel: 7 Iul.(Malovăț): 148 pâini; 14 Iul.(Bârda): 137 pâini; 20 Iul.(Bârda): 122 pâini; 21 Iul.(Malovăț): 178 pâini; 28 Iul.(Bârda): 140 pâini. Așadar, în luna iulie s-au donat 725 pâini. De asemenea, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,30 lei/buc., astfel:  7 Iul.(Malovăț): 152 pâini; 14 Iul.(Bârda): 563 pâini; 20 Iul.(Bârda): 78 pâini; 21 Iul.(Malovăț): 152 pâini; 28 Iul.(Bârda): 510 pâini. Așadar, în luna iulie s-au vândut  1.455 pâini.

*

La începutul lunii august  vom efectua o vizită la Azilul de la Cujmir. Am luat legătura cu directorul acelui azil și ne-a spus că au nevoie de 30 de costume de pijama și 30 cearșafuri de pat. Nu vor mâncare. Probabil le este teamă de căldura, care ar putea să deprecieze alimentele în timpul transportului. Orice donație pentru această acțiune este binevenită.

*

Excursii. Pelerinaje. După 15 august, la o dată pe care o vom stabili ulterior, vom efectua o excursie la Curtea de Argeș. Vom vizita mănăstirile de pe traseu, cum ar fi: Polovragi, Horezu, Bistrița, ……., municipiile Rm. Vâlcea și Curtea de Argeș și ce s-o mai putea, în funcție de timp. Mai avem câteva locuri. Costul: 80 lei/ persoană.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,  astfel: Deschiderea Cărții… Nu, nu există așa ceva! în ,,Națiunea”, București, 7 iul. 2024, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); ,,Scrisoare pastorală”- 520, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 7 iul. 2024, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); Rugă pentru Țară…, în ,,Națiunea”, București, 20 iul. 2024, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro/ category/religiespiritualitate); ,,Scrisoare pastorală” – 521, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 20 iul. 2024, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2024, 30 iul., ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, iul. 2024, ediție on-line(https://moaraluigelu. blogspot.com); Struțocămila, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI (2024), nr. 1238(25 iul.), p. 12; 1239(1 aug.), p. 12; Ultimul otcoș, ultima brazdă…, în ,,Națiunea”, București, 30 iul. 2024, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/ category/firea-romanilor);

*

În această perioadă, parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs. Scrisoare pastorală, vol. XIII (660 pag.). Cartea cuprinde numerele 481-520 din publicația parohiei noastre ,,Scrisoare pastorală”.

Cu ani în urmă, când am început să edităm ,,Scrisoarea pastorală”, n-am îndrăznit să ne gândim, că într-o bună zi vom ajunge să depășim numărul de 500! Am socotit atunci, că rezolvăm niște probleme imediate, că răspundem nevoii de a intra mai direct și mai des în legătură cu enoriașii noștri. Au trecut anii, ,,Scrisoarea pastorală” a devenit un sprijin foarte important în activitatea pastorală și nu numai. Nu cred că azi ne-am mai putea lipsi de ea: pentru preot a devenit o necesitate și o obișnuință; pentru credincioși o necesitate și o punte le legătură cu preotul, cu Biserica. Nu toți au posibilitatea să vină la biserică în duminici și sărbători; dar toți au posibilitatea să primească ,,Scrisoarea pastorală”, s-o citească, să ia cunoștință de multe și de toate, să afle realitățile în care se desfășoară viața religioasă din parohie. Pentru a avea acces mai mare la zona de interes a enoriașilor noștri, am dat un conținut cât mai variat și mai plăcut publicației noastre, fără a depăși însă cadrul în care se cuvine a se manifesta și a se exprima un preot. Adevărurile de credință și morală creștină le-am expus într-o formă cât mai accesibilă, având în vedere nivelul diferit de pregătire religioasă al cititorilor noștri. În felul acesta publicația noastră a căpătat un plus de aderență la sufletele lor. Am însoțit articolele teoretice de materiale care priveau realitatea imediată, practică, din care omul înțelept poate culege multă învățătură folositoare pentru suflet. Am scos în evidență figuri de seamă din istoria Bisericii, din viața parohiei, am prezentat fapte și întâmplări de ieri și de azi, din care omul înțelept are multe de învățat. Am adăugat publicației noastre un mare număr de informații referitoare la viața parohiei, la activitatea pastoral-misionară, culturală și umanitară ce se desfășoară în parohia noastră. Citind câteva numere din ,,Scrisoare pastorală”, îți poți da cu ușurință seama că în parohia noastră se lucrează ,,la foc continuu” pe multiple planuri și această lucrare are în obiectiv mântuirea sufletelor enoriașilor noștri și slava lui Dumnezeu.

*

Zâmbete. ,,Oare nu-ţi mai aminteşti,/Vorba din bătrâni lăsată?/Din beţie te trezeşti,/Din prostie niciodată”/(Păstorel Teodoreanu).☺După 40 de ani, viaţa devine roză: artroză, scleroză, nevroză, osteoporoză,... Fericit poți să fii oricând, oriunde și oricum, dar niciodată lângă oricine! Noua formulă de cerere în căsătorie: ,,Am rate! Vrei să le împarți cu mine?” Doi bătrâni ședeau pe o bancă și discutau: ,,- Auzi? Vezi tipa aia? Moare după mine!” ,,- Dar de unde știi?” întreabă celălalt. ,,- Păi, doar n-o să moară înaintea mea!” ,,- Să trăiți, domnule doctor! Ce mai faceți?” ,,- Îmi omor timpul!” ,,- Păi ce, nu mai aveți pacienți?” Când femeia tace, să n-o întrerupi! Lângă zidul unei facultăți ședea un țăran cu un vițel de funie. ,,- Ce faci, bade, cu dobitocul aici?” ,,- Dobitocul e la examen! Ăsta-i doar șpaga!” Zâmbește azi! Mâine poate e prea târziu! Trăim într-o țară bogată! De două mii de ani se fură din ea și tot mai este!

*

Înmormântări. În ziua d 25 Iulie am oficiat slujba înmormântării pentru Șonea Floarea(88 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!

*

Anunțuri. Cineva din București vinde cinci hectare de teren în intravilanul satului Cerneți, cu ieșire la șosea; Cineva are purcei de vânzare. Cei interesați pot lua legătura cu preotul pentru relații.

*

Program. În cursul lunii Septembrie avem următorul program de slujbe: 1 Sept.(Malovăț); 7 Sept.(Malovăț-Bârda); 8 Sept.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 14 Sept.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 15 Sept.(Malovăț); 21 Sept.(Malovăț-Bârda); 22 Sept. (Bârda); 28 Sept.(Malovăț-Bârda); 29 Sept.(Malovăț). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda    









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu