Pot Logaru - Cenzura lovește!

 

Un articol din presa de peste Ocean, la traducerea caruia postez, ca Motto, versurile:

Aud/ Nu cum cântă aud/ Ci cum se scufundă America  - Marian Ilie, poemul "Aud America", volumul "A doua Scrisoarea III" (Editura Semne, Bucuresti, 2010)

 

 

În lumina reflectoarelor

 

ÎNCĂ 13 cărți interzise. Cenzura lovește!

 

 

Tendințe istorice în interzicerea cărților educaționale din SUA

 

Ei bine, iată-ne din nou. Se pare că Utah a decis să se alăture brigăzii de interzicere a cărților, făcând titluri de ziar prin interzicerea a 13 cărți din bibliotecile școlare. Printre acestea se numără lucrările unor autori îndrăgiți precum Judy Blume și Margaret Atwood. Dar să nu pretindem că este un incident izolat. Face parte dintr-o tendință istorică mai largă din Statele Unite, în care conținutul educațional devine câmpul de luptă pentru valorile culturale și morale. De ce contează asta? Pentru că cărțile citite de copiii noștri le modelează punctele de vedere și înțelegerea lumii. Așadar, legați-vă centura în timp ce ne aruncăm în fapte, precedentele istorice și implicațiile celei mai recente decizii a statului Utah.

 

Ce cărți au fost interzise și de ce?

Deci, ce anume sunt aceste cuvinte periculoase care ne corup tinerii? Printre interzise se numără „Are You There God? It’s Me, Margaret/ Tu ești, Doamne? Sunt eu, Margaret”  de Judy Blume și „The Handmaid’s Tale/ Povestea servitoarei” de Margaret Atwood. Raționamentul? Aparent, aceste cărți conțin teme sau limbaj considerate nepotrivite pentru tinerii cititori. Dacă aceasta pare a fi o călătorie înapoi într-o eră mai fericită pentru cenzori, nu te înșeli. Această decizie urmează un model în care autoritățile educaționale joacă rolul de  poliție morală, adesea influențată de preocupările locale cu privire la păstrarea „standardelor comunitare”.

 

Precedente istorice și tendințe în interzicerea cărților

Ah, interzicerea cărților, o bună tradiție americană care datează de secole. De la „Adventures of Huckleberry Finn” de Mark Twain la „To Kill a Mockingbird/ Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee, istoria interzicerii cărților în educația din SUA este lungă și, sincer, puțin ridicolă. Nu este vorba doar de a ține materialul slab departe de ochii nevinovați. De cele mai multe ori, reflectă temerile societale mai largi și perpetua întrecere la capetele frânghiei asupra a ceea ce este acceptabil în cultura

 

Intrecerea la tras de capatele frânghiei în cultură

Din punct de vedere istoric, interzicerea cărților apare adesea în perioadele de schimbare culturală sau tensiuni societale sporite. De exemplu, în perioada Războiului Rece, multe cărți au fost interzise pentru presupusele lor simpatii comuniste. Venind mai spre zilele noastre, vedem în ultimii ani cărți interzise pentru discuțiile lor despre rasă, sexualitate și identitate de gen. Este un caz al trecutului care se repetă perpetuu; Fiecare epocă are vânătoarea ei de vrăjitoare, iar cărțile sunt vrăjitoare ușor de ars.

 

Implicații moderne

Deci, ce înseamnă toate acestea pentru ziua de azi? Interdicția din Utah este cea mai recentă dintr-o serie de încercări din întreaga țară de a controla conținutul educațional în numele păstrării inocenței. Ironia? Adesea, aceste încercări scot în  evidență și aducaaaaatrag mai mult atenția asupra materialelor pe care încearcă să le suprime. S-ar putea susține că acest tip de control nu face altceva decât să catalizeze curiozitatea în rândul tinerilor cititori, obținând opusul efectului scontat.

 

„Avem nevoie de diversitate de gândire în lume pentru a face față noilor provocări.” – Tim Berners-Lee

 

Acest citat ne reamintește că diverse puncte de vedere, adesea găsite în literatură, sunt cruciale pentru abordarea provocărilor de mâine. Cenzurarea cărților care le induc tinerilor cititori perspective diferite nu face decât să le restrângă viziunea asupra lumii, pregătindu-i inadecvat pentru complexitățile vieții reale.

 

În lumina deciziei sstatului Utah și a contextului istoric al interzicerii cărților, este clar că luptele pentru putere asupra conținutului educațional sunt departe de a fi încheiate. Dar iată un gând: de ce să nu-i lăsăm pe părinți să facă ceva parental efectiv în loc să-și externalizeze responsabilitățile către consiliile școlare? Gândiți-vă: mai puține interdicții, mai multă predare și toată lumea este fericită. Acum nu ar fi ceva?

 

Până la următoarea rundă de războaie culturale, oameni buni. Lectură plăcută - dacă mai găsiți cărțile ca să le citiți, adică.

Sursa: Newsworthy.News - Marian Ilie