PE-UNDEVA,
ÎNTR-O GARĂ...
#AnnaNoraRotaru
- autor
~*~
În
trenul, cel sortit vieții mele, m-am urcat,
În
zi de toamnă, într-o gară mică și pustie...
Bagajul
nu-mi fusese cine știe ce-ncărcat,
La-ndemână,
cu ce avui m-am descurcat,
Luând
de-a valma amintiri, păstrate-n cutie
Și-n
mână o bucată de hârtie,
În
care era scris când și-unde m-am născut,
Cine
mi-era taica meu și cine mi-era muma...
Dar
ei s-au dus... și am rămas fără de scut,
Cum
putui mai bine am răzbit și am crescut
Pe
unde mers-au pașii, am iubit locul, huma,
Furtuna,
ceața, ploile și bruma...
N-avui
de dinainte vreun bilet în buzunar,
Dar
nici taxatorul nu mi-a venit să-mi ceară...
Îmi
aleargase trenul, tot mai repede, hoinar,
Trecând
prin gări pustii, în beznă, fără felinar,
Neprinzând
de veste, de sunt zori sau seară,
De
mă prinde noaptea-n gheară...
Mă-nvățasem
însă, noaptea cum să o iubesc,
Deși
cu teamă, mi-a fost bun însoțitor la drum...
Chiar
dacă nu pre-am avut cu cine să vorbesc,
M-a-nvățat
ea, cum fără lună, stele să răzbesc,
Să-nfirip
flacăra vieții suflând chiar și în scrum,
Știind
că țâșnește focul unde-i fum...
Și-acuma,
gâfâind, pufnind, mai aleargă trenul,
Dar,
n-am cum să știu, când se va opri și unde...
Hai,
taxatorule, de suna-va ceasul zi-mi refrenul
Melodiei
„Eternitate” și m-ajută să găsesc Edenul,
Grădină
mult visată, ce impostorilor li se ascunde
Dar,
poate harul e sortit să mă inunde...
~*~
________________
NORA _______________
versuri
din vol. _ „Peregrin tăcut prin timp”_
Din Ciudanovita in Shanghai - Si sa mai zici ca nu exista Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu